O noapte furtunoasă

Acest spectacol este rodul
unor întâmplări fericite şi
Nenea Iancu ştie de ce!

În fond, ce îşi dorea Caragiale să vadă în munca cu actorii: crearea unei expresivităţi fireşti în jocul scenic prin simplificarea lui. Îi plăcea mai mult “cum” se joacă decât “ce” se joacă. Într-adevăr, s-a spus că în opera lui Caragiale nu regizorii reinventează lucruri noi ci că opera lui îşi dezvăluie mereu noutatea faţă de contemporani. Aşa mi s-a arătat “noaptea furtunoasă” în straie armâneşti, fluierându-şi oful şi cu “sarica balcanică” răsturnată în zilele noastre.

Cred că în acest spectacol se topesc în mod plăcut energiile caragialeşti cu cele ale regizorului, ale actorului, ale scenografului, însă bucuria împărtăşirii acestor energii revine, desigur, numai actorilor. Şi poţi să le spui din toată inima un “bravos absolut”.

Le mulţumesc actorilor şi colaboratorilor care au trudit la zămislirea acestui spectacol, a acestui copil, pe care mi-aş îngădui să-l botez Don Quijote, cu speranţa că va fi la fel de răzbătător şi iubit de public ca şi personajul lui Cervantes. Pentru asta nu trebuie decât să lupte cu indiferenţa ce ne înconjoară.

Închei optimist, cu urarea lui Nenea Iancu:
“Să fiţi veseli şi sănătoşi!”
“S-hiţ hârioşi şi sănătoşi!“

[nggallery id=4]

“O noapte furtunoasa” in S.U.A.

[nggallery id=18]

Articole din categoria “O noapte furtunoasa”

[catlist id=16 numberposts=-1 catlink=yes excludeposts=142]