NOAPTEA FURTUNOASĂ FAȚĂ’ CU VISUL AMERICAN

[HTML1]

Visele nu se risipesc dar nici nu zboară dacă nu le dai aripi. Câtă dreptate avea Pablo Neruda! În 2005, când „O noapte furtunoasă” avea premiera în București, eu visam lucruri interzise în legătură cu acest spectacol și multe reprezentații. Îl botezasem Don Quijote, cu speranța că va răzbi și că va fi iubit de public. Cineva de sus i-a dat aripi și „Noaptea furtunoasă” a zburat prin toată Romania, apoi prin Ungaria, Spania, Macedonia, Germania, pentru în final, după 100 de reprezentații, să poposească în AMERICA. Citeşte mai mult…

In premiera la Washington cu “O noapte furtunoasa”

Şi a fost într-adevăr „O noapte furtunoasă”! Sala a fost în picioare la finalul reprezentaţiei actorilor de la Teatrul Naţional din Bucureşti! Aplauzele nu au contenit, iar prezenţa lui nenea Iancu a ridicat spiritele celor care au luat parte la premiera piesei celui mai renumit dramaturg roman, I.L. Caragiale, la Washington.
De origine aromân, regizorul Toma Enache păstrează tenta clasica a piesei, introducând doar câteva elemente moderne, atât cât să dea o şi mai mare valoare variantei sale. Reuşeşte să creeze un permanent dialog între actori şi spectatori, fără să diminueze din acţiunea piesei. Actorii poartă costume româneşti şi aromâneşti, uşor stilizate plastic, lucru demn de lăudat în teatrul actual, unde există de multe ori tendinţa de a moderniza pâna la punctul în care se pierde originalitatea piesei. Aici este de aplaudat regizorul, pentru că a reuşit să păstreze admosfera creată de Caragiale, dându-i exact atât cât trebuie izul de modernism. Spectacolul a fost jucat în limba română, în paralel făcându-se o proiecţie în limba engleză cu sumarul piesei.
Personajele iau viaţă sub interpretarea extraordinară a trupei actorilor de la Naţional: Claudiu Bleonţ (Rică Venturiano); Sorin Frâncu (Jupân Dumitrache); Maria Teslaru (Veta); Ioan Haiduc (Nae Ipingescu); Dana Pocea (Ziţa); Marcelo Cobzariu (Chiriac) şi Daniel Niţoi (Spriridon).
La cea de-a 105-a reprezentaţie in regia lui Toma Enache, piesa a putut fi jucată şi pe pamânt american prin bunavoinţa Societaţii Române de schimburi culturale din Charlotte, NC, prin bunăvoinţa doamnei Elena Caragiu şi ASTROM – Asociaţia Studenţilor şi Tinerilor Profesionişti Români din Washington DC, cu sprijinul Institutului Cultural Român şi al Ambasadei României la Washington.
Este greu de adăugat în plus faţa de faptul ca piesa, actorii, regizorul, au fost cu toţii Jos Palaria!

Mădălina Corina Diaconu

Sursa: Antena 3

Seara de teatru la Washington DC – “O noapte furtunoasa” de I.L. Caragiale

Sambata, 15 mai 2010, in prezenta domnului Ambasador Adrian Vierita, sala se spectacole a Bell Multicultural High School din Washington DC, a gazduit un eveniment romanesc de exceptie, celebra piesa a lui I.L. Caragiale, “O noapte furtunoasa”, fiind prezentata publicului intr-o viziune moderna, apartinand regizorului Toma Enache.

Citeşte mai mult…

O NOAPTE FURTUNOASĂ

O noapte furtunoasa

O noapte furtunoasă
de I.L. Caragiale

ÎN REGIA LUI

Toma Enache

DISTRIBUŢIA

Rica Venturiano ………………………………… Claudiu Bleonţ

Jupân Dumitrache ………………………………….. Sorin Frâncu

Veta …………………………………………………… Maria Teslaru

Nae Ipingescu ………………………………………… Ioan Haiduc

Ziţa ………………………………………………………… Dana Pocea

Chiriac ………………………………………….. Marcelo Cobzariu

Spiridon ………………………………………………….. Vasile Niţoi

Acest spectacol face parte din seria de manisfestări culturale dedicate aniversării a 130 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Statele Unite ale Americii.

Spectacolul din Washington, DC a fost organizat de către doamna Elena Caragiu şi Societatea română de schimburi culturale din Charlotte, Carolina de Nord în parteneriat cu ASTROM- Asociaţia Studenţilor şi Tinerilor profesionişti Români, cu sprijinul Institutului Cultural Român şi al Ambasadei României la Washington, DC.

O noapte furtunoasă

în viziunea lui Toma Enache

În interpretarea de astăzi a binecunoscutei piese, O noapte furtunoasă, regizorul Toma Enache ni-l prezintă pe Caragiale într-o variantă modernă, contemporană păstrându-i în acelaşi timp însă izul specific balcanic. Fiind aromân de origine, regizorul propune publicului din această seară un spectacol în care acţiunea se desfăşoară într-o familie de machedoni. Potrivit afirmaţiilor lui Claudiu Bleonţ, Toma Enache a ales această variantă regizorală, deoarece a ţinut cont şi de faptul că însuşi Caragiale a fost, după spusele multora, aromân. Regizorul reuşeşte performanţa de a-l aduce pe marele dramaturg român în zona teatrului modern şi rafinat, în care, din cauza limitării de viziune a majorităţii celor care i-au pus în scenă piesele, acesta s-a aflat foarte rar.

Spectacolul se doreşte în acelaşi timp să fie şi unul interactiv creându-se astfel premizele unui permanent dialog între actori şi spectatori. Varianta aromână a capodoperei lui Caragiale abundă în soluţii regizorale inedite, născute dintr-o imaginaţie exuberantă. Soluţiile alese se înşiruie coerent, într-o cadenţă plină de vervă şi dezinvoltură, care te face să uiţi cum trece timpul.

Piesa în această interpretare a ajuns la cea de-a 104 de reprezentaţie şi a fost jucată nu numai pe scenele din România dar şi în Spania, Germania, Macedonia şi Ungaria. Înainte de sosirea la Washington, DC spectacolul şi-a făcut debutul şi pe continental American cu o primă reprezentaţie în Charlotte, Carolina de Nord.

Subiectul piesei

O noapte furtunoasă nu se referă atât la îngâmfarea negustorilor parveniţi de tipul lui jupân Dumitrache Titircă Inimă-Rea, chiristigiu şi căpitan în garda civică, la rigiditatea reprezentanţilor forţei publice de partea celor tari, de felul ipistatului Nae Ipingescu, şi la arivismul amploiaţilor de factura studentului gazetar Rică Venturiano, cât la „onoarea de familist“ a jupânului, compromisă, la lipsa de „rezon“ a ipistatului prea încrezător şi grăbit să facă uz de autoritate în favoarea amicului său, în fine la limbajul semi-cult al ziariştilor, adepţi ai unor sloganuri sublime pe care le pronunţă după ureche, aplicându-le dacă s-ar ivi ocazia, pe dos. Din fraza lui Venturiano: „Nimeni nu trebuie a mânca de la datoriile ce ne impun sfânta Constituţiune… mai ales cei din masa poporului“, cei doi înţeleg prin sufragiu pe omul de sufragerie, deduc că Rică „bate în ciocoi, unde mănâncă sudoarea poporului suveran“. Într-adevăr, Rică pretinde că n-are altă politică decât „suveranitatea poporului“, pentru că „box populis, box dei“, dar deviza lui civică sună: „Ori toţi să muriţi, ori toţi să scăpăm!“ Piesa, o farsă, se bazează pe un qui pro quo. Jupân Dumitrache ia drept inamic al onoarei sale pe Rică, în vreme ce soţia îl trădează cu Chiriac, calfa, omul de încredere, iar Rică, aventurierul hilar, o „asaltează” de fapt pe cumnata chiristigiului.

