Postat de toma · Lasă un comentariu
Inima armânilor va anvileari
Că trapsi lăiets shi multâ arcoari
Inima armânilor va dizvâleari
că u anvăli caimolu shi multă dureari
Inima a armănilor va dizgrupari
că sheadi tu trup cu altă ducheari
Inima a armânilor va dizvaleari ,
anvileari, dizgrupari că fără ea
armânlu cheari!
Postat de toma · Lasă un comentariu
di E.A. Poe
armâneashti Toma Enache
Tu unâ shcretă laie noapti , arămas mutream nâ carti
Minduiam la ânvetslu veclji tsi a lui noimâ fu ta s-chiară
Mi-ancljinam: sh-avdu cicâtea, tu ushi arada ca bâtea;
“Vărnu oaspi” -dzacu- “tritsea, s-agudi di ushi afoară
Vărnu oaspi vru ta s-intră, mizi ciucuti nafoară”.
“S-nu mi-aspar toradioară”.
Mea tsanu minti că era, tu Andreu tsangrimi s-fătsea
Pirili tu ugeag zghilea shi chilimea u-aumbrară;
Ashtiptam dzua multu vrută ,cărtsali niheam s-agiută
S-aflu Lenora chirută. Steaua-n tser Lenor fu s-chiară
Sh-anghilii u hăidipsescu; Lenor numa nu-ari s-chiară
Ma aclo, aoa văroară.
Shcretsălji di birdadz aroshi di mitasi shi lăhtăroshi
Mi astaljiară pîn di oasi , inima nj-iu aspărară;
Frica s-asgunesc ma ghini dzăshu ashe năpoi ti mini:
“I, văr oaspi-n casă yini; tu ushi i-di-ahantă oară
Caftă amănatlu oaspi ugeag di ahantă oară”.
“S-nu mi-aspar toradioara”.
Loai curai cama cu sila cata ushi fara njila;
“Domnule” grii “vahi doamna s-mi ljirtats shidzut nafoara”
“Mi-ancljinam; sh-avdzai ciucutit,cum eram ca adurnjit
Vahi mizi voi ciucutit, nu acatsai ta s-bagu oara
dzash ca i var agudit”; Dishcljid usha sh-bagu oara:
“Na scutidi ca varnoara”.
Di ciudii sh-asparari,mutrii tu scutidea mari
Anyisam yisi tsi tu yis alts oaminj nu-anyisara.
Isihie var ici nu grea shi scutidea shi ea tatsea;
Mah unu zbor io grii atumtsea: “Lenor!” – s-avdza prit zboara-
Airlu nj-apandasi tut “Lenor”; anj turna a meali zboara.
Mash zboara fura afoara.
Tu uda mi aveam turnata, heavra mi-avea acatsata
Sh-ahurhi napoi ta s-bata, ma salami sh-cama troara.
“Siyura s-avdi cum bati, tu firida pi canati
Vrea sa shtiu tsi ari cabati, vrea s-dizleg ciudia troara
Sh-inima vrea ta sa-shtie; va s-vedu tu aesta oara”:
“Vimtu bati ca varnoara”.
Dau canatea dinaparti sh-vedu na aripa cum bati
Sh-intra cum amiralu, un gavran lai dit eta di altaoara
Ni buna dzua vrea s-dzaca,ni cljinaciuni ici s-faca
Pirifan acatsa s-treaca, cata ayalma diunoara
Pi ayalma ali Antini, pi ea shidzu diunaoara.
Sh-sta ca glar toradioara.
Mutrita laie shi serta anj si parea multu psefta
Ma sumarashi di anvirinari; -“Lai gavran di altoara”-
“Tsicara nu ai carantari,siyura nu hii ti arcari”
“Ti-amintash dit chisa s-pari, ama tsi numa-ts bagara
Tu cratlu di pisa Pluton, tsi numa laie-ts bagara?”
El apandasi:”Varnoara”.
Pi shcreta alj fu apandisea; ni hazi sh-ici nu s-uidisea
Ma chitrusii candu avdzai,un gavran s-dzaca zboara.
Nu s-ari avdzata ici iuva, bana di om sa shtea tsiva
Ca pulj, prici i altutsiva, s-intra tu uda ashetsi troara
pi ayalma ali Antini sa sheada ahantu troara
Shi s-aiba numa: “varnoara”.
Ma gavranlu ca limnusit, unu zbor aleapsi minduit
Tush canda tu atsel zbor cripari sh-suflit s-adunara.
Mash unu zbor vru ta sa spuna, vara peana ici nu mina;
Candu un zbor a-meu asuna:”Cats sots avui tuts s-chiara?
Ashe sh-el; va s-fuga cum nadiili veclj arada azbuirara”.
Gavranlu dzatsi – “Varnoara”.
Mi lahtarsi esta ciudie, zborlu cu mintiminie
Dzac: “vahi mash aistu zboru aleadzi di alti zboara;
Lu-anvitsa nicuchirlu cari avu var blastemu mari
Shi di-ahanta jali s-pari, vrura vahi sh-dolji cantara
Cantic tsi mash un iho avea, idyiul iho dolji cantara”:
“Varoara, lele, varnoara!”
Sumarashi di-ahanta jali sh-trapshu troara alta cali;
Dinintea ali ushi pi fotel yisli caplu nj-angrupara.
Minduiam s-acats tu pringa, puljiu lai ca vara striga
Caftam mintea su dishcljida gavranlu di altaoara
Tsi va s-dzaca shcretu, strambu, candu spuni esti zboara:
“Varoara, Cra! Varnoara”.
Gavranlu cu a lui mutrita pan tu suflit mi avea fripta
Iuva iuva nu-nj tacanea tsi vrea spuna tseali zboara?
Mut ashe anj bateam caplu tsi s-aiba tu minti draclu;
Sh-arihati nj-alas caplu, pi fotelu iu s-virsara-
Lunjinjli ali lambi -, iu caplu feata tsea ambara
Nu va lu ashteara, varnoara.
Airlu ljia s-alaxeashti na njiurizma lu minteashti
Catse candilili tu tser anghilii li liganara.
“Marate” -bagai io boatsi- “Dumidza mea tsa pitreatsi
Yitrii s-bei naca tsa treatsi caimolu ti Lenor ma troara”
“Bea su-agarsheshti Lenor, bea sa-ts fuga dorlu troara!”
Dzasi gavranlu – “Varnoara”.
“Semn arau”, “vombir” io grii – “Cubilji”- “gavran i-tsi s-hii”
“Dheavulu ica tufanea pi aistu meal ti arcara?”
“Tu aistu uda tsi suschira tsi shretu shi pondu s-deapira
Iu lahtarea-i-nicuchira; ti palacarsescu dza troara
S-afla Iudeea yitria? Dza mas u-aflu dza ma troara?”
Dzatsi gavranlu – “Varnoara”.
“Semn arau”, “vombir”-io grii- “Cubilji”- “gavran i-tsi s-hii”
“Pi tserlu tsi-i supra, pi Dumidzalu vrut; dza troara
Tu Paradis tsi-i naparti, su-stringu tu bratsa s-poati,
Feata steaua tsi-i aparti, tu tser samtsalj u-aflara
Di alji grescu tora Lenor; va u-stringu tu bratsa vloara!?”
Dzasi gavranlu – “Varnoara”.
“Tsel dit soni s-hiba zborlu”. “Fudz tu chisa tsa-i laolu”.
“Tufanea ca blastem s-ti duca, tsel cu un cicior s-ti chiara
S-nu-aramana peana shcreta di minciuna tauă psefta;
Singur vream ta s-hiu na eta”.”Fudz di aoa tu aista oara”.
“Ljiats dit cheptu-a-meu dintana, zverca ljiats tu-aista oara”.
Dzasi gavranlu -“Varnoara”.
Di-atumtsea lailu gavran sta, supra di ushi sh-tora sta
Niminat pi-ayalma ali Antini; I-si-aprindu troara
Oclji di demun tsi au turbata sh-aumbra lui arcata
Cadzu dit lamba virsata, pi chilimi damca s-moara
Suflitlu nj-iu lu-acatsara, damca shcreta va s-lu moara
Ti daima sh-ti varnoara!
Postat de toma · Lasă un comentariu
Pi unu cicior di veară
sh-pi budză di seară
dunjeaua azbura
că va da nă stea
prit cărări diparti
ea va s-lunjineadză
tendzăli asparti.
Minduiti arali
băgară di cali
s-nu veadă laolu
lunjina a Hristolu
su aputrusească
pira tsi-as adastă
tu casă armănească.
Ama canda fu
unu njelu aspăratu
tsi mi pitricu
tush tu Bethleemu
iu s-aminta EL.
Aide shi căndu va s-crească
oili va-lu pască
ta să s-fănătească
cu lunjina a lui;
sh-la capu va s-vedz
ună frăndză frămtă
dit lilicea sămtă !
Siyura va s-vedz
maghii mintimenj
tsi negu pi cărări
s-aspună la tuts;
nacă vidzu văr
nă steau di dor,
sh-taha tut spuneau
sh-taha tut dzătseau:
cari vidzu di tuts
unu cutar di sămts?
Nu băgat oară
cum nidzeats peagalea
pi aclo pi nafoară
la nă albă armănă
cu poala di lănă
toarsă tush dit lună;
ia ăntribats năpoi
nacă pi la voi
pi aco pit ubor
s-amintă ficior
cu frămtea di neauă
lunjină di steauă.
Tate, mărate
pitreatsi shi-un frate
pitreatsi shi-un căni
cu plăngu di la Tini
s-alagă ca sămtu
s-alatră ca vimtlu
s-alatră s-aravdă
cilimeanjii s-lu avdă.
Lăi njelu bagă minti
la a meu părinti
sa-lj spuni ca shicaie
s-nu-lj si pară laie,
că mi dispuljiară
sh-pi crutsi mi arcară;
s-li spunj dealihea
lă pătidzai tihea.
Postat de toma · Lasă un comentariu
[HTML1]
“Secta femeilor”, spectacolul invitat la Teatrul Nottara, productie a Asociatiei Culturale de Teatru, Muzica si Film “Dracula”, a surprins poate multa lume mai putin deschisa la inovatie, prezenta la premiera de joi.
In spectacolul regizat de Toma Enache, conceput ca o aniversare a lui Sebastian Papaiani, vioara intai este, desigur, Ion Haiduc, in rolul taranului Strepsiade, care cauta o cale de inavutire. Pentru el si pentru fiul sau, Phidipide (Claudiu Bleont), un impatimit al curselor de cai. Maestrul Socrate (Sebastian Papaiani) il pune pe invatacel in fata Argumentului drept si a Argumentului nedrept (inchipuite pe scena de Teodora Calagiu si Liliana Pana), iar omul simplu este gata sa cedeze, sa isi vanda sufletul diavolului, sa accepte principiul lui Socrate, Aici nu exista Dumnezeu. Principiu pe care il rastoarna fiul, Phidipide, trecut prin incercarile “sectei”. In final, ratiunea triumfa. Mesajul piesei este, pana la urma, in sensul moralei crestine, cu 400 de ani inainte de Hristos. Citeste mai departe…
Postat de toma · 4 Comentarii
[HTML1]
Visele nu se risipesc dar nici nu zboară dacă nu le dai aripi. Câtă dreptate avea Pablo Neruda! În 2005, când „O noapte furtunoasă” avea premiera în București, eu visam lucruri interzise în legătură cu acest spectacol și multe reprezentații. Îl botezasem Don Quijote, cu speranța că va răzbi și că va fi iubit de public. Cineva de sus i-a dat aripi și „Noaptea furtunoasă” a zburat prin toată Romania, apoi prin Ungaria, Spania, Macedonia, Germania, pentru în final, după 100 de reprezentații, să poposească în AMERICA. Citeşte mai mult…
Postat de toma · Lasă un comentariu
Şi a fost într-adevăr „O noapte furtunoasă”! Sala a fost în picioare la finalul reprezentaţiei actorilor de la Teatrul Naţional din Bucureşti! Aplauzele nu au contenit, iar prezenţa lui nenea Iancu a ridicat spiritele celor care au luat parte la premiera piesei celui mai renumit dramaturg roman, I.L. Caragiale, la Washington.
De origine aromân, regizorul Toma Enache păstrează tenta clasica a piesei, introducând doar câteva elemente moderne, atât cât să dea o şi mai mare valoare variantei sale. Reuşeşte să creeze un permanent dialog între actori şi spectatori, fără să diminueze din acţiunea piesei. Actorii poartă costume româneşti şi aromâneşti, uşor stilizate plastic, lucru demn de lăudat în teatrul actual, unde există de multe ori tendinţa de a moderniza pâna la punctul în care se pierde originalitatea piesei. Aici este de aplaudat regizorul, pentru că a reuşit să păstreze admosfera creată de Caragiale, dându-i exact atât cât trebuie izul de modernism. Spectacolul a fost jucat în limba română, în paralel făcându-se o proiecţie în limba engleză cu sumarul piesei.
Personajele iau viaţă sub interpretarea extraordinară a trupei actorilor de la Naţional: Claudiu Bleonţ (Rică Venturiano); Sorin Frâncu (Jupân Dumitrache); Maria Teslaru (Veta); Ioan Haiduc (Nae Ipingescu); Dana Pocea (Ziţa); Marcelo Cobzariu (Chiriac) şi Daniel Niţoi (Spriridon).
La cea de-a 105-a reprezentaţie in regia lui Toma Enache, piesa a putut fi jucată şi pe pamânt american prin bunavoinţa Societaţii Române de schimburi culturale din Charlotte, NC, prin bunăvoinţa doamnei Elena Caragiu şi ASTROM – Asociaţia Studenţilor şi Tinerilor Profesionişti Români din Washington DC, cu sprijinul Institutului Cultural Român şi al Ambasadei României la Washington.
Este greu de adăugat în plus faţa de faptul ca piesa, actorii, regizorul, au fost cu toţii Jos Palaria!
Mădălina Corina Diaconu
Sursa: Antena 3
Postat de toma · Lasă un comentariu
Casa de Cultură din Drobeta Turnu Severin a găzduit, marţi seara, pe scena Palatului Cultural „Theodor Costescu”, de la ora 19.00, piesa „Mincinosul“, de Carlo Goldoni, în regia lui Toma Enache.
Din distribuţie au făcut parte artişti ai teatrelor bucureştene precum: Claudiu Bleonţ (Mincinosul), Valentin Uritescu (Pantalone), Liliana Pană (Rosaura), Mircea Constantinescu (Arlecchino), Radu Zetu (Brighella), Teodora Colagiu (Beatrice), Mariana Liurcă (Colombina), Adrian Anghel (Ottavio) şi Ana Constantin (Cleonice). Scenografia piesei a fost semnată de Raluca Mişaca.
Dăruire pentru public
Chiar dacă veneau de la un drum destul de lung, pentru că jucaseră pe scena teatrului din Cluj, actorii şi-au dat toată măsura valorii lor pe scena severineană, comedia „Mincinosul”, de Carlo Goldoni, reuşind să stârnească hohote de râs şi ropote de aplauze. Cu energia debordantă care îl caracterizează, îndrăgitul actor Claudiu Bleonţ a reuşit să descreţească frunţile severinenilor, având şi rolul principal. Desigur, o prezenţă foarte aşteptată a fost cea a renumitului actor Valentin Uritescu, care la cei aproape 68 de ani se dăruieşte scenei şi publicului aşa cum a făcut-o întreaga sa viaţă.
O şansă pentru un spectacol
Alături de veterani ai scenei româneşti, regizorul Toma Enache a dat şansa şi celor mai tineri să înveţe tainele acestei minunate profesii, astfel încât cea mai tânără dintre protagonişti, Teodora Calagiu nu are decât 23 de ani, fiind studentă în anul trei la Actorie, în Bucureşti. Pentru cei care nu au avut posibilitatea să-i vadă pe scenă pe aceşti actori, am surprins şi noi câteva impresii.
Claudiu Bleonţ
„Nu suntem ceea ce părem a fi, ne spune Shakespeare, iar într-un secol în care fizica cuantică spune că totul e în mişcare şi în permanentă schimbare, e greu şi periculos să definim că ăsta e adevărul, că ăsta sunt eu, iar joaca pe care o propune regizorul Toma Enache, după textul lui Carlo Goldoni, mi se pare frumoasă din simplul motiv că face o deschidere şi o ofertă publicului, de a medita zâmbind şi detaşat asupra acestui subiect, nu numai legat de povestea amoroasă, ci şi despre minciună, despre relativitate, despre ceea ce într-un fel, literatura dramatică italiană a dezvoltat şi mai frumos peste alte câteva sute de ani prin Pirandello, care are un titlu al unei piese – «Aşa este, dacă vi se pare» …. Cred că primul lucru pe care-l face un om, ca exerciţiu la teatru, este să-şi păstreze atenţia trează într-un mediu de oameni vii – sala, şi în acelaşi timp un mediu de oameni vii – scena, care de acolo spun ceva, care în acelaşi timp este relativ şi schimbător în permanenţă. Şi undeva se produce o frumoasă şi relativă detaşare. (…) Şi pentru că toată lumea vorbeşte acum de criză, eu aş spune că în teatru este vorba întotdeauna de o criză, fiecare spectacol e o criză, fiecare întâlnire cu un public e o criză, un anumit freamăt în legătură cu modul în care se va produce această întâlnire. În această întâlnire există întotdeauna două direcţii, a publicului către noi şi a noastră către public – primim ceva de la publicul respectiv, ceva care ne face să jucăm, să ne simţim în seara respectivă într-un anumit fel. Doar asta aş numi eu criză, însă din moment ce există aer, soare, noapte, zi, din moment ce avem capacitatea de a iubi, faptul că suntem în trecere prin această viaţă, restul apare doar un zâmbet de bucurie şi de plăcere.
Valentin Uritescu
„Noi am fost cooptaţi de un impresar foarte valoros şi iată că s-a încropit un spectacol aproape cu o tentă particulară. Spectacolul este interesant pentru că se consumă între cele două tuşe: a unor oameni care tratează serios problemele vieţii şi a celorlalţi, care duc o existenţă plină de erotism la un moment dat, ceea ce place publicului, dar nu ajunge niciodată la vulgaritate …. Îmi pare bine că am venit la Drobeta-Turnu-Severin, este un oraş vechi, cu tradiţie, publicul este obişnuit cu piese valoroase, iar sala teatrului este extraordinară. Spectacolul acesta parcurge o serie de momente foarte interesante şi merită să fie vizionat (…) Cum se vede publicul de pe scenă? Îmi aduc aminte că acum vreo 45-50 de ani îl percepeam ca pe un balaur cu 1000 de ochi, apoi publicul îţi devine prieten şi în cele din urmă te adoră, eu pot acum să spun asta. Şi nu este vorba neapărat de sala de spectacole, e vorba de emisiuni, seriale de televiziune etc. Oamenii sunt dornici de sinceritate şi actorii care reuşesc să treacă rampa asta şi să ajungă în sufletul lor sunt iubiţi şi preţuiţi. Noi vedem uneori publicul, ca pe acela care uneori stă să vadă cum ne dăm noi nădragii jos, tocmai pentru a învăţa ce se întâmplă în anumite situaţii… În cazul meu, eu cred că oamenii mă preţuiesc probabil pentru simplitatea, pentru sinceritatea mea în jocul de scenă, pentru că în viaţa particulară omul mai şi minte. Şi pe scenă mai minţim, dar eu m-am simţit întotdeauna preţuit de oamenii care m-au văzut în spectacole. Le mulţumesc tuturor din tot sufletul meu, inclusiv publicului severinean, un public frumos şi curat şi care are tendinţa de a deveni modern şi de a se lărgi”.
