O noapte furtunoasa

La „Zilele Culturii Aromâne“

„Unâ noapti furtunoasâ“, „o frumoasă zburătăceală caragielească…“

Cum să vorbeşti despre aromâni şi să nu îl aduci în discuţie şi pe „nenea Iancu“? În cadrul celei de-a treia ediţii a „Zilelor Culturii Aromâne“, organizatorii au adus pe scena Teatrului Fantasio, o distribuţie de zile mari a naţionalului bucureştean într-un spectacol de excepţie – „O noapte furtunoasă“ sau „Unâ noapti furtunoasâ“ di Ion Luca Caragiale. Regizorul spectacolului, şi el un aromân, Toma Enache. Şi nici interpretarea nu putea sfida sărbătoarea celor trei zile de pledoarie pentru păstrarea şi promovarea tradiţiilor aromâne. Ziţa şi Spiridon, în interpretarea unor veritabili aromâni – Dana Pocea şi însuşi regizorul spectacolului Toma Enache, şi-au interpretat rolurile în aromână, pentru un public în exclusivitate aromân. Costumele, de asemenea, tradiţionale armâneşti.

„Acest spectacol este rodul unor întâmplări fericite şi Nenea Iancu ştie de ce!“, îşi prefaţează tânărul şi talentatul regizor spectacolul. „Este o bucurie să mă reîntorc la Constanţa, cu atât mai mult cu cât publicul din seara aceasta va fi numai armânesc, venit la «Zilele Culturii Aromâne» şi pentru care, special numai în această seară, voi juca Spiridon în armâneşte“, ne-a declarat înainte de spectacol regizorul Toma Enache. De ce totuşi un spectacol în care se vorbeşte în aromână? „Având în vedere că Nenea Iancu avea origini armâneşti, că eu sunt aromân şi că aromânii şi-ar dori să vadă aşa ceva dar şi că acum 100 de ani se jucau în şcolile româneşti din Balcani spectacole în aromână, cred că e ceva frumos… Suntem la al 30-lea spectacol. L-am mai jucat la Cluj, Iaşi, Timişoara, Sibiu şi deşi spre exemplu la Timişoara erau în sală doar doi aromâni, spectacolul a fost primit cu acelaşi entuziasm“.

„O propunere care îmbogăţeşte prin muzicalitate şi teatralitate tradiţia «nopţilor furtunoase»“, apreciază interpretul rolului Rică Venturiano, nimeni altul decât Claudiu Bleonţ. „A fost un demers pe care ni l-a prezentat la început Toma şi care ne-a cucerit pe toţi. Costumele, ideea, faptul că e acest joc între română – aromână, într-un fel se respectă ceva din adevărul de ADN al lui Caragiale şi partea cea mai frumoasă este lucrul în echipa aceasta de actori şi sub îndrumarea lui Toma. Un spectacol foarte liber, deschis, al momentului acestuia. Dintre cele 30 de spectacole doar unul s-a jucat în Bucureşti, în rest… este o frumoasă zburătăceală caragielească amoroasă de intrigă, mergând prin ţară“, ne-a declarat Claudiu Bleonţ cu câteva minute înainte a se ridica cortina.

Alexandru Georgescu, în rolul lui Jupân Dumitrache, Eugen Cristea, interpretul rolului Nae Ipingescu, Marcelor Cobzariu, Chiriac şi Maria Teslaru, în rolul Vetei au construit într-un stil cu totul original lumea extroardinară a lui Nenea Iancu. Una cu totul specială, de această dată. Armânească.

Adina BOCAI

O noapte furtunoasa

O noapte furtunoasã – Buzau

În piesã a jucat şi un bãiat de 17 ani

Luni seara, la Teatrul „George Ciprian”, a avut loc spectacolul „O noapte furtunoasã” de Ion Luca Caragiale, în regia lui Toma Enache, din distribuþie fãcînd parte Claudiu Bleonţ, Eugen Cristea, Maria Teslaru, Sorin Francu. În ciuda faptului cã pretul unui bilet a fost de 50 lei, sala a fost neîncãpãtoare. Regizorul acestui spectacol ne-a povestit cîte ceva despre spectacol.

O pãrere avizatã

Regizorul acestui spectacol, Toma Enache a declarat cã acest spectacol este rodul unor întîmplãri fericite. „Totul a început într-o noapte mai specialã, cînd m-am întîlnit cu mai multi actori de la Teatrul Naþional si le-am spus cã vreau sã pun în scenã o piesã de Ion Luca Caragiale în românã şi aromânã. Acest spectacol a ajuns la 80 de reprezentaţii. Am fost în turneu în Spania, Germania, Macedonia. Cred din toată inima cã spectacolul va avea în continuare un destin, o soartã cît mai fericitã. Aş mai adãuga la aceastã piesã entuziasmul studentesc pe care îl au actorii la fiecare reprezentaţie. Cred că, în acest spectacol se topesc în mod plãcut energiile caragialeşti cu cele ale regizorului, ale actoruilui, ale scenografului, însã bucuria împãrtãşirii acestor energii revine, desigur, numai actorilor. Le multumesc actorilor şi colaboratorilor care au trudit la zãmilsirea acestui spectacol, a acestui copil, pe care mi-aş îngãdui sã-l botez Don Quijote, cu speranta cã va fi la fel de iubit de public ca şi personajul lui Cervantes. Închei vesel şi optimist, cu urarea lui Nenea Iancu: „Sã fiti veseli şi sãnãtoşi!”, ne-a declarat regizorul.

În ciuda preþului unui bilet, publicul a luat cu asalt sala teatrului

Eugen Cristea a mãrturisit cã a mai jucat în „O noapte furtunoasã”, la început de carierã, rolul lui Spiridon, la Teatrul din Timisoara, si acum- un arc peste timp joacã Ipingescu. „Este o provocare pentru mine!”, a declarat acesta. Maria Teslaru care o interpreteazã pe Veta ne-a spus cã este o mare bucurie pentru ea sã joace şi în limba maternã a lui Caragiale. „Mi-am dorit foarte mult sã joc Caragiale. Au trecut 25 de ani de cînd aştept acest lucru.” Persoana care-l interpreteazã pe Spiridon este un bãiat în vîrstã de 17 ani, Daniel Niţoi, care a declarat cã „este o şansã sã joc alături de aceşti mari actori, care mi-au dat speranţa că voi pãşi pe urmele lor”. Publicul a fost foarte mulţumit de spectacol. Deşi preţul unui bilet a fost de 50 lei, sala teatrului a fost plinã. Elena Matei, una dintre spectactoare ne-a declarat cã „spectacolul a fost extraordinar. Nu am cuvinte. Avem nişte actori foarte buni. A meritat preţul biletului, pentru cã mai rar se întîmplã sã se joace asemenea piese de teatru în Buzãu.”

Viorica CRAIU- ziarul “Şansa buzoianã”

O noapte furtunoasa

Nota zece publicului birladean

Vineri seara, sala Teatrului „V.I.Popa“ a fost gazda unui spectacol de marca, „O noapte furtunoasa“ de I.L.Caragiale, in regia lui Toma Enache si scenografia Ninei Brumusila, avind o distributie de exceptie: Claudiu Bleont, Maria Teslariu, Alexandru Georgescu, Eugen Cristea, Marcelo Cobzaru, Dana Pocea si un adolescent de 17 ani, Daniel Nitoi. Reprezentatia pe care trupa bucuresteana a sustinut-o pe scena „templului“ Thaliei din Birlad, face parte dintr-un turneu moldav pe care au dorit sa-l inceapa din „orasul rulmentilor“.
Cu 10 minute pina sa inceapa spectacolul, sala teatrului era deja plina. Un iz oriental ne gidila narile inca de la intrare. Pe scena ardeau betisoare parfumate. Ca de nicaieri, au aparut pe scena Claudiu Bleont si Toma Enache, regizorul spectacolului. In linistea asteptarii a batut primul gong. „Sunetul gongului este la fel de frumos ca si sala pe care o aveti“, ne spune Bleont. Atmosfera devine degajata si… spectacolul incepe. Originea scriitorului si a regizorului (aromana) a fost sursa de inspiratie pentru costume, decor, precum si pentru adaptarea textului. Interactivitatea spectacolului a intarit relatia spectator-actor, creind admiratie de ambele parti. Aplauze, risete si iar aplauze!
Finalul a venit pe neasteptate. „S-a terminat deja?“, intreaba cineva in spatele meu. Raspunsul i-a fost dat de avalansa de aplauze.
M-am grabit spre cabinele actorilor cu speranta ca le pot fura citeva cuvinte, dar n-a fost chip. La cabinele lor se ingramadeau admiratorii care doreau sa-i felicite. Claudiu Bleont a fost nevoit sa plece imediat. Si-a cerut scuze ca timpul nu-i permite sa adreseze citeva cuvinte unui „public atit de frumos“. Mi-am continuat fuga sperind sa-i prind pe ceilati actori, dar bunul simt m-a oprit. Oboseala de pe fetele lor imi spunea ca le-as cere prea mult. Totusi, am avut privilegiul sa asist la o discutie prietenesca cu ceilalti mari actori ai Nationalului bucurestean. Alexandru Georgescu, Eugen Cristea, Marcelo Cobzariu si Toma Enache au tinut sa spuna pe rind ca Birladul are o sala de teatru foarte frumoasa, bine dotata si un public foarte primitor si deschis.
„In Birlad am gasit cel mai primitor public pe care l-am cunoscut in ultimii ani“, ne-a declarat Eugen Cristea, intarind spusele celorlalti.
Toma Enache, regizorul spectacolului, ne-a marturisit la rindul sau: „Aveti o sala de spectacol minunata si dotari tehnice foarte bune, asta m-a ajutat sa obtin efecte deosebite in spectacol. Aceasta piesa am ridicat-o in zece repetitii, in pauzele actorilor. Am dorit sa joace din placere la spectacolele regizate de mine si ma bucur ca am reusit. Sint alaturi de actori la fiecare reprezentatie, indiferent unde se joaca, venind cu elemente noi, care sa adauge un plus de savoare si prospetime“.
Finalmente, decorurile au fost incarcate. Ne luam la revedere de la noii nostri prieteni, raminind cu zimbetul pe buze si satisfactia unei seri reusite.

O noapte furtunoasa

O seara de neuitat cu “O noapte furtunoasa”

Interpretarea de exceptie a actorilor, secondata de participarea publicului, a dat savoarea piesei clasice, semnate de cel mai mare dramaturg al romanilor

Spectatorii care au ales ieri seara sa se destina in sala de spectacole a Casei de Cultura a Sindicatelor au avut numai de castigat. “O noapte furtunoasa” de Ion Luca Caragiale, in regia inedita a constanteanului Toma Enache, s-a jucat cu o distributie de exceptie.