În fond, ce îşi dorea Caragiale să vadă în munca cu actorii: crearea unei expresivităţi fireşti în jocul scenic prin simplificarea lui. Îi plăcea mai mult „cum” se joacă decât „ce” se joacă. Într-adevăr, s-a spus că în opera lui Caragiale nu regizorii reinventează lucruri noi ci că opera lui îşi dezvăluie mereu noutatea faţă de contemporani. Aşa mi s-a arătat „noaptea furtunoasă” în straie aromâneşti, fluierându-şi oful şi cu „sarica balcanică” răsturnată în zilele noastre.

Cred că în acest spectacol se topesc în mod plăcut energiile caragialeşti cu cele ale regizorului, ale actorului, ale scenografului, însă bucuria împărtăşirii acestor energii revine, desigur, numai actorilor. Şi poţi să le spui din toată inima un „bravos absolut.”

Le mulţumesc actorilor şi colaboratorilor care au trudit la zămislirea acestui spectacol, a acestui copil, pe care mi-aş îngădui să-l botez Don Quijote, cu speranţa că va fi la fel de răzbătător şi iubit de public ca şi personajul lui Cervantes. Pentru asta nu trebuie decât să lupte cu indiferenţa ce ne înconjoară.

Închei optimist, cu urarea lui Nenea Iancu:

„Să fiţi veseli şi sănătoşi!” | „S-hiţ hârioşi şi sănătoşi!”

Toma Enache
[singlepic id=433 w=320 h=240 float=left]

Turneu SUA

Dupa 100 de reprezentatii spectacolul: ” O NOAPTE FURTUNOASA” de I.L. Caragiale

ESTE INVITAT IN TURNEU IN SUA

WASHINTON D.C. 15 MAI 2010 la ora 18.00 Bell Auditorium

CHARLOTTE N.C. 11 MAI 2010 la ora 19.00 Halton Theatre (Elizabeth Street)

Auditie cu public cu spectacolul radiofonic : TOMA CARAGIU – PANTOMIMA CUVANTULUI la WASHINTON Si CHARLOTTE pe 9 Mai si respectiv 14 mai

Turneul este organizat cu ocazia a 130 de ani de relatii diplomatice romano-americane de catre Societatea de Schimburi Culturale Romano-Americane Charlotte NC, cu sprijinul:

Ambasada Romaniei la Washinton D.C.

Institutul Cultural Roman Bucuresti

La „Zilele Culturii Aromâne“

„Unâ noapti furtunoasâ“, „o frumoasă zburătăceală caragielească…“

Cum să vorbeşti despre aromâni şi să nu îl aduci în discuţie şi pe „nenea Iancu“? În cadrul celei de-a treia ediţii a „Zilelor Culturii Aromâne“, organizatorii au adus pe scena Teatrului Fantasio, o distribuţie de zile mari a naţionalului bucureştean într-un spectacol de excepţie – „O noapte furtunoasă“ sau „Unâ noapti furtunoasâ“ di Ion Luca Caragiale. Regizorul spectacolului, şi el un aromân, Toma Enache. Şi nici interpretarea nu putea sfida sărbătoarea celor trei zile de pledoarie pentru păstrarea şi promovarea tradiţiilor aromâne. Ziţa şi Spiridon, în interpretarea unor veritabili aromâni – Dana Pocea şi însuşi regizorul spectacolului Toma Enache, şi-au interpretat rolurile în aromână, pentru un public în exclusivitate aromân. Costumele, de asemenea, tradiţionale armâneşti.

„Acest spectacol este rodul unor întâmplări fericite şi Nenea Iancu ştie de ce!“, îşi prefaţează tânărul şi talentatul regizor spectacolul. „Este o bucurie să mă reîntorc la Constanţa, cu atât mai mult cu cât publicul din seara aceasta va fi numai armânesc, venit la «Zilele Culturii Aromâne» şi pentru care, special numai în această seară, voi juca Spiridon în armâneşte“, ne-a declarat înainte de spectacol regizorul Toma Enache. De ce totuşi un spectacol în care se vorbeşte în aromână? „Având în vedere că Nenea Iancu avea origini armâneşti, că eu sunt aromân şi că aromânii şi-ar dori să vadă aşa ceva dar şi că acum 100 de ani se jucau în şcolile româneşti din Balcani spectacole în aromână, cred că e ceva frumos… Suntem la al 30-lea spectacol. L-am mai jucat la Cluj, Iaşi, Timişoara, Sibiu şi deşi spre exemplu la Timişoara erau în sală doar doi aromâni, spectacolul a fost primit cu acelaşi entuziasm“.

„O propunere care îmbogăţeşte prin muzicalitate şi teatralitate tradiţia «nopţilor furtunoase»“, apreciază interpretul rolului Rică Venturiano, nimeni altul decât Claudiu Bleonţ. „A fost un demers pe care ni l-a prezentat la început Toma şi care ne-a cucerit pe toţi. Costumele, ideea, faptul că e acest joc între română – aromână, într-un fel se respectă ceva din adevărul de ADN al lui Caragiale şi partea cea mai frumoasă este lucrul în echipa aceasta de actori şi sub îndrumarea lui Toma. Un spectacol foarte liber, deschis, al momentului acestuia. Dintre cele 30 de spectacole doar unul s-a jucat în Bucureşti, în rest… este o frumoasă zburătăceală caragielească amoroasă de intrigă, mergând prin ţară“, ne-a declarat Claudiu Bleonţ cu câteva minute înainte a se ridica cortina.

Alexandru Georgescu, în rolul lui Jupân Dumitrache, Eugen Cristea, interpretul rolului Nae Ipingescu, Marcelor Cobzariu, Chiriac şi Maria Teslaru, în rolul Vetei au construit într-un stil cu totul original lumea extroardinară a lui Nenea Iancu. Una cu totul specială, de această dată. Armânească.

Adina BOCAI

O noapte furtunoasã – Buzau

În piesã a jucat şi un bãiat de 17 ani

Luni seara, la Teatrul „George Ciprian”, a avut loc spectacolul „O noapte furtunoasã” de Ion Luca Caragiale, în regia lui Toma Enache, din distribuþie fãcînd parte Claudiu Bleonţ, Eugen Cristea, Maria Teslaru, Sorin Francu. În ciuda faptului cã pretul unui bilet a fost de 50 lei, sala a fost neîncãpãtoare. Regizorul acestui spectacol ne-a povestit cîte ceva despre spectacol.

