REVELAŢII AROMÂNE- Toma Enache

Cronica film/Review “Nu sunt faimos dar sunt aroman”

de Mariana Nusi Vintila

Două decenii în urmă, sub titlul „Este de faţă poetul”, prefaţam volumul de debut în poezie al lui Toma Enache; propuneam atunci o ascensiune în timp pentru Toma Enache, fiind că poetul îşi provoca aura „şi eu exist căci ea mă crede”.

De aceea astăzi – „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”, un film, pe care Toma ni l-a dăruit ca scenarist, regizor, interpret principal, producător. Primul film al aromânilor, primul vorbit în aromână.

Un ecran fabulos, de seducţie, cu locaţii şi peisaje megalitice, ca la începutul lumii, spaţiu unde eroul, Toni Caramuşat, caută oniric al 13-lea adevăr, monada iubirii, caută magma cuplului, un sapiens absolut, adevăr care transcende dodecalogul adevărurilor din cartea veche.

Un film cât un basm, în care Caramuşat cercetează cu înfrigurare ambele versante ale ideii fundamentale. El circulă în lume pe emisfere diferite şi încheagă sau suspendă un dialog imaginar, sau real, vrând să atingă cuvântul care poate să învelească atent miezul ideii de neam. Scenariu de poet, ţesut la lacrimă pentru un neam şi o limbă milenare, ce trăiesc osmotic; sub incidenţă de rezervaţie spirituală, se sugerează în şoaptă că necunoaşterea, comoditatea intelectuală şi de conştiinţă au dus la afirmaţii ca (citez din memorie): „aromânii sunt puţini … sau să spunem mai bine că n-au existat.”

Totuşi, încă şi mereu, aromânii.

Arhaici şi plăpânzi, ei se identifică în argument lingvistic, pentru aromâni limba fiind cântecul de leagăn matern; trecutul nu pleacă, nici Dumnezeu nu pleacă, de aceea holograma lor străbate în viitor.

Apreciem deosebit că filmul nu are nimic tendenţios, este un puls fără prejudecată sau tezism, este calm şi senin chiar în replicile atinse dramatic şi halucinant de istorie, de adevăr şi de valoare.

Precaut şi responsabil, autorul propune universal, salvarea prin justiţia iubirii. Hiperdimensionat în metaforă, Caramuşat (muşat în aromână înseamnă frumos) aşteaptă întâlnirea cu Armânamea (imaginea aromânilor), pe care o găseşte izolată într-o peşteră, păstrând jumătatea unei hagiohărţi, în care eroul se recunoaşte, pentru că cealaltă jumătate o poartă cu sine.

În viscolul acestei călătorii peregrinul trece nedrept prin violenţa orbirii provocate de semeni, care orbire însă căpătând valori simbolice se sublimează, nu-i prejudiciază fericirea, beatitudinea.

Ca scriitor, regizor şi actor, Toma Enache îşi clădeşte personajul olimpian la aceeaşi temperatură cu sine; actorul naşte sub privirile spectatorilor – forţa mimicii, masca trăirilor, gestul apoteotic, fiorul cu care îşi joacă până la ultimul nerv sufletul, dau drept civil lui Toni Caramuşat.

Prin problematica sa, filmul este un cristal, un conglomerat de minereu preţios. Iar autorul, un „păstor al ideilor”, cum singur se definea cândva.

Omul din sală este purtat şi de o coloană sonoră în care Ovidiu Lipan Ţăndărică, cu  Stelu Enache – solist vocal, însoţeşte cu fior nostalgia şi reveriile protagonistului, apariţia plină de farmec şi ispită a Armânamei (Linda Croitoru) ce în final îşi verifică identitatea prin întoarcerea jubiliară la rusticii şi răbdătorii târlici, cu care-l pornise de acasă, pe Caramuşat, mama sa.

Aceeaşi muzică, ce-ţi rămâne în suflet, şi în impresionantul decor natural sau de interior.

Film realizat din donaţii generoase; producătorul şi-a recunoscut sentimental că atât de imposibil părea propriul proiect, încât a ştiut că la o pasiune incandescentă avea să reuşească magistral.

Să spunem Bună dimineaţa acestui film de debut cu loc în cinematecă!