Secta femeilor

Din “Norii” lui Aristofan, “Banii vorbesc”

“Secta femeilor”, spectacolul invitat la Teatrul Nottara, productie a Asociatiei Culturale de Teatru, Muzica si Film “Dracula”, a surprins poate multa lume mai putin deschisa la inovatie, prezenta la premiera de joi.
In spectacolul regizat de Toma Enache, conceput ca o aniversare a lui Sebastian Papaiani, vioara intai este, desigur, Ion Haiduc, in rolul taranului Strepsiade, care cauta o cale de inavutire. Pentru el si pentru fiul sau, Phidipide (Claudiu Bleont), un impatimit al curselor de cai. Maestrul Socrate (Sebastian Papaiani) il pune pe invatacel in fata Argumentului drept si a Argumentului nedrept (inchipuite pe scena de Teodora Calagiu si Liliana Pana), iar omul simplu este gata sa cedeze, sa isi vanda sufletul diavolului, sa accepte principiul lui Socrate, Aici nu exista Dumnezeu. Principiu pe care il rastoarna fiul, Phidipide, trecut prin incercarile “sectei”. In final, ratiunea triumfa. Mesajul piesei este, pana la urma, in sensul moralei crestine, cu 400 de ani inainte de Hristos.
Schema unei comedii de Aristofan este adaptata intr-o cheie moderna sau postmoderna, agrementata cu hituri muzicale gen “Banii vorbesc”, “Money, Money, Money”. Aceasta o putea face cel mai bine un regizor de origine aromana cu conceptii morale conservatoare, cum este Toma Enache. “Fara credinta, omul devine un clovn. Un clovn ce actioneaza cu sau fara placere, intr-un Circ pe care cu siguranta Diavolul este cel care il regizeaza… raspunde Corul lui Aristofan: «Noi asa facem cu toti acei ce-s doritori pentru pacate (bani, sex, droguri), ii ducem la nenorocire, ca singuri sa invete ca viata trebuie traita cu frica de Dumnezeu!»”, spune regizorul Toma Enache despre spetacolulul sau, la care a lucrat cu minutie in ultimele aproximativ sapte luni.
Aristofan, autorul din secolul IV i.Hr., considerat parintele comediei universale, i-a mai atacat si alteori pe sofisti, pentru inducerea in eroare a tinerei generatii. “In afara de Shakespeare, niciun alt dramaturg nu l-a egalat pe Aristofan in capacitatea de a imbina fantezia, imaginarul cu realul, alegoria cu satira si umorul cu poezia”, spune despre autor si piesa presedintele Asociatiei Dracula, domnul Stoian Anghel.
In spectacolul “Secta femeilor” care ramane in general fidel personajelor, textului si tramei lui Aristofan, isi fac loc maximele lui Aristofan ori ale lui Socrate. Dupa succesul din 2009 cu spectacolul “Mincinosul” dupa Carlo Goldoni, Toma Enache si Asociatia “Dracula” revin in peisajul teatral bucurestean (speram si in cel din tara) cu un spetacol pe care il putem considera, dupa prima vizionare, “spectacol scoala”.
Cu siguranta au placut si vor placea in continuare publicului scenografia si costumele realizate de Maria Dore, iar corul antic cu recitativele sale produce o impresie de autenticitate pentru cunoscatorii teatrului clasic. Urmatorul spectacol cu “Secta femeilor”, pe 18 martie, la Palatul National al Copiilor.

de Tudor Lavric

Sursa: Cronica Romana

Poezia easti maş ună hiintsă

cu trupu ancăpător di murminţă

iu bat arada ahănti inimi,

tush canda bat tu unu abis di săndzi,

şi-u mută măna

a poetlui Cari ,

sapă groapa singur

şi ăngrupatu

mutreaşti la ăngrupari.

Aistu omu plăscăneashti

dit tuti oasili di poezii

la nai ma njica tăljitură

ăncljeaga unu zbor,

la nai ma njica mintireaji ali minti

scoală idei.

Aistu omu di poezie

ăncljeagă itsi avdi

tu idei.

Aistu omu hlăpuiashti yisi,

li măcă cu tut cu oasi

cu air, cu buielj.

Shi-u băgă zorea s-nu bagă-n gură

altutsiva.

Anyisa ună muljeari shi-u videa

cum aminta un ficior.

Ul măcă yislu troară,

ama muljearea amintă tu pantica a lui

cumăts dit Biblii.

Aistu omu di yisi, di buielj ,di oasi

avea tu păntica ali minti

cumats dit Biblii.

Voi mash s-yinea tati

să-nj tragă ună pliscută

shi ocljiu ămplinu di lăcărnj

s-minduiască…

Easti zori că aushescu,

perlu dusi shi cari va s-mărtirisească

că hiu cilimeanu ?

Muljerli,fliturii, puljilji

nu si aspar di mini.

Ideili nu aushescu vărnăoară…

Voi mash tati s-yinea îndreptu

cătă mini

shi muljerli, puljilji, ideili

s-ul veadă cum ănj da ună pliscută.

Itsi minduita easti una arcari pi crutsi

ună pideapsă ti ună amărtie veaclje.

Caplu a meu aruptu di moarti

sta spindzurat di bană shi di murmintu;

tu itsi idee easti unu vombir shi unu anyil.