O pãrere avizatã

Regizorul acestui spectacol, Toma Enache a declarat cã acest spectacol este rodul unor întîmplãri fericite. „Totul a început într-o noapte mai specialã, cînd m-am întîlnit cu mai multi actori de la Teatrul Naþional si le-am spus cã vreau sã pun în scenã o piesã de Ion Luca Caragiale în românã şi aromânã. Acest spectacol a ajuns la 80 de reprezentaţii. Am fost în turneu în Spania, Germania, Macedonia. Cred din toată inima cã spectacolul va avea în continuare un destin, o soartã cît mai fericitã. Aş mai adãuga la aceastã piesã entuziasmul studentesc pe care îl au actorii la fiecare reprezentaţie. Cred că, în acest spectacol se topesc în mod plãcut energiile caragialeşti cu cele ale regizorului, ale actoruilui, ale scenografului, însã bucuria împãrtãşirii acestor energii revine, desigur, numai actorilor. Le multumesc actorilor şi colaboratorilor care au trudit la zãmilsirea acestui spectacol, a acestui copil, pe care mi-aş îngãdui sã-l botez Don Quijote, cu speranta cã va fi la fel de iubit de public ca şi personajul lui Cervantes. Închei vesel şi optimist, cu urarea lui Nenea Iancu: „Sã fiti veseli şi sãnãtoşi!”, ne-a declarat regizorul.

În ciuda preþului unui bilet, publicul a luat cu asalt sala teatrului

Eugen Cristea a mãrturisit cã a mai jucat în „O noapte furtunoasã”, la început de carierã, rolul lui Spiridon, la Teatrul din Timisoara, si acum- un arc peste timp joacã Ipingescu. „Este o provocare pentru mine!”, a declarat acesta. Maria Teslaru care o interpreteazã pe Veta ne-a spus cã este o mare bucurie pentru ea sã joace şi în limba maternã a lui Caragiale. „Mi-am dorit foarte mult sã joc Caragiale. Au trecut 25 de ani de cînd aştept acest lucru.” Persoana care-l interpreteazã pe Spiridon este un bãiat în vîrstã de 17 ani, Daniel Niţoi, care a declarat cã „este o şansã sã joc alături de aceşti mari actori, care mi-au dat speranţa că voi pãşi pe urmele lor”. Publicul a fost foarte mulţumit de spectacol. Deşi preţul unui bilet a fost de 50 lei, sala teatrului a fost plinã. Elena Matei, una dintre spectactoare ne-a declarat cã „spectacolul a fost extraordinar. Nu am cuvinte. Avem nişte actori foarte buni. A meritat preţul biletului, pentru cã mai rar se întîmplã sã se joace asemenea piese de teatru în Buzãu.”

Viorica CRAIU- ziarul “Şansa buzoianã”

Nota zece publicului birladean

Vineri seara, sala Teatrului „V.I.Popa“ a fost gazda unui spectacol de marca, „O noapte furtunoasa“ de I.L.Caragiale, in regia lui Toma Enache si scenografia Ninei Brumusila, avind o distributie de exceptie: Claudiu Bleont, Maria Teslariu, Alexandru Georgescu, Eugen Cristea, Marcelo Cobzaru, Dana Pocea si un adolescent de 17 ani, Daniel Nitoi. Reprezentatia pe care trupa bucuresteana a sustinut-o pe scena „templului“ Thaliei din Birlad, face parte dintr-un turneu moldav pe care au dorit sa-l inceapa din „orasul rulmentilor“.
Cu 10 minute pina sa inceapa spectacolul, sala teatrului era deja plina. Un iz oriental ne gidila narile inca de la intrare. Pe scena ardeau betisoare parfumate. Ca de nicaieri, au aparut pe scena Claudiu Bleont si Toma Enache, regizorul spectacolului. In linistea asteptarii a batut primul gong. „Sunetul gongului este la fel de frumos ca si sala pe care o aveti“, ne spune Bleont. Atmosfera devine degajata si… spectacolul incepe. Originea scriitorului si a regizorului (aromana) a fost sursa de inspiratie pentru costume, decor, precum si pentru adaptarea textului. Interactivitatea spectacolului a intarit relatia spectator-actor, creind admiratie de ambele parti. Aplauze, risete si iar aplauze!
Finalul a venit pe neasteptate. „S-a terminat deja?“, intreaba cineva in spatele meu. Raspunsul i-a fost dat de avalansa de aplauze.
M-am grabit spre cabinele actorilor cu speranta ca le pot fura citeva cuvinte, dar n-a fost chip. La cabinele lor se ingramadeau admiratorii care doreau sa-i felicite. Claudiu Bleont a fost nevoit sa plece imediat. Si-a cerut scuze ca timpul nu-i permite sa adreseze citeva cuvinte unui „public atit de frumos“. Mi-am continuat fuga sperind sa-i prind pe ceilati actori, dar bunul simt m-a oprit. Oboseala de pe fetele lor imi spunea ca le-as cere prea mult. Totusi, am avut privilegiul sa asist la o discutie prietenesca cu ceilalti mari actori ai Nationalului bucurestean. Alexandru Georgescu, Eugen Cristea, Marcelo Cobzariu si Toma Enache au tinut sa spuna pe rind ca Birladul are o sala de teatru foarte frumoasa, bine dotata si un public foarte primitor si deschis.
„In Birlad am gasit cel mai primitor public pe care l-am cunoscut in ultimii ani“, ne-a declarat Eugen Cristea, intarind spusele celorlalti.
Toma Enache, regizorul spectacolului, ne-a marturisit la rindul sau: „Aveti o sala de spectacol minunata si dotari tehnice foarte bune, asta m-a ajutat sa obtin efecte deosebite in spectacol. Aceasta piesa am ridicat-o in zece repetitii, in pauzele actorilor. Am dorit sa joace din placere la spectacolele regizate de mine si ma bucur ca am reusit. Sint alaturi de actori la fiecare reprezentatie, indiferent unde se joaca, venind cu elemente noi, care sa adauge un plus de savoare si prospetime“.
Finalmente, decorurile au fost incarcate. Ne luam la revedere de la noii nostri prieteni, raminind cu zimbetul pe buze si satisfactia unei seri reusite.

O seara de neuitat cu “O noapte furtunoasa”

Interpretarea de exceptie a actorilor, secondata de participarea publicului, a dat savoarea piesei clasice, semnate de cel mai mare dramaturg al romanilor

Spectatorii care au ales ieri seara sa se destina in sala de spectacole a Casei de Cultura a Sindicatelor au avut numai de castigat. “O noapte furtunoasa” de Ion Luca Caragiale, in regia inedita a constanteanului Toma Enache, s-a jucat cu o distributie de exceptie.

