Toma Enache: „Teatrul este cea mai frumoasă formă de prietenie”

Toma Enache

Poet, regizor, redactor la radio, Toma Enache este preocupat îndeosebi de frumuseţea născută din simplitate, trăsătură ce pare să ţină, într-o mare măsură, de etnia aromână din care face parte

Piesa „Mincinosul” de Carlo Goldoni, a cărei regie o semnează, se bucură de un enorm succes, atât pe scenele bucurestene, cât si în ţară. Înaintea variantei actuale a piesei, a existat o alta, în aromână, prezentată românilor din Albania si la teatre din Bucuresti si Constanţa. Prima variantă a fost creată vara trecută, cu prilejul Zilelor Culturale Aromâne. Toma Enache a tradus în aromână „Mincinosul” si, alături de o trupă de amatori, a interpretat rolul principal. „M-am gândit apoi să o facem si în limba română si am adunat în jurul acestei piese actori importanţi si pe lângă ei actori tineri. Am creat o echipă frumoasă.” Succesul piesei este un motiv de bucurie pentru regizor si echipă. „Pică bine Goldoni, în vremurile în care trăim si întotdeauna, mai ales varianta asta de mincinos, care recunoaste că e mincinos, că minciuna este bine fixată în societate, iar adevărul nu poate fi văzut decât prin intermediul iubirii. Ar trebui să existe o paletă largă din care publicul să poată alege, iar marii autori de teatru să fie nelipsiţi pe scenele din toată ţară, pentru că există o dorinţă foarte mare, pe care am avut-o si noi în studenţie, de a vedea piese cunoscute de Goldoni, Shakespeare, Caragiale, Ibsen, Moliere, Cehov.”

„Steaua a fost de partea mea“

În 1997 a terminat Facultatea de Regie-teatru, dar în paralel a terminat si Facultatea de Zootehnie. „Am dat examenul de licenţă cu piesa după Euripide si alţi autori antici la Teatrul Dramatic din Constanţa, iar fondul muzical al spectacolului a fost muzica aromână veche. Lumea a fost încântată de aspectul polifonic si străvechi al muzicii aromâne. Pare ciudată pentru cei care nu sunt obisnuiţi cu acest gen de muzică.”. Pasiunea pentru teatru a început în perioada studenţiei la Zootehnie, în cadrul căreia exista un cenaclu literar „La Steaua” unde se întâlneau tineri poeţi si artisti. Printre altele, Toma scrie si versuri, având trei volume publicate: „Arta destinului”, „Lagărele minţii”, „Păstorul ideilor”. „La un moment dat s-a născut ideea de face un spectacol de poezie sI, pentru că nu aveam regizor, m-am oferit să regizez eu. A iesit bine, a fost difuzat la televiziunea naţională, iar anul următor am dat la Regie-teatru, unde am avut întâlniri frumoase cu profesori diferiţi, mulţi colegi si multe spectacole. După terminarea facultăţii, profesorul meu, Tudor Mărăscu, mi-a spus: Acum pot spune că steaua a fost de partea mea“. Si crede că a avea steaua de partea ta nu înseamnă doar să ai sansa să montezi si să regizezi spectacole, ci si să fie apreciate de cei care vin să le vadă.

„Când ai jucători buni, totul devine usor”