“O noapte furtunoasa”, un text clasic, insa cat se poate de actual. Constantenii au avut ocazia sa asiste la un spectacol inedit prin maniera de abordare a textului clasic. Piesa lui Ion Luca Caragiale a fost adaptat la societatea actuala, condimentat cu replici in engleza si completat cu ritmuri moderne. “Tinem la Caragiale si la textul lui. De aceea vrem sa se inteleaga tot ceea a vrut sa spuna autorul. Aceste adaugiri tin de continutul lui Caragiale. Este o incercare peste limite. Am incercat atat cat s-a permis”, a precizat regizorul Toma Enache, prezent la spectacol. De altfel, acesta a continuat pe parcursul reprezentatiei sa dea indicatii de regie actorilor din scena. Barierele dintre scena si public au fost rupte intr-o atmosfera de buna dispozitie si de participare unanima la actul artistic. Sala de spectacole a fost, de cele mai multe ori, un spatiu de desfasurare a activitatii scenice, o prelungire a spatiului traditional – scena. Improvizatia a constituit cheia succesului spectacolului. Inovatia s-a rasfrant si asupra publicului. Acesta nu a mai avut rolul clasic de a sta confortabil in fotolii si de a fi atent la prestatia actorilor. Spectatorii au fost transformati in participanti la actiunea “Noptii furtunoase”. Spontaneitatea copiilor a fost pe placul actorilor. Prin replicile lor istete si prin prezenta propriu-zisa pe scena, acestia au reusit sa-i “ajute” pe actori. “Cum s-a jucat in aceasta seara nu s-a mai jucat niciodata. Publicul este atat de deschis accepte improvizatia. Cateodata aceasta reprezinta o chestie dificila pentru ca nu stii pana unde sa mergi, insa publicul iti spune. Copiii au fost extraordinari”, a afirmat Claudiu Bleont, cel care l-a interpretat pe Rica Venturaino. Acesta a avut nevoie de ajutorul micilor spectatori pentru a povesti publicului peripetiile prin care a trecut dupa ce a sarit pe fereastra coanei Vetei (Maria Teslaru). “Se spune ca omul din nastere are aceasta dorinta de a juca, de a fi teatral. Din totdeauna publicul si-a dorit sa ia parte la spectacole. Am incercat si, acolo unde se putea, am reusit sa comunicam mai bine. Este ca la discoteca, unde unii stau in centru, iar altii pe margine, insa nu pentru ca nu si-ar dori sa danseze. Poate nu au parteneri, stau si bat ritmul pe margine, desi ar vrea ca toti sa fie acolo in ring”, a explicat regizorul dorinta publicului de a face parte din “distributie”. Nae Ipingescu (Eugen Cristea) a reusit sa pescuiasca din sala 10 lei. ” Sa-i dau? Euro nu aveti?”. “Darnicia” constantenilor s-a vazut si atunci cand Rica Venturiano a cerut macar un leu pentru a-l “sensibiliza” pe Spiridon (Daniel Nitoi) sa-l scape de asaltul jupanului Dumitrache (Alexandru Georgescu), furios ca cineva a reusit sa atenteze la “onoarea lui de familist”. Un mare succes l-a constituit scena in care, “amorezatul” Rica Venturiano), crezand ca a ajuns la Zita (Dana Pocea), o leaga pe Veta cu panglici colorate de pat si danseaza lasciv pe muzica moderna.

Piesa lui Caragiale, in pas cu modernitatea

Interpretarea de succes a actorilor a dat si mai multa savoare textului clasic, abundent in umor. Comicul a reiesit din situatiile la care sunt supuse personajele, dar mai ales din aducerea in prim plan a moravurilor societatii. Veta il inseala pe jupanul Dumitrache cu omul de incredere al acestuia, Chiriac ( Marcelo Cobzaru), cel care apara mai bine ca nimeni altul onoarea de familist a stapanului. Spectacolul a fost presarat si cu replicile in aromana ale actorilor. Anul trecut aceasta piesa a participat la cea de-a treia editie a “Zilelor culturii aromane”, care a avut loc la Constanta. Pentru acest eveniment, actorii au trebuit sa invete aromana de la regizorul Toma Enache, membru al comunitatii aromane. Aceasta maniera de aborda textul lui Caragiale se inscrie in tendinta pe care a trasat-o insusi dramaturgul, insa face parte si din noile tendinte europene care promoveaza multilingvismul. “Si Caragiale foloseste parol, tato. Cred ca acest spectacol a avut din start aceasta dorinta de a fi un limbaj universal, comunicativ, multilingvistic. Aceasta idee o avea Caragiale de atunci, desi nu era atunci ideea Uniunii Europeane”, a declarat Toma Enache. Cu aceasta piesa, actorii bucuresteni se afla la cea de-a treia reprezentatie la malul marii. Caldura cu care i-a primit publicul, ii determina pe acestia sa revina de fiecare data cu placere pe scena constanteana.

Mirela STINGA

O noapte furtunoasa

O noapte furtunoasa

„O noapte furtunoasa”, jucata in romana si aromana, la Jula Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Arad şi săptămânalul „Foaia românească” au făcut posibil ca în pragul Zilei Naţionale a României românii din Ungaria să participe la un deosebit spectacol de teatru. O noapte furtunoasă a lui I.L.Caragiale a fost jucată pe scena Centrului Cultural Erkel de actori extraordinari, Tomi Cristin, Eugen Cristea, Marcelo Cobzariu, Claudiu Bleonţ, Maria Teslaru, Dana Pocea şi Daniel Niţoi, de la Teatrul Naţional din Bucureşti. Ideea inedită a spectacolului, de a surprinde publicul şi cu replici în aromână, îi revine regizorului Toma Enache.

Cea mai nouă adaptare a piesei O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, regizată de Toma Enache, a fost montată în limba română şi aromână, iar actorii au purtat straie româneşti şi armâneşti, cu elemente stilizate plastic, care parcă au dat identitate şi caracter personajelor lui Caragiale. Ceea ce ni s-a părut esenţial, demn chiar de menţionat într-o istorie a teatrului românesc, este felul în care acest creator reuşeşte să inoveze profund nu atât în forma spectacologică, cât în fondul percepţiei noastre asupra lui Caragiale. Regizorul reuşeşte performanţa de a-l aduce pe Caragiale în zona aerată a teatrului rafinat, în care, din cauza limitării de viziune a majorităţii celor care i-au pus în scenă piesele, acesta s-a aflat prea rar.

O noapte furtunoasă este o montare traversată de energii interioare, care se nasc, se contopesc, susţin cu fire nevăzute spectacolul, hrănit permanent de soluţii regizorale născute dintr-o imaginaţie exuberantă, înşiruindu-se coerent, într-o cadenţă plină de o elegantă dezinvoltură. Spectacolul a avut şi o reprezentaţie unică în România, în cadrul unui festival al machedonilor. Actorii au învăţat aromâna pentru acest spectacol, o premieră de mari succese în România. Spectacolul din Jula a fost cel de-al 32-lea.

„Cu această piesă am avut un foarte mare succes, este pusă pe cât se poate într-un sistem clasic. La Caragiale nu poţi să-ţi permiţi ca ceva să dispară din text, dar am încercat ca să facem să fie şi ceva nou, modern. Modern, în sensul că nimic nu e nou în lumea asta iar relaţiile interumane, relaţiile familiare şi tot ce se întâmplă în Noaptea furtunoasă se întâmplă şi în lume. De aceea Caragiale este universal, este actual şi este contemporanul nostru. Am învăţat aromâna pentru această piesă, fonetic pur şi simplu. Am scris aşa cum am auzit, şi am învăţat. Cât despre publicul din Jula, am avut o impresie extraordinară. A fost cu totul special, se vedea că sunt avizi de teatru, de limbă, bucuria de a auzi din nou un text de Caragiale în limba română. A fost un public foarte cald şi extrem de deschis la tot ce-am făcut noi”, ne-a declarat Veta, alias Maria Teslaru.

„Eu am fost cucerit de propunerea lui Toma Enache, de a face acest spectacol şi în aromână. Mi s-a părut o idee extraordinară, prima idee după mulţi ani de zile, în care poţi spune ceva nou, pe idee de Caragiale. Te poţi juca cu Caragiale şi clasic, modernizat la nesfârşit, dar o modernizare în acelaşi timp, o recunoaştere a dimensiunii lui, Caragiale fiind şi machedon, a înnăscut chestia asta foarte interesantă. El era machedon, era şi român, dar era şi european, şi face într-un fel din spectacolul acesta o situaţie universală”, a fost de părere Claudiu Bleonţ, care a învăţat şi el cu sârguinţă şi însufleţire aromâna.

Singurul vorbitor de aromână a fost totuşi regizorul spectacolului, Toma Enache, care face parte din comunitatea aromânilor din România. „Cred că elementul cel mai de noutate este faptul că în piesă costumele, muzica şi dansul chiar, sunt aromâneşti. După câte ştiu, nici o piesă jucată în România nu s-a folosit de costume, muzică şi dans armânesc, aşa toate deodată. Separat poate s-a mai folosit în aromână ceva, dar aşa ceva chiar nu a mai fost. Ne bucurăm de această latură armânească a lui Caragiale. Publicul din Jula a fost un public bun, cunoscător de teatru, cunoscător al limbii române, pentru că mă aşteptam să nu fie înţelese subtilităţile de limbă, dar am văzut că se ştie foarte bine limba română şi Caragiale este iubit la fel de mult şi aici ca şi în ţară.” Regizorul ne-a mai destăinuit că îşi doreşte foarte mult ca să se prezinte această piesă şi pe scenele din Macedonia, Albania sau Grecia, pentru că „acolo sunt mulţi aromâni,  care cu siguranţă ar gusta acest spectacol şi le-ar plăcea foarte mult”.

A.L. Crişan – Eva Iova

O noapte furtunoasa

Un spectacol de zile mari

Dupa o lunga perioada de absenta, actorii Teatrului National din Bucuresti au revenit, luni seara, pe scena Casei de Cultura “Dragan Muntean”, din municipiul Deva. Ei au prezentat, in fata unei sali arhipline, piesa lui Ion Luca Caragiale, “O noapte furtunoasa”.

Regie moderna
Montarea spectacolului a fost realizata de Toma Enache, intr-o varianta moderna. Fiind aroman de origine, regizorul a propus publicului un spectacol in care actiunea se desfasoara intr-o familie de machedoni. Potrivit afirmatiilor lui Claudiu Bleont, Toma Enache a ales aceasta varianta regizorala, deoarece a tinut cont de faptul ca insusi Caragiale a fost, dupa mama, aroman. Regizorul a reusit performanta de a-l aduce pe marele dramaturg roman in zona teatrului modern si rafinat, in care, din cauza limitarii de viziune a majoritatii celor care i-au pus in scena piesele, acesta s-a aflat foarte rar.
Spectacolul a avut un caracter interactiv, intre actori si spectatori creandu-se un permanent dialog, fapt ce i-a dat un farmec aparte. Varianta aromana a capodoperei lui Caragiale abunda in solutii regizorale inedite, nascute dintr-o imaginatie exuberanta. Solutiile alese se insiruie coerent, intr-o cadenta plina de verva si dezinvoltura, care te face sa uiti cum trece timpul.

Prestatie impecabila
Prestatia actorilor bucuresteni a fost impecabila. Jupan Dumitrache alias Titirca Inima Rea, este, in varianta lui Alexandru Georgescu, un familist de tip sud-american, patimas pana la turbare, gata in orice moment sa intre la “cremenal”, pentru a-si apara “onoarea de famelist”. Maria Teslaru, in rolul Vetei, este o dama usor plictisita, care jongleaza cu vorbele si farmecele feminine. Interpretandu-l pe Nae Ipingescu, Eugen Cristea are un umor nebun, prin care creeaza un rol de zile mari. Actorul da dovada de o tehnica desavarsita a mimicii si a gesturilor, reusind sa se completeze excelent cu Alexandru Georgescu. Aparitia lui Claudiu Bleont, in rolul lui Rica Venturiano, a avut efectul unui cutremur. Umorul de o factura cu totul speciala a lui Bleont a fost validat de aplauzele furibunde, la scena deschisa, ale celor peste 500 de spectatori prezenti in sala. In celelalte roluri, jocul actorilor Marcelo Cobzariu (Chiriac), Dana Pocea (Zita) si Spiridon (Daniel Nitoi) a fost convingator si plin de rafinament. Mai ales Danei Pocea i-a reusit excelent rolul de dama frivola si plina de ifose, cu toate ca unele replici, rostite in limba aromana, s-au potrivit ca nuca-n perete cu spiritul capodoperei lui Caragiale.

Desi a fost realizata ca o parodie, varianta moderna a spectacolului “O noapte furtunoasa” a demonstrat ca, abordata fara prejudecati, opera lui Caragiale este mereu actuala.