“O noapte furtunoasa”, un text clasic, insa cat se poate de actual. Constantenii au avut ocazia sa asiste la un spectacol inedit prin maniera de abordare a textului clasic. Piesa lui Ion Luca Caragiale a fost adaptat la societatea actuala, condimentat cu replici in engleza si completat cu ritmuri moderne. “Tinem la Caragiale si la textul lui. De aceea vrem sa se inteleaga tot ceea a vrut sa spuna autorul. Aceste adaugiri tin de continutul lui Caragiale. Este o incercare peste limite. Am incercat atat cat s-a permis”, a precizat regizorul Toma Enache, prezent la spectacol. De altfel, acesta a continuat pe parcursul reprezentatiei sa dea indicatii de regie actorilor din scena. Barierele dintre scena si public au fost rupte intr-o atmosfera de buna dispozitie si de participare unanima la actul artistic. Sala de spectacole a fost, de cele mai multe ori, un spatiu de desfasurare a activitatii scenice, o prelungire a spatiului traditional – scena. Improvizatia a constituit cheia succesului spectacolului. Inovatia s-a rasfrant si asupra publicului. Acesta nu a mai avut rolul clasic de a sta confortabil in fotolii si de a fi atent la prestatia actorilor. Spectatorii au fost transformati in participanti la actiunea “Noptii furtunoase”. Spontaneitatea copiilor a fost pe placul actorilor. Prin replicile lor istete si prin prezenta propriu-zisa pe scena, acestia au reusit sa-i “ajute” pe actori. “Cum s-a jucat in aceasta seara nu s-a mai jucat niciodata. Publicul este atat de deschis accepte improvizatia. Cateodata aceasta reprezinta o chestie dificila pentru ca nu stii pana unde sa mergi, insa publicul iti spune. Copiii au fost extraordinari”, a afirmat Claudiu Bleont, cel care l-a interpretat pe Rica Venturaino. Acesta a avut nevoie de ajutorul micilor spectatori pentru a povesti publicului peripetiile prin care a trecut dupa ce a sarit pe fereastra coanei Vetei (Maria Teslaru). “Se spune ca omul din nastere are aceasta dorinta de a juca, de a fi teatral. Din totdeauna publicul si-a dorit sa ia parte la spectacole. Am incercat si, acolo unde se putea, am reusit sa comunicam mai bine. Este ca la discoteca, unde unii stau in centru, iar altii pe margine, insa nu pentru ca nu si-ar dori sa danseze. Poate nu au parteneri, stau si bat ritmul pe margine, desi ar vrea ca toti sa fie acolo in ring”, a explicat regizorul dorinta publicului de a face parte din “distributie”. Nae Ipingescu (Eugen Cristea) a reusit sa pescuiasca din sala 10 lei. ” Sa-i dau? Euro nu aveti?”. “Darnicia” constantenilor s-a vazut si atunci cand Rica Venturiano a cerut macar un leu pentru a-l “sensibiliza” pe Spiridon (Daniel Nitoi) sa-l scape de asaltul jupanului Dumitrache (Alexandru Georgescu), furios ca cineva a reusit sa atenteze la “onoarea lui de familist”. Un mare succes l-a constituit scena in care, “amorezatul” Rica Venturiano), crezand ca a ajuns la Zita (Dana Pocea), o leaga pe Veta cu panglici colorate de pat si danseaza lasciv pe muzica moderna.

Piesa lui Caragiale, in pas cu modernitatea

Interpretarea de succes a actorilor a dat si mai multa savoare textului clasic, abundent in umor. Comicul a reiesit din situatiile la care sunt supuse personajele, dar mai ales din aducerea in prim plan a moravurilor societatii. Veta il inseala pe jupanul Dumitrache cu omul de incredere al acestuia, Chiriac ( Marcelo Cobzaru), cel care apara mai bine ca nimeni altul onoarea de familist a stapanului. Spectacolul a fost presarat si cu replicile in aromana ale actorilor. Anul trecut aceasta piesa a participat la cea de-a treia editie a “Zilelor culturii aromane”, care a avut loc la Constanta. Pentru acest eveniment, actorii au trebuit sa invete aromana de la regizorul Toma Enache, membru al comunitatii aromane. Aceasta maniera de aborda textul lui Caragiale se inscrie in tendinta pe care a trasat-o insusi dramaturgul, insa face parte si din noile tendinte europene care promoveaza multilingvismul. “Si Caragiale foloseste parol, tato. Cred ca acest spectacol a avut din start aceasta dorinta de a fi un limbaj universal, comunicativ, multilingvistic. Aceasta idee o avea Caragiale de atunci, desi nu era atunci ideea Uniunii Europeane”, a declarat Toma Enache. Cu aceasta piesa, actorii bucuresteni se afla la cea de-a treia reprezentatie la malul marii. Caldura cu care i-a primit publicul, ii determina pe acestia sa revina de fiecare data cu placere pe scena constanteana.

Mirela STINGA

O noapte furtunoasa

„O noapte furtunoasa”, jucata in romana si aromana, la Jula Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Arad şi săptămânalul „Foaia românească” au făcut posibil ca în pragul Zilei Naţionale a României românii din Ungaria să participe la un deosebit spectacol de teatru. O noapte furtunoasă a lui I.L.Caragiale a fost jucată pe scena Centrului Cultural Erkel de actori extraordinari, Tomi Cristin, Eugen Cristea, Marcelo Cobzariu, Claudiu Bleonţ, Maria Teslaru, Dana Pocea şi Daniel Niţoi, de la Teatrul Naţional din Bucureşti. Ideea inedită a spectacolului, de a surprinde publicul şi cu replici în aromână, îi revine regizorului Toma Enache.

Cea mai nouă adaptare a piesei O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, regizată de Toma Enache, a fost montată în limba română şi aromână, iar actorii au purtat straie româneşti şi armâneşti, cu elemente stilizate plastic, care parcă au dat identitate şi caracter personajelor lui Caragiale. Ceea ce ni s-a părut esenţial, demn chiar de menţionat într-o istorie a teatrului românesc, este felul în care acest creator reuşeşte să inoveze profund nu atât în forma spectacologică, cât în fondul percepţiei noastre asupra lui Caragiale. Regizorul reuşeşte performanţa de a-l aduce pe Caragiale în zona aerată a teatrului rafinat, în care, din cauza limitării de viziune a majorităţii celor care i-au pus în scenă piesele, acesta s-a aflat prea rar.

O noapte furtunoasă este o montare traversată de energii interioare, care se nasc, se contopesc, susţin cu fire nevăzute spectacolul, hrănit permanent de soluţii regizorale născute dintr-o imaginaţie exuberantă, înşiruindu-se coerent, într-o cadenţă plină de o elegantă dezinvoltură. Spectacolul a avut şi o reprezentaţie unică în România, în cadrul unui festival al machedonilor. Actorii au învăţat aromâna pentru acest spectacol, o premieră de mari succese în România. Spectacolul din Jula a fost cel de-al 32-lea.

„Cu această piesă am avut un foarte mare succes, este pusă pe cât se poate într-un sistem clasic. La Caragiale nu poţi să-ţi permiţi ca ceva să dispară din text, dar am încercat ca să facem să fie şi ceva nou, modern. Modern, în sensul că nimic nu e nou în lumea asta iar relaţiile interumane, relaţiile familiare şi tot ce se întâmplă în Noaptea furtunoasă se întâmplă şi în lume. De aceea Caragiale este universal, este actual şi este contemporanul nostru. Am învăţat aromâna pentru această piesă, fonetic pur şi simplu. Am scris aşa cum am auzit, şi am învăţat. Cât despre publicul din Jula, am avut o impresie extraordinară. A fost cu totul special, se vedea că sunt avizi de teatru, de limbă, bucuria de a auzi din nou un text de Caragiale în limba română. A fost un public foarte cald şi extrem de deschis la tot ce-am făcut noi”, ne-a declarat Veta, alias Maria Teslaru.

