O noapte furtunoasa

O seara de neuitat cu “O noapte furtunoasa”

Interpretarea de exceptie a actorilor, secondata de participarea publicului, a dat savoarea piesei clasice, semnate de cel mai mare dramaturg al romanilor

Spectatorii care au ales ieri seara sa se destina in sala de spectacole a Casei de Cultura a Sindicatelor au avut numai de castigat. “O noapte furtunoasa” de Ion Luca Caragiale, in regia inedita a constanteanului Toma Enache, s-a jucat cu o distributie de exceptie.

“O noapte furtunoasa”, un text clasic, insa cat se poate de actual. Constantenii au avut ocazia sa asiste la un spectacol inedit prin maniera de abordare a textului clasic. Piesa lui Ion Luca Caragiale a fost adaptat la societatea actuala, condimentat cu replici in engleza si completat cu ritmuri moderne. “Tinem la Caragiale si la textul lui. De aceea vrem sa se inteleaga tot ceea a vrut sa spuna autorul. Aceste adaugiri tin de continutul lui Caragiale. Este o incercare peste limite. Am incercat atat cat s-a permis”, a precizat regizorul Toma Enache, prezent la spectacol. De altfel, acesta a continuat pe parcursul reprezentatiei sa dea indicatii de regie actorilor din scena. Barierele dintre scena si public au fost rupte intr-o atmosfera de buna dispozitie si de participare unanima la actul artistic. Sala de spectacole a fost, de cele mai multe ori, un spatiu de desfasurare a activitatii scenice, o prelungire a spatiului traditional – scena. Improvizatia a constituit cheia succesului spectacolului. Inovatia s-a rasfrant si asupra publicului. Acesta nu a mai avut rolul clasic de a sta confortabil in fotolii si de a fi atent la prestatia actorilor. Spectatorii au fost transformati in participanti la actiunea “Noptii furtunoase”. Spontaneitatea copiilor a fost pe placul actorilor. Prin replicile lor istete si prin prezenta propriu-zisa pe scena, acestia au reusit sa-i “ajute” pe actori. “Cum s-a jucat in aceasta seara nu s-a mai jucat niciodata. Publicul este atat de deschis accepte improvizatia. Cateodata aceasta reprezinta o chestie dificila pentru ca nu stii pana unde sa mergi, insa publicul iti spune. Copiii au fost extraordinari”, a afirmat Claudiu Bleont, cel care l-a interpretat pe Rica Venturaino. Acesta a avut nevoie de ajutorul micilor spectatori pentru a povesti publicului peripetiile prin care a trecut dupa ce a sarit pe fereastra coanei Vetei (Maria Teslaru). “Se spune ca omul din nastere are aceasta dorinta de a juca, de a fi teatral. Din totdeauna publicul si-a dorit sa ia parte la spectacole. Am incercat si, acolo unde se putea, am reusit sa comunicam mai bine. Este ca la discoteca, unde unii stau in centru, iar altii pe margine, insa nu pentru ca nu si-ar dori sa danseze. Poate nu au parteneri, stau si bat ritmul pe margine, desi ar vrea ca toti sa fie acolo in ring”, a explicat regizorul dorinta publicului de a face parte din “distributie”. Nae Ipingescu (Eugen Cristea) a reusit sa pescuiasca din sala 10 lei. ” Sa-i dau? Euro nu aveti?”. “Darnicia” constantenilor s-a vazut si atunci cand Rica Venturiano a cerut macar un leu pentru a-l “sensibiliza” pe Spiridon (Daniel Nitoi) sa-l scape de asaltul jupanului Dumitrache (Alexandru Georgescu), furios ca cineva a reusit sa atenteze la “onoarea lui de familist”. Un mare succes l-a constituit scena in care, “amorezatul” Rica Venturiano), crezand ca a ajuns la Zita (Dana Pocea), o leaga pe Veta cu panglici colorate de pat si danseaza lasciv pe muzica moderna.

Piesa lui Caragiale, in pas cu modernitatea

Interpretarea de succes a actorilor a dat si mai multa savoare textului clasic, abundent in umor. Comicul a reiesit din situatiile la care sunt supuse personajele, dar mai ales din aducerea in prim plan a moravurilor societatii. Veta il inseala pe jupanul Dumitrache cu omul de incredere al acestuia, Chiriac ( Marcelo Cobzaru), cel care apara mai bine ca nimeni altul onoarea de familist a stapanului. Spectacolul a fost presarat si cu replicile in aromana ale actorilor. Anul trecut aceasta piesa a participat la cea de-a treia editie a “Zilelor culturii aromane”, care a avut loc la Constanta. Pentru acest eveniment, actorii au trebuit sa invete aromana de la regizorul Toma Enache, membru al comunitatii aromane. Aceasta maniera de aborda textul lui Caragiale se inscrie in tendinta pe care a trasat-o insusi dramaturgul, insa face parte si din noile tendinte europene care promoveaza multilingvismul. “Si Caragiale foloseste parol, tato. Cred ca acest spectacol a avut din start aceasta dorinta de a fi un limbaj universal, comunicativ, multilingvistic. Aceasta idee o avea Caragiale de atunci, desi nu era atunci ideea Uniunii Europeane”, a declarat Toma Enache. Cu aceasta piesa, actorii bucuresteni se afla la cea de-a treia reprezentatie la malul marii. Caldura cu care i-a primit publicul, ii determina pe acestia sa revina de fiecare data cu placere pe scena constanteana.

Mirela STINGA

Comentarii

One Response to “O seara de neuitat cu “O noapte furtunoasa””

Trackbacks

Check out what others are saying about this post...
  1. blog me’dical…

    O seara de neuitat cu “O noapte furtunoasa” : Toma Enache…



Speak Your Mind

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!