Toma Enache – regizor
„Am reuşit, cred, ca împreună să creem o atmosferă adevărată de spectacol, şi asta se vede din modul cum reacţionează actorii între ei. Ne-am bucurat de succes aici şi de o întâlnire foarte emoţionantă cu publicul din Drobeta-Turnu-Severin cu piesa «O noapte furtunoasă» , în care Claudiu Bleonţ a jucat rolul lui Rică, şi revenim cu «Mincinosul», când a sosit momentul să ne dăm jos o parte din măştile pe care suntem obligaţi să le purtăm uneori, şi să fim faţă-n faţă, cel puţin pe scenă. De obicei, cu toţii purtăm o mască, tuturor ne vine greu să o dăm la o parte, suntem rude mai mult sau mai puţin cu Mincinosul, dar sigur că omul este o fiinţă de paradă, aşa cum spunea Sartre – de paradă la serviciu, de paradă acasă, de paradă la cumpărături. Dar, totuşi, această fiinţă de paradă care este omul, trebuie iubită şi acceptată aşa cum este pentru că, de cele mai multe ori, poartă o mască fără să vrea…De multe ori, minciuna te ajută să vezi adevărul. Dă-i omului o mască şi îi va fi mult mai uşor să spună adevărul, spunea Oscar Wilde, şi aşa este, pentru că în spatele măştii omul are curajul să spună lucrurilor pe nume. Iată că pe scenă lucrurile se spun cu mult curaj, iar actorii au acest curaj de a spune adevărul şi cu mască şi fără mască. E o bucurie să lucrezi cu actorii mari, în general. Cu cât sunt mai mari, cu cât sunt mai orgolioşi, cu atât energiile converg în timpul spectacolului, iar din aceste energii care se ciocnesc în scenă, din aceste orgolii ale actorului, regizorului, scenografului, chiar şi ale impresarului, se nasc toate aceste energii care interacţionează atât de frumos în scenă.
Teodora Calagiu – studentă anul III Actorie
„Este o etapă neaşteptată şi foarte frumoasă din viaţa mea să închei în acest mod o facultate de profil, mai ales că joc alături de nume mari ale scenei teatrale româneşti. Eu cred că, în meseria asta, pe lângă talent şi foarte multă muncă trebuie să ai şi foarte mult noroc, dacă nu te iubeşte cineva acolo, sus, nu cred că reuşeşti. M-am gândit să fac această facultate, din perioada liceului, când nu ratam niciun spectacol de teatru, şi mi-am dat seama într-o zi, când din scaunul spectatorului pierdeam firul poveştii doar gândindu-mă ce aş fi putut face şi eu pe scenă dacă aş fi fost în pielea actorilor. Atunci mi-am dat seama că am o problemă, şi că trebuie rezolvată, şi iată că astăzi pot spune că am rezolvat-o cu bine. Sper ca şi de acum înainte să fiu la fel de norocoasă în această carieră frumoasă care mă aşteaptă”.
Alexandra Dediu
Sursa: Informatia de Severin
Postat de toma · Lasă un comentariu
Mari actori ai teatrelor bucureştene precum Claudiu Bleonţ, Liliana Pană, Valentin Uritescu, Mircea Constantinescu, Teodora Calagiu, Bogdan Uritescu, Axel Moustache, Răzvan Oprea şi Adrian Anghel, au poposit, marţi seară, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, pentru a da viaţă personajelor lui Carlo Goldoni din comedia „Mincinosul“. Prezenţa lui Claudiu Bleonţ în sala de spectacole a Casei de Cultură este, de fiecare dată, un eveniment. Aşa cum şi-a obişnuit publicul fidel, şi de această dată, actorul Claudiu Bleonţ, cu verva sa ieşită din comun, a captat atenţia chiar din mijlocul spectatorilor. Sala a fost o prelungire naturală a scenei, actorii făcîndu-şi „natural“ şi artistic intrarea chiar pe uşa pe care, cu cîteva minute înainte, intraseră spectatorii. „Mincinosul“, de Carlo Goldoni, în regia lui Toma Enache, este o piesă care îl are în prim-plan pe Mincinos, dar, totodată, este o piesă care tratează în plan secundar „arta seducţiei“. Ipocrit, dar seducător, Mincinosul lui Goldoni, interpretat de electrizantul Claudiu Bleonţ, reuşeşte să sucească minţile reprezentantelor sexului frumos – Rosaura şi Beatrice -, totodată să-şi deruteze adversarii, folosindu-se de atuurile lor materiale şi de „florile de spirit“. Mincinosul dă şi lecţii de viaţă, ceea ce îl face pe slujitorul său, interpretat de Axel Moustache, să declare: „Cine stă cu lupii învaţă să urle“ .
Pe aceeaşi scenă au evoluat, pentru prima dată împreună, Valentin Uritescu (Pantalone), alături de fiul său, Bogdan Uritescu (Florindo). „A fost destul de dificil, că nu am jucat niciodată împreună, în sensul că eu, ăl mai bătrîn şi care cred că am experienţă, l-am bătut la cap tot timpul. Şi asta nu-i place nimănui, dar pînă la urmă, ne-am înţeles“, a mărturisit, după spectacol, Valentin Uritescu, despre prestaţia pe care a avut-o pe scenă, alături de fiul său. De asemenea, Valentin Uritescu a mai spus că, deşi „bucşit“ de o răceală, s-a simţit extraordinar la Constanţa, aşa cum se simte întotdeauna.
La reprezentaţia care a avut loc marţi seară, la Casa de Cultură din Constanţa, a fost prezent şi regizorul Toma Enache. „La Constanţa mă simt, de fiecare dată, extraordinar şi întotdeauna revin cu drag. Publicul de acasă este cel mai bun“, a spus Toma Enache, referitor la reacţia pe care a simţit-o din rîndul spectatorilor. Regizorul constănţean a mărturisit că prin acest spectacol a intenţionat să aducă pe scenă un mincinos care ne poate ajuta să dăm la o parte masca pe care o purtăm în fiecare zi. „Fiecare dintre noi purtăm o mască peste tot unde ne ducem şi pe scenă avem curajul să dăm la o parte aceste măşti ale ipocriziei şi să arătăm partea frumoasă din noi, dar şi partea urîtă. Fiecare dintre noi are şi o parte urîtă şi o parte frumoasă. Nu dorim să dezvăluim partea urîtă şi întotdeauna vrem să scoatem în faţă ceea ce este frumos. Dar omul este obligat să poarte această mască şi nu are curajul să o dea la o parte. Dar, într-un spectacol de teatru, măştile sînt date la o parte şi vedem omul cu bune şi cu rele în faţa noastră“, a spus regizorul Toma Enache. „Mincinosul“ a mai fost prezentat şi la Craiova, turneul continuînd în oraşe precum Ploieşti, Cluj şi Timişoara.
Sursa: Telegraf
Postat de toma · Lasă un comentariu
Casa de Cultură Constanţa a găzduit, marţi seară, spectacolul „Mincinosul”, de Carlo Goldoni, în regia lui Toma Enache.
Spectacolul l-a avut în centru pe dandy-ul italian interpretat de Claudiu Bleonţ, care, păcălindu-i pe toţi că este un burlac dornic să pună capăt libertăţii, îşi urmăreşte obiectivele libidinale fără scrupule, fiind prins, în cele din urmă. Pornind de la motoul: „Dacă recunoşti că trebuie să minţi, poate afli adevărul”, marele mincinos foloseşte tertipuri pe alocuri sofisticate pentru a-i da dreptate, în cele din urmă, lui Einstein: „Ce secol trist, mai degrabă spargi un atom decât o prejudecată”, afirmă acesta.
Publicul i-a putut vedea pe scenă pe Uritescu – tatăl şi fiul (Valentin şi Bogdan), jucând în rolurile lui Panta-lone, respectiv Florindo: „A fost destul de dificil să joc alături de fiul meu, în sensul că eu, ăl mai bătrân şi care cred că am experienţă, l-am bătut la cap tot timpul. Şi asta nu-i place, nu-i place nimănui. Dar până la urmă ne-am în-ţeles”, a spus, după spectacol, actorul Valentin Uritescu.
Din distribuţie au făcut parte: Claudiu Bleonţ, Valentin Uritescu, Bogdan Uritescu, Liliana Pană, Mircea Constantinescu, Teodora Colagiu, Mariana Liurcă, Adrian Anghel, Ana Constantin şi Răzvan Oprea.
De asemenea, l-am putut vedea evoluând şi pe Axel Moustache, câştigătorul premiului „Generaţia Aşteptată” la Gala Tânărului Actor Hop de la Mangalia din 2007.
Ilustraţia muzicală a fost semnată de George Marcu şi scenografia de Raluca Mişaca.
Sursa: Cuget Liber
Postat de toma · Lasă un comentariu
Piesa “Mincinosul”, in regia lui Toma Enache, cu Claudiu Bleont in rolul principal, a avut premiera din Bucuresti pe 13 aprilie, la Teatrul Nottara. Dupa succesul repurtat in alte orase ale tarii, si in capitala lucrurile au stat la fel cu “Mincinosul”, spectacolul jucandu-se cu casa inchisa.
Judecand dupa animatia pozitiva din sala, cei prezenti nu au fost dezamagiti de piesa si nici de prestatia actorilor, dimpotriva. Nici n-ai cum sa nu ramai pe ganduri cand auzi reflectiile despre viata ale personajului principal sau sa nu razi din toata inima de felul in care isi povesteste peripetiile, gesticuleaza sau isi prezinta… “papagalul”.
Comedia lui Goldoni il urmareste pe venetianul Lelio (Claudiu Bleont) care se intoarce acasa dupa multi ani si nici nu ajunge bine, ca imediat pune ochii pe doua tinere fermecatoare si naive, carora nu ezita sa le suceasca mintile, omitand sa le spuna de care dintre ele ar fi indragostit. Cele doua, Rosaura (Liliana Pana) si Beatrice (Teodora Calagiu), sunt fiicele doctorului Balanzone (Sebastian Papaiani) si, ca doua domnisoare serioase, vor sa se marite cat mai bine. Ametite de posibilitatea ca “marchizul napoletan” (asa cum se prezentase Lelio) se o ia in casatorie pe una dintre ele, cele doua nici nu-i observa pe Florindo (Bogdan Uritescu) si Ottavio (Adrian Anghel), doi tineri venetieni indragostiti de ele pana peste cap, care fac tot posibilul ca fetele sa ii remarce. Numai ca de stradaniile anonime ale celor doi profita Lelio, care insira o minciuna dupa alta, determinandu-le pe tinere sa creada ca el este cel care face tot felul de gesturi frumoase pentru ele. De altfel, el nu se da in laturi de a spune minciuni nici tatalui si nici amicilor in fata carora se lauda cu aventurile lui (mai mult inchipuite decat reale), creand, astfel, tot felul de situatii dramatice.
Lucrurile se complica si mai tare cand doctorul stabileste cu prietenul sau Pantalone (Valentin Uritescu), nimeni altul decat tatal lui Lelio, casatoria Rosaurei cu acesta din urma. Nici Lelio si nici Rosaura nu vor sa auda de astfel de aranjamente, crezand ca e vorba de persoane pe care nu le cunosc, pana cand se intalnesc oficial. Numai ca mai este o problema: Lelio este casatorit la Roma, iar sotia lui Cleonice a sosit in Venetia pentru a-si recupera sotul! Dupa ce apele se limpezesc, Florindo o ia de sotie pe Rosaura si Ottavio pe Beatrice, iar mincinosul Lelio se intoarce la Cleonice.
Claudiu Bleont este un Lelio plin de carisma si de umor, un personaj care nu face deosebirea dintre bine si rau si pentru care ocolirea adevarului este la fel de naturala precum respiratia. El nu spune minciuni, ci “flori de spirit”, cu ajutorul carora iese basma curata din anumite situatii, dar o si incurca rau de tot in altele. Cu toate acestea, tocmai florile lui de spirit sunt cele care scot la iveala adevarul (iubirea pe care unii nu indrazneau sa o dea pe fata) si care fac ca lucrurile sa se termine bine pentru toata lumea.
Personal, n-as spune despre “Mincinosul” ca este o piesa care te tine in priza tot timpul, deoarece are si unele momente in care te poti deconecta putin de la actiune, dar cred ca tocmai aceste cateva momente de acalmie dau scenelor puternice o si mai mare forta de atractie. In orice caz, experienta si farmecul maestrilor Valentin Uritescu si Sebastian Papaiani, care sunt incredibil de naturali si improvizeaza cu usurinta, impletita cu entuziasmul tineresc al Teodorei Calagiu sau al lui Adrian Anghel si cu explozia de talent care este Claudiu Bleont fac din “Mincinosul” un spectacol plin de viata, amuzant, uneori filosofic si mai mereu senzual, un spectacol pe care nu-l poti accepta.
Sursa: http://www.4arte.ro
Postat de toma · 1 Comentariu
Sambata, 15 mai 2010, in prezenta domnului Ambasador Adrian Vierita, sala se spectacole a Bell Multicultural High School din Washington DC, a gazduit un eveniment romanesc de exceptie, celebra piesa a lui I.L. Caragiale, “O noapte furtunoasa”, fiind prezentata publicului intr-o viziune moderna, apartinand regizorului Toma Enache.
Postat de toma · 4 Comentarii
O noapte furtunoasa
O noapte furtunoasă
de I.L. Caragiale
DISTRIBUŢIA
Rica Venturiano ………………………………… Claudiu Bleonţ
Jupân Dumitrache ………………………………….. Sorin Frâncu
Veta …………………………………………………… Maria Teslaru
Nae Ipingescu ………………………………………… Ioan Haiduc
Ziţa ………………………………………………………… Dana Pocea
Chiriac ………………………………………….. Marcelo Cobzariu
Spiridon ………………………………………………….. Vasile Niţoi
Acest spectacol face parte din seria de manisfestări culturale dedicate aniversării a 130 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Statele Unite ale Americii.
Spectacolul din Washington, DC a fost organizat de către doamna Elena Caragiu şi Societatea română de schimburi culturale din Charlotte, Carolina de Nord în parteneriat cu ASTROM- Asociaţia Studenţilor şi Tinerilor profesionişti Români, cu sprijinul Institutului Cultural Român şi al Ambasadei României la Washington, DC.
În interpretarea de astăzi a binecunoscutei piese, O noapte furtunoasă, regizorul Toma Enache ni-l prezintă pe Caragiale într-o variantă modernă, contemporană păstrându-i în acelaşi timp însă izul specific balcanic. Fiind aromân de origine, regizorul propune publicului din această seară un spectacol în care acţiunea se desfăşoară într-o familie de machedoni. Potrivit afirmaţiilor lui Claudiu Bleonţ, Toma Enache a ales această variantă regizorală, deoarece a ţinut cont şi de faptul că însuşi Caragiale a fost, după spusele multora, aromân. Regizorul reuşeşte performanţa de a-l aduce pe marele dramaturg român în zona teatrului modern şi rafinat, în care, din cauza limitării de viziune a majorităţii celor care i-au pus în scenă piesele, acesta s-a aflat foarte rar.
Spectacolul se doreşte în acelaşi timp să fie şi unul interactiv creându-se astfel premizele unui permanent dialog între actori şi spectatori. Varianta aromână a capodoperei lui Caragiale abundă în soluţii regizorale inedite, născute dintr-o imaginaţie exuberantă. Soluţiile alese se înşiruie coerent, într-o cadenţă plină de vervă şi dezinvoltură, care te face să uiţi cum trece timpul.
Piesa în această interpretare a ajuns la cea de-a 104 de reprezentaţie şi a fost jucată nu numai pe scenele din România dar şi în Spania, Germania, Macedonia şi Ungaria. Înainte de sosirea la Washington, DC spectacolul şi-a făcut debutul şi pe continental American cu o primă reprezentaţie în Charlotte, Carolina de Nord.
O noapte furtunoasă nu se referă atât la îngâmfarea negustorilor parveniţi de tipul lui jupân Dumitrache Titircă Inimă-Rea, chiristigiu şi căpitan în garda civică, la rigiditatea reprezentanţilor forţei publice de partea celor tari, de felul ipistatului Nae Ipingescu, şi la arivismul amploiaţilor de factura studentului gazetar Rică Venturiano, cât la „onoarea de familist“ a jupânului, compromisă, la lipsa de „rezon“ a ipistatului prea încrezător şi grăbit să facă uz de autoritate în favoarea amicului său, în fine la limbajul semi-cult al ziariştilor, adepţi ai unor sloganuri sublime pe care le pronunţă după ureche, aplicându-le dacă s-ar ivi ocazia, pe dos. Din fraza lui Venturiano: „Nimeni nu trebuie a mânca de la datoriile ce ne impun sfânta Constituţiune… mai ales cei din masa poporului“, cei doi înţeleg prin sufragiu pe omul de sufragerie, deduc că Rică „bate în ciocoi, unde mănâncă sudoarea poporului suveran“. Într-adevăr, Rică pretinde că n-are altă politică decât „suveranitatea poporului“, pentru că „box populis, box dei“, dar deviza lui civică sună: „Ori toţi să muriţi, ori toţi să scăpăm!“ Piesa, o farsă, se bazează pe un qui pro quo. Jupân Dumitrache ia drept inamic al onoarei sale pe Rică, în vreme ce soţia îl trădează cu Chiriac, calfa, omul de încredere, iar Rică, aventurierul hilar, o „asaltează” de fapt pe cumnata chiristigiului.
În fond, ce îşi dorea Caragiale să vadă în munca cu actorii: crearea unei expresivităţi fireşti în jocul scenic prin simplificarea lui. Îi plăcea mai mult „cum” se joacă decât „ce” se joacă. Într-adevăr, s-a spus că în opera lui Caragiale nu regizorii reinventează lucruri noi ci că opera lui îşi dezvăluie mereu noutatea faţă de contemporani. Aşa mi s-a arătat „noaptea furtunoasă” în straie aromâneşti, fluierându-şi oful şi cu „sarica balcanică” răsturnată în zilele noastre.
Cred că în acest spectacol se topesc în mod plăcut energiile caragialeşti cu cele ale regizorului, ale actorului, ale scenografului, însă bucuria împărtăşirii acestor energii revine, desigur, numai actorilor. Şi poţi să le spui din toată inima un „bravos absolut.”
Le mulţumesc actorilor şi colaboratorilor care au trudit la zămislirea acestui spectacol, a acestui copil, pe care mi-aş îngădui să-l botez Don Quijote, cu speranţa că va fi la fel de răzbătător şi iubit de public ca şi personajul lui Cervantes. Pentru asta nu trebuie decât să lupte cu indiferenţa ce ne înconjoară.
Închei optimist, cu urarea lui Nenea Iancu:
„Să fiţi veseli şi sănătoşi!” | „S-hiţ hârioşi şi sănătoşi!”
Toma Enache
[singlepic id=433 w=320 h=240 float=left]
Postat de toma · 6 Comentarii
Dupa 100 de reprezentatii spectacolul: ” O NOAPTE FURTUNOASA” de I.L. Caragiale
ESTE INVITAT IN TURNEU IN SUA
WASHINTON D.C. 15 MAI 2010 la ora 18.00 Bell Auditorium
CHARLOTTE N.C. 11 MAI 2010 la ora 19.00 Halton Theatre (Elizabeth Street)
Auditie cu public cu spectacolul radiofonic : TOMA CARAGIU – PANTOMIMA CUVANTULUI la WASHINTON Si CHARLOTTE pe 9 Mai si respectiv 14 mai
Turneul este organizat cu ocazia a 130 de ani de relatii diplomatice romano-americane de catre Societatea de Schimburi Culturale Romano-Americane Charlotte NC, cu sprijinul:
Ambasada Romaniei la Washinton D.C.
Institutul Cultural Roman Bucuresti
Postat de toma · Lasă un comentariu
„Unâ noapti furtunoasâ“, „o frumoasă zburătăceală caragielească…“
Cum să vorbeşti despre aromâni şi să nu îl aduci în discuţie şi pe „nenea Iancu“? În cadrul celei de-a treia ediţii a „Zilelor Culturii Aromâne“, organizatorii au adus pe scena Teatrului Fantasio, o distribuţie de zile mari a naţionalului bucureştean într-un spectacol de excepţie – „O noapte furtunoasă“ sau „Unâ noapti furtunoasâ“ di Ion Luca Caragiale. Regizorul spectacolului, şi el un aromân, Toma Enache. Şi nici interpretarea nu putea sfida sărbătoarea celor trei zile de pledoarie pentru păstrarea şi promovarea tradiţiilor aromâne. Ziţa şi Spiridon, în interpretarea unor veritabili aromâni – Dana Pocea şi însuşi regizorul spectacolului Toma Enache, şi-au interpretat rolurile în aromână, pentru un public în exclusivitate aromân. Costumele, de asemenea, tradiţionale armâneşti.