Lipseashti mash telea  di anvarliga s-u talj

shi s-fudz…

vahi va ti s-tihiseshti tu pirmithi,

vahi tu ună lungă agărsheari.

Ia, ashe va s-agiumdz avigljitor

shi va s-badz oară ca vărnu  s-nu scapă

shi  s-da di arshini mărata carafetă.

Mas hii avigljitor, taha tini nu va s-vedz

căndu va-s nedz priimnari

S-nu tsiva di fats leavă

shi s-amini cu tufechea tu tini

că va ti avdă shi va ti ducă s-ti vatămă.

Ashe iasi tu padi  prota anvirinari ,vătămată

dip pi gardlu tsi vrea s-lu arsară.

Cum anvitsăm, căndu moari ună ANVIRINARI

yini HARAUA să spună condoleantsi;

Cum shtim, easti una furnjie di hărăseari.

Ashi niheamă căti niheamă

ahurhim s-undzimu cu shcreta di moarti,

shi su vrem shi-nă îngrupăm ,

ninti nă mănă ,deapoia una idee

sh-tu soni , Noi.

Macă ti voi ?

Antreabă, itsi mină tu mădua a meauă

tini minti dit mintea a meauă

ăntreabă budzăli curmati

tu atsea dit soni băsheari,

tini săndzi dit săndzili a meu,

amintată dit inima a unui

zbor ascumtu shi vătămat

tu seara di numtă.

Căndu mi ăntribashi mas ti voi,

tuti ideili mutară capu

shi featsiră semnu că ti voi ;

Atumtsea caplu tsă plascăni

shi tsă lunjina bitisita !

Tu ocljiu a tău di omu

shi tu irislu a tău di anyil

mi teshi ta s-dormu.

Ca arăcoari ca s-fătsea

sh-canda mureamu hăndos tu somnu.

Va ti îngropu tu ună piramidă

tsi vără minti nu u mindui,

aco truplu sicatu nu va adilje

mash vrearea yie shi moartă

ocljiu totăna va-lu bată

sh-tuts njieljii va înyiadză

sh-va s-pască cu harauă

tu ocljii a tăi di veardză.

Pi dzănuclji, anvărligată di yisi

ahundusită tu abisi,

tsă tăcăni ună idee…

Neauă dădea , cu caduri dit eta tauă,

shi cati sfulgu a lor

arana tauă vindica…

Ăngrupată tu albu

njica văsăljoanj di neauă

ashtiptai s-da soarili.

Minduiam

shi tuti s-tuchiră

cu tini deadun.

Căndu ti arcai pi crutsi

ti acătsai cu idei ,

nu cu pironi

sh-ti amărtie li hipshu iutsido

tu inimă, tu mănă tu măduă ;

s-nu tsiva s-li cărtească vărnu

că guvili va s-grească

sh-tuti tu mini va lăiască

sh-va mi landzidzască .

Nj-iu frimitashi inima

shi fătseshi mash una păni.

Shi s-u-aveai măcată tută

shi tut nu para putea s-u satură

păntica ali vreari ;

Mash Hristolu ma s-vrea

va s-hărnească cu ea

sh-tini…

sh-mini…

Tuti s-fătsea ună

mash noi vream ampărtsarea.

Nă ampărtsam shi ahăntsă pulji

preaclje s-fătsea tu air

sh-ahăntsă oclji di altsă oclji s-acatsă.

Nu nă aprucheam…

Ahânti prici azghilea di vreari

sh-lilici la lilici căfta băshari.

Nă ampărtsam

shi ahanti minduieri nă apruchia

ti daima.

Hiu aspărat niheamă

sh-cashti căndu va s-măcăm

lunjina faptă dzamă tu ciurbă

shi cashti căndu va s-măcăm

ghelă di lilici shi vreari

tsi mash ti noi s-fătsea cu hari…

Hiu aspărat niheamă,

measa s-guli

sh-udălu lăndidza di ashtiptari.

Puljilu dit mintsăli a meali

azboairă deadun cu eali ;

ashi cum Dumidza azboairă

prit caplu a oaminjlor:

di la xeri la tsăngrimi

di la cănticu la blăstemu.

Căndu sta niminat

li shtii tuti.

Itsi martirisiri u facu

elu u shtii (shi s-cărteashti mas grescu)

Puljilu a meu nu mata ari boatsi ti căntari…

cătivăroară căndu vrea, sh-nu para vrea

nj-aspuni nă poezii ;

easti ahăntu aver poezia a lui

easti ahăntu aver peana a lui

sfulgu a lui,

tush canda i tsiva măyiastru.

Ama el nu easti ici măyiastru

sh-nu undzeashti ici cu puljilji.

Itsi s-hibă, easti vătămat tu cuibairu

shi unu ou sum el

nj-iu shtii itsi minduită.

Hristolu ardi tu mini

ca ună căndilă tsi zburashti

shi ahăntă scutidi tsi nu achicăseashti…

Arămash greu di minduieri shi zboară

ca feata tsi măcă mistirghiu

shi nu mata poati s-amintă.

Ti atsea că lunjina băneadză

mi sprigiurai s-nu mata mor pi scutidi.

