Lali Nida s-apuliseashti cu stranghilj

Lali Nida s-apuliseashti cu stranghilj

Lali Nida s-apuliseashti cu stranghilj

Un spectacol – eveniment, în aromână

2002 – un centenar şi jumătate de la naşterea lui I.L. Caragiale, în acelaşi timp 90 de ani de la moartea dramaturgului. Intr-o seară de iulie, vechea şi de memorie stradă a Lipscanilor trăia sub felinare freamătul din adânc al aromânilor, care soseau la sala Rapsodia Română pentru un spectacol de teatru în limba lor: ”Lali Nida s-ampuliseaşti cu strânghil’ii”, “Conu’ Leonida fată cu reacţiunea” de I.L. Caragiale, piesă transpusă în aromână de scriitorul şi regizorul Toma Enache, căruia de asemenea îi aparţin regia artistică şi rolul titular. Transpunerea, de excepţie, inspirată, suplă, este făcută într-o deplină conştiinţă bilingvă, nealterând fidelitatea faţă de limba literară şi păstrând totodată prin expresiile idiomatice şi exprimările specifice, savoarea atât de proprie aromânei.
Toma Enache lucrează binenţeles tot cu comicul (gradat pe ironie şi umor) îndeosebi comicul caracteriologic şi de situaţie: chiar la momentele de spaimă ale eroilor, în nota râsului caragelian, grotescul emană duioşie. Lali Nida este un naiv, cu o excelentă părere despre sine în faţa consoartei, mai ales cănd îi explică actul poliţiei. Contrazis de realitate, se reechilibrează repede, neândurând penibilul. Cu o intuiţie familială desăvărşită, Toma Enache restituie discreţia caragialescă, creează portretul unui soţ poruncitor şi tandru, convins de calităţile sale spirituale, morale, care urmăreşte cu indulgenţă dar afectiv, stângăciile soţiei, întrutotul supusă lui.
Efimiţa, varianta aromână Chira, interpretată cu talent şi înţelegere ascunsă, fină, de Aurica Piha, respiră prin gândurile şi gesturile bărbatului ei. Când i se iveşte personalitatea şi vrea să-şi clarifice nişte idei în raport cu discursul lui Nida, eroina se retuşează urgent într-un comic de tipul ticului verbal: “dip aşi”, “cum dzăţ”, “aşi soare”. Scena de familie este adăugită de prezenţă Saftei, “huzmicheara”, interpretată cu umor, în reala cunoaştere a apariţiei sale în piesă de Irina Paris.
In scenografia Danielei Steriadis, în fluxul muzical ilustrat de Vasile Manta, piesa de I.L. Caragiale este o cortină deschisă la care însăşi genialul dramaturg s-ar simţi bine, în decorul de acasă s-ar simţi.Trebuie amintit că piesa a fost prezentetă cu mare succes pentru publicul aromân la Teatrul Naţiunilor din Skopje (Macedonia), Velingrad (Bulgaria), Mulovişte, Gopeş (Macedonia), Bucureşti, Constanţa, Tulcea, Arad (Romănia).

de Mariana Nuşi Vintilă

EVENIMENTU EXTRAORDINAR CU ARTIŞŢĂ EXTRAORDINARI!

Sãmbãtã, pi 03 di Brumar, 2001, EVENIMENTU EXTRAORDINAR cu ARTIŞTĂ EXTRAORDINARI!
Scopia, la Teatrul-a naţionalităţlor “fu djucată“ piesa “Lali Nida s-ampuliseaşti cu strănghil’i” şi trădusã pi armãneaşti di actorlu şi rejiser Toma Enache di Bucureşti.
Echipa n’icã (Toma Enache – “Nida“, Aurica Piha – “Kira, nicuchira alui” şi Irina Paris – “huzmicheara“) u feaţiră publica, prota s-ciuduseascã, deapoaia s-hãrseascã şi dip tu soni egzaltatã sã ntreabã: cum?, ţi s-aştipta pãn tora?, va-s poatã iara?, va-s aibã nica?… ş-bãtea pãln’ili, nu dãnãsea niti cãndu reflectoarili s-asteasirã. Ma “biss“ nu-avu (ca nu putea s-aibã)! Vidzui ocl’i lãcãrmats di harauã, vidzui oamin’i (armãn’i) emotionaţ păn ti ciudii ma tut unã oarã pãnã actorl’i “djuca” pi stenã, ”contacta” cu el’i canda di totna şi di-aradã suntu la teatru pi armãneaşti.
Vidzum un mari talentu di artistu (Toma Enache) cu mãsturlãchi s-ti treacã dit un chiro tu altu şi s-tã si parã ca oara tutã eştă “aclo”, cu sensu şi puteari ti lişoară şi trãoarã transformari şi unã limbã curat armãneascã“ ca di un chiro“, canda cu an’i di dzãli cafi dzuã djoacã pi armãneaşti. (Avdzãi un di nigã mini cari nu paraputea s-aravdã cum comenta: “canda avdu auşlu a meu cum zburaşti cu dadã-mea…“).
Ş-cara s-nu hibã ti ciudii tu ti rolã l-vidzum Toma, nã ciudusim tut cari li şteam di ma ninti Irina Paris şi Aurica Piha (pãnã tora maş jurnalisti la Redactsia armãneascã di la Radio Romãnia Internaţional) di Bucureşti. Cu siguranţa cu cari călcarã pi stena di teatru shi lishureatsa cu cari “djucarã” prezentarã un nãu talentu.
Aurica Piha djuca pi sţenă ca dzãnã n-cor, tãsea pi-n casã canda cafi dzuã sã scoalã şi s-bagã tu stran’ili armãneşti. Rolja u-adusi cu mari siguranţă di actor profesional (ti ciudii!) şi tuţ noi nă dusi tu eta cãndu “buna nicuchirã armãnã“ avea maşi dulti zboarã ti nicuchirlu a l’ei. “Aşi soare, aşi soare…“ li avdzãi s-diftursea ahãnti ori dupu spectaclu di armãnili moderni di azã.
Şi s-nu fac alatusi, sã spun ca nu-u aduc aminti tu soni ca nu eara ahãt bunã ma ti-atea că rol’ia l’i-eara ma n’ică: Irina Paris!
Dumidzalim, ţi transformari! Irina mulaca, cu dulţi zbor, intră pi sţenă cu poala mplinã di leamni ma din gurã scutea foc ş-pirã. Mãtina ca cãcifoarticã (ca cum ş-l’i-undzeaşti-a unãl’ei huzmichearã) şi-l’i deadi nauã tonalitati şi dinamicã-a spectaclului (“pam-pam! pam – pam!“)
Ş-tu dipisitã: “S-bãneadzã Armãnamea!“
S-BANEADZĂ ACTORL’I CARI LU ANYEARĂ TEATRUL ARMÂNESCU!

Cu mari tin’ii şi vreari frãteascã! Santa Djica – Scopjie