„Eu am fost cucerit de propunerea lui Toma Enache, de a face acest spectacol şi în aromână. Mi s-a părut o idee extraordinară, prima idee după mulţi ani de zile, în care poţi spune ceva nou, pe idee de Caragiale. Te poţi juca cu Caragiale şi clasic, modernizat la nesfârşit, dar o modernizare în acelaşi timp, o recunoaştere a dimensiunii lui, Caragiale fiind şi machedon, a înnăscut chestia asta foarte interesantă. El era machedon, era şi român, dar era şi european, şi face într-un fel din spectacolul acesta o situaţie universală”, a fost de părere Claudiu Bleonţ, care a învăţat şi el cu sârguinţă şi însufleţire aromâna.

Singurul vorbitor de aromână a fost totuşi regizorul spectacolului, Toma Enache, care face parte din comunitatea aromânilor din România. „Cred că elementul cel mai de noutate este faptul că în piesă costumele, muzica şi dansul chiar, sunt aromâneşti. După câte ştiu, nici o piesă jucată în România nu s-a folosit de costume, muzică şi dans armânesc, aşa toate deodată. Separat poate s-a mai folosit în aromână ceva, dar aşa ceva chiar nu a mai fost. Ne bucurăm de această latură armânească a lui Caragiale. Publicul din Jula a fost un public bun, cunoscător de teatru, cunoscător al limbii române, pentru că mă aşteptam să nu fie înţelese subtilităţile de limbă, dar am văzut că se ştie foarte bine limba română şi Caragiale este iubit la fel de mult şi aici ca şi în ţară.” Regizorul ne-a mai destăinuit că îşi doreşte foarte mult ca să se prezinte această piesă şi pe scenele din Macedonia, Albania sau Grecia, pentru că „acolo sunt mulţi aromâni,  care cu siguranţă ar gusta acest spectacol şi le-ar plăcea foarte mult”.

A.L. Crişan – Eva Iova

Un spectacol de zile mari

Dupa o lunga perioada de absenta, actorii Teatrului National din Bucuresti au revenit, luni seara, pe scena Casei de Cultura “Dragan Muntean”, din municipiul Deva. Ei au prezentat, in fata unei sali arhipline, piesa lui Ion Luca Caragiale, “O noapte furtunoasa”.

Regie moderna
Montarea spectacolului a fost realizata de Toma Enache, intr-o varianta moderna. Fiind aroman de origine, regizorul a propus publicului un spectacol in care actiunea se desfasoara intr-o familie de machedoni. Potrivit afirmatiilor lui Claudiu Bleont, Toma Enache a ales aceasta varianta regizorala, deoarece a tinut cont de faptul ca insusi Caragiale a fost, dupa mama, aroman. Regizorul a reusit performanta de a-l aduce pe marele dramaturg roman in zona teatrului modern si rafinat, in care, din cauza limitarii de viziune a majoritatii celor care i-au pus in scena piesele, acesta s-a aflat foarte rar.
Spectacolul a avut un caracter interactiv, intre actori si spectatori creandu-se un permanent dialog, fapt ce i-a dat un farmec aparte. Varianta aromana a capodoperei lui Caragiale abunda in solutii regizorale inedite, nascute dintr-o imaginatie exuberanta. Solutiile alese se insiruie coerent, intr-o cadenta plina de verva si dezinvoltura, care te face sa uiti cum trece timpul.

Prestatie impecabila
Prestatia actorilor bucuresteni a fost impecabila. Jupan Dumitrache alias Titirca Inima Rea, este, in varianta lui Alexandru Georgescu, un familist de tip sud-american, patimas pana la turbare, gata in orice moment sa intre la “cremenal”, pentru a-si apara “onoarea de famelist”. Maria Teslaru, in rolul Vetei, este o dama usor plictisita, care jongleaza cu vorbele si farmecele feminine. Interpretandu-l pe Nae Ipingescu, Eugen Cristea are un umor nebun, prin care creeaza un rol de zile mari. Actorul da dovada de o tehnica desavarsita a mimicii si a gesturilor, reusind sa se completeze excelent cu Alexandru Georgescu. Aparitia lui Claudiu Bleont, in rolul lui Rica Venturiano, a avut efectul unui cutremur. Umorul de o factura cu totul speciala a lui Bleont a fost validat de aplauzele furibunde, la scena deschisa, ale celor peste 500 de spectatori prezenti in sala. In celelalte roluri, jocul actorilor Marcelo Cobzariu (Chiriac), Dana Pocea (Zita) si Spiridon (Daniel Nitoi) a fost convingator si plin de rafinament. Mai ales Danei Pocea i-a reusit excelent rolul de dama frivola si plina de ifose, cu toate ca unele replici, rostite in limba aromana, s-au potrivit ca nuca-n perete cu spiritul capodoperei lui Caragiale.

Desi a fost realizata ca o parodie, varianta moderna a spectacolului “O noapte furtunoasa” a demonstrat ca, abordata fara prejudecati, opera lui Caragiale este mereu actuala.

Calin Tebies (Tags: Hookah Pipes)

O intilnire cu Caragiale al anului 2006 – Vaslui

Mi-a staruit mult timp in minte, dupa ce am vazut in oras afisele care anuntau venirea actorilor Nationalului bucurestean la Vaslui cu „O noapte furtunoasa“ intrebarea: de ce Caragiale?
Recunosc, as fi vrut sa vad altceva. Nu ca mi-ar sta in caracter sa nu respect valorile, dar voiam sa vad poate o piesa a unui actor in viata. Credeam ca pe Caragiale l-am vazut destul si il cunosc, insa din clipa in care am pasit in sala Casei de Cultura si s-a facut intuneric, m-am indreptat iute spre primul rind, unde asteptau cuminti doua locuri ramase libere. Din acea clipa a inceput provocarea. Regizorul Toma Enache si actorul Claudiu Bleont au iesit pe scena si au decretat: „Asta seara veti vedea un Caragiale al nostru si al dumneavoastra“.
A inceput pe loc un dialog care nu s-a sfirsit nici macar acum, iar spectacolul s-a transformat intr-o intilnire fantastica, vie. S-a stabilit incet-incet un acord: ei, actoriii nu pot pot duce la capat reprezentatia fara noi, spectatorii, dar nici noi nu putem fi simpli receptori si atit. S-a format pe loc acea legatura si dragoste la prima vedere, cum se spune. Titanii Nationalului, pe care i-am vazut cu totiii de-atitea ori pe sticla televizorului si-au deschis sufletul neasteptat, provocator, noua nemairamindu-ne decit sa comunicam tacit, schimbindu-ne intre noi energiile si trairile.