Calin Tebies (Tags: Hookah Pipes)

O noapte furtunoasa

O intilnire cu Caragiale al anului 2006 – Vaslui

Mi-a staruit mult timp in minte, dupa ce am vazut in oras afisele care anuntau venirea actorilor Nationalului bucurestean la Vaslui cu „O noapte furtunoasa“ intrebarea: de ce Caragiale?
Recunosc, as fi vrut sa vad altceva. Nu ca mi-ar sta in caracter sa nu respect valorile, dar voiam sa vad poate o piesa a unui actor in viata. Credeam ca pe Caragiale l-am vazut destul si il cunosc, insa din clipa in care am pasit in sala Casei de Cultura si s-a facut intuneric, m-am indreptat iute spre primul rind, unde asteptau cuminti doua locuri ramase libere. Din acea clipa a inceput provocarea. Regizorul Toma Enache si actorul Claudiu Bleont au iesit pe scena si au decretat: „Asta seara veti vedea un Caragiale al nostru si al dumneavoastra“.
A inceput pe loc un dialog care nu s-a sfirsit nici macar acum, iar spectacolul s-a transformat intr-o intilnire fantastica, vie. S-a stabilit incet-incet un acord: ei, actoriii nu pot pot duce la capat reprezentatia fara noi, spectatorii, dar nici noi nu putem fi simpli receptori si atit. S-a format pe loc acea legatura si dragoste la prima vedere, cum se spune. Titanii Nationalului, pe care i-am vazut cu totiii de-atitea ori pe sticla televizorului si-au deschis sufletul neasteptat, provocator, noua nemairamindu-ne decit sa comunicam tacit, schimbindu-ne intre noi energiile si trairile.

Un regizor „nebun“ , o realizare perfecta

Regizorul Toma Enache a coborit firesc in sala, s-a asezat tocmai il locul ramas liber de linga mine, in tovarasia lui Costel Carabas, sunetistul Casei de Cultura, pentru a-l seconda la dirijarea spectacolului din punct de vedere tehnic, dar in acelasi timp provocind actorii, iar actorii provocindu-l pe el. Uimiti, primii spectatori au inceput mai timid la inceput, apoi cu curaj, sa schimbe cite-un zimbet si-o vorba cu actorii care incep sa li se adreseze firesc de pe scena.
Cite-o fata indrazneata se-apropie de scena pentru a face fotografii. Spre surprinderea ei, actorii isi intrerup jocul si pozeaza ca la o adevarata sedinta foto. Tabloul se repeta, protagonistii spectacolului merg printre rinduri, cochetind cu cite-o vremelnica simpatie, zarita asa, intr-o strafulgerare a luminii dirijate de reflector.
Sintem stropiti din belsug cu sampanie de Claudiu Bleont, care intra triumfator in dormitorul Vetei excentric si excitant, inviorind toata suflarea participanta la regalu-i actoricesc. Dupa citeva priviri trimise mestesugit spre fiecare spectator, dintr-o singura ochire, Rica isi incepe maratonul prin sala. Dupa un cros cu ditamai scara, strigate si dialoguri rasplatite cu riuri de transpiratie si ropote de aplauze, se arunca pe jos incit tremuri la gindul ca si-ar fi putut sparge capul sau rupe o coasta, dar nu…Rica isi toarna deodata in cascada peste el, faina alba, ca si cum s-ar parfuma, pudrindu-ne si pe noi cu pulbere alba din belsug. Nu-i suficient. Spiridon ii cere bani ca sa scape de urmaritori, iar Claudiu Bleont, adica Rica, vine la marginea scenei si cere conspirativ ajutor. Smucesc geanta burdujita cu ziare, proaspat tapetata cu faina, si caut disperata bani. Nu gasesc, privesc speriata in jur, cer ajutor la vecini, dar Bleont a decretat deja; „da’ saraci mai sinteti, oameni buni!“. Primeste in sfirsit un zece mii cu care-l mituieste pe Spiridon. Rasuflu usurata si-i explic regizorului, care se afla linga mine ca am prea multe in geanta. Ma simt ca in familie. Parca din caldarea lui Chiriac s-a pravalit peste noi o cantitate uriasa de armonie. Nimic nu poate deranja spectacolul. Nici un fosnet, nici vorbele, nici vreun mobil uitat deschis. Actorii sint pregatiti pentru orice intrerupere, ba chiar tradeaza o orecare dorinta pentru un astfel de joc. Se pun intrebari, se asteapta si se primesc raspunsuri. Dialogul actori spectatori continua odata cu celelalte momente ale piesei.

Caragiale scos de la muzeu

Actorii, distribuiti cu buna intuitie intr-un astfel de Caragiale interactiv, ne-au prezentat niste personaje atit de vii, incit, la o adica, le-am fi putut cofunda in orice clipa cu vecinii de bloc sau colegii de la serviciu.
S-a observat, chiar s-a aratat in mod voit faptul ca regizorul le-a oferit actorilor libertatea de a actiona, iar ei si-au asumat-o. La o adica, undita poposita in poalele domnisoarelor, sau pestisorii scosi cu nonsalanta de un Chiriac aflat in sala chiar in fata ta, nu fac decit sa-ti intregeasca impresia ca spectacolul se joaca de la sine, iar tu, umilul spectator ai onoarea sa respiri alaturi de actorii mari care care si-au dat jos etichetele de vedete, devenindu-ti prieteni. Faptul ca spectacolul isi permite si ne permite si noua un astfel de lux, vorbeste de la sine despre forta echipei si a conceptiei regizorale.
Regizorul de teatru Toma Enache, care este in acelasi timp si redactor la Radio Romania International, redactia aromana a reusit sa scoata spectacolul lui Caragiale din faza de muzeu.
„O noapte furtunoasa“ a devenit in aceasta formula de expunere un spectacol al zilelor noastre. In mijlocul decorului stilizat troneaza tabloul de familie al Vetei si-al lui Jupin Dumitrache, care par a fi aromani de cind lumea. De fapt, tema esentiala a piesei, familia, ne obliga inca o data sa meditam la importanta ei in viata noastra, si mai ales la mult rivnita onoare de familist, devenita astazi o poveste de adormit copiii.
Limbajul personajelor alterneaza. Ele arunca in cascade, cind un pluton de cuvinte si expresii ce au fost dintotdeauna sarea si piperul comicului de limbaj la Caragiale, cind cuvinte ale zilelor noastre. De la „onorabile“, „stimabile“, se trece nonsalant la dialogul cu sala. Aceste intreruperi directioneaza publicul spre miezul problemei, vin in sprijinul lui, il ajua sa inteleaga si sa guste mai bine trimiterile politice si morale, relatiile interumane si inter familiale, ramase aceleasi ca in vremea lui Caragiale. Chiar daca limbajul a evoluat, ideile lui Caragiale sint etern valabile.
Datorita maiestriei actorilor, giumbuslucurilor haioase si relatiei sincere pe care reusesc sa o stabileasca cu sala, publicul musca din nada, trezindu-se adus cu eleganta in fata geniului lui Caragiale.

Actorii lui Nenea Iancu

Alexandru Georgescu, un Jupin Dumitrache modern, constient ca nu isi mai poate juca personajul lent si asezat, asemeni marilor monstri ai teatrului romanesc, joaca liber, nascocind alaturi de ceilalti colegi de scena, in modul cel mai natural gaguri si improvizatii care dau stralucire „noptii furtunoase“.
Maria Teslaru da viata unei Vete a zilelor noastre. Ea creaza un personaj plauzibil, care se desfasoara inaintea noastra intr-un ritm alert de simfonie. Este o Veta destul de coapta, care reuseste sa transforme personaju-i prafuit intr-unul modern, contemporan, obligindu-ne sa recunoastem inca o data ca rominul cit va exista, va avea in el spiritul lui Caragiale.
Dana Pocea ne demonstreaza in Zita prin multele fraze rostite in limba aromana ca este aromanca si nu se sfieste sa recunoasca prin gesturi, expresie, miscare si nerv, cit de mare placere ii face lucrul acesta. Ea ne aduce in fata o Zita provocatoare, incitanta, o femeie cu-adevarat puternica si frumoasa, care are curajul sa spuna: „ei, bine, eu sint Zita si „ambetata absolut“ de Rica si de Caragiale.
Pentru Claudiu Bleont superlativele sint potrivite, ca de obicei. El reinvie un Rica cu totul si cu totul special, plin de verva, ce intra in dialog spontan cu publicul si care revine apoi cu eleganta la text. De acest Rica exuberant se poate indragost oricine. El este capabil sa te faca sa uiti de tine, cucerind cu poezia si farmecul sau. Acest Rica original, boem, excitant si totodata, este de o luciditate socanta, cu ajutorul caruia reuseste sa ajunga usor, discret, in inima ta.
Eugen Cristea, la fel de tinar si de vesel cum il stim de pe vremea emisiunilor de televiziune pentru copii si adolescenti, „Arca Marinei“ sau „Feriti-va de magarus“, ne intareste convingerea ca actorii care apartin celei mai mari scene din tara se iau in serios, chiar daca vor sa para in acest spectacol ca sint de risul lumii. Cit despre Chiriac, alias Marcelo Cobzariu si micutul Daniel Nitoi, un adevarat Spiridon, pot spune ca au eleganta de a-i urma cum nu se poate mai bine pe mariii actori, care le-au oferit sansa sa li se alature. Propunerea regizorului Toma Enache de a ne face partasi la intimplarea intimplata intimplator simbata, 11 februarie pe scena Casei de Cultura „Constantin Tanase din Vaslui a fost mai mult decit o provocare. Am asistat la un spectacol pe care actorii l-au jucat cu bucurie, cu entuziasm si placere, ceea ce cred ca este cel mai important in teatru. Am asistat la o abordare moderna care ne-a prezentat ceva din originea aromana a lui Caragiale. Costumele, decorurile, dansul, muzica ne-au vorbit despre cultura aromana, care, iata s-a putut vedea integrata in marele spirit al lui Caragiale.

Mihaela MANU

O noapte furtunoasa

Un altfel de Caragiale, plin de farmec balcanic

Marţi seara am avut parte de o revelaţie  teatralã pe care n-am s-o uit cu una, cu douã. Mai ales cã spectacolul a venit tocmai la timp, sã-mi şteargã o altã impresie teatralã neplãcutã de acum câţiva ani. Despre ce e vorba? Despre spectacolul Asociaţiei Culturale „La steaua ”, în colaborare cu actorii Teatrului Naţional din Bucureşti. Echipa cârmuitã de regizorul Toma Enache pusese în scenã cunoscuta piesã „O noapte furtunoasã ” de Caragiale.. Mai exact, nu de Caragiale, ci dupã Caragiale. Mare deosebire, şi totuşi CARAGIALE, aşa, numai cu majuscule. Si de ce m-a impresionat în mod deosebitbucata amintitã? Pentru cã, repet, acum câţiva ani am avut o experienţã foarte proastã, când un teatru de bun nume pusese în scenã – e drept, cu o trupã de studenţi ai artei teatrale – aceea şi piesã, dar fãrã frumuseţe, fãrã tinereţe, numai şi numai cu idei şi quasi idei care au atins limita bunului gust şi au ştirbit orice idee comicã şi orice cotiturã spiritualã din original. Ei, acum, sub bagheta dibace a lui Toma Enache, echipa de la Naţionalul bucureştean m-a recompensat cu vârf şi îndesat. Publicul din sala de spectacol al Centrului Cultural Erkel din Jula putea vedea o prelucrare la fel de curajoasã, la fel de ineditã, la fel de modernã, numai cã aici şi acum modernismul, cavalcada de gaguri, intercalãrile de actualizare ale textului au venit sã îmbogãţeascã sensul piesei,  fãrã sã ştirbeascã din ceea ce s-ar numi „caragialesc ”. În ciuda faptului cã şi prelucrarea aceasta a fost picantã, cu text pe alocuri chiar vulgar, piesa s-a pãstrat în limitele bunului gust, într-un cadru de mahala cu negustori din lumea aromâneascã plinã de farmec balcanic. Avalanşa de idei ingenioase, soluţiile neaşteptate, costumele şi decorurile adecvate la text şi concepţie regizoralã au fãcut din spectacol un eveniment teatral. Dar acest eveniment teatral a fost realizat înainte de toate de actori. De actori minunaţi, talentaţi, sclipitori chiar în costumele lor desuete, caragioase sau stilizate în maniera portului aromânesc. Iar sub bagheta maestrului Enache, fiecare personaj a fost un protagonist, un personaj principal, de la Jupân Dumitrache, zis Titircã Inimã Rea, Chiriac, fecior la toate şi Ricã  Venturiano, la Spiridon cel stângaci, la Ipingescu cel încãrcat şi încurcat în gânduri înţelepte. Iar cele douã surori,Veta şi Ziţa a jucat, la fel, pe gama cea mai largã a  instrumentariului actoricesc. Maria Teslaru, frumoasã ca o Electra anticã, este caricatura mahalagioaicei care trãise cândva zile mai bune. Ca sorã mai mare, când blazatã, când triumfãtoare, când sincerã, când prefãcutã, a întruchipat „femeia fatalã ” din mahalaua de altã datã, care şi la ani de matroanã îşi pãstreazã cochetãria şi vitalitatea de pisicã sãlbaticã. Iar Dana Pocea, ca surioara emanţipatã, cu educaţiune aleasã şi trei ani la pansion, deşi trecutã şi ea de prima tinereţe, zburdã şi se exteriorizeazã într-un pseudolirism teatral ca o cãpriţã scãpatã din ţarc.