„Acest spectacol este rodul unor întâmplări fericite şi Nenea Iancu ştie de ce!“, îşi prefaţează tânărul şi talentatul regizor spectacolul. „Este o bucurie să mă reîntorc la Constanţa, cu atât mai mult cu cât publicul din seara aceasta va fi numai armânesc, venit la «Zilele Culturii Aromâne» şi pentru care, special numai în această seară, voi juca Spiridon în armâneşte“, ne-a declarat înainte de spectacol regizorul Toma Enache. De ce totuşi un spectacol în care se vorbeşte în aromână? „Având în vedere că Nenea Iancu avea origini armâneşti, că eu sunt aromân şi că aromânii şi-ar dori să vadă aşa ceva dar şi că acum 100 de ani se jucau în şcolile româneşti din Balcani spectacole în aromână, cred că e ceva frumos… Suntem la al 30-lea spectacol. L-am mai jucat la Cluj, Iaşi, Timişoara, Sibiu şi deşi spre exemplu la Timişoara erau în sală doar doi aromâni, spectacolul a fost primit cu acelaşi entuziasm“.
„O propunere care îmbogăţeşte prin muzicalitate şi teatralitate tradiţia «nopţilor furtunoase»“, apreciază interpretul rolului Rică Venturiano, nimeni altul decât Claudiu Bleonţ. „A fost un demers pe care ni l-a prezentat la început Toma şi care ne-a cucerit pe toţi. Costumele, ideea, faptul că e acest joc între română – aromână, într-un fel se respectă ceva din adevărul de ADN al lui Caragiale şi partea cea mai frumoasă este lucrul în echipa aceasta de actori şi sub îndrumarea lui Toma. Un spectacol foarte liber, deschis, al momentului acestuia. Dintre cele 30 de spectacole doar unul s-a jucat în Bucureşti, în rest… este o frumoasă zburătăceală caragielească amoroasă de intrigă, mergând prin ţară“, ne-a declarat Claudiu Bleonţ cu câteva minute înainte a se ridica cortina.
Alexandru Georgescu, în rolul lui Jupân Dumitrache, Eugen Cristea, interpretul rolului Nae Ipingescu, Marcelor Cobzariu, Chiriac şi Maria Teslaru, în rolul Vetei au construit într-un stil cu totul original lumea extroardinară a lui Nenea Iancu. Una cu totul specială, de această dată. Armânească.
Adina BOCAI
Postat de toma · Lasă un comentariu
Luni seara, la Teatrul „George Ciprian”, a avut loc spectacolul „O noapte furtunoasã” de Ion Luca Caragiale, în regia lui Toma Enache, din distribuþie fãcînd parte Claudiu Bleonţ, Eugen Cristea, Maria Teslaru, Sorin Francu. În ciuda faptului cã pretul unui bilet a fost de 50 lei, sala a fost neîncãpãtoare. Regizorul acestui spectacol ne-a povestit cîte ceva despre spectacol.
Regizorul acestui spectacol, Toma Enache a declarat cã acest spectacol este rodul unor întîmplãri fericite. „Totul a început într-o noapte mai specialã, cînd m-am întîlnit cu mai multi actori de la Teatrul Naþional si le-am spus cã vreau sã pun în scenã o piesã de Ion Luca Caragiale în românã şi aromânã. Acest spectacol a ajuns la 80 de reprezentaţii. Am fost în turneu în Spania, Germania, Macedonia. Cred din toată inima cã spectacolul va avea în continuare un destin, o soartã cît mai fericitã. Aş mai adãuga la aceastã piesã entuziasmul studentesc pe care îl au actorii la fiecare reprezentaţie. Cred că, în acest spectacol se topesc în mod plãcut energiile caragialeşti cu cele ale regizorului, ale actoruilui, ale scenografului, însã bucuria împãrtãşirii acestor energii revine, desigur, numai actorilor. Le multumesc actorilor şi colaboratorilor care au trudit la zãmilsirea acestui spectacol, a acestui copil, pe care mi-aş îngãdui sã-l botez Don Quijote, cu speranta cã va fi la fel de iubit de public ca şi personajul lui Cervantes. Închei vesel şi optimist, cu urarea lui Nenea Iancu: „Sã fiti veseli şi sãnãtoşi!”, ne-a declarat regizorul.
Eugen Cristea a mãrturisit cã a mai jucat în „O noapte furtunoasã”, la început de carierã, rolul lui Spiridon, la Teatrul din Timisoara, si acum- un arc peste timp joacã Ipingescu. „Este o provocare pentru mine!”, a declarat acesta. Maria Teslaru care o interpreteazã pe Veta ne-a spus cã este o mare bucurie pentru ea sã joace şi în limba maternã a lui Caragiale. „Mi-am dorit foarte mult sã joc Caragiale. Au trecut 25 de ani de cînd aştept acest lucru.” Persoana care-l interpreteazã pe Spiridon este un bãiat în vîrstã de 17 ani, Daniel Niţoi, care a declarat cã „este o şansã sã joc alături de aceşti mari actori, care mi-au dat speranţa că voi pãşi pe urmele lor”. Publicul a fost foarte mulţumit de spectacol. Deşi preţul unui bilet a fost de 50 lei, sala teatrului a fost plinã. Elena Matei, una dintre spectactoare ne-a declarat cã „spectacolul a fost extraordinar. Nu am cuvinte. Avem nişte actori foarte buni. A meritat preţul biletului, pentru cã mai rar se întîmplã sã se joace asemenea piese de teatru în Buzãu.”
Viorica CRAIU- ziarul “Şansa buzoianã”
Postat de toma · Lasă un comentariu
Vineri seara, sala Teatrului „V.I.Popa“ a fost gazda unui spectacol de marca, „O noapte furtunoasa“ de I.L.Caragiale, in regia lui Toma Enache si scenografia Ninei Brumusila, avind o distributie de exceptie: Claudiu Bleont, Maria Teslariu, Alexandru Georgescu, Eugen Cristea, Marcelo Cobzaru, Dana Pocea si un adolescent de 17 ani, Daniel Nitoi. Reprezentatia pe care trupa bucuresteana a sustinut-o pe scena „templului“ Thaliei din Birlad, face parte dintr-un turneu moldav pe care au dorit sa-l inceapa din „orasul rulmentilor“.
Cu 10 minute pina sa inceapa spectacolul, sala teatrului era deja plina. Un iz oriental ne gidila narile inca de la intrare. Pe scena ardeau betisoare parfumate. Ca de nicaieri, au aparut pe scena Claudiu Bleont si Toma Enache, regizorul spectacolului. In linistea asteptarii a batut primul gong. „Sunetul gongului este la fel de frumos ca si sala pe care o aveti“, ne spune Bleont. Atmosfera devine degajata si… spectacolul incepe. Originea scriitorului si a regizorului (aromana) a fost sursa de inspiratie pentru costume, decor, precum si pentru adaptarea textului. Interactivitatea spectacolului a intarit relatia spectator-actor, creind admiratie de ambele parti. Aplauze, risete si iar aplauze!
Finalul a venit pe neasteptate. „S-a terminat deja?“, intreaba cineva in spatele meu. Raspunsul i-a fost dat de avalansa de aplauze.
M-am grabit spre cabinele actorilor cu speranta ca le pot fura citeva cuvinte, dar n-a fost chip. La cabinele lor se ingramadeau admiratorii care doreau sa-i felicite. Claudiu Bleont a fost nevoit sa plece imediat. Si-a cerut scuze ca timpul nu-i permite sa adreseze citeva cuvinte unui „public atit de frumos“. Mi-am continuat fuga sperind sa-i prind pe ceilati actori, dar bunul simt m-a oprit. Oboseala de pe fetele lor imi spunea ca le-as cere prea mult. Totusi, am avut privilegiul sa asist la o discutie prietenesca cu ceilalti mari actori ai Nationalului bucurestean. Alexandru Georgescu, Eugen Cristea, Marcelo Cobzariu si Toma Enache au tinut sa spuna pe rind ca Birladul are o sala de teatru foarte frumoasa, bine dotata si un public foarte primitor si deschis.
„In Birlad am gasit cel mai primitor public pe care l-am cunoscut in ultimii ani“, ne-a declarat Eugen Cristea, intarind spusele celorlalti.
Toma Enache, regizorul spectacolului, ne-a marturisit la rindul sau: „Aveti o sala de spectacol minunata si dotari tehnice foarte bune, asta m-a ajutat sa obtin efecte deosebite in spectacol. Aceasta piesa am ridicat-o in zece repetitii, in pauzele actorilor. Am dorit sa joace din placere la spectacolele regizate de mine si ma bucur ca am reusit. Sint alaturi de actori la fiecare reprezentatie, indiferent unde se joaca, venind cu elemente noi, care sa adauge un plus de savoare si prospetime“.
Finalmente, decorurile au fost incarcate. Ne luam la revedere de la noii nostri prieteni, raminind cu zimbetul pe buze si satisfactia unei seri reusite.
Postat de toma · 1 Comentariu
Interpretarea de exceptie a actorilor, secondata de participarea publicului, a dat savoarea piesei clasice, semnate de cel mai mare dramaturg al romanilor
Spectatorii care au ales ieri seara sa se destina in sala de spectacole a Casei de Cultura a Sindicatelor au avut numai de castigat. “O noapte furtunoasa” de Ion Luca Caragiale, in regia inedita a constanteanului Toma Enache, s-a jucat cu o distributie de exceptie.
“O noapte furtunoasa”, un text clasic, insa cat se poate de actual. Constantenii au avut ocazia sa asiste la un spectacol inedit prin maniera de abordare a textului clasic. Piesa lui Ion Luca Caragiale a fost adaptat la societatea actuala, condimentat cu replici in engleza si completat cu ritmuri moderne. “Tinem la Caragiale si la textul lui. De aceea vrem sa se inteleaga tot ceea a vrut sa spuna autorul. Aceste adaugiri tin de continutul lui Caragiale. Este o incercare peste limite. Am incercat atat cat s-a permis”, a precizat regizorul Toma Enache, prezent la spectacol. De altfel, acesta a continuat pe parcursul reprezentatiei sa dea indicatii de regie actorilor din scena. Barierele dintre scena si public au fost rupte intr-o atmosfera de buna dispozitie si de participare unanima la actul artistic. Sala de spectacole a fost, de cele mai multe ori, un spatiu de desfasurare a activitatii scenice, o prelungire a spatiului traditional – scena. Improvizatia a constituit cheia succesului spectacolului. Inovatia s-a rasfrant si asupra publicului. Acesta nu a mai avut rolul clasic de a sta confortabil in fotolii si de a fi atent la prestatia actorilor. Spectatorii au fost transformati in participanti la actiunea “Noptii furtunoase”. Spontaneitatea copiilor a fost pe placul actorilor. Prin replicile lor istete si prin prezenta propriu-zisa pe scena, acestia au reusit sa-i “ajute” pe actori. “Cum s-a jucat in aceasta seara nu s-a mai jucat niciodata. Publicul este atat de deschis accepte improvizatia. Cateodata aceasta reprezinta o chestie dificila pentru ca nu stii pana unde sa mergi, insa publicul iti spune. Copiii au fost extraordinari”, a afirmat Claudiu Bleont, cel care l-a interpretat pe Rica Venturaino. Acesta a avut nevoie de ajutorul micilor spectatori pentru a povesti publicului peripetiile prin care a trecut dupa ce a sarit pe fereastra coanei Vetei (Maria Teslaru). “Se spune ca omul din nastere are aceasta dorinta de a juca, de a fi teatral. Din totdeauna publicul si-a dorit sa ia parte la spectacole. Am incercat si, acolo unde se putea, am reusit sa comunicam mai bine. Este ca la discoteca, unde unii stau in centru, iar altii pe margine, insa nu pentru ca nu si-ar dori sa danseze. Poate nu au parteneri, stau si bat ritmul pe margine, desi ar vrea ca toti sa fie acolo in ring”, a explicat regizorul dorinta publicului de a face parte din “distributie”. Nae Ipingescu (Eugen Cristea) a reusit sa pescuiasca din sala 10 lei. ” Sa-i dau? Euro nu aveti?”. “Darnicia” constantenilor s-a vazut si atunci cand Rica Venturiano a cerut macar un leu pentru a-l “sensibiliza” pe Spiridon (Daniel Nitoi) sa-l scape de asaltul jupanului Dumitrache (Alexandru Georgescu), furios ca cineva a reusit sa atenteze la “onoarea lui de familist”. Un mare succes l-a constituit scena in care, “amorezatul” Rica Venturiano), crezand ca a ajuns la Zita (Dana Pocea), o leaga pe Veta cu panglici colorate de pat si danseaza lasciv pe muzica moderna.
Piesa lui Caragiale, in pas cu modernitatea
Interpretarea de succes a actorilor a dat si mai multa savoare textului clasic, abundent in umor. Comicul a reiesit din situatiile la care sunt supuse personajele, dar mai ales din aducerea in prim plan a moravurilor societatii. Veta il inseala pe jupanul Dumitrache cu omul de incredere al acestuia, Chiriac ( Marcelo Cobzaru), cel care apara mai bine ca nimeni altul onoarea de familist a stapanului. Spectacolul a fost presarat si cu replicile in aromana ale actorilor. Anul trecut aceasta piesa a participat la cea de-a treia editie a “Zilelor culturii aromane”, care a avut loc la Constanta. Pentru acest eveniment, actorii au trebuit sa invete aromana de la regizorul Toma Enache, membru al comunitatii aromane. Aceasta maniera de aborda textul lui Caragiale se inscrie in tendinta pe care a trasat-o insusi dramaturgul, insa face parte si din noile tendinte europene care promoveaza multilingvismul. “Si Caragiale foloseste parol, tato. Cred ca acest spectacol a avut din start aceasta dorinta de a fi un limbaj universal, comunicativ, multilingvistic. Aceasta idee o avea Caragiale de atunci, desi nu era atunci ideea Uniunii Europeane”, a declarat Toma Enache. Cu aceasta piesa, actorii bucuresteni se afla la cea de-a treia reprezentatie la malul marii. Caldura cu care i-a primit publicul, ii determina pe acestia sa revina de fiecare data cu placere pe scena constanteana.
Mirela STINGA
Postat de toma · Lasă un comentariu
„O noapte furtunoasa”, jucata in romana si aromana, la Jula Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Arad şi săptămânalul „Foaia românească” au făcut posibil ca în pragul Zilei Naţionale a României românii din Ungaria să participe la un deosebit spectacol de teatru. O noapte furtunoasă a lui I.L.Caragiale a fost jucată pe scena Centrului Cultural Erkel de actori extraordinari, Tomi Cristin, Eugen Cristea, Marcelo Cobzariu, Claudiu Bleonţ, Maria Teslaru, Dana Pocea şi Daniel Niţoi, de la Teatrul Naţional din Bucureşti. Ideea inedită a spectacolului, de a surprinde publicul şi cu replici în aromână, îi revine regizorului Toma Enache.
Cea mai nouă adaptare a piesei O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, regizată de Toma Enache, a fost montată în limba română şi aromână, iar actorii au purtat straie româneşti şi armâneşti, cu elemente stilizate plastic, care parcă au dat identitate şi caracter personajelor lui Caragiale. Ceea ce ni s-a părut esenţial, demn chiar de menţionat într-o istorie a teatrului românesc, este felul în care acest creator reuşeşte să inoveze profund nu atât în forma spectacologică, cât în fondul percepţiei noastre asupra lui Caragiale. Regizorul reuşeşte performanţa de a-l aduce pe Caragiale în zona aerată a teatrului rafinat, în care, din cauza limitării de viziune a majorităţii celor care i-au pus în scenă piesele, acesta s-a aflat prea rar.
O noapte furtunoasă este o montare traversată de energii interioare, care se nasc, se contopesc, susţin cu fire nevăzute spectacolul, hrănit permanent de soluţii regizorale născute dintr-o imaginaţie exuberantă, înşiruindu-se coerent, într-o cadenţă plină de o elegantă dezinvoltură. Spectacolul a avut şi o reprezentaţie unică în România, în cadrul unui festival al machedonilor. Actorii au învăţat aromâna pentru acest spectacol, o premieră de mari succese în România. Spectacolul din Jula a fost cel de-al 32-lea.
„Cu această piesă am avut un foarte mare succes, este pusă pe cât se poate într-un sistem clasic. La Caragiale nu poţi să-ţi permiţi ca ceva să dispară din text, dar am încercat ca să facem să fie şi ceva nou, modern. Modern, în sensul că nimic nu e nou în lumea asta iar relaţiile interumane, relaţiile familiare şi tot ce se întâmplă în Noaptea furtunoasă se întâmplă şi în lume. De aceea Caragiale este universal, este actual şi este contemporanul nostru. Am învăţat aromâna pentru această piesă, fonetic pur şi simplu. Am scris aşa cum am auzit, şi am învăţat. Cât despre publicul din Jula, am avut o impresie extraordinară. A fost cu totul special, se vedea că sunt avizi de teatru, de limbă, bucuria de a auzi din nou un text de Caragiale în limba română. A fost un public foarte cald şi extrem de deschis la tot ce-am făcut noi”, ne-a declarat Veta, alias Maria Teslaru.
„Eu am fost cucerit de propunerea lui Toma Enache, de a face acest spectacol şi în aromână. Mi s-a părut o idee extraordinară, prima idee după mulţi ani de zile, în care poţi spune ceva nou, pe idee de Caragiale. Te poţi juca cu Caragiale şi clasic, modernizat la nesfârşit, dar o modernizare în acelaşi timp, o recunoaştere a dimensiunii lui, Caragiale fiind şi machedon, a înnăscut chestia asta foarte interesantă. El era machedon, era şi român, dar era şi european, şi face într-un fel din spectacolul acesta o situaţie universală”, a fost de părere Claudiu Bleonţ, care a învăţat şi el cu sârguinţă şi însufleţire aromâna.
Singurul vorbitor de aromână a fost totuşi regizorul spectacolului, Toma Enache, care face parte din comunitatea aromânilor din România. „Cred că elementul cel mai de noutate este faptul că în piesă costumele, muzica şi dansul chiar, sunt aromâneşti. După câte ştiu, nici o piesă jucată în România nu s-a folosit de costume, muzică şi dans armânesc, aşa toate deodată. Separat poate s-a mai folosit în aromână ceva, dar aşa ceva chiar nu a mai fost. Ne bucurăm de această latură armânească a lui Caragiale. Publicul din Jula a fost un public bun, cunoscător de teatru, cunoscător al limbii române, pentru că mă aşteptam să nu fie înţelese subtilităţile de limbă, dar am văzut că se ştie foarte bine limba română şi Caragiale este iubit la fel de mult şi aici ca şi în ţară.” Regizorul ne-a mai destăinuit că îşi doreşte foarte mult ca să se prezinte această piesă şi pe scenele din Macedonia, Albania sau Grecia, pentru că „acolo sunt mulţi aromâni, care cu siguranţă ar gusta acest spectacol şi le-ar plăcea foarte mult”.
A.L. Crişan – Eva Iova
Postat de toma · Lasă un comentariu
Dupa o lunga perioada de absenta, actorii Teatrului National din Bucuresti au revenit, luni seara, pe scena Casei de Cultura “Dragan Muntean”, din municipiul Deva. Ei au prezentat, in fata unei sali arhipline, piesa lui Ion Luca Caragiale, “O noapte furtunoasa”.
Regie moderna
Montarea spectacolului a fost realizata de Toma Enache, intr-o varianta moderna. Fiind aroman de origine, regizorul a propus publicului un spectacol in care actiunea se desfasoara intr-o familie de machedoni. Potrivit afirmatiilor lui Claudiu Bleont, Toma Enache a ales aceasta varianta regizorala, deoarece a tinut cont de faptul ca insusi Caragiale a fost, dupa mama, aroman. Regizorul a reusit performanta de a-l aduce pe marele dramaturg roman in zona teatrului modern si rafinat, in care, din cauza limitarii de viziune a majoritatii celor care i-au pus in scena piesele, acesta s-a aflat foarte rar.