Un regizor „nebun“ , o realizare perfecta

Regizorul Toma Enache a coborit firesc in sala, s-a asezat tocmai il locul ramas liber de linga mine, in tovarasia lui Costel Carabas, sunetistul Casei de Cultura, pentru a-l seconda la dirijarea spectacolului din punct de vedere tehnic, dar in acelasi timp provocind actorii, iar actorii provocindu-l pe el. Uimiti, primii spectatori au inceput mai timid la inceput, apoi cu curaj, sa schimbe cite-un zimbet si-o vorba cu actorii care incep sa li se adreseze firesc de pe scena.
Cite-o fata indrazneata se-apropie de scena pentru a face fotografii. Spre surprinderea ei, actorii isi intrerup jocul si pozeaza ca la o adevarata sedinta foto. Tabloul se repeta, protagonistii spectacolului merg printre rinduri, cochetind cu cite-o vremelnica simpatie, zarita asa, intr-o strafulgerare a luminii dirijate de reflector.
Sintem stropiti din belsug cu sampanie de Claudiu Bleont, care intra triumfator in dormitorul Vetei excentric si excitant, inviorind toata suflarea participanta la regalu-i actoricesc. Dupa citeva priviri trimise mestesugit spre fiecare spectator, dintr-o singura ochire, Rica isi incepe maratonul prin sala. Dupa un cros cu ditamai scara, strigate si dialoguri rasplatite cu riuri de transpiratie si ropote de aplauze, se arunca pe jos incit tremuri la gindul ca si-ar fi putut sparge capul sau rupe o coasta, dar nu…Rica isi toarna deodata in cascada peste el, faina alba, ca si cum s-ar parfuma, pudrindu-ne si pe noi cu pulbere alba din belsug. Nu-i suficient. Spiridon ii cere bani ca sa scape de urmaritori, iar Claudiu Bleont, adica Rica, vine la marginea scenei si cere conspirativ ajutor. Smucesc geanta burdujita cu ziare, proaspat tapetata cu faina, si caut disperata bani. Nu gasesc, privesc speriata in jur, cer ajutor la vecini, dar Bleont a decretat deja; „da’ saraci mai sinteti, oameni buni!“. Primeste in sfirsit un zece mii cu care-l mituieste pe Spiridon. Rasuflu usurata si-i explic regizorului, care se afla linga mine ca am prea multe in geanta. Ma simt ca in familie. Parca din caldarea lui Chiriac s-a pravalit peste noi o cantitate uriasa de armonie. Nimic nu poate deranja spectacolul. Nici un fosnet, nici vorbele, nici vreun mobil uitat deschis. Actorii sint pregatiti pentru orice intrerupere, ba chiar tradeaza o orecare dorinta pentru un astfel de joc. Se pun intrebari, se asteapta si se primesc raspunsuri. Dialogul actori spectatori continua odata cu celelalte momente ale piesei.

Caragiale scos de la muzeu

Actorii, distribuiti cu buna intuitie intr-un astfel de Caragiale interactiv, ne-au prezentat niste personaje atit de vii, incit, la o adica, le-am fi putut cofunda in orice clipa cu vecinii de bloc sau colegii de la serviciu.
S-a observat, chiar s-a aratat in mod voit faptul ca regizorul le-a oferit actorilor libertatea de a actiona, iar ei si-au asumat-o. La o adica, undita poposita in poalele domnisoarelor, sau pestisorii scosi cu nonsalanta de un Chiriac aflat in sala chiar in fata ta, nu fac decit sa-ti intregeasca impresia ca spectacolul se joaca de la sine, iar tu, umilul spectator ai onoarea sa respiri alaturi de actorii mari care care si-au dat jos etichetele de vedete, devenindu-ti prieteni. Faptul ca spectacolul isi permite si ne permite si noua un astfel de lux, vorbeste de la sine despre forta echipei si a conceptiei regizorale.
Regizorul de teatru Toma Enache, care este in acelasi timp si redactor la Radio Romania International, redactia aromana a reusit sa scoata spectacolul lui Caragiale din faza de muzeu.
„O noapte furtunoasa“ a devenit in aceasta formula de expunere un spectacol al zilelor noastre. In mijlocul decorului stilizat troneaza tabloul de familie al Vetei si-al lui Jupin Dumitrache, care par a fi aromani de cind lumea. De fapt, tema esentiala a piesei, familia, ne obliga inca o data sa meditam la importanta ei in viata noastra, si mai ales la mult rivnita onoare de familist, devenita astazi o poveste de adormit copiii.
Limbajul personajelor alterneaza. Ele arunca in cascade, cind un pluton de cuvinte si expresii ce au fost dintotdeauna sarea si piperul comicului de limbaj la Caragiale, cind cuvinte ale zilelor noastre. De la „onorabile“, „stimabile“, se trece nonsalant la dialogul cu sala. Aceste intreruperi directioneaza publicul spre miezul problemei, vin in sprijinul lui, il ajua sa inteleaga si sa guste mai bine trimiterile politice si morale, relatiile interumane si inter familiale, ramase aceleasi ca in vremea lui Caragiale. Chiar daca limbajul a evoluat, ideile lui Caragiale sint etern valabile.
Datorita maiestriei actorilor, giumbuslucurilor haioase si relatiei sincere pe care reusesc sa o stabileasca cu sala, publicul musca din nada, trezindu-se adus cu eleganta in fata geniului lui Caragiale.

Actorii lui Nenea Iancu

Alexandru Georgescu, un Jupin Dumitrache modern, constient ca nu isi mai poate juca personajul lent si asezat, asemeni marilor monstri ai teatrului romanesc, joaca liber, nascocind alaturi de ceilalti colegi de scena, in modul cel mai natural gaguri si improvizatii care dau stralucire „noptii furtunoase“.
Maria Teslaru da viata unei Vete a zilelor noastre. Ea creaza un personaj plauzibil, care se desfasoara inaintea noastra intr-un ritm alert de simfonie. Este o Veta destul de coapta, care reuseste sa transforme personaju-i prafuit intr-unul modern, contemporan, obligindu-ne sa recunoastem inca o data ca rominul cit va exista, va avea in el spiritul lui Caragiale.
Dana Pocea ne demonstreaza in Zita prin multele fraze rostite in limba aromana ca este aromanca si nu se sfieste sa recunoasca prin gesturi, expresie, miscare si nerv, cit de mare placere ii face lucrul acesta. Ea ne aduce in fata o Zita provocatoare, incitanta, o femeie cu-adevarat puternica si frumoasa, care are curajul sa spuna: „ei, bine, eu sint Zita si „ambetata absolut“ de Rica si de Caragiale.
Pentru Claudiu Bleont superlativele sint potrivite, ca de obicei. El reinvie un Rica cu totul si cu totul special, plin de verva, ce intra in dialog spontan cu publicul si care revine apoi cu eleganta la text. De acest Rica exuberant se poate indragost oricine. El este capabil sa te faca sa uiti de tine, cucerind cu poezia si farmecul sau. Acest Rica original, boem, excitant si totodata, este de o luciditate socanta, cu ajutorul caruia reuseste sa ajunga usor, discret, in inima ta.
Eugen Cristea, la fel de tinar si de vesel cum il stim de pe vremea emisiunilor de televiziune pentru copii si adolescenti, „Arca Marinei“ sau „Feriti-va de magarus“, ne intareste convingerea ca actorii care apartin celei mai mari scene din tara se iau in serios, chiar daca vor sa para in acest spectacol ca sint de risul lumii. Cit despre Chiriac, alias Marcelo Cobzariu si micutul Daniel Nitoi, un adevarat Spiridon, pot spune ca au eleganta de a-i urma cum nu se poate mai bine pe mariii actori, care le-au oferit sansa sa li se alature. Propunerea regizorului Toma Enache de a ne face partasi la intimplarea intimplata intimplator simbata, 11 februarie pe scena Casei de Cultura „Constantin Tanase din Vaslui a fost mai mult decit o provocare. Am asistat la un spectacol pe care actorii l-au jucat cu bucurie, cu entuziasm si placere, ceea ce cred ca este cel mai important in teatru. Am asistat la o abordare moderna care ne-a prezentat ceva din originea aromana a lui Caragiale. Costumele, decorurile, dansul, muzica ne-au vorbit despre cultura aromana, care, iata s-a putut vedea integrata in marele spirit al lui Caragiale.