Multe dintre reusitele sale au legătură cu aromânii. Este redactor la Radio România Internaţional, secţia aromână, iar în piesele pe care le regizează valorifică acest aspect. „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” a fost jucat numai în aromână, premiera a avut loc la Teatrul Naţional din Skopje, după care a fost spectacolul „O noapte furtunoasă”, cu 98 de reprezentaţii în toată ţara si în Macedonia, Spania, Ungaria, cu săli pline si public ce a apreciat spectacolul peste tot. Încă se joacă si sunt foarte mândru de asta. A urmat un spectacol de teatru, muzică si dans în aromână, „Tenda”, si mai multe piese regizate cu mare drag la Radio România. “ este o piesă pe care am scris-o cu Saviana Stănescu si care a luat Grand Prix Marulic în 2007, în Croaţia. Este cel mai mare premiu de teatru radiofonic pe care l-am luat noi vreodată în România. A fost nominalizată la cea mai bună piesă de teatru radiofonic a anului 2007 de către UNITER.” Lucrul cu actorii experimentaţi este, după părerea sa, ca antrenamentul în Champions League. „Când ai jucători buni, totul devine mai usor. Publicul are nevoie de sensibilitate, de poezie, de ciocniri de idei pe care el să le analizeze, să le simtă si să-si pună întrebări. Sensibilul creează terenul, poezia te ameţeste, logica pune lucrurile în cumpănă, chestiuni care te ajută să experimentezi si să înveţi. Dacă ai deschidere către fenomenul teatral, înţelegi că teatrul este cea mai frumoasă formă de prietenie, iar actorul -copilul din flori al acestei relaţii, mosit de regizor.”

„Important este să lasi ceva în urmă”

Crede că potenţialul extraordinar al aromânilor nu a fost scos la iveală într-un mod artistic. „Există multe personalităţi, mulţi oameni talentaţi. Poeţii aromâni sunt cu desăvârsire lăsaţi de o parte si nu merită asta pentru că sunt deosebit de talentaţi. Aromână nu este doar o limbă muzicală, dar are si un haz deosebit, ce ţine de o anumită profunzime. Câteodată am nevoie de 3-4 cuvinte ca să traduc ceva din aromână, pentru că vechimea ei are un autentic aparte si un plus de frumuseţe.”. Pe viitor doreste să facă un film documentar despre aromâni. „Pentru asta mă pregătesc, îmi îndrept dinţii, îmi cumpăr cameră de filmat profesională si, în toamnă, mă apuc de treabă.” Si dacă ar fi să recunoască un defect al etniei sale este că „nu îsi dau seama că mor. Important este să lasi ceva în urmă, nu?” Comunitatea aromână are o vizibilitate mică în mass-media si se vorbeste foarte puţin despre ea. „Dacă am face un sondaj si am întreba: cred că 80% ar răspunde că nu. Puţinul care se stie este generic si fără legătură cu substratul. Nu se stie cine sunt cu adevărat aromânii, desi există multe personalităţi, în domenii diverse. Aromânii sunt familisti, buni gospodari si foarte muncitori. Pentru ei, familia este concept extins, în care sunt bine integraţi si verii de gradul doi si trei, nelipsiţi de la sărbători si zile onomastice. Simţul lor artistic este prea puţin valorificat, desi au cântece, dansuri si costume populare foarte frumoase. Există dilema dacă aromânii sunt români sau sunt minoritate? Teoriile nefiind asezate, nu figurăm pe nicăieri, nici ca români, nici ca minoritate si, evident, nici ca parte integrantă a culturii române. În primul volum de versuri spuneam că la 14 ani păsteam câteva oi, iar acum pasc turme de idei. Ceea ce este si un pic adevărat, chiar am păscut oi, dar la modul poetic, pe stradă, timp în care mai jucam si un fotbal. Păscutul este o formă de poezie care m-a ajutat mai târziu să iubesc animalele, si nu întâmplător am urmat Facultatea de Zootehnie. Unul dintre profesori îmi spunea: . Soţia sa este maramureseancă, jurnalistă. „Sunt bucuros că am avut această întâlnire pentru că e greu să întâlnesti pe cineva potrivit când pornesti pe drumul acesta atât de total. Ne apropie credinţa faţă de familie, divinitate si lucrurile cu adevărat importante. Ne-am nimerit amândoi la întâlnire atunci când a trebuit. E cel mai important lucru, valabil si în meserie. Când la întâlnire vine piesa, regizorul si actorii care trebuie, nimic nu este greu. Eu teatrul îl fac cu bucurie, cu entuziasm, cu pasiune si cu elanul din studenţie.”

de Alina Dragomir

Sursa: Revista Felicia