Spectacolul a avut un caracter interactiv, intre actori si spectatori creandu-se un permanent dialog, fapt ce i-a dat un farmec aparte. Varianta aromana a capodoperei lui Caragiale abunda in solutii regizorale inedite, nascute dintr-o imaginatie exuberanta. Solutiile alese se insiruie coerent, intr-o cadenta plina de verva si dezinvoltura, care te face sa uiti cum trece timpul.
Prestatie impecabila
Prestatia actorilor bucuresteni a fost impecabila. Jupan Dumitrache alias Titirca Inima Rea, este, in varianta lui Alexandru Georgescu, un familist de tip sud-american, patimas pana la turbare, gata in orice moment sa intre la “cremenal”, pentru a-si apara “onoarea de famelist”. Maria Teslaru, in rolul Vetei, este o dama usor plictisita, care jongleaza cu vorbele si farmecele feminine. Interpretandu-l pe Nae Ipingescu, Eugen Cristea are un umor nebun, prin care creeaza un rol de zile mari. Actorul da dovada de o tehnica desavarsita a mimicii si a gesturilor, reusind sa se completeze excelent cu Alexandru Georgescu. Aparitia lui Claudiu Bleont, in rolul lui Rica Venturiano, a avut efectul unui cutremur. Umorul de o factura cu totul speciala a lui Bleont a fost validat de aplauzele furibunde, la scena deschisa, ale celor peste 500 de spectatori prezenti in sala. In celelalte roluri, jocul actorilor Marcelo Cobzariu (Chiriac), Dana Pocea (Zita) si Spiridon (Daniel Nitoi) a fost convingator si plin de rafinament. Mai ales Danei Pocea i-a reusit excelent rolul de dama frivola si plina de ifose, cu toate ca unele replici, rostite in limba aromana, s-au potrivit ca nuca-n perete cu spiritul capodoperei lui Caragiale.
Desi a fost realizata ca o parodie, varianta moderna a spectacolului “O noapte furtunoasa” a demonstrat ca, abordata fara prejudecati, opera lui Caragiale este mereu actuala.
Calin Tebies (Tags: Hookah Pipes)
Postat de toma · Lasă un comentariu
Mi-a staruit mult timp in minte, dupa ce am vazut in oras afisele care anuntau venirea actorilor Nationalului bucurestean la Vaslui cu „O noapte furtunoasa“ intrebarea: de ce Caragiale?
Recunosc, as fi vrut sa vad altceva. Nu ca mi-ar sta in caracter sa nu respect valorile, dar voiam sa vad poate o piesa a unui actor in viata. Credeam ca pe Caragiale l-am vazut destul si il cunosc, insa din clipa in care am pasit in sala Casei de Cultura si s-a facut intuneric, m-am indreptat iute spre primul rind, unde asteptau cuminti doua locuri ramase libere. Din acea clipa a inceput provocarea. Regizorul Toma Enache si actorul Claudiu Bleont au iesit pe scena si au decretat: „Asta seara veti vedea un Caragiale al nostru si al dumneavoastra“.
A inceput pe loc un dialog care nu s-a sfirsit nici macar acum, iar spectacolul s-a transformat intr-o intilnire fantastica, vie. S-a stabilit incet-incet un acord: ei, actoriii nu pot pot duce la capat reprezentatia fara noi, spectatorii, dar nici noi nu putem fi simpli receptori si atit. S-a format pe loc acea legatura si dragoste la prima vedere, cum se spune. Titanii Nationalului, pe care i-am vazut cu totiii de-atitea ori pe sticla televizorului si-au deschis sufletul neasteptat, provocator, noua nemairamindu-ne decit sa comunicam tacit, schimbindu-ne intre noi energiile si trairile.
Un regizor „nebun“ , o realizare perfecta
Regizorul Toma Enache a coborit firesc in sala, s-a asezat tocmai il locul ramas liber de linga mine, in tovarasia lui Costel Carabas, sunetistul Casei de Cultura, pentru a-l seconda la dirijarea spectacolului din punct de vedere tehnic, dar in acelasi timp provocind actorii, iar actorii provocindu-l pe el. Uimiti, primii spectatori au inceput mai timid la inceput, apoi cu curaj, sa schimbe cite-un zimbet si-o vorba cu actorii care incep sa li se adreseze firesc de pe scena.
Cite-o fata indrazneata se-apropie de scena pentru a face fotografii. Spre surprinderea ei, actorii isi intrerup jocul si pozeaza ca la o adevarata sedinta foto. Tabloul se repeta, protagonistii spectacolului merg printre rinduri, cochetind cu cite-o vremelnica simpatie, zarita asa, intr-o strafulgerare a luminii dirijate de reflector.
Sintem stropiti din belsug cu sampanie de Claudiu Bleont, care intra triumfator in dormitorul Vetei excentric si excitant, inviorind toata suflarea participanta la regalu-i actoricesc. Dupa citeva priviri trimise mestesugit spre fiecare spectator, dintr-o singura ochire, Rica isi incepe maratonul prin sala. Dupa un cros cu ditamai scara, strigate si dialoguri rasplatite cu riuri de transpiratie si ropote de aplauze, se arunca pe jos incit tremuri la gindul ca si-ar fi putut sparge capul sau rupe o coasta, dar nu…Rica isi toarna deodata in cascada peste el, faina alba, ca si cum s-ar parfuma, pudrindu-ne si pe noi cu pulbere alba din belsug. Nu-i suficient. Spiridon ii cere bani ca sa scape de urmaritori, iar Claudiu Bleont, adica Rica, vine la marginea scenei si cere conspirativ ajutor. Smucesc geanta burdujita cu ziare, proaspat tapetata cu faina, si caut disperata bani. Nu gasesc, privesc speriata in jur, cer ajutor la vecini, dar Bleont a decretat deja; „da’ saraci mai sinteti, oameni buni!“. Primeste in sfirsit un zece mii cu care-l mituieste pe Spiridon. Rasuflu usurata si-i explic regizorului, care se afla linga mine ca am prea multe in geanta. Ma simt ca in familie. Parca din caldarea lui Chiriac s-a pravalit peste noi o cantitate uriasa de armonie. Nimic nu poate deranja spectacolul. Nici un fosnet, nici vorbele, nici vreun mobil uitat deschis. Actorii sint pregatiti pentru orice intrerupere, ba chiar tradeaza o orecare dorinta pentru un astfel de joc. Se pun intrebari, se asteapta si se primesc raspunsuri. Dialogul actori spectatori continua odata cu celelalte momente ale piesei.
Caragiale scos de la muzeu
Actorii, distribuiti cu buna intuitie intr-un astfel de Caragiale interactiv, ne-au prezentat niste personaje atit de vii, incit, la o adica, le-am fi putut cofunda in orice clipa cu vecinii de bloc sau colegii de la serviciu.
S-a observat, chiar s-a aratat in mod voit faptul ca regizorul le-a oferit actorilor libertatea de a actiona, iar ei si-au asumat-o. La o adica, undita poposita in poalele domnisoarelor, sau pestisorii scosi cu nonsalanta de un Chiriac aflat in sala chiar in fata ta, nu fac decit sa-ti intregeasca impresia ca spectacolul se joaca de la sine, iar tu, umilul spectator ai onoarea sa respiri alaturi de actorii mari care care si-au dat jos etichetele de vedete, devenindu-ti prieteni. Faptul ca spectacolul isi permite si ne permite si noua un astfel de lux, vorbeste de la sine despre forta echipei si a conceptiei regizorale.
Regizorul de teatru Toma Enache, care este in acelasi timp si redactor la Radio Romania International, redactia aromana a reusit sa scoata spectacolul lui Caragiale din faza de muzeu.
„O noapte furtunoasa“ a devenit in aceasta formula de expunere un spectacol al zilelor noastre. In mijlocul decorului stilizat troneaza tabloul de familie al Vetei si-al lui Jupin Dumitrache, care par a fi aromani de cind lumea. De fapt, tema esentiala a piesei, familia, ne obliga inca o data sa meditam la importanta ei in viata noastra, si mai ales la mult rivnita onoare de familist, devenita astazi o poveste de adormit copiii.
Limbajul personajelor alterneaza. Ele arunca in cascade, cind un pluton de cuvinte si expresii ce au fost dintotdeauna sarea si piperul comicului de limbaj la Caragiale, cind cuvinte ale zilelor noastre. De la „onorabile“, „stimabile“, se trece nonsalant la dialogul cu sala. Aceste intreruperi directioneaza publicul spre miezul problemei, vin in sprijinul lui, il ajua sa inteleaga si sa guste mai bine trimiterile politice si morale, relatiile interumane si inter familiale, ramase aceleasi ca in vremea lui Caragiale. Chiar daca limbajul a evoluat, ideile lui Caragiale sint etern valabile.
Datorita maiestriei actorilor, giumbuslucurilor haioase si relatiei sincere pe care reusesc sa o stabileasca cu sala, publicul musca din nada, trezindu-se adus cu eleganta in fata geniului lui Caragiale.
Actorii lui Nenea Iancu
Alexandru Georgescu, un Jupin Dumitrache modern, constient ca nu isi mai poate juca personajul lent si asezat, asemeni marilor monstri ai teatrului romanesc, joaca liber, nascocind alaturi de ceilalti colegi de scena, in modul cel mai natural gaguri si improvizatii care dau stralucire „noptii furtunoase“.
Maria Teslaru da viata unei Vete a zilelor noastre. Ea creaza un personaj plauzibil, care se desfasoara inaintea noastra intr-un ritm alert de simfonie. Este o Veta destul de coapta, care reuseste sa transforme personaju-i prafuit intr-unul modern, contemporan, obligindu-ne sa recunoastem inca o data ca rominul cit va exista, va avea in el spiritul lui Caragiale.
Dana Pocea ne demonstreaza in Zita prin multele fraze rostite in limba aromana ca este aromanca si nu se sfieste sa recunoasca prin gesturi, expresie, miscare si nerv, cit de mare placere ii face lucrul acesta. Ea ne aduce in fata o Zita provocatoare, incitanta, o femeie cu-adevarat puternica si frumoasa, care are curajul sa spuna: „ei, bine, eu sint Zita si „ambetata absolut“ de Rica si de Caragiale.
Pentru Claudiu Bleont superlativele sint potrivite, ca de obicei. El reinvie un Rica cu totul si cu totul special, plin de verva, ce intra in dialog spontan cu publicul si care revine apoi cu eleganta la text. De acest Rica exuberant se poate indragost oricine. El este capabil sa te faca sa uiti de tine, cucerind cu poezia si farmecul sau. Acest Rica original, boem, excitant si totodata, este de o luciditate socanta, cu ajutorul caruia reuseste sa ajunga usor, discret, in inima ta.
Eugen Cristea, la fel de tinar si de vesel cum il stim de pe vremea emisiunilor de televiziune pentru copii si adolescenti, „Arca Marinei“ sau „Feriti-va de magarus“, ne intareste convingerea ca actorii care apartin celei mai mari scene din tara se iau in serios, chiar daca vor sa para in acest spectacol ca sint de risul lumii. Cit despre Chiriac, alias Marcelo Cobzariu si micutul Daniel Nitoi, un adevarat Spiridon, pot spune ca au eleganta de a-i urma cum nu se poate mai bine pe mariii actori, care le-au oferit sansa sa li se alature. Propunerea regizorului Toma Enache de a ne face partasi la intimplarea intimplata intimplator simbata, 11 februarie pe scena Casei de Cultura „Constantin Tanase din Vaslui a fost mai mult decit o provocare. Am asistat la un spectacol pe care actorii l-au jucat cu bucurie, cu entuziasm si placere, ceea ce cred ca este cel mai important in teatru. Am asistat la o abordare moderna care ne-a prezentat ceva din originea aromana a lui Caragiale. Costumele, decorurile, dansul, muzica ne-au vorbit despre cultura aromana, care, iata s-a putut vedea integrata in marele spirit al lui Caragiale.
Mihaela MANU
Postat de toma · 1 Comentariu
Marţi seara am avut parte de o revelaţie teatralã pe care n-am s-o uit cu una, cu douã. Mai ales cã spectacolul a venit tocmai la timp, sã-mi şteargã o altã impresie teatralã neplãcutã de acum câţiva ani. Despre ce e vorba? Despre spectacolul Asociaţiei Culturale „La steaua ”, în colaborare cu actorii Teatrului Naţional din Bucureşti. Echipa cârmuitã de regizorul Toma Enache pusese în scenã cunoscuta piesã „O noapte furtunoasã ” de Caragiale.. Mai exact, nu de Caragiale, ci dupã Caragiale. Mare deosebire, şi totuşi CARAGIALE, aşa, numai cu majuscule. Si de ce m-a impresionat în mod deosebitbucata amintitã? Pentru cã, repet, acum câţiva ani am avut o experienţã foarte proastã, când un teatru de bun nume pusese în scenã – e drept, cu o trupã de studenţi ai artei teatrale – aceea şi piesã, dar fãrã frumuseţe, fãrã tinereţe, numai şi numai cu idei şi quasi idei care au atins limita bunului gust şi au ştirbit orice idee comicã şi orice cotiturã spiritualã din original. Ei, acum, sub bagheta dibace a lui Toma Enache, echipa de la Naţionalul bucureştean m-a recompensat cu vârf şi îndesat. Publicul din sala de spectacol al Centrului Cultural Erkel din Jula putea vedea o prelucrare la fel de curajoasã, la fel de ineditã, la fel de modernã, numai cã aici şi acum modernismul, cavalcada de gaguri, intercalãrile de actualizare ale textului au venit sã îmbogãţeascã sensul piesei, fãrã sã ştirbeascã din ceea ce s-ar numi „caragialesc ”. În ciuda faptului cã şi prelucrarea aceasta a fost picantã, cu text pe alocuri chiar vulgar, piesa s-a pãstrat în limitele bunului gust, într-un cadru de mahala cu negustori din lumea aromâneascã plinã de farmec balcanic. Avalanşa de idei ingenioase, soluţiile neaşteptate, costumele şi decorurile adecvate la text şi concepţie regizoralã au fãcut din spectacol un eveniment teatral. Dar acest eveniment teatral a fost realizat înainte de toate de actori. De actori minunaţi, talentaţi, sclipitori chiar în costumele lor desuete, caragioase sau stilizate în maniera portului aromânesc. Iar sub bagheta maestrului Enache, fiecare personaj a fost un protagonist, un personaj principal, de la Jupân Dumitrache, zis Titircã Inimã Rea, Chiriac, fecior la toate şi Ricã Venturiano, la Spiridon cel stângaci, la Ipingescu cel încãrcat şi încurcat în gânduri înţelepte. Iar cele douã surori,Veta şi Ziţa a jucat, la fel, pe gama cea mai largã a instrumentariului actoricesc. Maria Teslaru, frumoasã ca o Electra anticã, este caricatura mahalagioaicei care trãise cândva zile mai bune. Ca sorã mai mare, când blazatã, când triumfãtoare, când sincerã, când prefãcutã, a întruchipat „femeia fatalã ” din mahalaua de altã datã, care şi la ani de matroanã îşi pãstreazã cochetãria şi vitalitatea de pisicã sãlbaticã. Iar Dana Pocea, ca surioara emanţipatã, cu educaţiune aleasã şi trei ani la pansion, deşi trecutã şi ea de prima tinereţe, zburdã şi se exteriorizeazã într-un pseudolirism teatral ca o cãpriţã scãpatã din ţarc.
Edda Illyés
Postat de toma · Lasă un comentariu
De multa vreme nu a fost sala mare a Casei de Cultura a Sindicatelor din Zalau atat de plina la un spectacol cu … bani. Si de teatru, pe deasupra. Avand precedentul altor spectacole … pe bani (de regula, acestea se contramandeaza, cele gratuite se mai tin si cu sali aproape goale…) anulate din lipsa de spectatori, chiar ma intrebam daca acesta se va tine si ma pregateam sa arunc o piatra in apa: de ce ne plangem ca in Salaj nu sunt institutii profersioniste de spectacol cand, o data la doua-trei-patru luni, nu ne rupem din timp si punga sa mergem la cate-un spectacol sustinut de profesionisti? S-au anulat, din lipsa de public, spectacole de teatru, de anumite genuri de muzica, de balet… si nici institutia profesionista de spectacol, nici actorii-interpretii, nici repertoriul nu cred ca au fost de vina… Iata, insa, ca la spectacolul cu piesa lui I.L. Caragiale „O noapte furtunoasa”, in dupã-amiaza reprezentatiei, marti, 26 februarie 2008, nu mai era nici un bilet. Nici pe scaunele suplimentare adaugate pe interval sau la margine de rand. Le cumparasera inclusiv iubitorii de cultura – dascali, elevi, tineri – din Marca, din Cosniciu, din alte localitati salajene, care au venit cu microbuze inchiriate la spectacol. Sa-i fi adus Caragiale? Sa-i fi adus distributia? Dorul de spectacol, de „altceva”? Nici n-are, in fond, mare importanta, cert este ca peste 500 de spectatori au venit sa-i vada pe Alexandru Georgescu (Jupan Dumitrache), Eugen Cristea (Nae Ipingescu), Magda Catone (Veta), Dana Pocea (Zita), Claudiu Bleont (Rica Venturiano), Marecelo Cobzariu (Chiriac) si Daniel Nitoi (Spiridon) jucand in noaptea furtunoasa a marelui nostru dramaturg atat de actual dupa 150 de ani… El insusi personaj, regizorul Toma Enache alaturi de indragitul actor Claudiu Bleont (va mai amintiti de filmul „Pas in doi”?) ne-au avertizat intr-un prolog parca inventat ad-hoc de neobisnuitul ( pentru noi, public din ani in Pasti, neavizat ?) spectacol. Cum s-ar mai putea juca Caragiale azi? – se intrebau, retoric, in intalnirea cu publicul – ca sa nu plictiseasca, sa fie „altceva”, sa capteze spectatorii, sa-i implice chiar si nici mesajul sa nu dispara, cu multiplele lui valente –, inclusiv cele estetice si moralizatoare. Si asta au facut. Un spectacol modern, interactiv, uneori cu tuse prea adanci inspre desuet si vulgar, dar, in esenta, spectacol. S-a ras mult, s-a aplaudat mult. Iesirea din „rama”, cu invocarea si imitarea lui Michael Jekson si a formatiei Quin, pe ritmul aplauzelor salii, cu momentul implicarii celor doi tineri spectatori in chip de paravan, cu intrarile, iesirile si slalomurile prin sala de spectacol a actorilor, cu chibitariile spre camera de filmat, cu citatul deocheat din romanul lui Louis-Ferdinand Celine „Calatorie la capatul noptii”, recomandat de Claudiu Bleont (sau Rica Veturiano?) tuturor spectatorilor in timpul echilibristicii peste randurile de scaune ocupate de oameni mici si mari, la propriu, toate acestea si multe altele au generat opinii si trairi diferite, de la surprindere, la iritare si pana la incantarea manifestata pe fata, cum remarcam, prin ras si apaluze. La un moment dat, parca nu era nici o granita intre scena si sala, intre actori si spectatori. Calaretul coborase din tablou, sfidase rama, si galopa acum printre proprii spectatori din galerie, copita calului, coada, coama… lovind, poate fara intentie, in sensibilitatea unor spectatori care-ar fi dorit sa priveasca tabloul pur si simplu, nu si sa-l traiasca.
Cei care am vazut, de-a lungul anilor, alte puneri in scena, cu interpretari celebre, a piesei caragialiene, cei care au citit doar dramaturgia marelui nostru scriitor au fost, poate, socati de noua formula. Multi dintre ei si tinerii, in general, au agreat si s-au bucurat de specatolul propriu-zis. Altii si-au zis ca, uite asa, Caragiale nu este pus la index nici in materie de teatru, de spectacol, ca in secolul XXI i se gasesc noi valente, noi formule de transmitere a mesajului.