Mihaela MANU

Un altfel de Caragiale, plin de farmec balcanic

Marţi seara am avut parte de o revelaţie  teatralã pe care n-am s-o uit cu una, cu douã. Mai ales cã spectacolul a venit tocmai la timp, sã-mi şteargã o altã impresie teatralã neplãcutã de acum câţiva ani. Despre ce e vorba? Despre spectacolul Asociaţiei Culturale „La steaua ”, în colaborare cu actorii Teatrului Naţional din Bucureşti. Echipa cârmuitã de regizorul Toma Enache pusese în scenã cunoscuta piesã „O noapte furtunoasã ” de Caragiale.. Mai exact, nu de Caragiale, ci dupã Caragiale. Mare deosebire, şi totuşi CARAGIALE, aşa, numai cu majuscule. Si de ce m-a impresionat în mod deosebitbucata amintitã? Pentru cã, repet, acum câţiva ani am avut o experienţã foarte proastã, când un teatru de bun nume pusese în scenã – e drept, cu o trupã de studenţi ai artei teatrale – aceea şi piesã, dar fãrã frumuseţe, fãrã tinereţe, numai şi numai cu idei şi quasi idei care au atins limita bunului gust şi au ştirbit orice idee comicã şi orice cotiturã spiritualã din original. Ei, acum, sub bagheta dibace a lui Toma Enache, echipa de la Naţionalul bucureştean m-a recompensat cu vârf şi îndesat. Publicul din sala de spectacol al Centrului Cultural Erkel din Jula putea vedea o prelucrare la fel de curajoasã, la fel de ineditã, la fel de modernã, numai cã aici şi acum modernismul, cavalcada de gaguri, intercalãrile de actualizare ale textului au venit sã îmbogãţeascã sensul piesei,  fãrã sã ştirbeascã din ceea ce s-ar numi „caragialesc ”. În ciuda faptului cã şi prelucrarea aceasta a fost picantã, cu text pe alocuri chiar vulgar, piesa s-a pãstrat în limitele bunului gust, într-un cadru de mahala cu negustori din lumea aromâneascã plinã de farmec balcanic. Avalanşa de idei ingenioase, soluţiile neaşteptate, costumele şi decorurile adecvate la text şi concepţie regizoralã au fãcut din spectacol un eveniment teatral. Dar acest eveniment teatral a fost realizat înainte de toate de actori. De actori minunaţi, talentaţi, sclipitori chiar în costumele lor desuete, caragioase sau stilizate în maniera portului aromânesc. Iar sub bagheta maestrului Enache, fiecare personaj a fost un protagonist, un personaj principal, de la Jupân Dumitrache, zis Titircã Inimã Rea, Chiriac, fecior la toate şi Ricã  Venturiano, la Spiridon cel stângaci, la Ipingescu cel încãrcat şi încurcat în gânduri înţelepte. Iar cele douã surori,Veta şi Ziţa a jucat, la fel, pe gama cea mai largã a  instrumentariului actoricesc. Maria Teslaru, frumoasã ca o Electra anticã, este caricatura mahalagioaicei care trãise cândva zile mai bune. Ca sorã mai mare, când blazatã, când triumfãtoare, când sincerã, când prefãcutã, a întruchipat „femeia fatalã ” din mahalaua de altã datã, care şi la ani de matroanã îşi pãstreazã cochetãria şi vitalitatea de pisicã sãlbaticã. Iar Dana Pocea, ca surioara emanţipatã, cu educaţiune aleasã şi trei ani la pansion, deşi trecutã şi ea de prima tinereţe, zburdã şi se exteriorizeazã într-un pseudolirism teatral ca o cãpriţã scãpatã din ţarc.

Edda Illyés

Cercuri pe apa. A fost Caragiale la Zalau? A fost spectacol!

De multa vreme nu a fost sala mare a Casei de Cultura a Sindicatelor din Zalau atat de plina la un spectacol cu … bani. Si de teatru, pe deasupra. Avand precedentul altor spectacole … pe bani (de regula, acestea se contramandeaza, cele gratuite se mai tin si cu sali aproape goale…) anulate din lipsa de spectatori, chiar ma intrebam daca acesta se va tine si ma pregateam sa arunc o piatra in apa: de ce ne plangem ca in Salaj nu sunt institutii profersioniste de spectacol cand, o data la doua-trei-patru luni, nu ne rupem din timp si punga sa mergem la cate-un spectacol sustinut de profesionisti? S-au anulat, din lipsa de public, spectacole de teatru, de anumite genuri de muzica, de balet… si nici institutia profesionista de spectacol, nici actorii-interpretii, nici repertoriul nu cred ca au fost de vina… Iata, insa, ca la spectacolul cu piesa lui I.L. Caragiale „O noapte furtunoasa”, in dupã-amiaza reprezentatiei, marti, 26 februarie 2008, nu mai era nici un bilet. Nici pe scaunele suplimentare adaugate pe interval sau la margine de rand. Le cumparasera inclusiv iubitorii de cultura – dascali, elevi, tineri – din Marca, din Cosniciu, din alte localitati salajene, care au venit cu microbuze inchiriate la spectacol. Sa-i fi adus Caragiale? Sa-i fi adus distributia? Dorul de spectacol, de „altceva”? Nici n-are, in fond, mare importanta, cert este ca peste 500 de spectatori au venit sa-i vada pe Alexandru Georgescu (Jupan Dumitrache), Eugen Cristea (Nae Ipingescu), Magda Catone (Veta), Dana Pocea (Zita), Claudiu Bleont (Rica Venturiano), Marecelo Cobzariu (Chiriac) si Daniel Nitoi (Spiridon) jucand in noaptea furtunoasa a marelui nostru dramaturg atat de actual dupa 150 de ani… El insusi personaj, regizorul Toma Enache alaturi de indragitul actor Claudiu Bleont (va mai amintiti de filmul „Pas in doi”?) ne-au avertizat intr-un prolog parca inventat ad-hoc de neobisnuitul ( pentru noi, public din ani in Pasti, neavizat ?) spectacol. Cum s-ar mai putea juca Caragiale azi? – se intrebau, retoric, in intalnirea cu publicul – ca sa nu plictiseasca, sa fie „altceva”, sa capteze spectatorii, sa-i implice chiar si nici mesajul sa nu dispara, cu multiplele lui valente –, inclusiv cele estetice si moralizatoare. Si asta au facut. Un spectacol modern, interactiv, uneori cu tuse prea adanci inspre desuet si vulgar, dar, in esenta, spectacol. S-a ras mult, s-a aplaudat mult. Iesirea din „rama”, cu invocarea si imitarea lui Michael Jekson si a formatiei Quin, pe ritmul aplauzelor salii, cu momentul implicarii celor doi tineri spectatori in chip de paravan, cu intrarile, iesirile si slalomurile prin sala de spectacol a actorilor, cu chibitariile spre camera de filmat, cu citatul deocheat din romanul lui Louis-Ferdinand Celine „Calatorie la capatul noptii”, recomandat de Claudiu Bleont (sau Rica Veturiano?) tuturor spectatorilor in timpul echilibristicii peste randurile de scaune ocupate de oameni mici si mari, la propriu, toate acestea si multe altele au generat opinii si trairi diferite, de la surprindere, la iritare si pana la incantarea manifestata pe fata, cum remarcam, prin ras si apaluze. La un moment dat, parca nu era nici o granita intre scena si sala, intre actori si spectatori. Calaretul coborase din tablou, sfidase rama, si galopa acum printre proprii spectatori din galerie, copita calului, coada, coama… lovind, poate fara intentie, in sensibilitatea unor spectatori care-ar fi dorit sa priveasca tabloul pur si simplu, nu si sa-l traiasca.