Cătu pidimo trapshu ti lunjină

căndu anvitsai că băneadză

sh-fu ahăntă ananghi di scutidi

ti aistu lucur.

Agiumshi vrutlu ali lunjină

doilu tată ti ahănti arazi.

Mash ea, mi adutsi pi aradă;

candu u stringu ăn-bratsă

canda mi stringu mini

sh-chirolu a ljei, tush canda

i chirolu a meu.

Mutrescu la ea

sh-ljirtati suntu tuti amărtiili.

Ai mănji di asimi

ca dauă idei tsi mizi s-amintară,

ti atsea loai adetea s-cărtsănescu

cafiun dzeadzitu di a tău,

ti atsea undzeashti ahăntu multu

minduita a tauă cu a meauă…

Ti atsea că suntu albi – suntu loclu nai ma bunu

ti moartea a sămtsălor,

sh-ti atsea yinu cafi dzuă

ta să-shi da suflitlu tu măna a tauă…

Mănjili a tali suntu murmintsă

ti sămts,

ti atsea căndu nj-u arăzvuieshti percea

nj-u arăzvuieshti cu măna a lor…

Fă-ti ’culea, ta s-mor

tu măna a tauă.

U shtiu ahăntu ghini maia

Cu măna spindzurată di furca di turtseari,

Sh-ea toartsi ninga torlu a meu,

torlu a armănjilor lu-antsasi.

Tru ocljlji a elj s-acumtină vimtul sh-tsingrimea

dit săndzăli a elj s-featsiră afendi sh-dada

tru mănjlji a elj Hristolu ânye di shapti ori,

tru somnul a elj dormu sh-mini cătivăroară….

Sh-tora cându minduesc la tini, maie

tush canda vedu aumbra a tauă,

tsi arichishură prit mintea-meauă,

ca ună aradză aratsi,

sh-nj treatsi hiri, hiri prit păltări…

Ti vedu ca unâ njiauă albă, aspăreatâ

fudzită tu cupii di sâmts.

Sh-mash ocljljii njts shi-laii ts-ânyilicescu,

ma-nclotsi di murmints.

Mash tini ti-am maie,

Maie a meau

Sh-a tutlor armânjilor.

ti dada a meauă

Mama easti ună inimă frămtă

Un suflit tsi-s dinjcă

Un pulju di neauă,

Ună icoană iu s-âncljnă un cilimeanu.

Frămtu sh-dinjcat cilimeanlu

S-fatsi omu mari.

Omlu sheadi pi dzănuclji dininti di icoană.

Mama easti moashi

Sh-ausheaticlu ună peană tu vimtu.

Ahse hii tini

cu mintea la idei shcreti

zburănda la tilifon cu Paradislu…

tsi anvirinari s-hii muljeari

shi s-nu hii axi s-ti amints singură;

tsi anvirinari ti oaminj

că nu suntu axi să

s-amintă singuri

catiun să s-amintă el,

s-nă him părints shi cilimeanj.

Ahtari hii tini, ămplină di vreari

cu ună idee limnusită pi budză

cu unu sin chitrusit di chefi;

tsi harauă s-hii muljeari

shi s-amints, s-amints…

Ahăntă chiardiri ti omu

ahăntă chiardiri ti suflit

sh-mardzina ali lună s-veadi agudită

him ma ămplinj di amărtii…

Mas vream s-earam Adam

va s-mushcam dit meru

fără s-mi pingă Eva.

S-dipunsi unăoară pi Pimintu

ună idee

shi ea shidea tu coasta a merlui

tu pirgu

nimushcată dit bană.

Putană idee.

Dealihea dormu s-arăstornu

noptsăli tsi nu li dormu;

bagă minti mintimenă

cum va s-chiaptsănj percea

shi mădua dit oasi.

Calu Troian easti mash ună idee

achicăseshti pishtira

ama nu shi stalactita

cum ună muljeari…

bagă s-doarmă calu Troian mintimenă

anamisa di percea a tauă…

Tiniri zurli cu cusitsi

tsi fugu cătă mardzina di Paradis

s-hărsescu cu niheamă cănticu

au săndzi di celnits

shi nu mata vrea s-avdă di moarti.

Sta ca cihtăsits shi minduiescu…

tiniri tsi fugu după căntitsi

născănts celnits tsi facu moabeti cu moartea

shedu sh-minduiescu tu Paradis.

I-ahăntu fardu (buiauă) tu bana a născăntor muljeri

shi ti atsea easti ananghi

ta s-cadă cortina ,

fără s-da pălnjli vărnu;

I-ahăntu ritual tu bana a altor muljeri

sh-ti atsea s-facu ayalmi tu templili a lor

fără s-hibă plichisiti.

I-ahăntu fardu tsi zgrumă ritualu

sh-nu mata aflăm templili

s-ni ancljinăm.

Mi ancljin dinintea a bradzălor

cu itsi nervu di-a meu.

Duchescu.

Bradlu easti ună alăxeari al Dumidză

ti atsea că i multu veardi

ti atsea că i multu arihati ta-s hibă pomu…

Altă soie ti tsi lu furăm

shi-ălji băgăm lunjină prindu Cărciun…

I huzmetea a LUI

adiljie tu casili a noastri

Cărciun di Cărciun.