Dumneavoastra ati vazut spectacolul? Atunci ce ziceti?
Ileana PETREAN – PAUSAN
Postat de toma · Lasă un comentariu
Despre I.L. Caragiale s-a scris mult, enorm. Pe I.L. Caragiale il cunoastem dupa piesele sale intrate deja in constiinta nationala. Lemnul scenei s-a tocit sub pasii actorilor care l-au interpretat. Despre I.L. Caragiale spunem, si acum, dupa mai bine de o suta de ani de la opera sa, ca este mai actual ca niciodata. Saptamana aceasta, actorii Teatrului National din Bucuresti, aflati in specacol pe scena Casei de Cultura din Constanta, au dezvaluit un I.L. Caragiale contemporan.
La ora stabilita pentru inceperea piesei, mai erau oameni care isi cautau, nerabdatori, locurile. Printre ei, profesori universitari sau din ciclul gimnazial, oameni de presa, oameni obisnuiti, pentru care o seara la teatru inseamna mult mai mult decat un banal film american cu impuscaturi si happy-end. Zumzetul salii nu se potolise inca atunci cand pe scena au aparut doua personaje imbracate “casual”, in blue-jeans si camasi. Unul era Claudiu Bleont, cel care avea sa fie Rica Venturiano in piesa, iar celalalt era Toma Enache, regizorul care l-a reinventat pe Caragiale si l-a transpus in lumea de azi. Intr-un preludiu “neortodox” al piesei, cei doi au amintit, in aceeasi fraza, de Gigi Becali si I.L. Caragiale, ambii exponenti ai aromanilor. Momentul-cheie al acestei scoateri in evidenta a fost rostirea poeziei inamoratului… Ric Aventuriano (nastrusnic joc de cuvinte), Angel radios, atat in romana, cat si in aromana.
Tehnici teatrale moderne
Si pentru ca Toma Enache este aroman si pentru ca I.L. Caragiale insusi a fost aroman, piesa “O noapte furtunoasa” a fost interpretata, in parte, in aromana. In piesa au aparut, pe alocuri, si expresii in engleza si franceza. Publicul a fost scos din amorteala obisnuita prin implicarea activa in piesa. Rica Venturiano a avut un ajutor de nadejde in persoana unui spectator din primul rand, care a urcat pe scena si a ajutat la mutarea recuzitei. De asemenea, doi copilasi au ajuns in bratele unui Claudiu Bleont dezlantuit, pentru care jocul pe scena pare sa fie una dintre marile bucurii ale vietii. Si ceilalti actori aveau scurte momente de intrare in viata reala, momente in care se opreau pentru a mai face o fotografie cu spectatorii. Umorul improvizat nu a lipsit, o tanara care se intorcea de afara stergandu-se pe maini fiind intrebata de actori daca “a fost bine”.
O trupa sudata
Meritul acestui regal teatral apartine trupei de la Teatrul National Bucuresti, formata din Claudiu Bleont (Rica Venturiano), Maria Teslaru (Veta), Alexandru Georgescu (Jupan Dumitrache), Eugen Cristea (Nae Ipingescu), Marcelo Cobzariu (Chiriac), Daniel Nitoi (Spiridon), Dana Pocea (Zita). Ei au reusit sa includa in spectacol chiar si momentele stanjenitoare, ca de exemplu cele in care telefoanele mobile au inceput sa sune.
Realitate… europeana
Caragiale, spuneam, a fost, pe scena constanteana, mai actual ca niciodata. Dovada a stat faptul ca pe scena a aparut, la un moment dat, steagul Uniunii Europene, alaturi de cel romanesc, pentru a simboliza faptul ca, desi ne-am alaturat, de facto, culturii batranului continent, in sangele fiecaruia dintre noi continua sa curga cate putin din Caragiale, balcanicul prin excelenta, care a decis insa sa traiasca, spre sfarsitul vietii, in Berlin.
Bunul-simt
Reactiile la adresa acestui spectacol, la iesirea din sala, au fost impartite. Se puteau auzi voci care laudau curajul regizoral al tanarului Toma Enache si ingeniozitatea interpretativa a actorilor, voci care spuneau, pur si simplu, “mi-a placut” sau oameni care strambau din nas, nemultumiti catarsisul caragialean. Unul dintre ei, profesor de limba romana, nu a gustat deloc faptul ca Rica Venturiano a mimat ca-si face nevoile intr-o galeata. Pentru unii, arta teatrala nu va insemna niciodata mai nimic daca este scoasa din canoanele clasicismului. Pentru altii, principiile aristoteliene ale verosimilului si necesarului sunt suficiente pentru a se putea bucura de un act teatral. Si pentru ca o astfel de piesa nu putea avea alt final, Claudiu Bleont (sau Rica Venturiano?) a iesit pe scena pentru a-si lua la revedere de la spectatorii care paraseau sala in ritmurile muzicii lui Tandarica si a lui Stelu Enache.
Sursa: Romania Libera
Postat de toma · 1 Comentariu
[singlepic id=582 w=320 h=240 float=left]Claudiu Bleont a facut, marti seara, pe scena Casei de Cultura din Constanta, un rol magistral interpretandu-l pe Salieri, compozitorul rival al lui Wolfgang Amadeus Mozart. Alaturi de el, au urcat pe scena, in piesa „Amadeus“, scrisa de Peter Shaffer, alti 24 de actori de la Teatrul „Teodor Costescu“ din Severin, in mare parte, foarte tineri, iar Amadeus a fost interpretat, cu entuziasm si emotie, de un elev de doar 16 ani. Textul puncteaza momentele importante din viata lui Mozart, urmarit si invidiat tot timpul de compozitorul curtii regale, Antonio Salieri. Se poate spune ca publicul constantean a avut o intalnire de gradul zero cu viata si muzica lui Mozart, dar si cu spovedania lui Salieri, cel care ajunge la epuizare incercand sa il „omoare“, din punct de vedere muzical, pe mai tanarul compozitor. Regizorul Toma Enache a pus accent in montarea spectacolului pe angoasele lui Salieri, macinat de suferinta sa morala. Salieri este distrus de succesul lui Mozart. Plin de venin, nu ii da recomandare acestuia pentru a deveni profesorul de pian al principesei Elisabeta, ii fura notele si incearca sa o seduca pe sotia lui Mozart, Constanze Weber. Nu face nimic pentru ca Mozart sa castige mai bine din compozitiile sale. Cu toate acestea, valoarea triumfa. In special dupa moartea sa, opere precum „Rapirea din serai“, „Don Giovanni“ sau „Flautul fermecat“ ajung sa faca inconjurul lumii. In scurta sa viata, Wolfgang Amadeus Mozart a compus un numar enorm de opere muzicale, cele mai multe, neegalate in frumusete si profunzime. A fost autorul a 41 de simfonii, a compus 27 de concerte pentru pian si orchestra, 7 concerte pentru vioara si orchestra, concerte pentru clarinet, pentru harpa si flaut, pentru corn si orchestra, 2 simfonii concertante, divertismente, serenade.
Sursa: Observator de Constanta
Postat de toma · Lasă un comentariu
[singlepic id=487 w=320 h=240 float=left]Aproape 700 de sibieni iubitori ai teatrului s-au aflat marţi seară la Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu, pentru a-l urmări pe actorul Caludiu Bleonţ, în piesa “Amadeus”, pusă în scenă de Toma Enache. Spectacolul a luat naştere din dragoste pentru Mozart, fiind construit pe baza textului omonim al lui Peter Shaffer, care prezintă vieţile a doi compozitori contemporani şi rivali: Wolfgang Amadeus Mozart şi Antonio Salieri. Textul lui Shaffer a stat la baza unui film care a câştigat un premiu Oscar, “Amadeus” având mai mult de o mie de reprezentaţii pe Broadway.
Două personalităţi în antiteză
Personajul central al spectacolului, care a umplut sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor, a fost Antonio Salieri, interpretat cu profunzime şi sensibilitate de Caludiu Bleonţ, întreaga piesă fiind o antiteză. A aparentei superficialităţi a unui Mozart genial, opus unui Salieri ros de invidie, care devine conştient de mediocritatea sa, a mizeriei geniului şi a faimei mediocrului care ticluieşte distrugerea celui pe care Dumnezeu l-a ales pentru a se exprima. Lupta agonizantă a lui Salieri depăşeşte limitele umanului, compozitorul oficial al Curţii Imperiale Habsburgice luându-se la harţă cu însuşi Dumnezeu, pe care îl provoacă şi căruia i se opune cu furie.
Elemente surpriză
Plin de culoare şi de farmec, “Amadeus” prezentat sibienilor la începutul săptămânii, a redat întocmai epoca în care au trăit cei doi comopozitori, bârfele de la Curte, jocurile de culise şi îngustimea minţii contemporanilor lui Mozart. Mai mult, tragedia interioară trăită de Salieri a scăzut din când în când în intensitate, prin accentele de umor şi prin intrările în scenă surprinzătoare, întrucât spectacolul a depăşit cadrul convenţional al scenei. Actorii au adăugat reprezentaţiei elemente surpriză, ajungând pe scenă din mijlocul publicului.
“Amadeus” a fost prezentat publicului sibian pe 13 aprilie, după ce a înregistrat mai multe succese în cadrul reprezentaţiilor din ţară. Înaintea spectacolului, Claudiu Bleonţ sublinia, într-o declaraţie, importanţa prezenţei la Sibiu, întrucât gustul publicului este educat în acest sens.
Sursa: Tribuna
Postat de toma · Lasă un comentariu
[singlepic id=513 w=320 h=240 float=left]…Încă se mai aud aplauzele din sala de spectacol a Casei de Cultură a Sindicatelor Piteşti ce au încununat o seară „Amadeus”. Cei în jur de 800 de părtaşi la spovedania lui Antonio Salieri (personajul principal) au fost implicaţi, fără drept la replică, la întreaga acţiune a spectacolului. Pe acordurile muzicii lui Mozart, cortina se ridică şi pe scenă iese din pian Claudiu Bleonţ, în pielea lui Salieri, începându-şi… spovedania.
„Ascultaţi-mi spovedania”
Salieri, „îmbălsămatul în faimă”, parcurge în spovedanie diferite ipostaze ale naturii umane, de la dragoste pentru Dumnezeu, ironie, intrigă, şantaj, înşelăciune, până la omor şi în final… unul dintre cele mai mari păcate, sinuciderea. „Ascultaţi-mi spovedania. Nu vreau să mă iertaţi. Vreau să mă înţelegeţi” – sunt cuvintele cu care Salieri apropie publicul de firul destinului său.
Sfântul Ocrotitor
al Mediocrităţii
După o viaţă liniştită în care a compus şi a fost apreciat pentru talentul muzical, Salieri îşi începe declinul odată cu apariţia copilului minune Mozart, declarându-i război celui care l-a înzestrat cu talent: Dumnezeu. Dincolo de aparenţe, lui Salieri îi este imposibil să accepte că Mozart este „flautul” peste care Dumnezeu şi-a trimis harul, făcându-l să compună o muzică de neegalat. După mai bine de un ceas, în care personajul principal reuşeşte să ţeasă intrigi, să păcătuiască, cum chiar lui nu-i venea să creadă de ce poate fi în stare, ajunge într-un final să-l omoare pe Mozart şi să se otrăvească. Fiind din naştere „o pereche de urechi”, Salieri cunoaşte la sfârşit „muşcătura finală a eşecului”. Denumindu-se chiar Sfântul Ocrotitor al Mediocrităţii, personajul principal îşi termină spovedania cu luciditatea rănitului înainte de moarte: „Oamenii să-şi amintească cu dragoste de Mozart şi cu dezgust de Salieri”.
„«Amadeus» este
ca soarele”
Cu un text mulat pe caracterul uman, pe situaţii similare din viaţa reală, Claudiu Bleonţ reuşeşte cu măiestrie şi maturitate să-şi ducă rolul de… excelenţă la bun sfârşit. „Am simţit că publicul a fost cu noi şi a dat partea lui de «Amadeus». O sală extraordinară, cu un ambitus al publicului de vârste şi preocupări diferite, de la elevi de clasa a X-a, până la oameni de 60 de ani, trecând prin multe domenii de activitate, nivel de cultură, de educaţie etc.“ Ideea de «Amadeus» este ca soarele: nu face diferenţă între stăpâni, sclavi, patroni, angajaţi şi, din acest punct de vedere, a fost o sală pe care am simţit-o îndrăgostită. Practicaţi «Amadeus», să nu ajungeţi ca Salieri şi să spuneţi: «De ce, Doamne, mi-ai dat?»” – a fost concluzia cu care Bleonţ a plecat de la Piteşti.
În ceea ce priveşte o revenire a spectacolului în Piteşti, atât Claudiu Bleonţ, cât şi regizorul spectacolului ne-au spus: „Chemaţi-ne şi venim!”
A. DUMITRU
Sursa: Ziarul Argesul
Postat de toma · 1 Comentariu
[singlepic id=495 w=320 h=240 float=left]Organizatorul de spectacole Gheorghe Patrascu-Carabus deschide stagiunea 2010 cu o premiera, oferind iubitorilor de teatru ocazia de a vedea in 15 februarie, ora 20, la Casa de Cultura a Sindicatelor Râmnicu Vâlcea, faimoasa piesa de teatru „Amadeus”, a dramaturgului britanic Peter Shaffer, pusa in scena de regizorul Toma Enache la Teatrul „Theodor Costescu” Drobeta-Turnu Severin. “Este primul turneu national cu aceasta piesa, organizat de mine in urmatoarele orase: Târgu Jiu, Târgu Mures, Pitesti, Alba Iulia, Hunedoara, Deva, Cluj, Timisoara, Resita si, bineinteles, in primul rând Rm. Vâlcea, spun asa pentru ca aici va avea loc prima reprezentatie. De altfel, doar doua agentii am reusit sa luam spectacolul si sa-l aducem pe scenele tarii. Eu merg cu el in Oltenia, Banat, Ardeal, iar cealalta agentie in Moldova”, ne-a precizat Gheorghe Patrascu.
Claudiu Bleont este Antonio Salieri
Autorul englez s-a inspirat din scurta drama in versuri „Mozart si Salieri”, publicata de poetul rus Puskin in anul 1830 si care fusese adaptata ca spectacol de opera, cu acelasi nume, muzica fiind compusa de Nikolai Rimski-Korsakov. Premiera piesei britanice a avut loc in anul 1979, la Royal National Theatre din Londra, cu mare succes, astfel ca in 1980 s-a jucat pe Broadway, celebrul complex al teatrelor din New York, unde a avut 1.181 de reprezentatii, cu diverse distributii, de mare succes la public si la critica.
Capul de afis al distributiei faimoasei piese britanice este actorul Teatrului National Bucuresti, Claudiu Bleont, distribuit in rolul Salieri. In septembrie 2009, vorbind despre piesa „Amadeus”, aflata in lucru, el spunea unui ziarist severinean: „…textul aminteste de unul din marile spirite al culturii, Wolfgang Amadeus Mozart, iar ideile din spectacol vorbesc publicului despre lacomie, invidie, trufie, orgoliu, vanitate, mârsavie, genialitate, mediocritate, in timpurile astea, când alergam poate mai mult dupa gloria lumeasca decât dupa armonia sufleteasca, cred ca este necesar sa fie pomenit numele lui. Este vorba despre oameni, toti suntem o combinatie intre umbra si lumina, intre Salieri si Mozart. Aici avem Mozart ca o parte a noastra, a fiecaruia, din toata Lumea, din oricare cultura, din orice religie, care este unic, genial, pentru ca este irepetabil. si de partea cealalta, intunecoasa din noi, reprezentata de Salieri, care incearca sa intunece, sa stinga aceasta flacara. Intr-un fel, este vorba de Mozartul din noi, din fiecare. Vreau sa vina sa vada acest spectacol copii de la 12-15 ani, pâna la oamenii cei mai in vârsta.”.
In montarea severineana, regizorul a mizat pe confruntarea dintre mediocritate si genialitate.
Sursa: Monitorul de Valcea
Postat de toma · Lasă un comentariu
Viaţa faimosului compozitor Mozart a fost adusă pe scenă, la Deva, într-o reprezentaţie eveniment, cu elemente scenice în premieră pentru spectatorul hunedoreanO poveste despre viaţa genialului compozitor austriac Wolfgang Amadeus Mozart şi a compozitorului curţii, Antonio Salieri, care, orbit de gelozie atunci când aude „vocea lui Dumnezeu” venind de la un „copil obscen”, hotărăşte să-şi ucidă rivalul.
Acesta este subiectul piesei de teatru „Amadeus”, a dramaturgului britanic Peter Lavin Shaffer, pe care au jucat-o luni seară, la Deva, actorul Naţionalului bucureştean, Claudiu Bleonţ – în rolul lui Salieri – şi o trupă de tineri actori din Turnu Severin.
Un licean de 16 ani joacă rolul lui Mozart
Un text extraordinar, 23 de actori – majoritatea liceeni – şi o investiţie de 30.000 de euro au adus pe scenă un spectacol eveniment. Întâmplare sau destin, tinerii aleşi să interpreteze roluri solicitante devin în faţa spectatorului personaje cu charismă şi pasiuni ascunse spuse cu patos, în şoaptă.
Tânărul care îi dă viaţă pe scenă genialului Mozart nu are mai mult de 16 ani. E un licean de clasa a X-a din Turnu Severin. A fost şansa lui să se aleagă cu un asemenea rol.
„M-am întâlnit cu Claudiu Bleonţ şi cu regizorul Toma Enache într-un bar, într-o seară. A doua zi ne-am revăzut şi, de aici încolo, lucrurile s-au întâmplat pur şi simplu”, a povestit Vlad Grosu cum a fost distribuit în rolul copilului-minune al muzicii clasice.
„Totul e lesne când iubeşti!”
Chiar dacă a fost scrisă acum 30 de ani, piesa lui Shaffer este la fel de actuală şi astăzi, pentru că tratează dorinţa de faimă, avuţie şi mărire. Pe acordurile muzicii lui Mozart, Antonio Salieri, „îmbălsămatul în faimă”, se decide să revină la viaţă, pentru a se spovedi şi a-şi mărturisi sincer toate ticăloşiile, uneltirile, eşecurile, calomniile, perversiunile, spaimele, ura, tristeţea, ranchiuna şi, nu în ultimul rând, suferinţa omului conştient că se află în afara harului divin.
„Nu vreau să mă iertaţi”, spune personajul imaginat de Shaffer, ci „vreau să mă înţelegeţi”. Vrea să înţelegem că i-a fost imposibil să accepte că Mozart a fost „flautul” peste care Dumnezeu a ales să-şi reverse harul, făcându-l să cânte cu uşurinţă, cu bucurie şi fără corecturi o muzică de neegalat.
De ce Mozart şi nu Salieri? Aceasta-i întrebarea! Întrebarea lui Salieri şi întrebarea pe care şi-o pun mulţi alţii: de ce celălalt şi nu eu? În numele acestora se răzvrăteşte compozitorul curţii în faţa lui Dumnezeu şi tot în numele lor se sfinţeşte în final, încercând să-i apere de toată suferinţa pe care ţi-o aduce această cale. Pentru că dacă nu pricepem că trebuie să ne bucurăm de harul divin, indiferent unde coboară el, alegem calea urii, a invidiei şi a minciunii şi este posibil să nu avem nici şansa şi nici curajul lui Salieri de a reveni la viaţă pentru a mărturisi şi pentru a fi iertaţi.
