NOAPTEA FURTUNOASĂ FAȚĂ’ CU VISUL AMERICAN

[HTML1]

Visele nu se risipesc dar nici nu zboară dacă nu le dai aripi. Câtă dreptate avea Pablo Neruda! În 2005, când „O noapte furtunoasă” avea premiera în București, eu visam lucruri interzise în legătură cu acest spectacol și multe reprezentații. Îl botezasem Don Quijote, cu speranța că va răzbi și că va fi iubit de public. Cineva de sus i-a dat aripi și „Noaptea furtunoasă” a zburat prin toată Romania, apoi prin Ungaria, Spania, Macedonia, Germania, pentru în final, după 100 de reprezentații, să poposească în AMERICA.

Așa s-a întâlnit „Noaptea furtunoasă” cu românii din America și cu fațetele visului american, pentru că dinapoia, dinaintea și dinlăuntrul  fiecărui vis se află un suflet profund românesc. La această întâlnire românul din fiecare s-a trezit, cerându-și dreptul la sensibilitate, la o vibrație profundă pe care un alt timp și un al loc nu o pot schimba.

În ochii lor, ai românilor de acolo –  poate unii dintre ei încercând și o lacrimă de bucurie – „Noaptea furtunoasă” și-a adâncit sensurile, întunericul, hazul și necazul din ea. Prin această întâlnire, am trăit într-un fel mai adânc rostul teatrului, al întâlnirii, al întâlnirii publicului cu actorii, al întâlnirii publicului cu întrebările din ei, al întâlnirii actorilor cu întrebările din ei. Această întâlnire mi-a reconfirmat credința că teatrul este cea mai frumoasă formă de prietenie!

Mulțumiri Ambasadei României din Washington DC și Domnului Ambasador Adrian Vierița, Asociației de Schimburi Culturale Romano-Americane condusă de Elena și John Chester, ASTROM – Asociația  Studenților și Tinerilor Profesioniști Români din Washington DC, coordonată de Bogdan Banu, d-lui Adrian Tudorache, d-nei Jeanina Cizmaru, Institutului Cultural Român din Bucuresti și celor care au fost prezenți la spectacolele din Washington DC și Charlotte.

Mulțumiri  tuturor celor care ne-au găzduit, celor care ne-au sprijinit și au contribuit la promovarea și desfășurarea evenimentului, prietenilor pe care teatrul ni i-a adus aproape – Gabi, Laura, Marius, Eni, Carmen, Micandra, Gabi, Corina și mulți alții.  Mulțumiri celor care au venit din alte orașe pentru a vedea acest spectacol și celor care și-au marturisit impresiile despre el pe blogul meu.

Închei amintindu-vă un citat din Seneca: „Ca o piesă de teatru, așa este viața: nu contează cât de mult a ținut, ci cum s-a desfășurat.”

Cu prietenie, TOMA ENACHE