Aladz sh-tini prit mini

cum alagă cilimeanu tsi earam

sh-budza tsă cripă

shi ishiră dit ea băsheri…

shi mintea chitrusi

ti atsea ca s-bubuchiseshti tini ănveastă

cu stulia a tauă di eti.

Canda noi tsi him?

Doi nicuchiri limnusits

tu chirolu tsi treatsi.

 (Tags: Hookah Pipes)

Aprindu ideili

cum aprindu ună tseară

shi ardu ti daima

sh-ti yii sh-ti morts

shi mas yineai s-mi cafts

vahi va s-mi afli

cum ună minduită ancljinată

cu oclji a Hristolu

Hiu mintea nai ma limpidă

tsi mas dai di ea

va s-ti scoli tu mintsăli a oaminjlor

tsi mas nu dai di ea

nu va s-ti scoli vărnăoară.

Muljearea i aloatu

criscut tu vreari shi lăngoari

i simintsa tsi avu curaiu

ta s-mushcă dit poamă

i cuibairu fecundatu di lunjină.

Muljearea i pănea caldă

fitrusită pi measă

di ăhăntă ashtiptari.

Moartea tricu asear-noaptea pi cărari

aushilji shedu ninga ugeaglu di fum;

suntu ti daima cum foclu tu cinushi

cilimeanjii s-agioacă – batu pironi tu ushi –

nu ăntreabă vărnu  tsiva , nu ari vără nauă

Moartea ni acatsă di gushi.

Mi luashi di bărbatu

ama nu mini

cu mintsăli a meali ti ancurunashi

sh-adrashi dit eali crutsea

iu ti alinashi

ama,

fără cărună di schinj shi ciudii

ca ună di aradă muljeari,

ti atsea ti voi shi ti ashteptu

cum ună Anyiari.

Pirmitu ali imimă

s-poati s-hibă pirmitusit

mash di săndzi.

El alagă pi iutsido

ti atsea că i ună arană dishcljisă.

Pirmitu ali inimă lu minduiashti

ună idee

lu ănyrăpseashti peagalea

shi mizi s-avdi

tush canda shedu di zbor

ăndauă minduiti.

Tută avearea a meauă

easti un carcalets.

Ănj căftă luna

nj-eara greu s-nu u-aprochi căftarea.

Ma di atumtsea luna chiru, dusi

shi mash un carcalets arsari tu tser

shi căntă ta s-u aducă aminti luna.

Unu lucru nu mi alasă s-mor arihati

Caplu a meu

i luna

arămasă di ahăntu tser.

Unu lucru nu mi alasă s-mor arihati

caplu a meu

i luna

arcată pi crutsi.

Unu lucru nu mi alasă s-mor arihati

caplu a meu

i luna tăljiată shi anyiată ti Pashtili ali vreari.

Su-aumbra ahăntor filinari

bagu oară ta s-ts-acats fantoma

mash mintea heamă s-aspari

căndu avdzu oaminj singuri cari trecu.

Hii feamină shi ai numa Ahtari

Ti atsea nu grescu ici căndu trets…

Dit filinari, fantoma s-aspari

trecu oaminj singuri

shi io grescu : o, lăi, Ahtari, Ahtari!

Shcreta di bană căndu s-dutsi,

Căndu chiari?

Tut tsi mindui mădua

fu cum s-aibă ună moarti mushată.

Tut tsi mindui bana

adră unu mort ti ljia haraua.

Ună moarti mushată tsi băna

minduia ti mădua moartă.

Ia-nj suflitlu s-lu antsernj

di tuti amărtiili.

Banăm ca baia ta să shtim

tsi s-fatsi tu ahapsea ali minti.

Polimu tu caplu a meu i cati noapti;

pi frămti am chicuti di njiori

ti atsea că alumtai cu ună carti.

Minduierli fgati, chirură tu mină

s-alumtă cu chirolu

ta s-da daima lunjină.

Ocljilu

i loclu iu Dumidză

shi-ascundi lunjina

i loclu iu lunjina

s-fatsi Dumidză

ta s-putem s-ul videm.

Moscopole,

sh-tora avdu a nostri dadi cum jilescu

sh-budzâli a lor shi tora grescu

greashti cheatra, greashti tut uborlu

Aidi armânj sculats aoatsi corlu

astândz Moscopole anyie laolu

Aidi arăzvuits  cinusha armasă

dit casa tsi tu ocljii a mei i totna arsă

Moscopole,

sândzili a tău apă nu s-featsi

cură di eti şi s-avdi ca yie boatsi

di chetsărli a tali cu anami

va s-băgăm timeljiu năpoi ti armânami

Moscopole ,

fandazmă di cheatră

fănj-ti iara vatră

alithea shi mushată

putes surpată !

ti adutsearea aminti ali Irina Nicolau

Anălţai tilifonea ,

cărţânea zboarăli ,s-dinjica:

“Irina dusi”; tu nări Moartea

nj-arădea.

U pliscutii cu cartsăli a tali

sh-căpsi  niheamă …

A bre, Irină !

cătu vream s-fătsem

un cadur deadun

s-creapă di inati

Eternitatea

s-u cripăm ti totna

Moartea.

