Invitație la teatru
Amadeus
regia Toma Enache
Când Amadeus Mozart se lasă cuprins de muzică, iar sufletul lui realizatdecretează că muzica se află în el, începe încă o nesfârșită poveste-dispută. Urmând calea unui proverb italian ce spune că Omul trebuie să accepte realitatea conform căreia cine știe cel mai mult, cunoaște cel mai puțin, Amadeus, proaspăt sosit la Viena, îl întâlnește pe Antonio Salieri, excelent capelmaistru al Capelei Imperiale din Viena, îndrumător al lui Beethoven, Schubert și Liszt. Prin urmare, muzicianul Timpului. Așa începe o poveste și o provocare ce au generat întrebarea retorică: Au sau nu Artiștii, cu toții, loc sub Soare?!
În 1830, Pușkin scrie o piesă într-un act, intitulată Mozart și Salieri. Despre rivalitate și gelozie, ambele iscate de orgoliul exacerbat al artistului realizat. Subiectul devine o genială leapșă, astfel încât în 1979, Peter Shaffer, celebru dramaturg englez, evreu de origine, oferă scenei, piesa de teatru Amadeus. O nouă biografie romanțată a lui Mozart, cu accent pe rivalitatea dintre el șiSalieri. Mozart, artistul care dăruie copilului din noi un flaut fermecat, față în față cu Salieri, recunoscut și apreciat. Succesul piesei îi conferă lui Peter Shaffer titlul de Sir și pune pe jar imaginația regizorului Miloš Forman astfel că, în 1984, pe marile ecrane rulează filmul Amadeus, cu un scenariu semnat de același Peter Shaffer. Povestea atrage, emoționează, face înconjurul lumii, fiind răsplătită cu premiul Oscar. Dar provocarea continuă și iat-o transpusă pe plai mioritic. Sâmbătă , 23 mai, la Palatul Național al Copiilor (București), regizorul Toma Enache ne-a făcut părtași la un eveniment artistic major: premiera piesei Amadeus. Curiozitatea și așteptările au fost răsplătite din plin. Nu mai văzusem- deși cv-ul regizorului Toma Enache punctează piese din Goldoni (Mincinosul), Alan Ayckbourn(Pluralul Englezesc), Caragiale(D’ale Carnavalului, O noapte furtunoasă), Shakespeare( Richard al -III-lea)- decât filmul Nu hiu faimos ama hiu arman(Nu sunt faimos, dar sunt aromân) despre care, de altfel, am scris.
Amadeus regizat de Toma Enache prilejuiește, într-o fascinantă sarabandă de lumini și umbre, experiențe și trăiri de excepție, grație relatărilor lui Salieri,făcute la persoana întâi într-o succesiune de monologuri despre contradicțiile și amărăciunile Artistului împlinit și realizat, blestemat să savureze elixirele diavolului preparate parcă într-un laborator al lui Hoffmann. Realizând o alchimie perfectă între trei generații de actori, spectacolul se remarcă prin distribuția meritorie: Antonio Salieri – Tomi Cristin/ Dorin Andone,Wolfgang Amadeus Mozart – George Piştereanu, Joseph al II-lea –Sebastian Papaiani, Baronul van Swieten – Ion Dichiseanu, Directoarea Operei – Victoria Cociaş, Von Strack- Liviu Cheloiu, Constanze Mozart –Mălina Tomoiagă, Caterina Cavallieri – Roxana Bageac (soprană). Lista continuă cu Teodora Calagiu Garofil, Teodora Vasu, Ştefania Istrate, Andrei Necula, Darko Huruială, Marius Mihăilă, Armand Iliescu. Despre distribuție, câteva accente: echipa de actori se evidențiază prin coeziune bazată pe o subtilă complicitate artistică, prin metalimbaj axat pe elemente ce îndeamnă la explorarea replicilor din spatele replicilor, dar și la felul cum spun ceea ce spun actorii. De-o pildă, improvizații dătătoare de prospețime și naturalețe ale maeștrilor Sebastian Papaiani și Ion Dichiseanu. Destinul tragic al genialului Mozart, filtrat în pilule de umor, conturează atmosfera de la Curtea Imperială. Inițial, zgândărită de umorul englezesc, asemenea ambianță are ocazia, acum, să se impregneze cu umorul mioritic. Căci nu puține sunt asemănările cu realitate autohtonă ale cărei valori rămân la fel de ignorate și disprețuite. “De ce Mozart și nu eu?!” se întreabă onorabilul Salieri. De ce el poate să compună fără corecturi și eu nu?! De ce…de ce… de ce…?! Decor dominat de un pian, un jilț, un confesional sau un alcov?!, un ecran cinematografic ce redă saloanele Palatului Imperial, ilustrație muzicală marcaMozart, costume ce îmbracă, mănușă, actorii, un joc permanent de sunet și lumini fac din Amadeus un bun câștigat nu numai pentru teatrul autohton, dar și pentru cel universal. De aceea, se impun și alte aprecieri: Maria Dore(scenografie), Cristian Matei(ilustrație muzicală), Costel Dobrescu(lumini),Cătălin Dobrescu (sunet), Gina Dobrescu (proiecții video).
Ca iubitoare de teatru, adaug că Amadeus mi-a oferit satisfacții similare cu bucuria din vremea când, săptămânal, mă duceam la teatru și mă îmbogățeam cu clipe de neuitat, păstrate și, azi, în memoria inimii. Spectacolul nu trebuie ratat. Mai cu seamă, acum, în vremuri lipsite de repere. Dominate de impostură și de o natură [umană] toxică. Într-o atmosferă otrăvită de orgolii și interese mărunte, un Amadeus în regia lui Toma Enache oferă spectatorului o gură proaspătă de aer. Chiar dacă finalul rescrie, dramatic, întrebarea: oare de ce Artiștii sunt marcați de stele fără noroc?!
Proiect C.I.A.D.O România antidrog , patronat de academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici, Amadeus constituie, o dată în plus, o pledoarie convingătoare pentru Viață și pentru Valori. Chiar dacă, Îngeri și Demoni ne guvernează, rând pe rând.
https://catiamaxim.wordpress.com/?s=amadeus