Cei care am vazut, de-a lungul anilor, alte puneri in scena, cu interpretari celebre, a piesei caragialiene, cei care au citit doar dramaturgia marelui nostru scriitor au fost, poate, socati de noua formula. Multi dintre ei si tinerii, in general, au agreat si s-au bucurat de specatolul propriu-zis. Altii si-au zis ca, uite asa, Caragiale nu este pus la index nici in materie de teatru, de spectacol, ca in secolul XXI i se gasesc noi valente, noi formule de transmitere a mesajului.

Dumneavoastra ati vazut spectacolul? Atunci ce ziceti?

Ileana PETREAN – PAUSAN

Caragiale – reinventat pe scena constanteana

Piesa “O noapte furtunoasa” a iscat pasiune printre spectatori

Despre I.L. Caragiale s-a scris mult, enorm. Pe I.L. Caragiale il cunoastem dupa piesele sale intrate deja in constiinta nationala. Lemnul scenei s-a tocit sub pasii actorilor care l-au interpretat. Despre I.L. Caragiale spunem, si acum, dupa mai bine de o suta de ani de la opera sa, ca este mai actual ca niciodata. Saptamana aceasta, actorii Teatrului National din Bucuresti, aflati in specacol pe scena Casei de Cultura din Constanta, au dezvaluit un I.L. Caragiale contemporan.
La ora stabilita pentru inceperea piesei, mai erau oameni care isi cautau, nerabdatori, locurile. Printre ei, profesori universitari sau din ciclul gimnazial, oameni de presa, oameni obisnuiti, pentru care o seara la teatru inseamna mult mai mult decat un banal film american cu impuscaturi si happy-end. Zumzetul salii nu se potolise inca atunci cand pe scena au aparut doua personaje imbracate “casual”, in blue-jeans si camasi. Unul era Claudiu Bleont, cel care avea sa fie Rica Venturiano in piesa, iar celalalt era Toma Enache, regizorul care l-a reinventat pe Caragiale si l-a transpus in lumea de azi. Intr-un preludiu “neortodox” al piesei, cei doi au amintit, in aceeasi fraza, de Gigi Becali si I.L. Caragiale, ambii exponenti ai aromanilor. Momentul-cheie al acestei scoateri in evidenta a fost rostirea poeziei inamoratului… Ric Aventuriano (nastrusnic joc de cuvinte), Angel radios, atat in romana, cat si in aromana.

Tehnici teatrale moderne

Si pentru ca Toma Enache este aroman si pentru ca I.L. Caragiale insusi a fost aroman, piesa “O noapte furtunoasa” a fost interpretata, in parte, in aromana. In piesa au aparut, pe alocuri, si expresii in engleza si franceza. Publicul a fost scos din amorteala obisnuita prin implicarea activa in piesa. Rica Venturiano a avut un ajutor de nadejde in persoana unui spectator din primul rand, care a urcat pe scena si a ajutat la mutarea recuzitei. De asemenea, doi copilasi au ajuns in bratele unui Claudiu Bleont dezlantuit, pentru care jocul pe scena pare sa fie una dintre marile bucurii ale vietii. Si ceilalti actori aveau scurte momente de intrare in viata reala, momente in care se opreau pentru a mai face o fotografie cu spectatorii. Umorul improvizat nu a lipsit, o tanara care se intorcea de afara stergandu-se pe maini fiind intrebata de actori daca “a fost bine”.

O trupa sudata

Meritul acestui regal teatral apartine trupei de la Teatrul National Bucuresti, formata din Claudiu Bleont (Rica Venturiano), Maria Teslaru (Veta), Alexandru Georgescu (Jupan Dumitrache), Eugen Cristea (Nae Ipingescu), Marcelo Cobzariu (Chiriac), Daniel Nitoi (Spiridon), Dana Pocea (Zita). Ei au reusit sa includa in spectacol chiar si momentele stanjenitoare, ca de exemplu cele in care telefoanele mobile au inceput sa sune.

Realitate… europeana

Caragiale, spuneam, a fost, pe scena constanteana, mai actual ca niciodata. Dovada a stat faptul ca pe scena a aparut, la un moment dat, steagul Uniunii Europene, alaturi de cel romanesc, pentru a simboliza faptul ca, desi ne-am alaturat, de facto, culturii batranului continent, in sangele fiecaruia dintre noi continua sa curga cate putin din Caragiale, balcanicul prin excelenta, care a decis insa sa traiasca, spre sfarsitul vietii, in Berlin.

Bunul-simt

Reactiile la adresa acestui spectacol, la iesirea din sala, au fost impartite. Se puteau auzi voci care laudau curajul regizoral al tanarului Toma Enache si ingeniozitatea interpretativa a actorilor, voci care spuneau, pur si simplu, “mi-a placut” sau oameni care strambau din nas, nemultumiti catarsisul caragialean. Unul dintre ei, profesor de limba romana, nu a gustat deloc faptul ca Rica Venturiano a mimat ca-si face nevoile intr-o galeata. Pentru unii, arta teatrala nu va insemna niciodata mai nimic daca este scoasa din canoanele clasicismului. Pentru altii, principiile aristoteliene ale verosimilului si necesarului sunt suficiente pentru a se putea bucura de un act teatral. Si pentru ca o astfel de piesa nu putea avea alt final, Claudiu Bleont (sau Rica Venturiano?) a iesit pe scena pentru a-si lua la revedere de la spectatorii care paraseau sala in ritmurile muzicii lui Tandarica si a lui Stelu Enache.

Sursa: Romania Libera