A bre, Irină, grea!

bagă boatsea

ti armânjii di aoa , ti mini,

plăcărseai fratsljii Manakia

s-pitreacă un cadur cu tini!

ti Matilda Caragiu Marioţeanu

Iuva, tu unâ cohi di lumi

Unu oarfânu tiniru armânu plândzea,

Câ nu  u ştie limba ş-nu ari carti,

Câ nu ari dadâ,

Câ-i oarfânu ş-di şcreta di moarti.

Unu auşu vini, lăcrâńili âl’i li aştearsi:

“Nu plândzi! L’ia Cartea ş-va u ânveţ

Limba armâneascâ…

Ninga nu câpsişi? “

“E, ma cari va ńi-u da  nâpoi dada?”

“Nu ti aspari, tuţ armâńil’i şi-u ştiu patrida,

Lipseaşti s-u ştibâ  ş-dada:

Ari numa Matilda.”

Armâne!

Armâne, bagâ minti  :

nu ari s-trets ma ânclo di limba a tauă

nu ari s-fudz di ljepurlji avinats

deadun cu ideili tu ubor

nu ari cutar ma mushat di atsel armânescu

nu ari altâ doagâ s-ti anvâlească cu ahăntă vreari

cum fatsi doaga armănească

nu ari altâ dadâ s-ti tsănâ tu poală

ma ghini di dada armănă

Ninga ună oarâ bagâ minti :

s-nu fudz ma-nclo di numa tauă!

Inima armânilor va anvileari

Că trapsi lăiets shi multâ arcoari

Inima armânilor va dizvâleari

că u anvăli caimolu shi multă dureari

Inima a armănilor va dizgrupari

că sheadi tu trup cu altă ducheari

Inima a armânilor va dizvaleari ,

anvileari, dizgrupari că fără ea

armânlu cheari!

di E.A. Poe

armâneashti Toma Enache

Tu unâ shcretă laie noapti , arămas mutream nâ carti

Minduiam la ânvetslu veclji tsi a lui noimâ fu ta s-chiară

Mi-ancljinam: sh-avdu cicâtea, tu ushi arada ca bâtea;

“Vărnu oaspi” -dzacu- “tritsea, s-agudi di ushi afoară

Vărnu oaspi vru ta s-intră, mizi ciucuti nafoară”.

“S-nu mi-aspar toradioară”.


Mea tsanu minti că era, tu Andreu tsangrimi s-fătsea

Pirili tu ugeag zghilea shi chilimea u-aumbrară;

Ashtiptam dzua multu vrută ,cărtsali niheam s-agiută

S-aflu  Lenora chirută. Steaua-n tser Lenor fu s-chiară

Sh-anghilii u hăidipsescu; Lenor numa nu-ari s-chiară

Ma aclo, aoa văroară.


Shcretsălji di birdadz aroshi di mitasi shi lăhtăroshi

Mi astaljiară pîn di oasi , inima nj-iu aspărară;

Frica s-asgunesc ma ghini dzăshu ashe năpoi ti mini:

“I, văr oaspi-n casă yini; tu ushi i-di-ahantă oară

Caftă amănatlu oaspi ugeag di ahantă oară”.

“S-nu mi-aspar toradioara”.


Loai curai cama cu sila cata ushi fara njila;

“Domnule” grii “vahi doamna s-mi ljirtats shidzut nafoara”

“Mi-ancljinam; sh-avdzai ciucutit,cum eram ca adurnjit

Vahi mizi voi ciucutit, nu acatsai ta s-bagu oara

dzash ca i var agudit”; Dishcljid usha sh-bagu oara:

“Na scutidi ca varnoara”.


Di ciudii sh-asparari,mutrii tu scutidea mari

Anyisam yisi tsi tu yis alts oaminj nu-anyisara.

Isihie var ici nu grea shi scutidea shi ea tatsea;

Mah unu zbor io grii atumtsea: “Lenor!” – s-avdza prit zboara-

Airlu nj-apandasi tut “Lenor”; anj turna a meali zboara.

Mash zboara fura afoara.


Tu uda mi aveam turnata, heavra mi-avea acatsata

Sh-ahurhi napoi ta s-bata, ma salami sh-cama troara.

“Siyura s-avdi cum bati, tu firida pi canati

Vrea sa shtiu tsi ari cabati, vrea s-dizleg ciudia troara

Sh-inima vrea ta sa-shtie; va s-vedu tu aesta oara”:

“Vimtu bati ca varnoara”.


Dau canatea dinaparti sh-vedu na aripa  cum bati

Sh-intra cum amiralu, un gavran lai dit eta di altaoara

Ni buna dzua vrea s-dzaca,ni cljinaciuni ici s-faca

Pirifan acatsa s-treaca, cata ayalma diunoara

Pi ayalma ali Antini, pi ea shidzu diunaoara.

Sh-sta ca glar toradioara.


Mutrita laie shi serta anj si parea multu psefta

Ma sumarashi di anvirinari; -“Lai gavran di altoara”-

“Tsicara nu ai carantari,siyura nu hii ti arcari”

“Ti-amintash dit chisa s-pari, ama tsi numa-ts bagara

Tu cratlu di pisa Pluton, tsi numa laie-ts bagara?”

El apandasi:”Varnoara”.


