Casa de Cultură din Drobeta Turnu Severin a găzduit, marţi seara, pe scena Palatului Cultural „Theodor Costescu”, de la ora 19.00, piesa „Mincinosul“, de Carlo Goldoni, în regia lui Toma Enache.
Din distribuţie au făcut parte artişti ai teatrelor bucureştene precum: Claudiu Bleonţ (Mincinosul), Valentin Uritescu (Pantalone), Liliana Pană (Rosaura), Mircea Constantinescu (Arlecchino), Radu Zetu (Brighella), Teodora Colagiu (Beatrice), Mariana Liurcă (Colombina), Adrian Anghel (Ottavio) şi Ana Constantin (Cleonice). Scenografia piesei a fost semnată de Raluca Mişaca.
Dăruire pentru public
Chiar dacă veneau de la un drum destul de lung, pentru că jucaseră pe scena teatrului din Cluj, actorii şi-au dat toată măsura valorii lor pe scena severineană, comedia „Mincinosul”, de Carlo Goldoni, reuşind să stârnească hohote de râs şi ropote de aplauze. Cu energia debordantă care îl caracterizează, îndrăgitul actor Claudiu Bleonţ a reuşit să descreţească frunţile severinenilor, având şi rolul principal. Desigur, o prezenţă foarte aşteptată a fost cea a renumitului actor Valentin Uritescu, care la cei aproape 68 de ani se dăruieşte scenei şi publicului aşa cum a făcut-o întreaga sa viaţă.
O şansă pentru un spectacol
Alături de veterani ai scenei româneşti, regizorul Toma Enache a dat şansa şi celor mai tineri să înveţe tainele acestei minunate profesii, astfel încât cea mai tânără dintre protagonişti, Teodora Calagiu nu are decât 23 de ani, fiind studentă în anul trei la Actorie, în Bucureşti. Pentru cei care nu au avut posibilitatea să-i vadă pe scenă pe aceşti actori, am surprins şi noi câteva impresii.
Claudiu Bleonţ
„Nu suntem ceea ce părem a fi, ne spune Shakespeare, iar într-un secol în care fizica cuantică spune că totul e în mişcare şi în permanentă schimbare, e greu şi periculos să definim că ăsta e adevărul, că ăsta sunt eu, iar joaca pe care o propune regizorul Toma Enache, după textul lui Carlo Goldoni, mi se pare frumoasă din simplul motiv că face o deschidere şi o ofertă publicului, de a medita zâmbind şi detaşat asupra acestui subiect, nu numai legat de povestea amoroasă, ci şi despre minciună, despre relativitate, despre ceea ce într-un fel, literatura dramatică italiană a dezvoltat şi mai frumos peste alte câteva sute de ani prin Pirandello, care are un titlu al unei piese – «Aşa este, dacă vi se pare» …. Cred că primul lucru pe care-l face un om, ca exerciţiu la teatru, este să-şi păstreze atenţia trează într-un mediu de oameni vii – sala, şi în acelaşi timp un mediu de oameni vii – scena, care de acolo spun ceva, care în acelaşi timp este relativ şi schimbător în permanenţă. Şi undeva se produce o frumoasă şi relativă detaşare. (…) Şi pentru că toată lumea vorbeşte acum de criză, eu aş spune că în teatru este vorba întotdeauna de o criză, fiecare spectacol e o criză, fiecare întâlnire cu un public e o criză, un anumit freamăt în legătură cu modul în care se va produce această întâlnire. În această întâlnire există întotdeauna două direcţii, a publicului către noi şi a noastră către public – primim ceva de la publicul respectiv, ceva care ne face să jucăm, să ne simţim în seara respectivă într-un anumit fel. Doar asta aş numi eu criză, însă din moment ce există aer, soare, noapte, zi, din moment ce avem capacitatea de a iubi, faptul că suntem în trecere prin această viaţă, restul apare doar un zâmbet de bucurie şi de plăcere.