Edda Illyés

O noapte furtunoasa

Cercuri pe apa. A fost Caragiale la Zalau? A fost spectacol!

De multa vreme nu a fost sala mare a Casei de Cultura a Sindicatelor din Zalau atat de plina la un spectacol cu … bani. Si de teatru, pe deasupra. Avand precedentul altor spectacole … pe bani (de regula, acestea se contramandeaza, cele gratuite se mai tin si cu sali aproape goale…) anulate din lipsa de spectatori, chiar ma intrebam daca acesta se va tine si ma pregateam sa arunc o piatra in apa: de ce ne plangem ca in Salaj nu sunt institutii profersioniste de spectacol cand, o data la doua-trei-patru luni, nu ne rupem din timp si punga sa mergem la cate-un spectacol sustinut de profesionisti? S-au anulat, din lipsa de public, spectacole de teatru, de anumite genuri de muzica, de balet… si nici institutia profesionista de spectacol, nici actorii-interpretii, nici repertoriul nu cred ca au fost de vina… Iata, insa, ca la spectacolul cu piesa lui I.L. Caragiale „O noapte furtunoasa”, in dupã-amiaza reprezentatiei, marti, 26 februarie 2008, nu mai era nici un bilet. Nici pe scaunele suplimentare adaugate pe interval sau la margine de rand. Le cumparasera inclusiv iubitorii de cultura – dascali, elevi, tineri – din Marca, din Cosniciu, din alte localitati salajene, care au venit cu microbuze inchiriate la spectacol. Sa-i fi adus Caragiale? Sa-i fi adus distributia? Dorul de spectacol, de „altceva”? Nici n-are, in fond, mare importanta, cert este ca peste 500 de spectatori au venit sa-i vada pe Alexandru Georgescu (Jupan Dumitrache), Eugen Cristea (Nae Ipingescu), Magda Catone (Veta), Dana Pocea (Zita), Claudiu Bleont (Rica Venturiano), Marecelo Cobzariu (Chiriac) si Daniel Nitoi (Spiridon) jucand in noaptea furtunoasa a marelui nostru dramaturg atat de actual dupa 150 de ani… El insusi personaj, regizorul Toma Enache alaturi de indragitul actor Claudiu Bleont (va mai amintiti de filmul „Pas in doi”?) ne-au avertizat intr-un prolog parca inventat ad-hoc de neobisnuitul ( pentru noi, public din ani in Pasti, neavizat ?) spectacol. Cum s-ar mai putea juca Caragiale azi? – se intrebau, retoric, in intalnirea cu publicul – ca sa nu plictiseasca, sa fie „altceva”, sa capteze spectatorii, sa-i implice chiar si nici mesajul sa nu dispara, cu multiplele lui valente –, inclusiv cele estetice si moralizatoare. Si asta au facut. Un spectacol modern, interactiv, uneori cu tuse prea adanci inspre desuet si vulgar, dar, in esenta, spectacol. S-a ras mult, s-a aplaudat mult. Iesirea din „rama”, cu invocarea si imitarea lui Michael Jekson si a formatiei Quin, pe ritmul aplauzelor salii, cu momentul implicarii celor doi tineri spectatori in chip de paravan, cu intrarile, iesirile si slalomurile prin sala de spectacol a actorilor, cu chibitariile spre camera de filmat, cu citatul deocheat din romanul lui Louis-Ferdinand Celine „Calatorie la capatul noptii”, recomandat de Claudiu Bleont (sau Rica Veturiano?) tuturor spectatorilor in timpul echilibristicii peste randurile de scaune ocupate de oameni mici si mari, la propriu, toate acestea si multe altele au generat opinii si trairi diferite, de la surprindere, la iritare si pana la incantarea manifestata pe fata, cum remarcam, prin ras si apaluze. La un moment dat, parca nu era nici o granita intre scena si sala, intre actori si spectatori. Calaretul coborase din tablou, sfidase rama, si galopa acum printre proprii spectatori din galerie, copita calului, coada, coama… lovind, poate fara intentie, in sensibilitatea unor spectatori care-ar fi dorit sa priveasca tabloul pur si simplu, nu si sa-l traiasca.

Cei care am vazut, de-a lungul anilor, alte puneri in scena, cu interpretari celebre, a piesei caragialiene, cei care au citit doar dramaturgia marelui nostru scriitor au fost, poate, socati de noua formula. Multi dintre ei si tinerii, in general, au agreat si s-au bucurat de specatolul propriu-zis. Altii si-au zis ca, uite asa, Caragiale nu este pus la index nici in materie de teatru, de spectacol, ca in secolul XXI i se gasesc noi valente, noi formule de transmitere a mesajului.

Dumneavoastra ati vazut spectacolul? Atunci ce ziceti?

Ileana PETREAN – PAUSAN

O noapte furtunoasa

Caragiale – reinventat pe scena constanteana

Piesa “O noapte furtunoasa” a iscat pasiune printre spectatori

Despre I.L. Caragiale s-a scris mult, enorm. Pe I.L. Caragiale il cunoastem dupa piesele sale intrate deja in constiinta nationala. Lemnul scenei s-a tocit sub pasii actorilor care l-au interpretat. Despre I.L. Caragiale spunem, si acum, dupa mai bine de o suta de ani de la opera sa, ca este mai actual ca niciodata. Saptamana aceasta, actorii Teatrului National din Bucuresti, aflati in specacol pe scena Casei de Cultura din Constanta, au dezvaluit un I.L. Caragiale contemporan.
La ora stabilita pentru inceperea piesei, mai erau oameni care isi cautau, nerabdatori, locurile. Printre ei, profesori universitari sau din ciclul gimnazial, oameni de presa, oameni obisnuiti, pentru care o seara la teatru inseamna mult mai mult decat un banal film american cu impuscaturi si happy-end. Zumzetul salii nu se potolise inca atunci cand pe scena au aparut doua personaje imbracate “casual”, in blue-jeans si camasi. Unul era Claudiu Bleont, cel care avea sa fie Rica Venturiano in piesa, iar celalalt era Toma Enache, regizorul care l-a reinventat pe Caragiale si l-a transpus in lumea de azi. Intr-un preludiu “neortodox” al piesei, cei doi au amintit, in aceeasi fraza, de Gigi Becali si I.L. Caragiale, ambii exponenti ai aromanilor. Momentul-cheie al acestei scoateri in evidenta a fost rostirea poeziei inamoratului… Ric Aventuriano (nastrusnic joc de cuvinte), Angel radios, atat in romana, cat si in aromana.

Tehnici teatrale moderne

Si pentru ca Toma Enache este aroman si pentru ca I.L. Caragiale insusi a fost aroman, piesa “O noapte furtunoasa” a fost interpretata, in parte, in aromana. In piesa au aparut, pe alocuri, si expresii in engleza si franceza. Publicul a fost scos din amorteala obisnuita prin implicarea activa in piesa. Rica Venturiano a avut un ajutor de nadejde in persoana unui spectator din primul rand, care a urcat pe scena si a ajutat la mutarea recuzitei. De asemenea, doi copilasi au ajuns in bratele unui Claudiu Bleont dezlantuit, pentru care jocul pe scena pare sa fie una dintre marile bucurii ale vietii. Si ceilalti actori aveau scurte momente de intrare in viata reala, momente in care se opreau pentru a mai face o fotografie cu spectatorii. Umorul improvizat nu a lipsit, o tanara care se intorcea de afara stergandu-se pe maini fiind intrebata de actori daca “a fost bine”.

O trupa sudata

Meritul acestui regal teatral apartine trupei de la Teatrul National Bucuresti, formata din Claudiu Bleont (Rica Venturiano), Maria Teslaru (Veta), Alexandru Georgescu (Jupan Dumitrache), Eugen Cristea (Nae Ipingescu), Marcelo Cobzariu (Chiriac), Daniel Nitoi (Spiridon), Dana Pocea (Zita). Ei au reusit sa includa in spectacol chiar si momentele stanjenitoare, ca de exemplu cele in care telefoanele mobile au inceput sa sune.

Realitate… europeana

Caragiale, spuneam, a fost, pe scena constanteana, mai actual ca niciodata. Dovada a stat faptul ca pe scena a aparut, la un moment dat, steagul Uniunii Europene, alaturi de cel romanesc, pentru a simboliza faptul ca, desi ne-am alaturat, de facto, culturii batranului continent, in sangele fiecaruia dintre noi continua sa curga cate putin din Caragiale, balcanicul prin excelenta, care a decis insa sa traiasca, spre sfarsitul vietii, in Berlin.

Bunul-simt

Reactiile la adresa acestui spectacol, la iesirea din sala, au fost impartite. Se puteau auzi voci care laudau curajul regizoral al tanarului Toma Enache si ingeniozitatea interpretativa a actorilor, voci care spuneau, pur si simplu, “mi-a placut” sau oameni care strambau din nas, nemultumiti catarsisul caragialean. Unul dintre ei, profesor de limba romana, nu a gustat deloc faptul ca Rica Venturiano a mimat ca-si face nevoile intr-o galeata. Pentru unii, arta teatrala nu va insemna niciodata mai nimic daca este scoasa din canoanele clasicismului. Pentru altii, principiile aristoteliene ale verosimilului si necesarului sunt suficiente pentru a se putea bucura de un act teatral. Si pentru ca o astfel de piesa nu putea avea alt final, Claudiu Bleont (sau Rica Venturiano?) a iesit pe scena pentru a-si lua la revedere de la spectatorii care paraseau sala in ritmurile muzicii lui Tandarica si a lui Stelu Enache.

Sursa: Romania Libera

Amadeus

Miracolul “Amadeus”, la Constanta

[singlepic id=582 w=320 h=240 float=left]Claudiu Bleont a facut, marti seara, pe scena Casei de Cultura din Constanta, un rol magistral interpretandu-l pe Salieri, compozitorul rival al lui Wolfgang Amadeus Mozart. Alaturi de el, au urcat pe scena, in piesa „Amadeus“, scrisa de Peter Shaffer, alti 24 de actori de la Teatrul „Teodor Costescu“ din Severin, in mare parte, foarte tineri, iar Amadeus a fost interpretat, cu entuziasm si emotie, de un elev de doar 16 ani. Textul puncteaza momentele importante din viata lui Mozart, urmarit si invidiat tot timpul de compozitorul curtii regale, Antonio Salieri. Se poate spune ca publicul constantean a avut o intalnire de gradul zero cu viata si muzica lui Mozart, dar si cu spovedania lui Salieri, cel care ajunge la epuizare incercand sa il „omoare“, din punct de vedere muzical, pe mai tanarul compozitor. Regizorul Toma Enache a pus accent in montarea spectacolului pe angoasele lui Salieri, macinat de suferinta sa morala. Salieri este distrus de succesul lui Mozart. Plin de venin, nu ii da recomandare acestuia pentru a deveni profesorul de pian al principesei Elisabeta, ii fura notele si incearca sa o seduca pe sotia lui Mozart, Constanze Weber. Nu face nimic pentru ca Mozart sa castige mai bine din compozitiile sale. Cu toate acestea, valoarea triumfa. In special dupa moartea sa, opere precum „Rapirea din serai“, „Don Giovanni“ sau „Flautul fermecat“ ajung sa faca inconjurul lumii. In scurta sa viata, Wolfgang Amadeus Mozart a compus un numar enorm de opere muzicale, cele mai multe, neegalate in frumusete si profunzime. A fost autorul a 41 de simfonii, a compus 27 de concerte pentru pian si orchestra, 7 concerte pentru vioara si orchestra, concerte pentru clarinet, pentru harpa si flaut, pentru corn si orchestra, 2 simfonii concertante, divertismente, serenade.