Pi shcreta alj fu apandisea; ni hazi sh-ici nu s-uidisea

Ma chitrusii candu avdzai,un gavran s-dzaca zboara.

Nu s-ari avdzata ici iuva, bana di om sa shtea tsiva

Ca pulj, prici i altutsiva, s-intra tu uda ashetsi troara

pi ayalma ali Antini sa sheada ahantu troara

Shi s-aiba numa: “varnoara”.


Ma gavranlu ca limnusit, unu zbor aleapsi minduit

Tush canda tu atsel zbor cripari sh-suflit s-adunara.

Mash unu zbor vru ta sa spuna, vara peana ici nu mina;

Candu un zbor a-meu asuna:”Cats sots avui tuts s-chiara?

Ashe sh-el; va s-fuga cum nadiili veclj arada azbuirara”.

Gavranlu dzatsi – “Varnoara”.


Mi lahtarsi esta ciudie, zborlu cu mintiminie

Dzac: “vahi mash aistu zboru aleadzi di alti zboara;

Lu-anvitsa nicuchirlu cari avu var blastemu mari

Shi di-ahanta jali s-pari, vrura vahi sh-dolji cantara

Cantic tsi mash un iho avea, idyiul iho dolji cantara”:

“Varoara, lele, varnoara!”


Sumarashi di-ahanta jali sh-trapshu troara alta cali;

Dinintea ali ushi pi fotel yisli caplu nj-angrupara.

Minduiam s-acats tu pringa, puljiu lai ca vara striga

Caftam mintea su dishcljida gavranlu di altaoara

Tsi va s-dzaca shcretu, strambu, candu spuni esti zboara:

“Varoara, Cra! Varnoara”.


Gavranlu cu a lui mutrita pan tu suflit mi avea fripta

Iuva iuva nu-nj tacanea tsi vrea spuna tseali zboara?

Mut ashe anj bateam caplu tsi s-aiba tu minti draclu;

Sh-arihati nj-alas caplu, pi fotelu iu s-virsara-

Lunjinjli ali lambi -, iu caplu feata tsea ambara

Nu va lu ashteara, varnoara.


Airlu ljia s-alaxeashti na njiurizma lu minteashti

Catse candilili tu tser anghilii li liganara.

“Marate” -bagai io boatsi- “Dumidza mea tsa pitreatsi

Yitrii s-bei naca tsa treatsi caimolu ti Lenor ma troara”

“Bea su-agarsheshti Lenor, bea sa-ts fuga dorlu troara!”

Dzasi gavranlu – “Varnoara”.


“Semn arau”, “vombir” io grii – “Cubilji”- “gavran i-tsi s-hii”

“Dheavulu ica tufanea pi aistu meal ti arcara?”

“Tu aistu uda tsi suschira tsi shretu shi pondu s-deapira

Iu lahtarea-i-nicuchira; ti palacarsescu dza troara

S-afla Iudeea yitria? Dza mas u-aflu dza ma troara?”

Dzatsi gavranlu – “Varnoara”.


“Semn arau”, “vombir”-io grii- “Cubilji”- “gavran i-tsi s-hii”

“Pi tserlu tsi-i supra, pi Dumidzalu vrut; dza troara

Tu Paradis tsi-i naparti, su-stringu tu bratsa s-poati,

Feata steaua tsi-i aparti, tu tser samtsalj u-aflara

Di alji grescu tora Lenor; va u-stringu tu bratsa vloara!?”

Dzasi gavranlu – “Varnoara”.


“Tsel dit soni s-hiba zborlu”. “Fudz tu chisa tsa-i laolu”.

“Tufanea ca blastem s-ti duca, tsel cu un cicior s-ti chiara

S-nu-aramana peana shcreta di minciuna tauă psefta;

Singur vream ta s-hiu na eta”.”Fudz di aoa tu aista oara”.

“Ljiats dit cheptu-a-meu dintana, zverca ljiats tu-aista oara”.

Dzasi gavranlu -“Varnoara”.


Di-atumtsea lailu gavran sta, supra di ushi sh-tora sta

Niminat pi-ayalma ali Antini; I-si-aprindu troara

Oclji di demun tsi au turbata sh-aumbra lui arcata

Cadzu dit lamba virsata, pi chilimi damca s-moara

Suflitlu nj-iu lu-acatsara, damca shcreta va s-lu moara

Ti daima sh-ti varnoara!

Pi unu cicior di veară

sh-pi budză di seară

dunjeaua azbura

că va da nă stea

prit cărări diparti

ea va s-lunjineadză

tendzăli asparti.

Minduiti arali

băgară di cali

s-nu veadă laolu

lunjina a Hristolu

su aputrusească

pira tsi-as adastă

tu casă armănească.

Ama canda fu

unu njelu aspăratu

tsi mi pitricu

tush tu Bethleemu

iu s-aminta EL.

Aide shi căndu va s-crească

oili va-lu pască

ta să s-fănătească

cu lunjina a lui;

sh-la capu va s-vedz

ună frăndză frămtă

dit lilicea sămtă !

Siyura va s-vedz

maghii mintimenj

tsi negu pi cărări

s-aspună la tuts;

nacă vidzu văr

nă steau di dor,

sh-taha tut spuneau

sh-taha tut dzătseau:

cari vidzu di tuts

unu cutar di sămts?