Poate că toţi „salierii” din zilele noastre ar fi tentaţi să răspundă: „Lesne din gură!”. Ceilalţi însă le pot răspunde, simplu: „Totul e lesne când iubeşti!”. Căci „Amadeus” a fost făcut cu şi din iubire pentru Mozart!
casetă:
PALMARESUL CAVALERULUI
Opt Oscaruri pentru „Amadeus”
Piesa „Amadeus” a fost scrisă în urmă cu 30 de ani de dramaturgul englez Peter Lavin Shaffer, iar premiera ei a avut loc în acelaşi an, la Royal Theatre din Londra. Un an mai târziu, spectacolul a fost jucat pe Broadway, unde a avut 1.181 de reprezentaţii, cu diverse distribuţii şi cu mare succes la public şi la critică. „Amadeus” a câştigat Premiul Tony pentru cel mai bun spectacol jucat pe Broadway. Piesa a fost ecranizată aducându-i lui Shaffer un Glob de Aur (1984) şi opt premii Oscar. În 1992, dramaturgul a obţinut Premiul William Inge pentru realizări deosebite în teatrul american, iar în 2001 Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii l-a ridicat la rang de Cavaler. Shaffer a scris „Amadeus” inspirat de drama în versuri „Mozart şi Salieri”, publicată de poetul rus Aleksandr Sergheevici Puşkin în anul 1830, care a fost adaptată ca spectacol de operă, sub acelaşi nume.
declaraţie:
„Mi se pare un text important pentru timpul pe care-l trăim acum, pentru că mărturiseşte exact cu ce se zbate omenirea în momentul acesta”
Claudiu Bleonţ, interpretul lui Salieri
Sursa: Ziarul Hunedoreanului
Postat de toma · Lasă un comentariu
Casa de Cultura va gazdui, pe 23 martie, piesa de teatru „Amadeus“, de Peter Shaffer, in traducerea lui Beatrice Staicu. Regia este semnata de Toma Enache.
Distributia cuprinde actorii Claudiu Bleont (Salieri), Vlad Grosu (Mozart), Raluca Badoiu, Sever Iriza, Marius Mihaila, Silvia Safroiu, Emil Raevschi, Ion Epuran, Lucretia Epuran, Mihaela Ariciu, Armand Iliescu, Ioana Ionascut, Ana Maria Stroe, Danusia Tufaru, Iulia Zaharia, Darko Huruiala, Petrica Suta, Bianca Ghelbereu, Andrei Bobilca, Alex Dumitrescu, Corina Preoteasa, Emilia Boldea. reprezentatia va incepe la ora 19.00.
Sursa: time4news.ro
Postat de toma · Lasă un comentariu
La Casa de Cultură Constanţa a avut loc, ieri, o conferinţă de presă susţinută de Claudiu Bleonţ şi de Toma Enache, protagonist şi regizor al spectacolului „Amadeus”, care va fi jucat la Constanţa pe 23 martie.
Piesa, semnată de Peter Shaffer, a cărei ecranizare în regia lui Milos Forman a obţinut opt premii Oscar în 1984, a fost pusă în scenă de constănţeanul Toma Enache şi prezentată în premieră în noiembrie, anul trecut, la Palatul Cultural „Theodor Costescu” din Turnu Severin.
Din distribuţia spectacolului fac parte, în afară de Claudiu Bleonţ, care va interpreta rolul lui Salieri, peste 20 de actori din Turnu Severin. Mozart va fi interpretat de un elev în vârstă de 16 ani, care a impresionat echipa prin asemănarea fizică şi gestuală cu Tom Hulce, cel care a deţinut rolul compozitorului în filmul lui Forman.
„N-am vrut să intrăm în concurenţă cu filmul, care a luat opt premii Oscar, şi a trebuit să găsesc o formulă de a spune această poveste prin imagini teatrale”, a spus Toma Enache. În acelaşi timp, Claudiu Bleonţ ne invită „la o stare de spirit”, vizibil încântat de rolul său din „Amadeus”. Ca şi Peter Shaffer, Toma Enache păstrează conflictul dintre Mozart şi Salieri, dar transformă relaţia lor într-un raport de ordin psihanalitic: „Salieri şi Mozart sunt una şi aceeaşi persoană – îl iubeşte enorm, îl sapă enorm”, afirmă Claudiu Bleonţ.
Spectacolul îi va avea în distribuţie pe: Claudiu Bleonţ, Vlad Grosu, Raluca Bădoiu, Sever Iriza, Marius Mihăilă, Silvia Săftoiu, Emil Raevschi, Ion Epuran, Lucreţia Epuran.
Sursa: Cuget Liber
Postat de toma · Lasă un comentariu
În 1984 apărea filmul biografic „Amadeus”, în regia lui Milos Forman, film răsplătit cu 8 premii Oscar, inclusiv pentru scenariul scriitorului Peter Shaffer. Regizorul Toma Enache a preluat scenariul lui Peter Shaffer şi l-a transpus pe scena de teatru. Piesa a venit şi la Alba Iulia, avându-l pe Claudiu Bleonţ în rolul principal – în rolul confesorului Salieri (cel care era în graţiile împăratului de la Viena şi care era principalul duşman al lui Mozart).
Un Mozart foarte veridic, talentat şi arogant, extravagant dar încrezător, a fost interpretat de Vlad Grosu, 16 ani, clasa a X-a, Turnu Severin. Constanze (soţia lui Mozart) – interpretată de Raluca Bădoiu, 18 ani, clasa a XI-a, Turnu Severin. Ambii elevi au talent şi doresc să facă studii de actorie în facultate. Celelalte personaje au fost jucate de actori şi elevi din acelaşi oraş (sala nu a fost plină, din păcate, pentru că spectacolul ar trebui văzut de cât mai multă lume; în sală, în schimb, i-am văzut pe prefectul Ştefan Bardan, subprefectul Raul Tudoraşcu sau Marian Sarmeş, fostul preşedinte de la FC Unirea).
Am plecat de la spectacol foarte plăcut impresionat, gândit – la dramele lui Mozart, la geniul său, la trădările şi comploturile lui Salieri. În spectacol, Salieri îşi spune toate „crimele”: „importantă este mărturisirea, faptul că are forţa să mărturisească în faţa publicului, care-i este confesor, că a păcătuit, a urât, a invidiat, a înşelat”, după cum ne-a declarat Claudiu Bleonţ.
Un spectacol pentru suflet, o confesiune a unui om mic ca talent muzical (Salieri), dar foarte apreciat în epocă de Curtea de la Viena (Salieri – invidios pe talentul divin al lui Mozart; prea puţin apreciat în timpul vieţii, Mozart a devenit unul din stâlpii muzicii mondiale). Un spectacol pe care trebuie să îl revedem. La Alba Iulia!
Sursa: Informatia de Alba
Postat de toma · Lasă un comentariu
Astăzi are loc în Bucureşti premiera spectacolului “Amadeus”, după o piesă de teatru scrisă de Peter Shaffer, în regia lui Toma Enache. “Amadeus”, care-l aduce în rolul principal pe Claudiu Bleonţ, poposeşte pentru prima dată la Bucureşti după un turneu prin ţară început la sfârşitul lunii ianuarie, prima reprezentaţie jucându-se la Turnu-Severin.
Bleonţ declara într-un interviu că “Amadeus” este vârful artistic. “Trebuie să vedeţi acest spectacol, deoarece este cel mai profund text contemporan de teatru, este o pledoarie în favoarea sufletului, întunericului şi luminii care zace în noi, este o pledoarie pentru destinul lui Mozart, pentru valoarea lui umană şi culturală şi, nu în ultimul rând, o pledoarie pentru iubire, care este singura manifestare care ne face să biruim zădărnicia.”
Spectacolul se joacă la Palatul Copiilor. Pentru cea de-a zecea reprezentaţie pe care o marchează cu rolul din “Amadeus”, dar şi pentru cei 30 de ani de teatru pe care-i sărbătoreşte anul acesta, Jurnalul Naţional îl declară pe Claudiu Bleonţ “Omul zilei”.
Sursa: Jurnalul National
Postat de toma · Lasă un comentariu
Actorul Claudiu Bleonţ şi regizorul constănţean Toma Enache îi aşteaptă pe iubitorii teatrului, pe 23 martie, de la ora 19.00, la o întâlnire fabuloasă cu muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart şi cu epoca sa, recreată după piesa dramaturgului englez Peter Shaffer. Spectacolul, care a avut premiera în noiembrie 2009, la Palatul Cultural „Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin, îl va aduce pe scena Casei de Cultură din Constanţa pe Claudiu Bleonţ, în rolul compozitorului rival lui Mozart, Antonio Salieri, „Amadeus” fiind interpretat de un adolescent, Vlad Grosu, de numai 16 ani. Prin această piesă, publicului constănţean i se pregăteşte o surpriză, un spectacol despre care Toma Enache spune că l-a făcut „cu şi din dragoste pentru Mozart”.
„Vă invit să vedeţi acest spectacol, pentru că este cel mai profund text contemporan de teatru. Este o pledoarie în favoarea sufletului, luminii şi întunericului care zac în noi, o pledoarie pentru destinul lui Mozart, pentru valoarea lui umană şi culturală şi nu în ultimul rând, o pledoarie pentru iubire, care este singura manifestare care ne face să biruim zădărnicia”, a afirmat Claudiu Bleonţ. Artistul, cunoscut şi îndrăgit de publicul constănţean pentru rolurile sale expresive, pline de culoare, construite „ad-hoc” ca urmare a „întrebărilor mute” şi a energiei pe care o transmite publicul, consideră că „Amadeus” este vârful artistic al carierei sale. Bleonţ a afirmat că a început să lucreze la rolul lui Salieri acum şapte ani, sub direcţia lui Dinu Săraru, iar după ce proiectul a fost stopat, la câteva luni, în 2006, când s-au împlinit 250 de ani de la naşterea lui Mozart, a jucat, la Câmpulung Moldovenesc, rolul marelui compozitor german. „Acest rol i-a oferit posibilitatea lui Claudiu Bleonţ – având o paletă foarte largă de sentimente şi trăiri – să-şi arate în deplinătate talentul şi experienţa acumulate până acum”, a subliniat Toma Enache, regizorul născut la Mihail Kogălniceanu.
Din distribuţia piesei fac parte actori precum: Vlad Grosu (Mozart), Raluca Bădoiu, Sever Iriza, Marius Mihăilă, Silvia Săftoiu, Emil Raevschi, Ion Epuran, Lucreţia Epuran şi Mihaela Ariciu. Rolurile „Venticelli” sunt interpretate de 12 elevi severineni.
La baza spectacolului pus în scenă de Toma Enache se află povestea compozitorilor Wolfgang Amadeus Mozart şi Antonio Salieri, aşa cum a fost scrisă de Peter Shaffer, în 1979. Piesa lui Shaffer a fost inspirată de „Mozart şi Salieri”, o scurtă scenetă de Aleksandr Puşkin, adaptată, ulterior, pentru opera cu acelaşi nume de Nikolai Rimsky-Korsakov. Shaffer a adaptat-o mai târziu, pentru un film realizat în 1984, de regizorul Milos Forman, ecranizarea fiind distinsă cu opt premii Oscar. „Nu mi-am propus să intru în concurenţă cu filmul, un film care a luat opt premii Oscar. A trebuit să găsesc o formulă teatrală pentru a spune această poveste prin imagini teatrale”, a spus regizorul Toma Enache.
Preţul biletelor pentru spectacolul „Amadeus” este de 50 de lei. Turneul naţional de promovare a piesei a debutat la Râmnicu Vâlcea, pe 27 ianuarie, chiar de ziua lui Mozart (254 de ani de la naştere).
Publicul din Constanţa va putea vedea pe scena Casei de Cultură, pe 27 martie, un nou spectacol semnat de Toma Enache, „Secta femeilor”. Celelalte piese montate de regizorul constănţean, care s-au jucat şi pe scena de acasă, sunt „O noapte furtunoasă” şi „Mincinosul”, reprezentând tot atâtea colaborări cu actorul Claudiu Bleonţ.
Sursa: Telegraf Online
Postat de toma · Lasă un comentariu
Actorul Claudiu Bleonţ şi regizorul constănţean Toma Enache le pregătesc constănţenilor o întâlnire specială cu epoca şi muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart. Emoţionantul eveniment artistic va avea loc pe 23 martie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Piesa „Amadeus”, după textul dramaturgului englez Peter Shaffer, îi va aduce pe aceeaşi scenă pe inepuizabilul actor Claudiu Bleonţ, în rolul compozitorului rival lui Mozart, Antonio Salieri, şi pe Vlad Grosu, un adolescent de 16 ani, din Drobeta Turnu Severin. Unul dintre cele mai importante texte de teatru contemporan – Peter Shaffer a adaptat piesa în 1984, pentru un film regizat de Milos Forman şi distins cu opt premii Oscar – va aduce pe generoasa scenă constănţeană 25 de actori, în cadrul unui spectacol-eveniment.
„În orice spectacol de teatru, publicul este investit să fie martor sau observator. În ‘Amadeus’, el este investit să fie confesor. Va asculta cea mai profundă spovedanie a unui om despre ceea ce are el luciferic, tainic, adânc, ascuns şi păcătos, în acelaşi timp făcând o pledoarie pentru ceea ce înseamnă Wolfgang Amadeus Mozart, adică creativitate, libertate, inventivitate, forţă de creaţie”, a specificat Claudiu Bleonţ. Actorul a precizat că, odată cu interpretarea acestui rol, viaţa sa a început să se schimbe din punct de vedere artistic.
Spectacolul „Amadeus” este jucat în cadrul unui amplu turneu naţional, care a cuprins oraşele Râmnicu Vâlcea, Târgu-Jiu, Deva, Alba-Iulia şi Mediaş, urmând ca actorii „să dea examen” în faţa publicului din Bucureşti, a doua zi după susţinerea reprezentaţiei de la Constanţa. Regizorul Toma Enache, bucuros de fiecare dată să joace „acasă” – a debutat în anul 1997, montând pe scena constănţeană spectacolul „Alecesta”, de Euripide – promite, la rândul său, o întâlnire de excepţie cu un text tulburător, pe muzica genială a lui Mozart, într-o interpretare de valoare: un regal actoricesc cu Claudiu Bleonţ.
Sursa: Telegraf Online
Postat de toma · 2 Comentarii
La vârsta de 14 ani creştea animale pe dealurile din Kogălniceanu, iar acum joacă teatru în limba aromână. Toma Enache este un Scorpion ambiţios, tot timpul în vervă şi cu zâmbetul pe buze. A venit zilele trecute la Constanţa alături de bunul său prieten Claudiu Bleonţ, pentru a anunţa un nou spectacol.
„Să-l fi văzut pe Bleonţ vara trecută, în picioarele goale pe pământul arid al grădinii mamei de la Kogălniceanu, culegând roşii şi ardei…“, povesteşte râzând Toma.
Are trei surori mai mari, toate căsătorite cu aromâni, el fiind singurul care s-a îndrăgostit nebuneşte de o maramureşancă şi cu care va avea, în iunie, primul copil al familiei Toma Enache. „E băiat! Şi o să-l învăţ aromână, aşa cum am învăţat-o şi pe soţia mea, şi pe prietenii mei“, spune Toma.
„Aromânii au luat bilet“
A terminat Liceul Palas din Constanţa şi pentru că iubea animalele s-a dus la Bucureşti, unde s-a înscris la Facultatea de Zootehnie. „În timpul facultăţii începusem să scriu poezie la cenaclul literar «La Steaua» şi s-a întrebat cine să regizeze punerea în scenă a acelor versuri. M-am oferit eu şi a ieşit neaşteptat de frumos, iar spectacolul a fost preluat de TVR în 1992“, povesteşte Toma Enache.
Săli arhipline
S-a apucat de teatru, iar examenul de licenţă pe care l-a susţinut în 1997 a fost o piesă după Euripide cu actori de la Teatrul Dramatic din Constanţa. Fondul muzical al spectacolului a fost muzică aromână veche şi pentru că spectacolul s-a bucurat de succes, Toma a continuat să promoveze cultura aromână.
A pus în scenă „Conu Leonida faţă cu reacţiunea“ numai în aromână, iar premiera a avut loc la Teatrul Naţional din Skopje. A urmat „O noapte furtunoasă“, cu 100 de reprezentaţii în Macedonia, Spania, Ungaria; apoi „Tenda“, alt spectacol în aromână.
„Săli arhipline am avut în Macedonia, Grecia şi am fost singurul regizor aromân care a prezentat în limba maternă piese de teatru antic sau cu autori clasici. Iar în ţară, faptul că am reuşit să adun mii de aromâni la un spectacol cu bilet e mare lucru! Aromânii sunt zgârciţi, dar uite că am reuşit să le stârnesc interesul pentru teatrul adevărat“, spune Toma răzând.
Teatru radiofonic
A mai regizat, însă în limba română, în acest an, „Secta Femeilor“ după „Norii“, de Aristofan, spectacolul radiofonic de teatru-document „Toma Caragiu“; în 2009 – „Amadeus“, „Mincinosul“, de Carlo Goldoni, prezentat la Teatrul Nottara din Bucureşti, „Trei poveşti americane“, pentru Teatrul Naţional Radio şi altele. În 2006, pentru „Bucureşti Underground“, după Orfeu şi Euridice, Toma Enache a primit Marele Premiu în Croaţia la festivalul „Grand Prix Marulic“, dar şi o nominalizare Uniter.
Sursa: Adevarul
Postat de toma · Lasă un comentariu
Luna aceasta, pe 23, se pune în scenă, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanţa, piesa de teatru „Amadeus”, de Peter Shaffer. Actorul Claudiu Bleonţ şi regizorul Toma Enache au venit ieri la Constanţa, să ne spună cum trebuie percepută această piesă şi să ne convingă că este din categoria celor care nu trebuie ratate. Ambii sunt legaţi, într-o mai mică sau o mai mare măsură de Constanţa. Aici şi-au făcut debutul sau aici revin cu drag, an de an, pentru că publicul îi apreciază.
Regizorul acestei piese, Toma Enache, originar din Kogălniceanu, a debutat pe tărâm dobrogean, în 1997, la Teatrul Dramatic din Constanţa, cu piesa „Alcesta”. „De fiecare dată mă întorc cu mare bucurie la Constanţa, locul unde am crescut, unde m-am format. Am foarte mulţi prieteni. Îi aştept pe toţi să vadă acest spectacol şi promit tuturor celor care mă cunosc şi celor care nu mă cunosc, că nu vor fi dezamăgiţi de acest spectacol şi că merită să vină să-l vadă”, a precizat Toma Enache. Referitor la eforturile depuse pentru ca „Amadeus” să fie într-adevăr unul dintre cele mai bune spectacole care se joacă la această oră în ţară, Toma Enache a recunoscut că este o muncă foarte grea dar în acelaşi timp foarte frumoasă. „Acest spectacol îţi împlineşte tot efortul şi satisfacţia pe care ţi-o oferă când îl vezi. Uiţi că ai muncit la el. Totul ţi se pare că a fost o bucurie de când a început până când a văzut lumina rampei”, a mai adăugat regizorul.
Datorită talentului său, Claudiu Bleonţ a fost „adoptat” de Constanţa şi simte acest lucru. Revine mereu cu drag la malul mării, fie că este iarnă, fie că este vară. „Nu sunt născut aici. Sunt adoptat şi mă recunosc făcând parte din sufletul dobrogean şi din Constanţa. Cele mai importante roluri pe care le-am făcut în Teatrul Naţional au venit în turneu aici, de când eram încă stagiar la Petroşani, şi cu cele mai importante spectacole pe care le-am făcut, am trecut prin Constanţa”, ne-a mărturisit ieri, Claudiu Bleonţ. „Amadeus” are însă ceva special, nu neapărat pentru faptul că este o piesă la care s-a lucrat foarte mulţi ani sau pentru că dispune de o echipă mare, de 30 de persoane sau pentru efectele deosebite pe care şi constănţenii o să aibă posibilitatea să le vadă. „Cred că vârful artistic este Amadeus. Trebuie să vedeţi acest spectacol deoarece este cel mai profund text contemporan de teatru, este o pledoarie în favoarea sufletului, întunericului şi luminii care zace în noi, este o pledoarie pentru destinul lui Mozart, pentru valoarea lui umană şi culturală şi nu în ultimul rând o pledoarie pentru iubire, care este singura manifestare care ne face să biruim zădărnicie”, a precizat Bleonţ. Atât el, cât şi Toma Enache cred că şi constănţenii vor „gusta” această piesă. Deja s-a bucurat de cinci săli pline la Severin, într-un oraş de provincie. „Pentru noi o piatră de încercare va fi această sală pentru că este o sală mare”, a precizat regizorul Enache, însă urmează şi spectacolul din Bucureşti care are parte, de asemenea, de o sală mare. „Propunem publicului o întâlnire cu muzica lui Mozart, nu muzica aceea plictisitoare, ci muzica plină de viaţă a lui Mozart prezentată într-un spectacol de teatru şi credem că şi el s-ar bucura ca un public larg să ştie că acestea au fost scrise de Mozart, cum au fost scrise şi în ce condiţii”, a mai adăugat Toma Enache.
