DE VORBĂ CU REGIZORUL TOMA ENACHE: TEATRUL E CEA MAI FRUMOASĂ FORMĂ DE PRIETENIE

Premiera piesei Richard al III- lea a uimit şi încântat publicul severinean

Miercuri, 20 octombrie, publicul severinean a avut parte de un eveniment cultural deosebit, premiera piesei Richard al III-lea de William Shakespere, în regia lui Toma Enache.

Spectatorii au avut ocazia ca, după avanpremiera din data de 13 octombrie, să vadă un spectacol care deopotrivă a uimit şi încântat, un spectacol care l-a avut în rolul lui Richard al III-lea pe actorul Claudiu Bleonţ, alături de actorii severineni, şi nu în ultimul rand elevi ai liceelor severinene într-un număr impresionant.

Adaptarea pe care a realizat-o Toma Enache cu elevii şcolii de vară de actorie a întrecut orice aşteptări, s-a întrecut pe sine şi a demonstrat că după Amadeus de Peter Shaffer, pus în scenă anul trecut, nu putea fi decât un spectacol impresionant. Printre spectatori s-a aflat ca invitat de onoare domnul Emil Boroghină, preşedintele Festivalului European de Teatru ,,Shakespere” şi membru în Senatul UNITER, şi care s-a declarat încântat de prestaţia actoriolor severineni, lansându- le cu această ocazie invitaţia pentru a participa la ediţia din anul 2012 a festivalului ,,Shakespeare”, secţiunea ,,pentru tineret“, în această distribuţie.

Trebuie menţionat că domnul Emil Boroghină, a fost deschizător de drum pentru teatrul severinean, prin regia primei piese de teatru jucată pe scena severineană după o pauză de 15 ani, prin piesa de teatru ,,Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, care a avut premiera pe data de 19 octombrie 2009, numai cu actori severineni.

Din distribuţie s- au remarcat actorii severineni: Vlad Grosu, Raluca Bădoiu, Irina Drăghiea, Lucreţia Epuran, Silvia Săftoiu, Armand Iliescu, Ion Epuran, Şuta Petrică, Nicolae Mâţu, Marius Mihăilă, Sever Iriza şi alţi 50 de tineri, elevi ai liceelelor severinene.

Scris de Dan Matei

Cronică teatrală – Richard al III-lea în premieră la Teatrul severinean Teodor Costescu

Proiectul cultural, prin intermediul căruia a fost pusă în scenă, la Drobeta-Turnu Severin, una dintre cele mai importante tragedii shakespeariene, Richard al III-lea, este o izbândă artistică. Rodul unui efort creator care a angajat profesionalism, talent și pasiune, în primul rând, din partea unui regizor înzestrat cu o viziune novatoare, Toma Enache, și a unui actor remarcabil, Claudiu Bleonț. Ceilalți actori antrenați în spectacol sunt majoritar liceeni. Unii dintre ei, Raluca Bădoiu, Vlad Grosu, Armand Iliescu, s-au afirmat în Amadeus, alături de Lucreția Epuran, Silvia Săftoiu, Ion Epuran, pe care-i vom regăsi și în această distribuție. Toți au fost cursanții Școlii de vară (proiect inițiat de Primăria municipală), în cadrul căreia nevoia lor interioară de performanță a fost modelată de bagheta magică a celor doi profesioniști care au făcut posibilă renașterea teatrului severinean.

Regizorul Toma Enache mărturisea că a purtat cu sine, de-a lungul timpului, o mulțime de întrebări referitoare la montarea piesei shakespeariene. Întrebări care și-au găsit răspunsul în realizarea acestui spectacol. Adaptarea textului dramatic shakespearian la necesitățile scenice a dat naștere unei variante aparent simplificate. În fapt, esențializate. Asta, pentru a lăsa loc personajului colectiv, corespondent al corului antic, raisonneur al comportamentului protagonistului. Vocile acestuia intervin în momentele-cheie ale spectacolului, proliferează blesteme împotriva „celui ce din născare-a fost ursit gunoi al firii, fiu al lui Satan”, îi descifrează traseul inițiatic spre Puterea absolută, deplânge soarta tragică a victimelor.