Nu băgat oară

cum nidzeats peagalea

pi aclo pi nafoară

la nă albă armănă

cu poala di lănă

toarsă tush dit lună;

ia ăntribats năpoi

nacă pi la voi

pi aco pit ubor

s-amintă ficior

cu frămtea di neauă

lunjină di steauă.

Tate, mărate

pitreatsi shi-un frate

pitreatsi shi-un căni

cu plăngu di la Tini

s-alagă ca sămtu

s-alatră ca vimtlu

s-alatră s-aravdă

cilimeanjii s-lu avdă.

Lăi njelu bagă minti

la a meu părinti

sa-lj spuni ca shicaie

s-nu-lj si pară laie,

că mi dispuljiară

sh-pi crutsi mi arcară;

s-li spunj dealihea

lă pătidzai tihea.

“Secta femeilor”, spectacolul invitat la Teatrul Nottara, productie a Asociatiei Culturale de Teatru, Muzica si Film “Dracula”, a surprins poate multa lume mai putin deschisa la inovatie, prezenta la premiera de joi.
In spectacolul regizat de Toma Enache, conceput ca o aniversare a lui Sebastian Papaiani, vioara intai este, desigur, Ion Haiduc, in rolul taranului Strepsiade, care cauta o cale de inavutire. Pentru el si pentru fiul sau, Phidipide (Claudiu Bleont), un impatimit al curselor de cai. Maestrul Socrate (Sebastian Papaiani) il pune pe invatacel in fata Argumentului drept si a Argumentului nedrept (inchipuite pe scena de Teodora Calagiu si Liliana Pana), iar omul simplu este gata sa cedeze, sa isi vanda sufletul diavolului, sa accepte principiul lui Socrate, Aici nu exista Dumnezeu. Principiu pe care il rastoarna fiul, Phidipide, trecut prin incercarile “sectei”. In final, ratiunea triumfa. Mesajul piesei este, pana la urma, in sensul moralei crestine, cu 400 de ani inainte de Hristos. Citeste mai departe…

Visele nu se risipesc dar nici nu zboară dacă nu le dai aripi. Câtă dreptate avea Pablo Neruda! În 2005, când „O noapte furtunoasă” avea premiera în București, eu visam lucruri interzise în legătură cu acest spectacol și multe reprezentații. Îl botezasem Don Quijote, cu speranța că va răzbi și că va fi iubit de public. Cineva de sus i-a dat aripi și „Noaptea furtunoasă” a zburat prin toată Romania, apoi prin Ungaria, Spania, Macedonia, Germania, pentru în final, după 100 de reprezentații, să poposească în AMERICA.

Așa s-a întâlnit „Noaptea furtunoasă” cu românii din America și cu fațetele visului american, pentru că dinapoia, dinaintea și dinlăuntrul  fiecărui vis se află un suflet profund românesc. La această întâlnire românul din fiecare s-a trezit, cerându-și dreptul la sensibilitate, la o vibrație profundă pe care un alt timp și un al loc nu o pot schimba.

În ochii lor, ai românilor de acolo –  poate unii dintre ei încercând și o lacrimă de bucurie – „Noaptea furtunoasă” și-a adâncit sensurile, întunericul, hazul și necazul din ea. Prin această întâlnire, am trăit într-un fel mai adânc rostul teatrului, al întâlnirii, al întâlnirii publicului cu actorii, al întâlnirii publicului cu întrebările din ei, al întâlnirii actorilor cu întrebările din ei. Această întâlnire mi-a reconfirmat credința că teatrul este cea mai frumoasă formă de prietenie!

Mulțumiri Ambasadei României din Washington DC și Domnului Ambasador Adrian Vierița, Asociației de Schimburi Culturale Romano-Americane condusă de Elena și John Chester, ASTROM – Asociația  Studenților și Tinerilor Profesioniști Români din Washington DC, coordonată de Bogdan Banu, d-lui Adrian Tudorache, d-nei Jeanina Cizmaru, Institutului Cultural Român din Bucuresti și celor care au fost prezenți la spectacolele din Washington DC și Charlotte.

Mulțumiri  tuturor celor care ne-au găzduit, celor care ne-au sprijinit și au contribuit la promovarea și desfășurarea evenimentului, prietenilor pe care teatrul ni i-a adus aproape – Gabi, Laura, Marius, Eni, Carmen, Micandra, Gabi, Corina și mulți alții.  Mulțumiri celor care au venit din alte orașe pentru a vedea acest spectacol și celor care și-au marturisit impresiile despre el pe blogul meu.

Închei amintindu-vă un citat din Seneca: „Ca o piesă de teatru, așa este viața: nu contează cât de mult a ținut, ci cum s-a desfășurat.”

Cu prietenie, TOMA ENACHE

Mădălina Corina Diaconu

Sursa: Antena 3

Din distribuţie au făcut parte artişti ai teatrelor bucu­reş­tene precum: Claudiu Bleonţ (Mincinosul), Valentin Uritescu (Pantalone), Liliana Pană (Rosaura), Mircea Cons­tantinescu (Arlecchino), Radu Zetu (Brighella), Teodora Colagiu (Beatrice), Mariana Liurcă (Colombina), Adrian Anghel (Ottavio) şi Ana Constantin (Cleonice). Sceno­grafia piesei a fost semnată de Raluca Mişaca.