Valentin Uritescu
„Noi am fost cooptaţi de un impresar foarte valoros şi iată că s-a încropit un spectacol aproape cu o tentă particulară. Spectacolul este interesant pentru că se consumă între cele două tuşe: a unor oameni care tratează serios problemele vieţii şi a celorlalţi, care duc o existenţă plină de erotism la un moment dat, ceea ce place publicului, dar nu ajunge niciodată la vulgaritate …. Îmi pare bine că am venit la Drobeta-Turnu-Severin, este un oraş vechi, cu tradiţie, publicul este obişnuit cu piese valoroase, iar sala teatrului este extraordinară. Spectacolul acesta parcurge o serie de momente foarte interesante şi merită să fie vizionat (…) Cum se vede publicul de pe scenă? Îmi aduc aminte că acum vreo 45-50 de ani îl percepeam ca pe un balaur cu 1000 de ochi, apoi publicul îţi devine prieten şi în cele din urmă te adoră, eu pot acum să spun asta. Şi nu este vorba neapărat de sala de spectacole, e vorba de emisiuni, seriale de televiziune etc. Oamenii sunt dornici de sinceritate şi actorii care reuşesc să treacă rampa asta şi să ajungă în sufletul lor sunt iubiţi şi preţuiţi. Noi vedem uneori publicul, ca pe acela care uneori stă să vadă cum ne dăm noi nădragii jos, tocmai pentru a învăţa ce se întâmplă în anumite situaţii… În cazul meu, eu cred că oamenii mă preţuiesc probabil pentru simplitatea, pentru sinceritatea mea în jocul de scenă, pentru că în viaţa particulară omul mai şi minte. Şi pe scenă mai minţim, dar eu m-am simţit întotdeauna preţuit de oamenii care m-au văzut în spectacole. Le mulţumesc tuturor din tot sufletul meu, inclusiv publicului severinean, un public frumos şi curat şi care are tendinţa de a deveni modern şi de a se lărgi”.
Toma Enache – regizor
„Am reuşit, cred, ca împreună să creem o atmosferă adevărată de spectacol, şi asta se vede din modul cum reacţionează actorii între ei. Ne-am bucurat de succes aici şi de o întâlnire foarte emoţionantă cu publicul din Drobeta-Turnu-Severin cu piesa «O noapte furtunoasă» , în care Claudiu Bleonţ a jucat rolul lui Rică, şi revenim cu «Mincinosul», când a sosit momentul să ne dăm jos o parte din măştile pe care suntem obligaţi să le purtăm uneori, şi să fim faţă-n faţă, cel puţin pe scenă. De obicei, cu toţii purtăm o mască, tuturor ne vine greu să o dăm la o parte, suntem rude mai mult sau mai puţin cu Mincinosul, dar sigur că omul este o fiinţă de paradă, aşa cum spunea Sartre – de paradă la serviciu, de paradă acasă, de paradă la cumpărături. Dar, totuşi, această fiinţă de paradă care este omul, trebuie iubită şi acceptată aşa cum este pentru că, de cele mai multe ori, poartă o mască fără să vrea…De multe ori, minciuna te ajută să vezi adevărul. Dă-i omului o mască şi îi va fi mult mai uşor să spună adevărul, spunea Oscar Wilde, şi aşa este, pentru că în spatele măştii omul are curajul să spună lucrurilor pe nume. Iată că pe scenă lucrurile se spun cu mult curaj, iar actorii au acest curaj de a spune adevărul şi cu mască şi fără mască. E o bucurie să lucrezi cu actorii mari, în general. Cu cât sunt mai mari, cu cât sunt mai orgolioşi, cu atât energiile converg în timpul spectacolului, iar din aceste energii care se ciocnesc în scenă, din aceste orgolii ale actorului, regizorului, scenografului, chiar şi ale impresarului, se nasc toate aceste energii care interacţionează atât de frumos în scenă.
Teodora Calagiu – studentă anul III Actorie
„Este o etapă neaşteptată şi foarte frumoasă din viaţa mea să închei în acest mod o facultate de profil, mai ales că joc alături de nume mari ale scenei teatrale româneşti. Eu cred că, în meseria asta, pe lângă talent şi foarte multă muncă trebuie să ai şi foarte mult noroc, dacă nu te iubeşte cineva acolo, sus, nu cred că reuşeşti. M-am gândit să fac această facultate, din perioada liceului, când nu ratam niciun spectacol de teatru, şi mi-am dat seama într-o zi, când din scaunul spectatorului pierdeam firul poveştii doar gândindu-mă ce aş fi putut face şi eu pe scenă dacă aş fi fost în pielea actorilor. Atunci mi-am dat seama că am o problemă, şi că trebuie rezolvată, şi iată că astăzi pot spune că am rezolvat-o cu bine. Sper ca şi de acum înainte să fiu la fel de norocoasă în această carieră frumoasă care mă aşteaptă”.
Alexandra Dediu
Sursa: Informatia de Severin