Piesa debutează, surprinzător, cu dansul războinic al tinerilor, care, prin ritmicitatea viguroasă a mișcărilor, ștampilarea picioarelor și a brațelor, reiterează haka . Ritualul lor viril emană forță fizică și psihologică. În același timp, reprezintă o îmbărbătare simbolică în vederea  luptei cu propriile limite și o invocare a forțelor creatoare. După această secvență inspirată, pe scenă apare  dramaturgul, marele Will. Asemenea unui magician, el își trezește personajul la viață și ne stârnește „puterile închipuirii”. Monologul dramatic al ducelui de Gloucester exprimă ambiția lui extraordinară de a obține coroana regală a unei Anglii măcinate de lupte intestine care durau de zeci de ani. Umilit de infirmități fizice, răzvrătit împotriva Cerului pentru suferința acestei damnări, împovărat de disprețul semenilor, devorat de ură, el își propune să se răzbune. Să pedepsească și să stăpânească această lume nedreaptă, care l-a exclus și l-a batjocorit. Prețul pe care este dispus să îl plătească este renunțarea la propria umanitate. Întregul zbucium sufletesc al protagonistului, pactul lui cu diavolul sunt regăsite în jocul actoricesc al lui Claudiu Bleonț. Care reușește să îi redea, cu o remarcabilă artă a detaliului, complexitatea tuturor trăirilor interioare.

Istoria ascensiunii lui vertiginoase spre tron antrenează o serie de energii negative. Adevărat geniu al Răului, ducele de Gloucester va imagina un scenariu diabolic, bazat pe asasinarea fraților și a nepoților săi. Uzurpatorul puterii regale plănuiește totul cu maximă precizie, anticipează mișcările adversarilor cu o intuiție formidabilă. Regizorul îl imaginează în ipostaza unui șahist redutabil, căruia nu-i scapă niciun aspect al confruntării. Decorul minimalist-simbolic, tabla de șah și pânza de păianjen,  sugerează scena pe care se derulează, permanent, intrigile machiavelice și crimele lui odioase. Aliatul devotat al protagonistului (mâna lui dreaptă: „îmi ești un alt eu însumi”) este ducele de Buckingham, alias Vlad Grosu. Tânărul dovedește o reală energie în asumarea acestui rol. Emană stăpânire de sine și talent.

Victimele inocente ale tenebrosului erou cad secerate, rând pe rând, de abominabila lui cruzime. Cel dintâi răpus este naivul George, duce de Clarence. Deși nu are suficient relief ca personaj, este interpretat sugestiv de Armand Iliescu. Lady Anne, îndurerata văduvă a lui Edward-prinț de Wales, în ciuda suferinței devastatoare și a urii împotriva ucigașului, cade, fără șanse reale de scăpare, în plasa seducției demonice. Dramatismul scenei în care se confruntă cele două personaje implică multă forță psihologică. Raluca Bădoiu este expresivă și convingătoare în rol.

Următoarea pradă a „tigrului” însetat de sânge este regele Edward al IV-lea, interpretat de Ion Epuran. Un personaj destul de artificial, mai degrabă simbolic. Care a tutelat și a pecetluit scena împăcării dintre familiile York și Lancaster. A încercat să schimbe „iarna vrajbei” în iertare și iubire. El a fost ultima redută în calea  nelegiuitei domnii a întunericului, dar nu a reprezentat un adversar autentic.         Astfel, „jegoasa tiranie-a prins să urce spre tronul cel blajin.” Nimeni și nimic nu a putut înfrânge năprasnica voință de mărire a ducelui de Gloucester, care  a devenit regele Richard al III-lea al Angliei.  Nesătul de crime, „păianjenul înveninat, broscoiul ghebos” n-a avut tihnă până nu și-a ucis nepoții.

Scena în care regina Elisabeth își țipă disperarea (de a-și fi văzut copiii asasinați) are o mare încărcătură emoțională. Suferința ei înnebunitoare (potențată de rugămintea odiosului rege de a-i peți fiica) se izbește de halucinanta ură a Lady-ei Margaret. Cele două personaje, victime ale cruzimii demonice a protagonistului, evidențiază atât atitudini, cât și tipuri de feminitate antitetice. Regăsite și în interpretarea Irinei Drăghiea și a Silviei Săftoiu. Care impresionează, pe de-o parte, prin patetism gestual și sentimental, foarte expresiv, pe de-altă parte, printr-o uscăciune afectivă, rod al unei dezumanizante patimi ( „lihnită sânt de răzbunare”, afirmă Margaret). În aceeași scenă, Ducesa de York își exprimă damnarea de a fi dat naștere unui monstru. Deși trăirea personajului implică multă mistuire și sfâșiere, Lucreția Epuran are un joc destul de temperat. Această secvență, a confruntării dintre Richard și nefericita-i mamă, care îl blestemă, ar fi trebuit să exprime mai mult dramatism.