Sursa: Observator de Constanta

Amadeus

“Amadeus” i–a ridicat pe sibieni în picioare

[singlepic id=487 w=320 h=240 float=left]Aproape 700 de sibieni iubitori ai teatrului s-au aflat marţi seară la Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu, pentru a-l urmări pe actorul Caludiu Bleonţ, în piesa “Amadeus”, pusă în scenă de Toma Enache. Spectacolul a luat naştere din dragoste pentru Mozart, fiind construit pe baza textului omonim al lui Peter Shaffer, care prezintă vieţile a doi compozitori contemporani şi rivali: Wolfgang Amadeus Mozart şi Antonio Salieri. Textul lui Shaffer a stat la baza unui film care a câştigat un premiu Oscar, “Amadeus” având mai mult de o mie de reprezentaţii pe Broadway.

Două personalităţi în antiteză

Personajul central al spectacolului, care a umplut sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor, a fost Antonio Salieri, interpretat cu profunzime şi sensibilitate de Caludiu Bleonţ, întreaga piesă fiind o antiteză. A aparentei superficialităţi a unui Mozart genial, opus unui Salieri ros de invidie, care devine conştient de mediocritatea sa, a mizeriei geniului şi a faimei mediocrului care ticluieşte distrugerea celui pe care Dumnezeu l-a ales pentru a se exprima. Lupta agonizantă a lui Salieri depăşeşte limitele umanului, compozitorul oficial al Curţii Imperiale Habsburgice luându-se la harţă cu însuşi Dumnezeu, pe care îl provoacă şi căruia i se opune cu furie.

Elemente surpriză

Plin de culoare şi de farmec, “Amadeus” prezentat sibienilor la începutul săptămânii, a redat întocmai epoca în care au trăit cei doi comopozitori, bârfele de la Curte, jocurile de culise şi îngustimea minţii contemporanilor lui Mozart.  Mai mult, tragedia interioară trăită de Salieri a scăzut din când în când în intensitate, prin accentele de umor şi prin intrările în scenă surprinzătoare, întrucât spectacolul a depăşit cadrul convenţional al scenei. Actorii au adăugat reprezentaţiei elemente surpriză, ajungând pe scenă din mijlocul publicului.
“Amadeus” a fost prezentat publicului sibian pe 13 aprilie, după ce a înregistrat mai multe succese în cadrul reprezentaţiilor din ţară. Înaintea spectacolului, Claudiu Bleonţ sublinia, într-o declaraţie, importanţa prezenţei la Sibiu, întrucât gustul publicului este educat în acest sens.

Sursa: Tribuna

Amadeus

Piteştenii – aproape de… „Amadeus”

[singlepic id=513 w=320 h=240 float=left]…Încă se mai aud aplauzele din sala de spectacol a Casei de Cultură a Sindicatelor Piteşti ce au încununat o seară „Amadeus”. Cei în jur de 800 de părtaşi la spovedania lui Antonio Salieri (personajul principal) au fost implicaţi, fără drept la replică, la întreaga acţiune a spectacolului. Pe acordurile muzicii lui Mozart, cortina se ridică şi pe scenă iese din pian Claudiu Bleonţ, în pielea lui Salieri, începându-şi… spovedania.
„Ascultaţi-mi spovedania”
Salieri, „îmbălsămatul în faimă”, parcurge în spovedanie diferite ipostaze ale naturii umane, de la dragoste pentru Dumnezeu, ironie, intrigă, şantaj, înşelăciune, până la omor şi în final… unul dintre cele mai mari păcate, sinuciderea. „Ascultaţi-mi spovedania. Nu vreau să mă iertaţi. Vreau să mă înţelegeţi” –  sunt cuvintele cu care Salieri apropie publicul de firul destinului său.
Sfântul Ocrotitor
al Mediocrităţii
După o viaţă liniştită în care a compus şi a fost apreciat pentru talentul muzical, Salieri îşi începe declinul odată cu apariţia copilului minune Mozart, declarându-i război celui care l-a înzestrat cu talent: Dumnezeu. Dincolo de aparenţe, lui Salieri îi este imposibil să accepte că Mozart este „flautul” peste care Dumnezeu şi-a trimis harul, făcându-l să compună o muzică de neegalat. După mai bine de un ceas, în care personajul principal reuşeşte să ţeasă intrigi, să păcătuiască, cum chiar lui nu-i venea să creadă de ce poate fi în stare, ajunge într-un final să-l omoare pe Mozart şi să se otrăvească. Fiind din naştere „o pereche de urechi”, Salieri cunoaşte la sfârşit „muşcătura finală a eşecului”. Denumindu-se chiar Sfântul Ocrotitor al Mediocrităţii, personajul principal îşi termină spovedania cu luciditatea rănitului înainte de moarte: „Oamenii să-şi amintească cu dragoste de Mozart şi cu dezgust de Salieri”.
„«Amadeus» este
ca soarele”
Cu un text mulat pe caracterul uman, pe situaţii similare din viaţa reală, Claudiu Bleonţ reuşeşte cu măiestrie şi maturitate să-şi ducă rolul de… excelenţă la bun sfârşit. „Am simţit că publicul a fost cu noi şi a dat partea lui de «Amadeus». O sală extraordinară, cu un ambitus al publicului de vârste şi preocupări diferite, de la elevi de clasa a X-a, până la oameni de 60 de ani, trecând prin multe domenii de activitate, nivel de cultură, de educaţie etc.“ Ideea de «Amadeus» este ca soarele: nu face diferenţă între stăpâni, sclavi, patroni, angajaţi şi, din acest punct de vedere, a fost o sală pe care am simţit-o îndrăgostită. Practicaţi «Amadeus», să nu ajungeţi ca Salieri şi să spuneţi: «De ce, Doamne, mi-ai dat?»” – a fost concluzia cu care Bleonţ a plecat de la Piteşti.
În ceea ce priveşte o revenire a spectacolului în Piteşti, atât Claudiu Bleonţ, cât şi regizorul spectacolului ne-au spus: „Chemaţi-ne şi venim!”
A. DUMITRU

Sursa: Ziarul Argesul

Amadeus

“Amadeus” – o piesa de teatru magnifica la Râmnic!

[singlepic id=495 w=320 h=240 float=left]Organizatorul de spectacole Gheorghe Patrascu-Carabus deschide stagiunea 2010 cu o premiera, oferind iubitorilor de teatru ocazia de a vedea in 15 februarie, ora 20, la Casa de Cultura a Sindicatelor Râmnicu Vâlcea, faimoasa piesa de teatru „Amadeus”, a dramaturgului britanic Peter Shaffer, pusa in scena de regizorul Toma Enache la Teatrul „Theodor Costescu” Drobeta-Turnu Severin. “Este primul turneu national cu aceasta piesa, organizat de mine in urmatoarele orase: Târgu Jiu, Târgu Mures, Pitesti, Alba Iulia, Hunedoara, Deva, Cluj, Timisoara, Resita si, bineinteles, in primul rând Rm. Vâlcea, spun asa pentru ca aici va avea loc prima reprezentatie. De altfel, doar doua agentii am reusit sa luam spectacolul si sa-l aducem pe scenele tarii. Eu merg cu el in Oltenia, Banat, Ardeal, iar cealalta agentie in Moldova”, ne-a precizat Gheorghe Patrascu.
Claudiu Bleont este Antonio Salieri
Autorul englez s-a inspirat din scurta drama in versuri „Mozart si Salieri”, publicata de poetul rus Puskin in anul 1830 si care fusese adaptata ca spectacol de opera, cu acelasi nume, muzica fiind compusa de Nikolai Rimski-Korsakov. Premiera piesei britanice a avut loc in anul 1979, la Royal National Theatre din Londra, cu mare succes, astfel ca in 1980 s-a jucat pe Broadway, celebrul complex al teatrelor din New York, unde a avut 1.181 de reprezentatii, cu diverse distributii, de mare succes la public si la critica.
Capul de afis al distributiei faimoasei piese britanice este actorul Teatrului National Bucuresti, Claudiu Bleont, distribuit in rolul Salieri. In septembrie 2009, vorbind despre piesa „Amadeus”, aflata in lucru, el spunea unui ziarist severinean: „…textul aminteste de unul din marile spirite al culturii, Wolfgang Amadeus Mozart, iar ideile din spectacol vorbesc publicului despre lacomie, invidie, trufie, orgoliu, vanitate, mârsavie, genialitate, mediocritate, in timpurile astea, când alergam poate mai mult dupa gloria lumeasca decât dupa armonia sufleteasca, cred ca este necesar sa fie pomenit numele lui. Este vorba despre oameni, toti suntem o combinatie intre umbra si lumina, intre Salieri si Mozart. Aici avem Mozart ca o parte a noastra, a fiecaruia, din toata Lumea, din oricare cultura, din orice religie, care este unic, genial, pentru ca este irepetabil. si de partea cealalta, intunecoasa din noi, reprezentata de Salieri, care incearca sa intunece, sa stinga aceasta flacara. Intr-un fel, este vorba de Mozartul din noi, din fiecare. Vreau sa vina sa vada acest spectacol copii de la 12-15 ani, pâna la oamenii cei mai in vârsta.”.
In montarea severineana, regizorul a mizat pe confruntarea dintre mediocritate si genialitate.

Sursa: Monitorul de Valcea

Amadeus

Bleonţ a umplut sala, la Deva, cu o piesă de Oscar

Claudiu Bleont - AmadeusViaţa faimosului compozitor Mozart a fost adusă pe scenă, la Deva, într-o reprezentaţie eveniment, cu elemente scenice în premieră pentru spectatorul hunedorean

O poveste despre viaţa genialului compozitor austriac Wolfgang Amadeus Mozart şi a compozitorului curţii, Antonio Salieri, care, orbit de gelozie atunci când aude „vocea lui Dumnezeu” venind de la un „copil obscen”, hotărăşte să-şi ucidă rivalul.

Acesta este subiectul piesei de teatru „Amadeus”, a dramaturgului britanic Peter Lavin Shaffer, pe care au jucat-o luni seară, la Deva, actorul Naţionalului bucureştean, Claudiu Bleonţ – în rolul lui Salieri – şi o trupă de tineri actori din Turnu Severin.

Un licean de 16 ani joacă rolul lui Mozart

Un text extraordinar, 23 de actori – majoritatea liceeni – şi o investiţie de 30.000 de euro au adus pe scenă un spectacol eveniment. Întâmplare sau destin, tinerii aleşi să interpreteze roluri solicitante devin în faţa spectatorului personaje cu charismă şi pasiuni ascunse spuse cu patos, în şoaptă.

Tânărul care îi dă viaţă pe scenă genialului Mozart nu are mai mult de 16 ani. E un licean de clasa a X-a din Turnu Severin. A fost şansa lui să se aleagă cu un asemenea rol.

„M-am întâlnit cu Claudiu Bleonţ şi cu regizorul Toma Enache într-un bar, într-o seară. A doua zi      ne-am revăzut şi, de aici încolo, lucrurile s-au întâmplat pur şi simplu”, a povestit Vlad Grosu cum a fost distribuit în rolul copilului-minune al muzicii clasice.

„Totul e lesne când iubeşti!”

Chiar dacă a fost scrisă acum 30 de ani, piesa lui Shaffer este la fel de actuală şi astăzi, pentru că tratează dorinţa de faimă, avuţie şi mărire. Pe acordurile muzicii lui Mozart, Antonio Salieri, „îmbălsămatul în faimă”, se decide să revină la viaţă, pentru a se spovedi şi a-şi mărturisi sincer toate ticăloşiile, uneltirile, eşecurile, calomniile, perversiunile, spaimele, ura, tristeţea, ranchiuna şi, nu în ultimul rând, suferinţa omului conştient că se află în afara harului divin.