Peter Scheffer s-a inspirat, când a scris această piesă, în anul 1979, din „Mozart şi Salieri”, o scurtă scenetă de Aleksandr Puşkin, adaptată ulterior pentru opera cu acelaşi nume, de Nikolai Rimski-Korsakov. Premiera piesei britanice a avut loc în anul 1979, la Royal National Theatre din Londra, cu mare succes, astfel că în 1980, s-a jucat pe Broadway, la celebrul complex al teatrelor din New York, unde a avut 1.181 de reprezentaţii, cu diverse distribuţii, însă cu acelaşi mare succes.
Pe lângă Claudiu Bleonţ, în rolul lui Salieri, din distribuţie mai face parte Vlad Grosu – Mozart, Raluca Bădoiu, Sever Iriza, Marius Mihăilă, Silvia Safroiu, Emil Raevschi, Ion Epuran, Lucreţia Epuran, Mihaela Ariciu, Armand Iliescu, Ioana Ionascut, Ana Maria Stroe, Danusia Tufaru, Iulia Zaharia, Darko Huruiala, Petrica Suta, Bianca Ghelbereu, Andrei Bobilca, Alex Dumitrescu, Corina Preoteasa şi Emilia Boldea.
Sursa: Ziua de Constanta
Postat de toma · Lasă un comentariu
Spectacolul-eveniment „Amadeus”, în regia constănţeanului Toma Enache, o producţie grandioasă, cu 25 de actori, decoruri şi costume impresionante, într-un joc fabulos de sunet şi lumini, s-a jucat, marţi seară, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, cu casa de bilete închisă. Piesa, care a împletit muzica de operă şi teatrul, a adus în faţa a aproape 800 de constănţeni atmosfera epocii lui Mozart şi Salieri – cei doi rivali interpretaţi convingător de Vlad Grosu şi, respectiv, inegalabilul Claudiu Bleonţ.
Spovedania lui Claudiu Bleonţ Unul dintre cele mai mari şi profunde texte contemporane despre ce înseamnă sufletul omenesc, „Amadeus”, de Peter Shaffer, vorbeşte despre întunericul, necunoscutul, lucifericul şi, totodată, despre lumina, deschisul, aventurosul, inspiratul, genialul Mozart care se ascunde în fiecare dintre noi. Spectacolul este o convingătoare pledoarie pentru artă, fiind realizat cu şi din iubire pentru geniul muzicii clasice, Wolfgang Amadeus Mozart. Claudiu Bleonţ a reuşit, şi de această dată, să trezească admiraţia constănţenilor, fiind aplaudat fără rezerve. În rolul compozitorului Curţii, Antonio Salieri, „Îmbălsămatul în faimă”, Claudiu Bleonţ vine să se confeseze în faţa publicului. Spovedania sa surprinde tot ceea ce este luciferic, tainic, adânc, ascuns şi păcătos în fiinţa umană, reflectând, totodată, suferinţa omului conştient că se află în afara harului divin.
Din distribuţia acestui spectacol, care a însemnat o adevărată desfăşurare de forţe, au mai făcut parte: Raluca Bădoiu, Sever Iriza, Marius Mihăilă, Silvia Săfroiu, Emil Raevschi, Ion Epuran, Lucreţia Epuran, Mihaela Ariciu, Armand Iliescu, Ioana Ionăscut, Ana Maria Stroe, Danusia Tufaru, Iulia Zaharia, Darko Huruială, Petrică Suta, Bianca Ghelbereu, Andrei Bobilcă, Alex Dumitrescu, Corina Preoteasa, Emilia Boldea.
Soprana Roxana Bageac, „Regina nopţii” De remarcat a fost, în cadrul spectacolului, prezenţa Roxanei Bageac, soprana constănţeană care a interpretat aria „Regina nopţii” din „Flautul fermecat”, de Mozart. Artista lirică a fost coptată în mega-producţia „Amadeus” săptămâna trecută, cu prilejul filmărilor pentru cunoscuta emisiune a Neptun TV, „Ore verzi”, când invitaţi ai gazdei Gabriela Bădilă au fost regizorul şi Toma Enache şi Claudiu Bleonţ. Imediat după spectacol, Roxana Bageac a declarat: „Am ajuns să lucrez cu aceşti oameni minunaţi datorită emisiunii ‘Ore verzi’ (n.r. difuzată duminica), de la Neptun TV. A fost extraordinar să colaborez cu nume mari cum sunt cele din spectacolul ‘Amadeus’, sunt nişte oameni cu o încărcătură fantastică şi este o onoare pentru mine să fiu şi eu cooptată. Vom continua turneul cu ‘Amadeus’, în toate spectacolele în care voi putea să joc alături de ei, o voi face cu toată plăcerea”.
Actorul care a primit şi cele mai entuziaste aplauze din partea publicului constănţean, Claudiu Bleonţ, a spus, la final: „Sunt onorat că am jucat la Constanţa, în faţa acestui public extraordinar. Fiecare întâlnire cu publicul ‘hrăneşte’ spectacolul”. Bleonţ a adăugat: „Salieri (n.r. personajul său) este un om ca noi toţi, numai că are sinceritatea să spună ce îi trece prin cap şi ce a făcut. Dar, în acelaşi timp, fiecare dintre noi e şi Salieri, e şi Mozart, aceasta e valoarea textului. Publicul ne-a investit să fie confesor şi a ascultat cu răbdare şi toleranţă o mărturisire care ne include pe toţi, ca specie umană”.
Regizorul Toma Enache, fiul rătăcitor întors acasă Referitor la abordarea acestui text, regizorul Toma Enache a precizat: „Este una din cele mai importante piese scrise de un autor contemporan, Peter Shaffer, un text de o mare diversitate a trăirilor umane. Un rol foarte important este făcut de Claudiu Bleonţ, parcă toate experienţele lui s-au adunat în acest rol, pentru a erupe toată lava, tot ce a adunat în cariera lui de până acum a explodat în acest rol, alături de o echipă tânără şi entuziastă, de un Mozart de numai 16 ani, de o Constanţă foarte talentată. Sunt extrem de bucuros de reacţia publicului, cu atât mai mult cu cât şi eu sunt constănţean. M-am simţit ca un fiu rătăcitor întors acasă, în cinstea căruia publicul a tăiat mielul cel gras!”.
„Amadeus” este un spectacol extrem de elogiat de critica şi publicul internaţional, ecranizarea textului, în regia lui Thomas Forman, câştigând opt premii Oscar. De asemenea, punerea în scenă de pe Broadway a piesei „Amadeus”, în anii ’80, a avut 1.181 de reprezentaţii, cu diverse distribuţii. Versiunea românească a spectacolului este aşteptată cu nerăbdare de publicul constănţean, mai ales că reuneşte un număr important de actori cu rezonanţă în peisajul teatral românesc. Autorul englez Peter Shaffer s-a inspirat din scurta dramă în versuri „Mozart şi Salieri”, publicată de poetul rus Puşkin, în anul 1830 şi care fusese adaptată ca spectacol de operă, cu acelaşi nume, muzica fiind compusă de Nikolai Rimski-Korsakov. Premiera piesei britanice a avut loc în anul 1979, la Royal National Theatre din Londra, cu mare succes, astfel ca în 1980 s-a jucat pe Broadway, celebrul complex al teatrelor din New York, unde a avut aproape 1.200 de reprezentaţii, de mare succes la public şi la critică.
Sursa: Telegraf Online
Postat de toma · Lasă un comentariu
Sala de spectacole a Palatului Cultural „Theodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin a găzduit aseară spectacolul de teatru „Amadeus”, de Peter Shaffer.
Este a doua premieră teatrală din această stagiune. În luna octombrie teatrul severinean a încântat publicul cu spectacolul „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, în regia lui Emil Boroghină, fost director al Teatrului Național din Craiova și director al Festivalului Internațional Shakespeare.
Piesa „Amadeus” a fost pusă în scenă la Drobeta Turnu Severin de regizorul Toma Enache.
,,O premieră, după cum aţi văzut publicul severinean a fost foarte încântat, foarte entuziasmat, unii au lăcrimat, şi cred că aceste lacrimi de bucurie după acest spectacol, depun mărturie despre valoarea şi calitatea spectacolului.
Alături de un Claudiu Bleonţ senzaţional străluceşte întreaga echipă, de aceea nici nu vreau să spun nume, ci întreaga echipă care a strălucit, după cum am spus, Claudiu Bleonţ senzaţional, şi întreaga echipă a fost entuziastă, plină de dăruire, şi-a îndeplinit sarcinile pe care le-a avut fiecare. Nu putem decât să ne bucurăm împreună şi îi aşteptăm pe severineni pe: 27 noiembrie, pe 5 decembrie şi pe 17 decembrie la sala Teatrului Theodor Costescu, care cred că şi el s-a bucurat astă seară că luminile scenei s-au aprins atât de puternic şi că sufletele severinenilor au pulsat aşa cum cred că şi-a dorit el dintotdeauna.” a spus Toma Enache- regizor piesa “Amadeus” de Peter Shaffer.
Aflată deja la a doua premieră în această toamnă, actriţa Silvia Săftoiu, s-a concentrat, a pus suflet şi a dat tot ce a fost mai bun în interpretarea rolului contesa Orsini Rozemberg în piesa „Amadeus”. ,,Sunt încă emoţionată, dar mă bucur că am putut să dau viaţă acestui personaj, Contesa Orsini Rozemberg- director de teatru. Trăiesc un vis, un vis care a devenit realitate, faptul că am putut să fiu în astă seară alături de Claudiu Bleonţ, la aşa o premieră, asta mă bucură foarte mult şi îmi dă speranţă pentru viitor.
Am reuşit în două luni de zile să joc în două premiere, în octombrie ,,Steaua fără nume” de Mihail Sebastian în regia domnului Emil Boroghină, iar acum în această frumoasă piesă, deasebită, nobilă pot să spun, „Amadeus” de Peter Shaffer, în regia lui Toma Enache. Am fost o echipă, am reuşit să strălucim datorită lui Claudiu Bleonţ şi mă bucur că am avut ocazia să fiu alături de el pe scenă. Este un actor deştept care, nu ştiu cât de bună impresie a făcut în alte roluri, dar acesta a fost senzaţional. Pe cei care nu aţi reuşit să ajungeţi în data de 19 noiembrie la premieră vă aşteptăm în data de 27 noiembrie , vinerea viitoare, când o să avem un alt spectacol, în data de 5 decembrie şi în data de 17 decembrie. Vă aşteptăm cu drag să vedeţi o piesă deosebită.” a spus Silvia Săftoiu- actriţă Teatrul popular din Drobeta Turnu Severin.
Sursa: radiolumina.ro
Postat de toma · Lasă un comentariu
Piesa de teatru „Amadeus” a fost jucată pe 23 februarie, ziua de naştere a lui Handel, un alt mare compozitor german…
În 1984 apărea filmul biografic „Amadeus”, în regia lui Milos Forman, film răsplătit cu 8 premii Oscar, inclusiv pentru scenariul scriitorului Peter Shaffer. Regizorul Toma Enache a preluat scenariul lui Peter Shaffer şi l-a transpus pe scena de teatru. Piesa a venit şi la Alba Iulia, avându-l pe Claudiu Bleonţ în rolul principal – în rolul confesorului Salieri (cel care era în graţiile împăratului de la Viena şi care era principalul duşman al lui Mozart).
Un Mozart foarte veridic, talentat şi arogant, extravagant dar încrezător, a fost interpretat de Vlad Grosu, 16 ani, clasa a X-a, Turnu Severin. Constanze (soţia lui Mozart) – interpretată de Raluca Bădoiu, 18 ani, clasa a XI-a, Turnu Severin. Ambii elevi au talent şi doresc să facă studii de actorie în facultate. Celelalte personaje au fost jucate de actori şi elevi din acelaşi oraş (sala nu a fost plină, din păcate, pentru că spectacolul ar trebui văzut de cât mai multă lume; în sală, în schimb, i-am văzut pe prefectul Ştefan Bardan, subprefectul Raul Tudoraşcu sau Marian Sarmeş, fostul preşedinte de la FC Unirea).
Am plecat de la spectacol foarte plăcut impresionat, gândit – la dramele lui Mozart, la geniul său, la trădările şi comploturile lui Salieri. În spectacol, Salieri îşi spune toate „crimele”: „importantă este mărturisirea, faptul că are forţa să mărturisească în faţa publicului, care-i este confesor, că a păcătuit, a urât, a invidiat, a înşelat”, după cum ne-a declarat Claudiu Bleonţ.
Un spectacol pentru suflet, o confesiune a unui om mic ca talent muzical (Salieri), dar foarte apreciat în epocă de Curtea de la Viena (Salieri – invidios pe talentul divin al lui Mozart; prea puţin apreciat în timpul vieţii, Mozart a devenit unul din stâlpii muzicii mondiale). Un spectacol pe care trebuie să îl revedem. La Alba Iulia!
Sursa: plaiuluminatu.ro
Postat de toma · Lasă un comentariu
Toma Enache
Poet, regizor, redactor la radio, Toma Enache este preocupat îndeosebi de frumuseţea născută din simplitate, trăsătură ce pare să ţină, într-o mare măsură, de etnia aromână din care face parte
Piesa „Mincinosul” de Carlo Goldoni, a cărei regie o semnează, se bucură de un enorm succes, atât pe scenele bucurestene, cât si în ţară. Înaintea variantei actuale a piesei, a existat o alta, în aromână, prezentată românilor din Albania si la teatre din Bucuresti si Constanţa. Prima variantă a fost creată vara trecută, cu prilejul Zilelor Culturale Aromâne. Toma Enache a tradus în aromână „Mincinosul” si, alături de o trupă de amatori, a interpretat rolul principal. „M-am gândit apoi să o facem si în limba română si am adunat în jurul acestei piese actori importanţi si pe lângă ei actori tineri. Am creat o echipă frumoasă.” Succesul piesei este un motiv de bucurie pentru regizor si echipă. „Pică bine Goldoni, în vremurile în care trăim si întotdeauna, mai ales varianta asta de mincinos, care recunoaste că e mincinos, că minciuna este bine fixată în societate, iar adevărul nu poate fi văzut decât prin intermediul iubirii. Ar trebui să existe o paletă largă din care publicul să poată alege, iar marii autori de teatru să fie nelipsiţi pe scenele din toată ţară, pentru că există o dorinţă foarte mare, pe care am avut-o si noi în studenţie, de a vedea piese cunoscute de Goldoni, Shakespeare, Caragiale, Ibsen, Moliere, Cehov.”
„Steaua a fost de partea mea“
În 1997 a terminat Facultatea de Regie-teatru, dar în paralel a terminat si Facultatea de Zootehnie. „Am dat examenul de licenţă cu piesa după Euripide si alţi autori antici la Teatrul Dramatic din Constanţa, iar fondul muzical al spectacolului a fost muzica aromână veche. Lumea a fost încântată de aspectul polifonic si străvechi al muzicii aromâne. Pare ciudată pentru cei care nu sunt obisnuiţi cu acest gen de muzică.”. Pasiunea pentru teatru a început în perioada studenţiei la Zootehnie, în cadrul căreia exista un cenaclu literar „La Steaua” unde se întâlneau tineri poeţi si artisti. Printre altele, Toma scrie si versuri, având trei volume publicate: „Arta destinului”, „Lagărele minţii”, „Păstorul ideilor”. „La un moment dat s-a născut ideea de face un spectacol de poezie sI, pentru că nu aveam regizor, m-am oferit să regizez eu. A iesit bine, a fost difuzat la televiziunea naţională, iar anul următor am dat la Regie-teatru, unde am avut întâlniri frumoase cu profesori diferiţi, mulţi colegi si multe spectacole. După terminarea facultăţii, profesorul meu, Tudor Mărăscu, mi-a spus: Acum pot spune că steaua a fost de partea mea“. Si crede că a avea steaua de partea ta nu înseamnă doar să ai sansa să montezi si să regizezi spectacole, ci si să fie apreciate de cei care vin să le vadă.
„Când ai jucători buni, totul devine usor”
Multe dintre reusitele sale au legătură cu aromânii. Este redactor la Radio România Internaţional, secţia aromână, iar în piesele pe care le regizează valorifică acest aspect. „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” a fost jucat numai în aromână, premiera a avut loc la Teatrul Naţional din Skopje, după care a fost spectacolul „O noapte furtunoasă”, cu 98 de reprezentaţii în toată ţara si în Macedonia, Spania, Ungaria, cu săli pline si public ce a apreciat spectacolul peste tot. Încă se joacă si sunt foarte mândru de asta. A urmat un spectacol de teatru, muzică si dans în aromână, „Tenda”, si mai multe piese regizate cu mare drag la Radio România. “ este o piesă pe care am scris-o cu Saviana Stănescu si care a luat Grand Prix Marulic în 2007, în Croaţia. Este cel mai mare premiu de teatru radiofonic pe care l-am luat noi vreodată în România. A fost nominalizată la cea mai bună piesă de teatru radiofonic a anului 2007 de către UNITER.” Lucrul cu actorii experimentaţi este, după părerea sa, ca antrenamentul în Champions League. „Când ai jucători buni, totul devine mai usor. Publicul are nevoie de sensibilitate, de poezie, de ciocniri de idei pe care el să le analizeze, să le simtă si să-si pună întrebări. Sensibilul creează terenul, poezia te ameţeste, logica pune lucrurile în cumpănă, chestiuni care te ajută să experimentezi si să înveţi. Dacă ai deschidere către fenomenul teatral, înţelegi că teatrul este cea mai frumoasă formă de prietenie, iar actorul -copilul din flori al acestei relaţii, mosit de regizor.”
„Important este să lasi ceva în urmă”
Crede că potenţialul extraordinar al aromânilor nu a fost scos la iveală într-un mod artistic. „Există multe personalităţi, mulţi oameni talentaţi. Poeţii aromâni sunt cu desăvârsire lăsaţi de o parte si nu merită asta pentru că sunt deosebit de talentaţi. Aromână nu este doar o limbă muzicală, dar are si un haz deosebit, ce ţine de o anumită profunzime. Câteodată am nevoie de 3-4 cuvinte ca să traduc ceva din aromână, pentru că vechimea ei are un autentic aparte si un plus de frumuseţe.”. Pe viitor doreste să facă un film documentar despre aromâni. „Pentru asta mă pregătesc, îmi îndrept dinţii, îmi cumpăr cameră de filmat profesională si, în toamnă, mă apuc de treabă.” Si dacă ar fi să recunoască un defect al etniei sale este că „nu îsi dau seama că mor. Important este să lasi ceva în urmă, nu?” Comunitatea aromână are o vizibilitate mică în mass-media si se vorbeste foarte puţin despre ea. „Dacă am face un sondaj si am întreba: cred că 80% ar răspunde că nu. Puţinul care se stie este generic si fără legătură cu substratul. Nu se stie cine sunt cu adevărat aromânii, desi există multe personalităţi, în domenii diverse. Aromânii sunt familisti, buni gospodari si foarte muncitori. Pentru ei, familia este concept extins, în care sunt bine integraţi si verii de gradul doi si trei, nelipsiţi de la sărbători si zile onomastice. Simţul lor artistic este prea puţin valorificat, desi au cântece, dansuri si costume populare foarte frumoase. Există dilema dacă aromânii sunt români sau sunt minoritate? Teoriile nefiind asezate, nu figurăm pe nicăieri, nici ca români, nici ca minoritate si, evident, nici ca parte integrantă a culturii române. În primul volum de versuri spuneam că la 14 ani păsteam câteva oi, iar acum pasc turme de idei. Ceea ce este si un pic adevărat, chiar am păscut oi, dar la modul poetic, pe stradă, timp în care mai jucam si un fotbal. Păscutul este o formă de poezie care m-a ajutat mai târziu să iubesc animalele, si nu întâmplător am urmat Facultatea de Zootehnie. Unul dintre profesori îmi spunea: . Soţia sa este maramureseancă, jurnalistă. „Sunt bucuros că am avut această întâlnire pentru că e greu să întâlnesti pe cineva potrivit când pornesti pe drumul acesta atât de total. Ne apropie credinţa faţă de familie, divinitate si lucrurile cu adevărat importante. Ne-am nimerit amândoi la întâlnire atunci când a trebuit. E cel mai important lucru, valabil si în meserie. Când la întâlnire vine piesa, regizorul si actorii care trebuie, nimic nu este greu. Eu teatrul îl fac cu bucurie, cu entuziasm, cu pasiune si cu elanul din studenţie.”
de Alina Dragomir
Sursa: Revista Felicia
Postat de toma · Lasă un comentariu
Toma Enache
„Când invit lumea la teatru cu textul acesta, nu chem lumea să mă vadă pe mine, am făcut film, am făcut şi teatru, am jucat roluri…mă poate invidia Pacino, care a făcut film dar a simţit nevoia de teatru. Sunt, ca şi noroc de a mă întâlni cu nişte texte şi regizor, unul din cei mai bogaţi oameni de pe pământ. Am jucat Sofocle, Aristofan, Euripide şi am trecut prin Caragiale tot, câteva roluri din Shakespeare. E un început dar poate fi şi un sfârşit”.
