Richard al III-lea

Premiera piesei Richard al III- lea a uimit şi încântat publicul severinean

Miercuri, 20 octombrie, publicul severinean a avut parte de un eveniment cultural deosebit, premiera piesei Richard al III-lea de William Shakespere, în regia lui Toma Enache.

Spectatorii au avut ocazia ca, după avanpremiera din data de 13 octombrie, să vadă un spectacol care deopotrivă a uimit şi încântat, un spectacol care l-a avut în rolul lui Richard al III-lea pe actorul Claudiu Bleonţ, alături de actorii severineni, şi nu în ultimul rand elevi ai liceelor severinene într-un număr impresionant.

Adaptarea pe care a realizat-o Toma Enache cu elevii şcolii de vară de actorie a întrecut orice aşteptări, s-a întrecut pe sine şi a demonstrat că după Amadeus de Peter Shaffer, pus în scenă anul trecut, nu putea fi decât un spectacol impresionant. Printre spectatori s-a aflat ca invitat de onoare domnul Emil Boroghină, preşedintele Festivalului European de Teatru ,,Shakespere” şi membru în Senatul UNITER, şi care s-a declarat încântat de prestaţia actoriolor severineni, lansându- le cu această ocazie invitaţia pentru a participa la ediţia din anul 2012 a festivalului ,,Shakespeare”, secţiunea ,,pentru tineret“, în această distribuţie.

Trebuie menţionat că domnul Emil Boroghină, a fost deschizător de drum pentru teatrul severinean, prin regia primei piese de teatru jucată pe scena severineană după o pauză de 15 ani, prin piesa de teatru ,,Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, care a avut premiera pe data de 19 octombrie 2009, numai cu actori severineni.

Din distribuţie s- au remarcat actorii severineni: Vlad Grosu, Raluca Bădoiu, Irina Drăghiea, Lucreţia Epuran, Silvia Săftoiu, Armand Iliescu, Ion Epuran, Şuta Petrică, Nicolae Mâţu, Marius Mihăilă, Sever Iriza şi alţi 50 de tineri, elevi ai liceelelor severinene.

Scris de Dan Matei

Comentarii

2 Responses to “Premiera piesei Richard al III- lea a uimit şi încântat publicul severinean”

  1. Diana Borz says:

    Sa ai parte de un Paste fericit alaturi de cei dragi, Toma! Sarbatori fericite!

  2. Lucretia says:

    Ne este dor de Richard-ul nostru ! Toma, termina mai repede filmul ,si-n toamna asta sa urcam iar pe scandurile scenei din Turnu Severin ! Publicul ne asteapta!!!!

Speak Your Mind

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!