„Nu vreau să mă iertaţi”, spune personajul imaginat de Shaffer, ci „vreau să mă înţelegeţi”. Vrea să înţelegem că i-a fost imposibil să accepte că Mozart a fost „flautul” peste care Dumnezeu a ales să-şi reverse harul, făcându-l să cânte cu uşurinţă, cu bucurie şi fără corecturi o muzică de neegalat.

De ce Mozart şi nu Salieri? Aceasta-i întrebarea! Întrebarea lui Salieri şi întrebarea pe care şi-o pun mulţi alţii: de ce celălalt şi nu eu? În numele acestora se răzvrăteşte compozitorul curţii în faţa lui Dumnezeu şi tot în numele lor se sfinţeşte în final, încercând să-i apere de toată suferinţa pe care ţi-o aduce această cale. Pentru că dacă nu pricepem că trebuie să ne bucurăm de harul divin, indiferent unde coboară el, alegem calea urii, a invidiei şi a minciunii şi este posibil să nu avem nici şansa şi nici curajul lui Salieri de a reveni la viaţă pentru a mărturisi şi pentru a fi iertaţi.

Poate că toţi „salierii” din zilele noastre ar fi tentaţi să răspundă: „Lesne din gură!”. Ceilalţi însă le pot răspunde, simplu: „Totul e lesne când iubeşti!”. Căci „Amadeus” a fost făcut cu şi din iubire pentru Mozart!

casetă:

PALMARESUL CAVALERULUI

Opt Oscaruri pentru „Amadeus”

Piesa „Amadeus” a fost scrisă în urmă cu 30 de ani de dramaturgul englez Peter Lavin Shaffer, iar premiera ei a avut loc în acelaşi an, la Royal Theatre din Londra. Un an mai târziu, spectacolul a fost jucat pe Broadway, unde a avut 1.181 de reprezentaţii, cu diverse distribuţii şi cu mare succes la public şi la critică. „Amadeus” a câştigat Premiul Tony pentru cel mai bun spectacol jucat pe Broadway. Piesa a fost ecranizată aducându-i lui Shaffer un Glob de Aur (1984) şi opt premii Oscar. În 1992, dramaturgul a obţinut Premiul William Inge pentru realizări deosebite în teatrul american, iar în 2001 Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii l-a ridicat la rang de Cavaler. Shaffer a scris „Amadeus” inspirat de drama în versuri „Mozart şi Salieri”, publicată de poetul rus Aleksandr Sergheevici Puşkin în anul 1830, care a fost adaptată ca spectacol de operă, sub acelaşi nume.

declaraţie:

„Mi se pare un text important pentru timpul pe care-l trăim acum, pentru că mărturiseşte exact cu ce se zbate omenirea în momentul acesta”

Claudiu Bleonţ, interpretul lui Salieri

Sursa: Ziarul Hunedoreanului

Amadeus

“Amadeus” pe scena constanteana

AmadeusCasa de Cultura va gazdui, pe 23 martie, piesa de teatru „Amadeus“, de Peter Shaffer, in traducerea lui Beatrice Staicu. Regia este semnata de Toma Enache.

Distributia cuprinde actorii Claudiu Bleont (Salieri), Vlad Grosu (Mozart), Raluca Badoiu, Sever Iriza, Marius Mihaila, Silvia Safroiu, Emil Raevschi, Ion Epuran, Lucretia Epuran, Mihaela Ariciu, Armand Iliescu, Ioana Ionascut, Ana Maria Stroe, Danusia Tufaru, Iulia Zaharia, Darko Huruiala, Petrica Suta, Bianca Ghelbereu, Andrei Bobilca, Alex Dumitrescu, Corina Preoteasa, Emilia Boldea. reprezentatia va incepe la ora 19.00.

Sursa: time4news.ro

Amadeus

Mozart va fi interpretat de un elev de 16 ani

AmadeusLa Casa de Cultură Constanţa a avut loc, ieri, o conferinţă de presă susţinută de Claudiu Bleonţ şi de Toma Enache, protagonist şi regizor al spectacolului „Amadeus”, care va fi jucat la Constanţa pe 23 martie.

Piesa, semnată de Peter Shaffer, a cărei ecranizare în regia lui Milos Forman a obţinut opt premii Oscar în 1984, a fost pusă în scenă de constănţeanul Toma Enache şi prezentată în premieră în noiembrie, anul trecut, la Palatul Cultural „Theodor Costescu” din Turnu Severin.

Din distribuţia spectacolului fac parte, în afară de Claudiu Bleonţ, care va interpreta rolul lui Salieri, peste 20 de actori din Turnu Severin. Mozart va fi interpretat de un elev în vârstă de 16 ani, care a impresionat echipa prin asemănarea fizică şi gestuală cu Tom Hulce, cel care a deţinut rolul compozitorului în filmul lui Forman.

„N-am vrut să intrăm în concurenţă cu filmul, care a luat opt premii Oscar, şi a trebuit să găsesc o formulă de a spune această poveste prin imagini teatrale”, a spus Toma Enache. În acelaşi timp, Claudiu Bleonţ ne invită „la o stare de spirit”, vizibil încântat de rolul său din „Amadeus”. Ca şi Peter Shaffer, Toma Enache păstrează conflictul dintre Mozart şi Salieri, dar transformă relaţia lor într-un raport de ordin psihanalitic: „Salieri şi Mozart sunt una şi aceeaşi persoană – îl iubeşte enorm, îl sapă enorm”, afirmă Claudiu Bleonţ.

Spectacolul îi va avea în distribuţie pe: Claudiu Bleonţ, Vlad Grosu, Raluca Bădoiu, Sever Iriza, Marius Mihăilă, Silvia Săftoiu, Emil Raevschi, Ion Epuran, Lucreţia Epuran.

Sursa: Cuget Liber

Amadeus

Al 9-lea Oscar pentru piesa Amadeus, primit de la publicul din Alba Iulia

AmadeusÎn 1984 apărea filmul biografic „Amadeus”, în regia lui Milos Forman, film răsplătit cu 8 premii Oscar, inclusiv pentru scenariul scriitorului Peter Shaffer. Regizorul Toma Enache a preluat scenariul lui Peter Shaffer şi l-a transpus pe scena de teatru. Piesa a venit şi la Alba Iulia, avându-l pe Claudiu Bleonţ în rolul principal – în rolul confesorului Salieri (cel care era în graţiile împăratului de la Viena şi care era principalul duşman al lui Mozart).

Un Mozart foarte veridic, talentat şi arogant, extravagant dar încrezător, a fost interpretat de Vlad Grosu, 16 ani, clasa a X-a, Turnu Severin. Constanze (soţia lui Mozart) – interpretată de Raluca Bădoiu, 18 ani, clasa a XI-a, Turnu Severin. Ambii elevi au talent şi doresc să facă studii de actorie în facultate. Celelalte personaje au fost jucate de actori şi elevi din acelaşi oraş (sala nu a fost plină, din păcate, pentru că spectacolul ar trebui văzut de cât mai multă lume; în sală, în schimb, i-am văzut pe prefectul Ştefan Bardan, subprefectul Raul Tudoraşcu sau Marian Sarmeş, fostul preşedinte de la FC Unirea).

Am plecat de la spectacol foarte plăcut impresionat, gândit – la dramele lui Mozart, la geniul său, la trădările şi comploturile lui Salieri. În spectacol, Salieri îşi spune toate „crimele”: „importantă este mărturisirea, faptul că are forţa să mărturisească în faţa publicului, care-i este confesor, că a păcătuit, a urât, a invidiat, a înşelat”, după cum ne-a declarat Claudiu Bleonţ.

Un spectacol pentru suflet, o confesiune a unui om mic ca talent muzical (Salieri), dar foarte apreciat în epocă de Curtea de la Viena (Salieri – invidios pe talentul divin al lui Mozart; prea puţin apreciat în timpul vieţii, Mozart a devenit unul din stâlpii muzicii mondiale). Un spectacol pe care trebuie să îl revedem. La Alba Iulia!

Sursa: Informatia de Alba

Amadeus

Omul zilei: Claudiu Bleonţ

Claudiu BleontAstăzi are loc în Bucureşti premiera spectacolului “Amadeus”, după o piesă de teatru scrisă de Peter Shaffer, în regia lui Toma Enache. “Amadeus”, care-l aduce în rolul principal pe Claudiu Bleonţ, poposeşte pentru prima dată la Bucureşti după un turneu prin ţară început la sfârşitul lunii ianuarie, prima reprezentaţie jucându-se la Turnu-Severin.

Bleonţ declara într-un interviu că “Amadeus” este vârful artistic. “Trebuie să vedeţi acest spectacol, deoarece este cel mai profund text contemporan de teatru, este o pledoarie în favoarea sufletului, întunericului şi luminii care zace în noi, este o pledoarie pentru destinul lui Mozart, pentru valoarea lui umană şi culturală şi, nu în ultimul rând, o pledoarie pentru iubire, care este singura manifestare care ne face să biruim zădărnicia.”

Spectacolul se joacă la Palatul Copiilor. Pentru cea de-a zecea reprezentaţie pe care o marchează cu rolul din “Amadeus”, dar şi pentru cei 30 de ani de teatru pe care-i sărbătoreşte anul acesta, Jurnalul Naţional îl declară pe Claudiu Bleonţ “Omul zilei”.

Sursa: Jurnalul National

Amadeus

Spectacol-confesiune cu… Mozart şi Salieri

AmadeusActorul Claudiu Bleonţ şi regizorul constănţean Toma Enache îi aşteaptă pe iubitorii teatrului, pe 23 martie, de la ora 19.00, la o întâlnire fabuloasă cu muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart şi cu epoca sa, recreată după piesa dramaturgului englez Peter Shaffer. Spectacolul, care a avut premiera în noiembrie 2009, la Palatul Cultural „Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin, îl va aduce pe scena Casei de Cultură din Constanţa pe Claudiu Bleonţ, în rolul compozitorului rival lui Mozart, Antonio Salieri, „Amadeus” fiind interpretat de un adolescent, Vlad Grosu, de numai 16 ani. Prin această piesă, publicului constănţean i se pregăteşte o surpriză, un spectacol despre care Toma Enache spune că l-a făcut „cu şi din dragoste pentru Mozart”.

„Vă invit să vedeţi acest spectacol, pentru că este cel mai profund text contemporan de teatru. Este o pledoarie în favoarea sufletului, luminii şi întunericului care zac în noi, o pledoarie pentru destinul lui Mozart, pentru valoarea lui umană şi culturală şi nu în ultimul rând, o pledoarie pentru iubire, care este singura manifestare care ne face să biruim zădărnicia”, a afirmat Claudiu Bleonţ. Artistul, cunoscut şi îndrăgit de publicul constănţean pentru rolurile sale expresive, pline de culoare, construite „ad-hoc” ca urmare a „întrebărilor mute” şi a energiei pe care o transmite publicul, consideră că „Amadeus” este vârful artistic al carierei sale. Bleonţ a afirmat că a început să lucreze la rolul lui Salieri acum şapte ani, sub direcţia lui Dinu Săraru, iar după ce proiectul a fost stopat, la câteva luni, în 2006, când s-au împlinit 250 de ani de la naşterea lui Mozart, a jucat, la Câmpulung Moldovenesc, rolul marelui compozitor german. „Acest rol i-a oferit posibilitatea lui Claudiu Bleonţ – având o paletă foarte largă de sentimente şi trăiri – să-şi arate în deplinătate talentul şi experienţa acumulate până acum”, a subliniat Toma Enache, regizorul născut la Mihail Kogălniceanu.

Din distribuţia piesei fac parte actori precum: Vlad Grosu (Mozart), Raluca Bădoiu, Sever Iriza, Marius Mihăilă, Silvia Săftoiu, Emil Raevschi, Ion Epuran, Lucreţia Epuran şi Mihaela Ariciu. Rolurile „Venticelli” sunt interpretate de 12 elevi severineni.