Rep: Povesteşte-ne despre spectacolul de la Târgu-Jiu?
Claudiu Bleonţ, rol Salieri – piesa Amadeus de Peter Shaffer: Este primul spectacol, ca text, mare, cu care am venit în Târgu-Jiu. Am avut senzaţia că în sală au fost englezi.
Te aşteptai la altă manifestare a sălii?
Claudiu Bleonţ, rol Salieri – piesa Amadeus de Peter Shaffer: Da. Personajul pe care îl joc este italian şi am început rolul „mai mascalţones”, mai trăirist, dar nimic…Şi uşor, uşor, am devenit acela care a scris-o, englez.
Toma Enache, regizorul piesei Amadeus de Peter Shaffer: Publicul, indiferent de locul în care mergem, simte că este altceva, simte că este un text foarte important, că este un spectacol de anvergură, de la decor la costume…
Rep: Am înţeles că s-a investit foarte mult în acest spectacol.
Toma Enache, regizorul piesei Amadeus de Peter Shaffer: Primăria din Turnu-Severin a investit 30.000 de euro în acest spectacol.
Rep: Mă bucur foarte mult să aud asta. Autorităţile pun preţ pe cultură, pe artă, ceea ce nu se prea întâmplă în zilele noastre.
Claudiu Bleonţ, rol Salieri – piesa Amadeus de Peter Shaffer: Am văzut miracolul şi codul adânc al iubirii. I-am dedicat prezenţa în spectacol lui Gigi Dinică cu care am multe…multe trăiri şi am spus că am văzut că funcţionează iubirea şi ce este iubirea. Am văzut-o.
Rep: Ce ţi-a adus acest rol?
Claudiu Bleonţ, rol Salieri – piesa Amadeus de Peter Shaffer: Voi începe cu site-ul meu pe care nu l-am mai înnoit de 9 ani. Cu acesta încep. Este primul lucru care l-am pus pe site.
Toma Enache, regizorul piesei Amadeus de Peter Shaffer: Pozele de la spectacol, programul şi cronicile despre spectacol din Teatrul azi şi Revista Forum, cele mai importante de altfel, le găsiţi pe site-ul meu, tomaenache.ro.
Rep: Veţi reveni cu această piesă la Târgu-Jiu.
Claudiu Bleonţ, rol Salieri – piesa Amadeus de Peter Shaffer: Da. Primul spectacol a fost la Casa de Cultură, următorul spectacol va fi la teatru. Niciun actor din spectacol, în afară de mine, nu a făcut teatru. Cine joacă împăratul, lucrează la fisc, Baronul van Swieten, care este prefectul Bibliotecii Imperiale, un om foarte important ca prezenţă în destinul lui Mozart, un mare mason. Nu sunt actori care să spui că au făcut şcoală şi trăiesc din a face teatru. Ei fac de drag, toată echipa asta care este în spectacol, în afară de noi doi, sunt oameni care iubesc teatrul. De asta spun că am văzut iubirea. Toţi de acolo au venit din drag, luni de zile la repetiţii.
Toma Enache, regizorul piesei Amadeus de Peter Shaffer: Şi cum am găsit toate lucrurile. De exemplu, pianul l-am luat din Arad. Aveam nevoie de un pian, am scos tot din el pentru că personajul principal Salieri iese îmbălsămat de faimă în tifoane…Eu am spus: Vreţi să vedeţi o piesă de Oscar? Textul acesta a luat Oscarul pentru cel mai bun scenariu. Întâi s-a scris piesa şi după aceea s-a făcut filmul.
Claudiu Bleonţ, rol Salieri – piesa Amadeus de Peter Shaffer: 1800 de spectacole pe Broadway.
Rep: Te simţi mai aproape de teatru decât de film?
Claudiu Bleonţ, rol Salieri – piesa Amadeus de Peter Shaffer: Teatrul înseamnă existenţa ta. Toma va face film.
Rep: Te detaşezi imediat de rol sau continuă să te macine şi după ce părăseşti scena?
Claudiu Bleonţ, rol Salieri – piesa Amadeus de Peter Shaffer: Mă detaşez. Aici este un lucru, pentru că tot ceea ce am făcut până acum, dar din cauza textului, este o spovedanie, acesta este un rol pe care îl poate juca Iureş, Caramitru, Rebenciuc, Horaţiu Mălăele, toţi oamenii care au parcurs un drum, care înseamnă ceva.
Rep: Care au ajuns la o maturitate…
Claudiu Bleonţ, rol Salieri – piesa Amadeus de Peter Shaffer: Da. Neexistând o competiţie, pentru că este absurd, fiecare om e unic şi valoros. Dar piesa fiind scrisă ca o confesiune, primul păcat pe care trebuie să îl mărturisesc este o lăcomie fără margini. Am vrut să fiu cel mai mare compozitor din Europa, sau din lume. Şi vii în faţa publicului şi el devine confesor şi recunoaşte că şi el e la fel. Şi pe urmă spun: deşi am jurat să fiu cast şi fidel, să îmi dedic toată existenţa lui Dumnezeu, nu pot pentru că a apărut Mozart. Am înşelat, am trădat, am sedus, am şantajat femei…
Rep: Toate valorile au fost răsturnate.
Toma Enache, regizorul piesei Amadeus de Peter Shaffer: Întâlnirea cu acest text de anvergură produce în toţi cei care participă la realizarea lui un fel de cotitură, un fel de punct în care te opreşti, îţi pui întrebări, reflectezi…
Claudiu Bleonţ, rol Salieri – piesa Amadeus de Peter Shaffer: Ne-am schimbat amândoi după acest text. Iubirea e ceva devastator. Am văzut-o acum în Severin. Nimic nu mai rămâne, nu rămâne piatră pe piatră. Ea există, e în adânc atât de vie, de profundă …înnoieşte, înnoieşte, înnoieşte, clipă de clipă.
Rep: Ce înseamnă pentru tine ca regizor acest spectacol?
Toma Enache, regizorul piesei Amadeus de Peter Shaffer: Pentru mine ca regizor s-au împlinit toate încercările mele din celelalte spectacole şi de acum încolo de aici trebuie mers mai departe şi găsit drumul. Toate încercările mele de a face spectacol, cu celelalte piese pe care le-am regizat, tot ce găsisem bun în ele s-au concentrat în spectacolul acesta. Textul având o importanţă deosebită, dacă-l pătrunzi în adânc, produce schimbări şi în tine. Mai ales că am lucrat la el. A trebuit să-l concentrez, să-l tai, să-l scurtez, să-l pregătesc pentru anumite imagini. Această piesă a determinat schimbări importante în modul meu de a înţelege viaţa, lumea, oamenii, teatrul, muzica… La toate nivelurile s-au produs reaşezări…
Rep: Şi pentru omul şi actorul Claudiu Bleonţ?
Claudiu Bleonţ, rol Salieri – piesa Amadeus de Peter Shaffer: Pornesc de aici sau mă opresc aici.
Rep: Ce pierde un om care nu a intrat niciodată într-o sală de teatru?
Claudiu Bleonţ, rol Salieri – piesa Amadeus de Peter Shaffer: Nu pierde nimic. Când invit lumea la teatru cu textul acesta, nu chem lumea să mă vadă pe mine, am făcut film, am făcut şi teatru, am jucat roluri…mă poate invidia Pacino, care a făcut film dar a simţit nevoia de teatru. Sunt, ca şi noroc de a mă întâlni cu nişte texte şi regizor, unul din cei mai bogaţi oameni de pe pământ. Am jucat Sofocle, Aristofan, Euripide şi am trecut prin Caragiale tot, câteva roluri din Shakespeare. E un început dar poate fi şi un sfârşit.
Toma Enache, regizorul piesei Amadeus de Peter Shaffer: Bun, nu pierde nimic. Când ştii ceva despre teatru atunci conştientizezi că ai pierdut ceva. Abia după ce vii şi vezi Amadeus îţi dai seama ce-ai fi pierdut dacă nu ai fi venit. Altfel, nu pierzi nimic. Trebuie să te întâlneşti cu acest text ca să vezi ce ai fi pierdut dacă nu veneai.
Rep: Data de 19 februarie, ce semnifică pentru voi?
Claudiu Bleonţ, rol Salieri – piesa Amadeus de Peter Shaffer: Unul din lucrurile cele mai importante de ieri (19 februarie 2010, n.r.), 134 de ani de la naşterea lui Brâncuşi.
Toma Enache, regizorul piesei Amadeus de Peter Shaffer: Nimic nu este întâmplător. Acum s-au împlinit 134 de ani de la naşterea marelui sculptor Brâncuşi, spectacolul de dinainte de la Severin, pe 27 ianuarie, s-a întâmplat să fie de ziua lui Mozart, prima reprezentaţie a fost în noiembrie iar piesa începe cu suntem într-un sfârşit întunecat de noiembrie. Noi nu ne-am propus acest lucru. Puteam să fim gata şi în septembrie dar nu am fost. Ne-am propus să terminăm când va fi gata spectacolul cu adevărat. Şi atunci a fost gata…într-un întunecat noiembrie.
Rep: Ce te-a determinat să pui în scenă piesa Amadeus?
Toma Enache, regizorul piesei Amadeus de Peter Shaffer: Textul mi-a plăcut extraordinar de mult, ştiam şi filmul foarte bine, ştiam că e cu atât mai greu. Lumea a văzut un film mare făcut după un text mare. Aşteptările în aceste conjuncturi sunt foarte mari. Cu atât mai mult mi s-a părut o provocare senzaţională să găsesc modalitatea prin care să povestesc teatral un text atât de frumos, atât de profund. Filmul are alte mijloace şi mi-am spus că nu trebuie să intru în competiţie cu filmul, însă trebuie să povestesc cu imagini la fel de frumoase dar imagini teatrale. Unul din lucrurile importante din piesă este scoaterea lui Salieri ca un îmbălsămat în faimă dintr-un pian care se deschide şi Salieri revine la viaţă pentru a-şi spune povestea, povestea lui şi a lui Mozart. Teatral, problema s-a rezolvat şi mie mi-a adus un plus senzaţional. În piesă, Salieri trebuie să fie foarte învârstă, 86 de ani, se întoarce şi repovesteşte. În film poţi să faci asta dar cum puteam face eu asta în teatru? Scoţându-l dintr-un pian care vine să spună o poveste despre muzică, despre cel mai important om din muzică poate, Mozart. Revenind la viaţă dintr-un pian începe să ne povestească şi atunci îmi permite povestea teatrală să fie sub forma unor flash-uri şi cu ajutorul proiecţiilor îmi permite ţinerea lui şi trecerea lui prin restul personajelor ca un personaj real-ireal. Şi aş mai adăuga, în loc de doi venticelli care sunt în piesă la noi sunt 12 şi au devenit orchestra unde se întâmplă toate bârfele. Părea imposibil de realizat această piesă după prima întâlnire cu echipa care era acolo (la Turnu-Severin). După ce ne-am întâlnit cu Mozart, din acea clipă toate lucrurile au devenit altfel, s-au aşezat. Teatrul va fi renovat, a obţinut fonduri de 14 milioane de euro să-l renoveze, şi nici nu vreau să mă gândesc cum va fi să jucăm Amadeus la inaugurare în teatru nou.
Rep: Cine este Amadeus?
Claudiu Bleonţ, rol Salieri – piesa Amadeus de Peter Shaffer: Mozart a fost un om care a spart tiparele. A contribuit la un cutremur şi o reînnoire a lumii. El face operă cu Răpirea din serai, şi e prima operă în limba germană, până atunci se cânta operă în limba italiană, face Nunta lui Figaro, Beaumarchais cu Nunta lui Figaro au contribuit cultural la căderea monarhiei. Mozart a fost botezat „Theophilus Chrysostomus” (iubitorul de Dumnezeu, purtător de Dumnezeu). E singurul nume în istoria umanităţii purtat Ama-Deus. Piesa şi la Shaffer şi la Pushkin este o propunere de a dezbate întunericul, lucifericul din noi şi iubirea de Dumnezeu, luminosul şi mozartianul din noi. Fiecare om pe lumea asta este făcut din Salieri şi din Mozart. Îi conţinem. Sunt mărturisiţi, se văd. Parcă trebuia să fie la Severin pentru că pe cât a fost Mozart de mare pe atât de mic era spaţiul în care el se năştea. Mozart a împlinit idealurile profunde ale umanităţii. Toleranţă, iubire, caritate.
Rep: Piesa are rădăcini adânci şi poate avea reverberaţii filosofice, politice, sociale.
Claudiu Bleonţ, rol Salieri – piesa Amadeus de Peter Shaffer: Avem aici un Mozart care este un fel de a fi. Asta se obţine văzând piesa. Despre asta a vorbit Shaffer. Aici, în România, poartă numele de Brâncuşi. Ama-Deus este condiţia noastră la fel ca Universul.
Toma Enache, regizorul piesei Amadeus de Peter Shaffer: Acest spectacol a fost făcut cu şi din iubire pentru Mozart. Pianul din care iese Salieri, la final urcă pe el Mozart şi se transformă în statuie. Pianul pentru Salieri este un coşciug iar pentru Mozart devine postamentul pentru statuia veşnică.
Rep: Care este originalitatea piesei regizate de Toma Enache? Prin ce se detaşează ea?
Claudiu Bleonţ, rol Salieri – piesa Amadeus de Peter Shaffer: Ca modernitate, regia lui Toma este cea mai aproape de esenţa piesei lui Peter Shaffer. Nu se poate depăşi filmul lui Milos Forma. Nu cred că se va mai face film pe acest text. Teatru se va mai juca. Textul, el, Severinul, primăria care a simţit să investească din întâlnirea cu noi, într-un spaţiu în care un om şi-a sacrificat averea să lase acolo un teatru. Susul şi josul, văzutul-nevăzutul, materialul-spiritualul, aceasta este piesa lui Peter Shaffer. Este prima dată când simt că suntem un canal de comunicare.
Toma Enache, regizorul piesei Amadeus de Peter Shaffer: Publicul simte că nu este un spectacol oarecare. Muzica în spectacol a devenit un soi de personaj care joacă cu actorii.
Marinela STRÎMBULESCU
Sursa: Polemika
Postat de toma · 16 Comentarii
[HTML1]
Nu cunosc alţi regizori de teatru care să se fi încumetat la o… replică, după ce Miloş Forman a ecranizat pentru „Oscar” piesa Amadeus prin 1980. De aceea mai întâi trebuie salutat curajul bucureşteanului Toma Enache, ba chiar de două ori trebuie salutat: el a reuşit să re-ducă pe scenă o partitură complexă, de amploare filmică şi, totodată, a reuşit să creeze o echipă de teatru ca… din pământ – din iarbă verde, desigur alături de un Claudiu Bleonţ, sau tocmai de aceea.
Citeşte mai mult…
Postat de toma · 1 Comentariu
JUMATATEA MEA BARBATUL
AMADEUS
PLURALUL ENGLEZESC
Amadeus
Secta femeilor
Mincinosul
D ALE CARNAVALULUI
AMADEUS
EROTOPETICA
JANKA
Postat de toma · Lasă un comentariu
STEAUA FARA NUME de Mihail Sebastian (octombrie 2009)
AMADEUS de Peter Shaffer (noiembrie 2009)
Stagiunea teatrala 2009-2010 si-a facut un debut stralucit la Turnu-Severin cu doua piese: “STEAUA FARA NUME” de Mihail Sebastian in regia lui EMIL BOROGHINA si “AMADEUS” de Peter Shaffer in regia lui TOMA ENACHE.
…
La premiera, AMADEUS de Peter Shaffer, in regia lui TOMA ENACHE a starnit un entuziasm fara precedent, publicul severinean rasplatindu-i pe regizor si actori cu urale si aplauze nesfarsite. Extrem de incitanta si moderna a fost conceptia regizorala: o piesa vizuala, imaginata ca un tot unitar indestructibil, actorii, decorul (sobru si functional), costumele, proiectia imaginilor din fundal, interventiile pline de culoare, ritm si miscare ale tinerilor (cei 12 Venticeli, spionii lui SALIERI), care apar ca din senin, din sala, de sub pian, de dupa arlechin, punctand in cor, momentele cheie ale actiunii. Ritmul alert, muzica, imaginile proiectate, dansul, costumele, decorul, miscarea, trairile actorilor, totul ii surprinde pe spectatori care urmaresc piesa cu “sufletul la gura” , intr-o tacere absoluta. Si peste toate, personajul principal, insinuant, cutremurator este chiar MUZICA, divina muzica a lui Mozart.
Actorul Claudiu Bleont interpreteaza stralucit rolul lui SALIERI, compozitorul inveninat de talentul genialului Mozart. Trairile intense, durerea dusa pana la paroxism, uneltirile, rautatea, invidia dar si recunoaterea propriei micimi sufletesti, a mediocritatii, precum si sinceritatea sfasietoare de la final, impresioneaza profund si uimesc spectatorii. Ajuns la deplina maturitate artistica, Claudiu Bleont este un ACTOR TOTAL.
O vie impresie au lasat si tinerii debutanti Vlad Grosu (Mozart) si Raluca Badoiu (Constanze) impresionand prin sinceritate, farmec, spontaneitate si gratie. De aplauze si aprecieri deosebite din partea publicului s-au mai bucurat: Silvia Saftoiu (contesa Orsini-Rosenberg), intr-un rol total diferit de cel al Domnisoarei Cucu din “Steaua fara nume”, Emil Raevski (Iosif al II-lea), Marius Mihaila (von Strack), Sever Iriza (Van Swieten), Lucretia Epuran (Tereza Salieri), Ion Epuran (Leopold Mozart), Mihaela Ariciu (Caterina Cavalieri).
AMADEUS este una din cele mai moderne, mai reusite, mai splendide piese vazute vreodata sau puse in scena la Teatrul Teodor Costescu din Turnu-Severin. Aceasta bijuterie teatrala a regizorului Toma Enache, facuta din iubire pentru Mozart, dupa patru spectacole cu sali arhipline la sediu, a inceput la 15 februarie a.c. turneul sau prin tara, primul oras fiind Ramnicu-Valcea, unde succesul nu s-a lasat asteptat.
Traducere: Beatrice STAICU
Sunet si proiectii video: Mircea MLADIN
Lumini: Nicusor SURDU
Coregrafia: Madalina MECHENICI
Scenografia:Maria DORE
Ilustratia muzicala: Cristian MATEI
Lucretia EPURAN