Întreaga piesă este dominată de personalitatea masivă a protagonistului, adevărată întruchipare a lui Satan. Jocul complex al lui Claudiu Bleonț excelează atât în scenele conflictuale, cât și în cele monologate. În istoria decăderii regelui, scena  coșmarului, dinaintea luptei decisive, în care este bântuit de duhurile celor uciși, prezintă un loc important. Precum și cea a trezirii din vis, sugestiv realizată. Decorul este simbolic, și de astă dată. Impresionează prin economia de mijloace expresive. Zvârcolirea nălucilor însetate de răzbunare a generat, pentru prima dată, tresăriri de spaimă în conștiința tiranului. Pentru prima dată a fost constrâns să se privească în oglinda conștiinței și să-și vadă toată monstruozitatea. Monologul evidențiază scindarea, criza interioară: „De cine mă tem ? De mine. Nu e nimeni: Richard e drag lui Richard; eu sunt eu.  E-aici vreun ucigaș ? Nu. Da, eu sunt. Cum, eu asupră-mi? Dar eu mi-s drag. De ce? De-atâta bine cât însumi mie mi-am făcut. Ba nu! De mine mi-e silă de câte-am săvârșit blestemății! Sânt ticălos!” Această confruntare cu sine însuși relevă, încă o dată, forța interpretării dramatice a lui Claudiu Bleonț.

Imagistic, „războiul celor două roze” mizează pe puterea închipuirii spectatorilor. Muzica lui Vangelis intensifică imaginea confruntării armate. Personajul colectiv al celor două tabere adverse se înfrățește, simbolic, după moartea lui Richard al III-lea. Încoronarea lui Richmond  stă sub auspiciile  unui timp al împăcării. Acordurile piesei The Miracle of Love, cântată de Eurythmics, îi antrenează pe actori într-un dans al regăsirii, al îmbrățișării. Trandafirul roșu și cel alb se unesc, prin iubire. Înfrângerea răului este sinonimă cu recuperarea umanității pierdute. Scena finală este expresia  unei viziuni artistice optimiste. Timpul crimei, al urii și răzbunării a fost înfrânt. Triumfal, sub zodia speranței, se naște o altă lume…

Regizorul Toma Enache, împreună cu asistentul de regie Lucia Epuran, scenografele Maria Dore și Simona Marcu, coregrafa Mădălina Mechenici, regizorul muzical Stelică Muscalu și ceilalți profesioniști care au contribuit la realizarea spectacolului ne-au propus o întâlnire inedită cu William Shakespeare. Aplauzele frenetice ale publicului prezent la premieră au confirmat reușita demersului teatral propus de ei și de echipa formată din peste șaizeci de actori, profesioniști și amatori, mai mari sau mai mici ca valoare artistică, dar însuflețiți de aceeași pasiune și bucurie a ființării întru Frumos.

Cât de actuală este punerea în scenă a piesei Richard al III-lea, rămâne să se pronunțe fiecare spectator, după ce va viziona acest spectacol și va reflecta asupra destinului tragic al protagonistului. Va descoperi sau nu, asemenea regizorului, că „există în fiecare dintre noi o dorință de putere nemărturisită, un mic Richard”? Cine știe? Firesc ar fi să descopere că pe scena politică a contemporaneității au existat și există  ipostaze mai mult sau mai puțin reușite ale acestui tiran. Și să-și amintească de aforismele conținute în versurile Glossei eminesciene: „Alte măști, aceeași piesă/ Alte guri, aceeași gamă”sau „Viitorul și trecutul/ Sânt a filei două fețe/ Vede-n capăt începutul/ Cine știe să le-nvețe;/Tot ce-a fost ori o să fie/ În prezent le-avem pe toate”…

de Viorica Marioara Cîlțaru

[HTML1]