La baza spectacolului pus în scenă de Toma Enache se află povestea compozitorilor Wolfgang Amadeus Mozart şi Antonio Salieri, aşa cum a fost scrisă de Peter Shaffer, în 1979. Piesa lui Shaffer a fost inspirată de „Mozart şi Salieri”, o scurtă scenetă de Aleksandr Puşkin, adaptată, ulterior, pentru opera cu acelaşi nume de Nikolai Rimsky-Korsakov. Shaffer a adaptat-o mai târziu, pentru un film realizat în 1984, de regizorul Milos Forman, ecranizarea fiind distinsă cu opt premii Oscar. „Nu mi-am propus să intru în concurenţă cu filmul, un film care a luat opt premii Oscar. A trebuit să găsesc o formulă teatrală pentru a spune această poveste prin imagini teatrale”, a spus regizorul Toma Enache.

Preţul biletelor pentru spectacolul „Amadeus” este de 50 de lei. Turneul naţional de promovare a piesei a debutat la Râmnicu Vâlcea, pe 27 ianuarie, chiar de ziua lui Mozart (254 de ani de la naştere).

Publicul din Constanţa va putea vedea pe scena Casei de Cultură, pe 27 martie, un nou spectacol semnat de Toma Enache, „Secta femeilor”. Celelalte piese montate de regizorul constănţean, care s-au jucat şi pe scena de acasă, sunt „O noapte furtunoasă” şi „Mincinosul”, reprezentând tot atâtea colaborări cu actorul Claudiu Bleonţ.

Sursa: Telegraf Online

Amadeus

„Amadeus”, spectacol-eveniment dedicat lui Mozart

AmadeusActorul Claudiu Bleonţ şi regizorul constănţean Toma Enache le pregătesc constănţenilor o întâlnire specială cu epoca şi muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart. Emoţionantul eveniment artistic va avea loc pe 23 martie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Piesa „Amadeus”, după textul dramaturgului englez Peter Shaffer, îi va aduce pe aceeaşi scenă pe inepuizabilul actor Claudiu Bleonţ, în rolul compozitorului rival lui Mozart, Antonio Salieri, şi pe Vlad Grosu, un adolescent de 16 ani, din Drobeta Turnu Severin. Unul dintre cele mai importante texte de teatru contemporan – Peter Shaffer a adaptat piesa în 1984, pentru un film regizat de Milos Forman şi distins cu opt premii Oscar – va aduce pe generoasa scenă constănţeană 25 de actori, în cadrul unui spectacol-eveniment.

„În orice spectacol de teatru, publicul este investit să fie martor sau observator. În ‘Amadeus’, el este investit să fie confesor. Va asculta cea mai profundă spovedanie a unui om despre ceea ce are el luciferic, tainic, adânc, ascuns şi păcătos, în acelaşi timp făcând o pledoarie pentru ceea ce înseamnă Wolfgang Amadeus Mozart, adică creativitate, libertate, inventivitate, forţă de creaţie”, a specificat Claudiu Bleonţ. Actorul a precizat că, odată cu interpretarea acestui rol, viaţa sa a început să se schimbe din punct de vedere artistic.

Spectacolul „Amadeus” este jucat în cadrul unui amplu turneu naţional, care a cuprins oraşele Râmnicu Vâlcea, Târgu-Jiu, Deva, Alba-Iulia şi Mediaş, urmând ca actorii „să dea examen” în faţa publicului din Bucureşti, a doua zi după susţinerea reprezentaţiei de la Constanţa. Regizorul Toma Enache, bucuros de fiecare dată să joace „acasă” – a debutat în anul 1997, montând pe scena constănţeană spectacolul „Alecesta”, de Euripide – promite, la rândul său, o întâlnire de excepţie cu un text tulburător, pe muzica genială a lui Mozart, într-o interpretare de valoare: un regal actoricesc cu Claudiu Bleonţ.

Sursa: Telegraf Online

Amadeus

Toma Enache este regizor aromân de teatru antic

Toma EnacheLa vârsta de 14 ani creştea animale pe dealurile din Kogălniceanu, iar acum joacă teatru în limba aromână. Toma Enache este un Scorpion ambiţios, tot timpul în vervă şi cu zâmbetul pe buze. A venit zilele trecute la Constanţa alături de bunul său prieten Claudiu Bleonţ, pentru a anunţa un nou spectacol.

„Să-l fi văzut pe Bleonţ vara trecută, în picioarele goale pe pământul arid al grădinii mamei de la Kogălniceanu, culegând roşii şi ardei…“, povesteşte râzând Toma.

Are trei surori mai mari, toate căsătorite cu aromâni, el fiind singurul care s-a îndrăgostit nebuneşte de o maramureşancă şi cu care va avea, în iunie, primul copil al familiei Toma Enache. „E băiat! Şi o să-l învăţ aromână, aşa cum am învăţat-o şi pe soţia mea, şi pe prietenii mei“, spune Toma.

„Aromânii au luat bilet“

A terminat Liceul Palas din Constanţa şi pentru că iubea animalele s-a dus la Bucureşti, unde s-a înscris la Facultatea de Zootehnie. „În timpul facultăţii începusem să scriu poezie la cenaclul literar  «La Steaua» şi s-a întrebat cine să regizeze punerea în scenă a acelor versuri. M-am oferit eu şi a ieşit neaşteptat de frumos, iar spectacolul a fost preluat de TVR în 1992“, povesteşte Toma Enache.

Săli arhipline

S-a apucat de teatru, iar examenul de licenţă pe care l-a susţinut în 1997 a fost o piesă după Euripide cu actori de la Teatrul Dramatic din Constanţa. Fondul muzical al spectacolului a fost muzică aromână veche şi pentru că spectacolul s-a bucurat de succes, Toma a continuat să promoveze cultura aromână.

A pus în scenă „Conu Leonida faţă cu reacţiunea“ numai în aromână, iar premiera a avut loc la Teatrul Naţional din Skopje. A urmat „O noapte furtunoasă“, cu 100 de reprezentaţii în Macedonia, Spania, Ungaria; apoi „Tenda“, alt spectacol în aromână.

„Săli arhipline am avut în Macedonia, Grecia şi am fost singurul regizor aromân care a prezentat în limba maternă piese de teatru antic sau cu autori clasici. Iar în ţară, faptul că am reuşit să adun mii de aromâni la un spectacol cu bilet e mare lucru! Aromânii sunt zgârciţi, dar uite că am reuşit să le stârnesc interesul pentru teatrul adevărat“, spune Toma răzând.

Teatru radiofonic

A mai regizat, însă în limba română, în acest an, „Secta Femeilor“ după „Norii“, de Aristofan, spectacolul radiofonic de teatru-document „Toma Caragiu“; în 2009 – „Amadeus“, „Mincinosul“, de Carlo Goldoni, prezentat la Teatrul Nottara din Bucureşti, „Trei poveşti americane“, pentru Teatrul Naţional Radio şi altele. În 2006, pentru „Bucureşti Underground“, după Orfeu şi Euridice, Toma Enache a primit Marele Premiu în Croaţia la festivalul „Grand Prix Marulic“, dar şi o nominalizare Uniter.

Sursa: Adevarul

Amadeus

Claudiu Bleont – „Va invit la o stare de spirit”

Claudiu BleontLuna aceasta, pe 23, se pune în scenă, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanţa, piesa de teatru „Amadeus”, de Peter Shaffer. Actorul Claudiu Bleonţ şi regizorul Toma Enache au venit ieri la Constanţa, să ne spună cum trebuie percepută această piesă şi să ne convingă că este din categoria celor care nu trebuie ratate. Ambii sunt legaţi, într-o mai mică sau o mai mare măsură de Constanţa. Aici şi-au făcut debutul sau aici revin cu drag, an de an, pentru că publicul îi apreciază.

Regizorul acestei piese, Toma Enache, originar din Kogălniceanu, a debutat pe tărâm dobrogean, în 1997, la Teatrul Dramatic din Constanţa, cu piesa „Alcesta”. „De fiecare dată mă întorc cu mare bucurie la Constanţa, locul unde am crescut, unde m-am format. Am foarte mulţi prieteni. Îi aştept pe toţi să vadă acest spectacol şi promit tuturor celor care mă cunosc şi celor care nu mă cunosc, că nu vor fi dezamăgiţi de acest spectacol şi că merită să vină să-l vadă”, a precizat Toma Enache. Referitor la eforturile depuse pentru ca „Amadeus” să fie într-adevăr unul dintre cele mai bune spectacole care se joacă la această oră în ţară, Toma Enache a recunoscut că este o muncă foarte grea dar în acelaşi timp foarte frumoasă. „Acest spectacol îţi împlineşte tot efortul şi satisfacţia pe care ţi-o oferă când îl vezi. Uiţi că ai muncit la el. Totul ţi se pare că a fost o bucurie de când a început până când a văzut lumina rampei”, a mai adăugat regizorul.

Datorită talentului său, Claudiu Bleonţ a fost „adoptat” de Constanţa şi simte acest lucru. Revine mereu cu drag la malul mării, fie că este iarnă, fie că este vară. „Nu sunt născut aici. Sunt adoptat şi mă recunosc făcând parte din sufletul dobrogean şi din Constanţa. Cele mai importante roluri pe care le-am făcut în Teatrul Naţional au venit în turneu aici, de când eram încă stagiar la Petroşani, şi cu cele mai importante spectacole pe care le-am făcut, am trecut prin Constanţa”, ne-a mărturisit ieri, Claudiu Bleonţ. „Amadeus” are însă ceva special, nu neapărat pentru faptul că este o piesă la care s-a lucrat foarte mulţi ani sau pentru că dispune de o echipă mare, de 30 de persoane sau pentru efectele deosebite pe care şi constănţenii o să aibă posibilitatea să le vadă. „Cred că vârful artistic este Amadeus. Trebuie să vedeţi acest spectacol deoarece este cel mai profund text contemporan de teatru, este o pledoarie în favoarea sufletului, întunericului şi luminii care zace în noi, este o pledoarie pentru destinul lui Mozart, pentru valoarea lui umană şi culturală şi nu în ultimul rând o pledoarie pentru iubire, care este singura manifestare care ne face să biruim zădărnicie”, a precizat Bleonţ. Atât el, cât şi Toma Enache cred că şi constănţenii vor „gusta” această piesă. Deja s-a bucurat de cinci săli pline la Severin, într-un oraş de provincie. „Pentru noi o piatră de încercare va fi această sală pentru că este o sală mare”, a precizat regizorul Enache, însă urmează şi spectacolul din Bucureşti care are parte, de asemenea, de o sală mare. „Propunem publicului o întâlnire cu muzica lui Mozart, nu muzica aceea plictisitoare, ci muzica plină de viaţă a lui Mozart prezentată într-un spectacol de teatru şi credem că şi el s-ar bucura ca un public larg să ştie că acestea au fost scrise de Mozart, cum au fost scrise şi în ce condiţii”, a mai adăugat Toma Enache.

Peter Scheffer s-a inspirat, când a scris această piesă, în anul 1979, din „Mozart şi Salieri”, o scurtă scenetă de Aleksandr Puşkin, adaptată ulterior pentru opera cu acelaşi nume, de Nikolai Rimski-Korsakov. Premiera piesei britanice a avut loc în anul 1979, la Royal National Theatre din Londra, cu mare succes, astfel că în 1980, s-a jucat pe Broadway, la celebrul complex al teatrelor din New York, unde a avut 1.181 de reprezentaţii, cu diverse distribuţii, însă cu acelaşi mare succes.

Pe lângă Claudiu Bleonţ, în rolul lui Salieri, din distribuţie mai face parte Vlad Grosu – Mozart, Raluca Bădoiu, Sever Iriza, Marius Mihăilă, Silvia Safroiu, Emil Raevschi, Ion Epuran, Lucreţia Epuran, Mihaela Ariciu, Armand Iliescu, Ioana Ionascut, Ana Maria Stroe, Danusia Tufaru, Iulia Zaharia, Darko Huruiala, Petrica Suta, Bianca Ghelbereu, Andrei Bobilca, Alex Dumitrescu, Corina Preoteasa şi Emilia Boldea.

