O noapte furtunoasa

O intilnire cu Caragiale al anului 2006 – Vaslui

Mi-a staruit mult timp in minte, dupa ce am vazut in oras afisele care anuntau venirea actorilor Nationalului bucurestean la Vaslui cu „O noapte furtunoasa“ intrebarea: de ce Caragiale?
Recunosc, as fi vrut sa vad altceva. Nu ca mi-ar sta in caracter sa nu respect valorile, dar voiam sa vad poate o piesa a unui actor in viata. Credeam ca pe Caragiale l-am vazut destul si il cunosc, insa din clipa in care am pasit in sala Casei de Cultura si s-a facut intuneric, m-am indreptat iute spre primul rind, unde asteptau cuminti doua locuri ramase libere. Din acea clipa a inceput provocarea. Regizorul Toma Enache si actorul Claudiu Bleont au iesit pe scena si au decretat: „Asta seara veti vedea un Caragiale al nostru si al dumneavoastra“.
A inceput pe loc un dialog care nu s-a sfirsit nici macar acum, iar spectacolul s-a transformat intr-o intilnire fantastica, vie. S-a stabilit incet-incet un acord: ei, actoriii nu pot pot duce la capat reprezentatia fara noi, spectatorii, dar nici noi nu putem fi simpli receptori si atit. S-a format pe loc acea legatura si dragoste la prima vedere, cum se spune. Titanii Nationalului, pe care i-am vazut cu totiii de-atitea ori pe sticla televizorului si-au deschis sufletul neasteptat, provocator, noua nemairamindu-ne decit sa comunicam tacit, schimbindu-ne intre noi energiile si trairile.

Un regizor „nebun“ , o realizare perfecta

Regizorul Toma Enache a coborit firesc in sala, s-a asezat tocmai il locul ramas liber de linga mine, in tovarasia lui Costel Carabas, sunetistul Casei de Cultura, pentru a-l seconda la dirijarea spectacolului din punct de vedere tehnic, dar in acelasi timp provocind actorii, iar actorii provocindu-l pe el. Uimiti, primii spectatori au inceput mai timid la inceput, apoi cu curaj, sa schimbe cite-un zimbet si-o vorba cu actorii care incep sa li se adreseze firesc de pe scena.
Cite-o fata indrazneata se-apropie de scena pentru a face fotografii. Spre surprinderea ei, actorii isi intrerup jocul si pozeaza ca la o adevarata sedinta foto. Tabloul se repeta, protagonistii spectacolului merg printre rinduri, cochetind cu cite-o vremelnica simpatie, zarita asa, intr-o strafulgerare a luminii dirijate de reflector.
Sintem stropiti din belsug cu sampanie de Claudiu Bleont, care intra triumfator in dormitorul Vetei excentric si excitant, inviorind toata suflarea participanta la regalu-i actoricesc. Dupa citeva priviri trimise mestesugit spre fiecare spectator, dintr-o singura ochire, Rica isi incepe maratonul prin sala. Dupa un cros cu ditamai scara, strigate si dialoguri rasplatite cu riuri de transpiratie si ropote de aplauze, se arunca pe jos incit tremuri la gindul ca si-ar fi putut sparge capul sau rupe o coasta, dar nu…Rica isi toarna deodata in cascada peste el, faina alba, ca si cum s-ar parfuma, pudrindu-ne si pe noi cu pulbere alba din belsug. Nu-i suficient. Spiridon ii cere bani ca sa scape de urmaritori, iar Claudiu Bleont, adica Rica, vine la marginea scenei si cere conspirativ ajutor. Smucesc geanta burdujita cu ziare, proaspat tapetata cu faina, si caut disperata bani. Nu gasesc, privesc speriata in jur, cer ajutor la vecini, dar Bleont a decretat deja; „da’ saraci mai sinteti, oameni buni!“. Primeste in sfirsit un zece mii cu care-l mituieste pe Spiridon. Rasuflu usurata si-i explic regizorului, care se afla linga mine ca am prea multe in geanta. Ma simt ca in familie. Parca din caldarea lui Chiriac s-a pravalit peste noi o cantitate uriasa de armonie. Nimic nu poate deranja spectacolul. Nici un fosnet, nici vorbele, nici vreun mobil uitat deschis. Actorii sint pregatiti pentru orice intrerupere, ba chiar tradeaza o orecare dorinta pentru un astfel de joc. Se pun intrebari, se asteapta si se primesc raspunsuri. Dialogul actori spectatori continua odata cu celelalte momente ale piesei.