Sursa: Ziua de Constanta

Amadeus

Teatru şi muzică la superlativ, în mega-producţia „Amadeus”

Spectacol AmadeusSpectacolul-eveniment „Amadeus”, în regia constănţeanului Toma Enache, o producţie grandioasă, cu 25 de actori, decoruri şi costume impresionante, într-un joc fabulos de sunet şi lumini, s-a jucat, marţi seară, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, cu casa de bilete închisă. Piesa, care a împletit muzica de operă şi teatrul, a adus în faţa a aproape 800 de constănţeni atmosfera epocii lui Mozart şi Salieri – cei doi rivali interpretaţi convingător de Vlad Grosu şi, respectiv, inegalabilul Claudiu Bleonţ.

Spovedania lui Claudiu Bleonţ Unul dintre cele mai mari şi profunde texte contemporane despre ce înseamnă sufletul omenesc, „Amadeus”, de Peter Shaffer, vorbeşte despre întunericul, necunoscutul, lucifericul şi, totodată, despre lumina, deschisul, aventurosul, inspiratul, genialul Mozart care se ascunde în fiecare dintre noi. Spectacolul este o convingătoare pledoarie pentru artă, fiind realizat cu şi din iubire pentru geniul muzicii clasice, Wolfgang Amadeus Mozart. Claudiu Bleonţ a reuşit, şi de această dată, să trezească admiraţia constănţenilor, fiind aplaudat fără rezerve. În rolul compozitorului Curţii, Antonio Salieri, „Îmbălsămatul în faimă”, Claudiu Bleonţ vine să se confeseze în faţa publicului. Spovedania sa surprinde tot ceea ce este luciferic, tainic, adânc, ascuns şi păcătos în fiinţa umană, reflectând, totodată, suferinţa omului conştient că se află în afara harului divin.

Din distribuţia acestui spectacol, care a însemnat o adevărată desfăşurare de forţe, au mai făcut parte: Raluca Bădoiu, Sever Iriza, Marius Mihăilă, Silvia Săfroiu, Emil Raevschi, Ion Epuran, Lucreţia Epuran, Mihaela Ariciu, Armand Iliescu, Ioana Ionăscut, Ana Maria Stroe, Danusia Tufaru, Iulia Zaharia, Darko Huruială, Petrică Suta, Bianca Ghelbereu, Andrei Bobilcă, Alex Dumitrescu, Corina Preoteasa, Emilia Boldea.

Soprana Roxana Bageac, „Regina nopţii” De remarcat a fost, în cadrul spectacolului, prezenţa Roxanei Bageac, soprana constănţeană care a interpretat aria „Regina nopţii” din „Flautul fermecat”, de Mozart. Artista lirică a fost coptată în mega-producţia „Amadeus” săptămâna trecută, cu prilejul filmărilor pentru cunoscuta emisiune a Neptun TV, „Ore verzi”, când invitaţi ai gazdei Gabriela Bădilă au fost regizorul şi Toma Enache şi Claudiu Bleonţ. Imediat după spectacol, Roxana Bageac a declarat: „Am ajuns să lucrez cu aceşti oameni minunaţi datorită emisiunii ‘Ore verzi’ (n.r. difuzată duminica), de la Neptun TV. A fost extraordinar să colaborez cu nume mari cum sunt cele din spectacolul ‘Amadeus’, sunt nişte oameni cu o încărcătură fantastică şi este o onoare pentru mine să fiu şi eu cooptată. Vom continua turneul cu ‘Amadeus’, în toate spectacolele în care voi putea să joc alături de ei, o voi face cu toată plăcerea”.

Actorul care a primit şi cele mai entuziaste aplauze din partea publicului constănţean, Claudiu Bleonţ, a spus, la final: „Sunt onorat că am jucat la Constanţa, în faţa acestui public extraordinar. Fiecare întâlnire cu publicul ‘hrăneşte’ spectacolul”. Bleonţ a adăugat: „Salieri (n.r. personajul său) este un om ca noi toţi, numai că are sinceritatea să spună ce îi trece prin cap şi ce a făcut. Dar, în acelaşi timp, fiecare dintre noi e şi Salieri, e şi Mozart, aceasta e valoarea textului. Publicul ne-a investit să fie confesor şi a ascultat cu răbdare şi toleranţă o mărturisire care ne include pe toţi, ca specie umană”.

Regizorul Toma Enache, fiul rătăcitor întors acasă Referitor la abordarea acestui text, regizorul Toma Enache a precizat: „Este una din cele mai importante piese scrise de un autor contemporan, Peter Shaffer, un text de o mare diversitate a trăirilor umane. Un rol foarte important este făcut de Claudiu Bleonţ, parcă toate experienţele lui s-au adunat în acest rol, pentru a erupe toată lava, tot ce a adunat în cariera lui de până acum a explodat în acest rol, alături de o echipă tânără şi entuziastă, de un Mozart de numai 16 ani, de o Constanţă foarte talentată. Sunt extrem de bucuros de reacţia publicului, cu atât mai mult cu cât şi eu sunt constănţean. M-am simţit ca un fiu rătăcitor întors acasă, în cinstea căruia publicul a tăiat mielul cel gras!”.

„Amadeus” este un spectacol extrem de elogiat de critica şi publicul internaţional, ecranizarea textului, în regia lui Thomas Forman, câştigând opt premii Oscar. De asemenea, punerea în scenă de pe Broadway a piesei „Amadeus”, în anii ’80, a avut 1.181 de reprezentaţii, cu diverse distribuţii. Versiunea românească a spectacolului este aşteptată cu nerăbdare de publicul constănţean, mai ales că reuneşte un număr important de actori cu rezonanţă în peisajul teatral românesc. Autorul englez Peter Shaffer s-a inspirat din scurta dramă în versuri „Mozart şi Salieri”, publicată de poetul rus Puşkin, în anul 1830 şi care fusese adaptată ca spectacol de operă, cu acelaşi nume, muzica fiind compusă de Nikolai Rimski-Korsakov. Premiera piesei britanice a avut loc în anul 1979, la Royal National Theatre din Londra, cu mare succes, astfel ca în 1980 s-a jucat pe Broadway, celebrul complex al teatrelor din New York, unde a avut aproape 1.200 de reprezentaţii, de mare succes la public şi la critică.

Sursa: Telegraf Online

Amadeus

Claudiu Bleonţ şi actorii severineni-aplaudaţi la scenă deschisă

Claudiu BleontSala de spectacole a Palatului Cultural „Theodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin a găzduit aseară spectacolul de teatru „Amadeus”, de Peter Shaffer.

Este a doua premieră teatrală din această stagiune.  În luna octombrie teatrul severinean a încântat publicul cu spectacolul „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, în regia lui Emil Boroghină, fost director al Teatrului Național din Craiova și director al Festivalului Internațional Shakespeare.

Piesa „Amadeus” a fost pusă în scenă la Drobeta Turnu Severin de regizorul Toma Enache.

,,O premieră, după cum aţi văzut publicul severinean a fost foarte încântat, foarte entuziasmat, unii au lăcrimat, şi cred că aceste lacrimi de bucurie după acest spectacol, depun mărturie despre valoarea şi calitatea spectacolului.

Alături de un Claudiu Bleonţ senzaţional străluceşte întreaga echipă, de aceea nici nu vreau să spun nume, ci întreaga echipă care a strălucit, după cum am spus, Claudiu Bleonţ senzaţional, şi întreaga echipă a fost entuziastă, plină de dăruire, şi-a îndeplinit sarcinile pe care le-a avut fiecare. Nu putem decât să ne bucurăm împreună şi îi aşteptăm pe severineni pe: 27 noiembrie, pe 5 decembrie şi pe 17 decembrie la sala Teatrului Theodor Costescu, care cred că şi el s-a bucurat astă seară că luminile scenei s-au aprins atât de puternic şi că sufletele severinenilor au pulsat aşa cum cred că şi-a dorit el dintotdeauna.” a  spus Toma Enache- regizor piesa “Amadeus” de Peter Shaffer.

Aflată deja la a doua premieră în această toamnă, actriţa Silvia Săftoiu, s-a concentrat, a pus suflet şi a dat tot ce a fost mai bun în interpretarea rolului contesa Orsini Rozemberg în piesa „Amadeus”. ,,Sunt încă emoţionată, dar mă bucur că am putut să dau viaţă acestui personaj, Contesa Orsini Rozemberg- director de teatru. Trăiesc un vis, un vis care a devenit realitate, faptul că am putut să fiu în astă seară alături de Claudiu Bleonţ, la aşa o premieră, asta mă bucură foarte mult şi îmi dă speranţă pentru viitor.

Am reuşit în două luni de zile să joc în două premiere, în octombrie ,,Steaua fără nume” de Mihail Sebastian  în regia domnului Emil Boroghină, iar acum în această frumoasă piesă, deasebită, nobilă pot să spun, „Amadeus” de Peter Shaffer, în regia lui Toma Enache. Am fost o echipă, am reuşit să strălucim datorită lui Claudiu Bleonţ şi mă bucur că am avut ocazia să fiu alături de el pe scenă. Este un actor deştept care, nu ştiu cât de bună impresie a făcut în alte roluri, dar acesta a fost senzaţional. Pe cei care nu aţi reuşit să ajungeţi în data de 19 noiembrie la premieră vă aşteptăm în data de 27 noiembrie , vinerea viitoare, când o să avem un alt spectacol, în data de 5 decembrie şi în data de 17 decembrie. Vă aşteptăm cu drag să vedeţi o piesă deosebită.” a spus Silvia Săftoiu- actriţă Teatrul popular din Drobeta Turnu Severin.

Sursa: radiolumina.ro

Amadeus

Succes urias pentru piesa Amadeus in fata publicului din Alba Iulia

Spectacol AmadeusPiesa de teatru „Amadeus” a fost jucată pe 23 februarie, ziua de naştere a lui Handel, un alt mare compozitor german…
În 1984 apărea filmul biografic „Amadeus”, în regia lui Milos Forman, film răsplătit cu 8 premii Oscar, inclusiv pentru scenariul scriitorului Peter Shaffer. Regizorul Toma Enache a preluat scenariul lui Peter Shaffer şi l-a transpus pe scena de teatru. Piesa a venit şi la Alba Iulia, avându-l pe Claudiu Bleonţ în rolul principal – în rolul confesorului Salieri (cel care era în graţiile împăratului de la Viena şi care era principalul duşman al lui Mozart).
Un Mozart foarte veridic, talentat şi arogant, extravagant dar încrezător, a fost interpretat de Vlad Grosu, 16 ani, clasa a X-a, Turnu Severin. Constanze (soţia lui Mozart) – interpretată de Raluca Bădoiu, 18 ani, clasa a XI-a, Turnu Severin. Ambii elevi au talent şi doresc să facă studii de actorie în facultate. Celelalte personaje au fost jucate de actori şi elevi din acelaşi oraş (sala nu a fost plină, din păcate, pentru că spectacolul ar trebui văzut de cât mai multă lume; în sală, în schimb, i-am văzut pe prefectul Ştefan Bardan, subprefectul Raul Tudoraşcu sau Marian Sarmeş, fostul preşedinte de la FC Unirea).
Am plecat de la spectacol foarte plăcut impresionat, gândit – la dramele lui Mozart, la geniul său, la trădările şi comploturile lui Salieri. În spectacol, Salieri îşi spune toate „crimele”: „importantă este mărturisirea, faptul că are forţa să mărturisească în faţa publicului, care-i este confesor, că a păcătuit, a urât, a invidiat, a înşelat”, după cum ne-a declarat Claudiu Bleonţ.
Un spectacol pentru suflet, o confesiune a unui om mic ca talent muzical (Salieri), dar foarte apreciat în epocă de Curtea de la Viena (Salieri – invidios pe talentul divin al lui Mozart; prea puţin apreciat în timpul vieţii, Mozart a devenit unul din stâlpii muzicii mondiale). Un spectacol pe care trebuie să îl revedem. La Alba Iulia!

Sursa: plaiuluminatu.ro