Caragiale scos de la muzeu

Actorii, distribuiti cu buna intuitie intr-un astfel de Caragiale interactiv, ne-au prezentat niste personaje atit de vii, incit, la o adica, le-am fi putut cofunda in orice clipa cu vecinii de bloc sau colegii de la serviciu.
S-a observat, chiar s-a aratat in mod voit faptul ca regizorul le-a oferit actorilor libertatea de a actiona, iar ei si-au asumat-o. La o adica, undita poposita in poalele domnisoarelor, sau pestisorii scosi cu nonsalanta de un Chiriac aflat in sala chiar in fata ta, nu fac decit sa-ti intregeasca impresia ca spectacolul se joaca de la sine, iar tu, umilul spectator ai onoarea sa respiri alaturi de actorii mari care care si-au dat jos etichetele de vedete, devenindu-ti prieteni. Faptul ca spectacolul isi permite si ne permite si noua un astfel de lux, vorbeste de la sine despre forta echipei si a conceptiei regizorale.
Regizorul de teatru Toma Enache, care este in acelasi timp si redactor la Radio Romania International, redactia aromana a reusit sa scoata spectacolul lui Caragiale din faza de muzeu.
„O noapte furtunoasa“ a devenit in aceasta formula de expunere un spectacol al zilelor noastre. In mijlocul decorului stilizat troneaza tabloul de familie al Vetei si-al lui Jupin Dumitrache, care par a fi aromani de cind lumea. De fapt, tema esentiala a piesei, familia, ne obliga inca o data sa meditam la importanta ei in viata noastra, si mai ales la mult rivnita onoare de familist, devenita astazi o poveste de adormit copiii.
Limbajul personajelor alterneaza. Ele arunca in cascade, cind un pluton de cuvinte si expresii ce au fost dintotdeauna sarea si piperul comicului de limbaj la Caragiale, cind cuvinte ale zilelor noastre. De la „onorabile“, „stimabile“, se trece nonsalant la dialogul cu sala. Aceste intreruperi directioneaza publicul spre miezul problemei, vin in sprijinul lui, il ajua sa inteleaga si sa guste mai bine trimiterile politice si morale, relatiile interumane si inter familiale, ramase aceleasi ca in vremea lui Caragiale. Chiar daca limbajul a evoluat, ideile lui Caragiale sint etern valabile.
Datorita maiestriei actorilor, giumbuslucurilor haioase si relatiei sincere pe care reusesc sa o stabileasca cu sala, publicul musca din nada, trezindu-se adus cu eleganta in fata geniului lui Caragiale.

Actorii lui Nenea Iancu

Alexandru Georgescu, un Jupin Dumitrache modern, constient ca nu isi mai poate juca personajul lent si asezat, asemeni marilor monstri ai teatrului romanesc, joaca liber, nascocind alaturi de ceilalti colegi de scena, in modul cel mai natural gaguri si improvizatii care dau stralucire „noptii furtunoase“.
Maria Teslaru da viata unei Vete a zilelor noastre. Ea creaza un personaj plauzibil, care se desfasoara inaintea noastra intr-un ritm alert de simfonie. Este o Veta destul de coapta, care reuseste sa transforme personaju-i prafuit intr-unul modern, contemporan, obligindu-ne sa recunoastem inca o data ca rominul cit va exista, va avea in el spiritul lui Caragiale.
Dana Pocea ne demonstreaza in Zita prin multele fraze rostite in limba aromana ca este aromanca si nu se sfieste sa recunoasca prin gesturi, expresie, miscare si nerv, cit de mare placere ii face lucrul acesta. Ea ne aduce in fata o Zita provocatoare, incitanta, o femeie cu-adevarat puternica si frumoasa, care are curajul sa spuna: „ei, bine, eu sint Zita si „ambetata absolut“ de Rica si de Caragiale.
Pentru Claudiu Bleont superlativele sint potrivite, ca de obicei. El reinvie un Rica cu totul si cu totul special, plin de verva, ce intra in dialog spontan cu publicul si care revine apoi cu eleganta la text. De acest Rica exuberant se poate indragost oricine. El este capabil sa te faca sa uiti de tine, cucerind cu poezia si farmecul sau. Acest Rica original, boem, excitant si totodata, este de o luciditate socanta, cu ajutorul caruia reuseste sa ajunga usor, discret, in inima ta.
Eugen Cristea, la fel de tinar si de vesel cum il stim de pe vremea emisiunilor de televiziune pentru copii si adolescenti, „Arca Marinei“ sau „Feriti-va de magarus“, ne intareste convingerea ca actorii care apartin celei mai mari scene din tara se iau in serios, chiar daca vor sa para in acest spectacol ca sint de risul lumii. Cit despre Chiriac, alias Marcelo Cobzariu si micutul Daniel Nitoi, un adevarat Spiridon, pot spune ca au eleganta de a-i urma cum nu se poate mai bine pe mariii actori, care le-au oferit sansa sa li se alature. Propunerea regizorului Toma Enache de a ne face partasi la intimplarea intimplata intimplator simbata, 11 februarie pe scena Casei de Cultura „Constantin Tanase din Vaslui a fost mai mult decit o provocare. Am asistat la un spectacol pe care actorii l-au jucat cu bucurie, cu entuziasm si placere, ceea ce cred ca este cel mai important in teatru. Am asistat la o abordare moderna care ne-a prezentat ceva din originea aromana a lui Caragiale. Costumele, decorurile, dansul, muzica ne-au vorbit despre cultura aromana, care, iata s-a putut vedea integrata in marele spirit al lui Caragiale.

Mihaela MANU

Comentarii

Speak Your Mind

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!