Dăruire pentru public

Chiar dacă veneau de la un drum destul de lung, pentru că jucaseră pe scena teatrului din Cluj, actorii şi-au dat toată măsura valorii lor pe scena severineană, comedia „Minci­nosul”, de Carlo Goldoni, re­uşind să stârnească hohote de râs şi ropote de aplauze. Cu energia debordantă care îl caracterizează, îndrăgitul actor Claudiu Bleonţ a reuşit să descreţească frunţile severi­ne­nilor, având şi rolul principal. Desigur, o prezenţă foarte aş­teptată a fost cea a renumitului actor Valentin Uritescu, care la cei aproape 68 de ani se dăruieşte scenei şi publicului aşa cum a făcut-o întreaga sa viaţă.

O şansă pentru un spectacol

Alături de veterani ai scenei româneşti, regizorul Toma Enache a dat şansa şi celor mai tineri să înveţe tainele acestei minunate profesii, astfel încât cea mai tânără dintre pro­tagonişti, Teodora Calagiu nu are decât 23 de ani, fiind studentă în anul trei la Actorie, în Bucureşti. Pentru cei care nu au avut po­sibilitatea să-i vadă pe scenă pe aceşti actori, am surprins şi noi câteva impresii.

Claudiu Bleonţ

„Nu suntem ceea ce părem a fi, ne spune Shakespeare, iar într-un secol în care fizica cuantică spune că totul e în mişcare şi în permanentă schimbare, e greu şi periculos să definim că ăsta e adevărul, că ăsta sunt eu, iar joaca pe care o propune regizorul Toma Enache, după textul lui Carlo Goldoni, mi se pare frumoasă din simplul motiv că face o deschidere şi o ofertă publicului, de a medita zâmbind şi detaşat asupra acestui subiect, nu numai legat de povestea amoroasă, ci şi despre minciună, despre relativitate, despre ceea ce într-un fel, literatura dramatică italiană a dezvoltat şi mai frumos peste alte câteva sute de ani prin Pirandello, care are un titlu al unei piese – «Aşa este, dacă vi se pare» …. Cred că primul lucru pe care-l face un om, ca exerciţiu la teatru, este să-şi păstreze atenţia trează într-un mediu de oameni vii – sala, şi în acelaşi timp un mediu de oameni vii – scena, care de acolo spun ceva, care în acelaşi timp este relativ şi schimbător în permanenţă. Şi undeva se produce o frumoasă şi relativă detaşare. (…) Şi pentru că toată lumea vorbeşte acum de criză, eu aş spune că în teatru este vorba întotdeauna de o criză, fiecare spectacol e o criză, fiecare întâlnire cu un public e o criză, un anumit freamăt în legătură cu modul în care se va produce această întâlnire. În această întâlnire există întotdeauna două direcţii, a publicului către noi şi a noastră către public – primim ceva de la publicul respectiv, ceva care ne face să jucăm, să ne simţim în seara respectivă într-un anumit fel. Doar asta aş numi eu criză, însă din moment ce există aer, soare, noapte, zi, din moment ce avem capacitatea de a iubi, faptul că suntem în trecere prin această viaţă, restul apare doar un zâmbet de bucurie şi de plăcere.

Valentin Uritescu

„Noi am fost cooptaţi de un impresar foarte valoros şi iată că s-a încropit un spectacol aproape cu o tentă particulară. Spectacolul este interesant pentru că se consumă între cele două tuşe: a unor oameni care tratează serios problemele vieţii şi a celorlalţi, care duc o existenţă plină de erotism la un moment dat, ceea ce place publicului, dar nu ajunge niciodată la vulgaritate …. Îmi pare bine că am venit la Drobeta-Turnu-Severin, este un oraş vechi, cu tradiţie, publicul este obişnuit cu piese valoroase, iar sala teatrului este extraordinară. Spectacolul acesta parcurge o serie de momente foarte interesante şi merită să fie vizionat (…) Cum se vede publicul de pe scenă? Îmi aduc aminte că acum vreo 45-50 de ani îl percepeam ca pe un balaur cu 1000 de ochi, apoi publicul îţi devine prieten şi în cele din urmă te adoră, eu pot acum să spun asta. Şi nu este vorba neapărat de sala de spectacole, e vorba de emisiuni, seriale de televiziune etc. Oamenii sunt dornici de sinceritate şi actorii care reuşesc să treacă rampa asta şi să ajungă în sufletul lor sunt iubiţi şi preţuiţi. Noi vedem uneori publicul, ca pe acela care uneori stă să vadă cum ne dăm noi nădragii jos, tocmai pentru a învăţa ce se întâmplă în anumite situaţii… În cazul meu, eu cred că oamenii mă preţuiesc proba­bil pentru simplitatea, pentru since­ritatea mea în jocul de scenă, pentru că în viaţa particulară omul mai şi minte. Şi pe scenă mai minţim, dar eu m-am simţit întotdeauna preţuit de oamenii care m-au văzut în spectacole. Le mulţumesc tuturor din tot sufletul meu, inclusiv publicului severinean, un public frumos şi curat şi care are tendinţa de a deveni modern şi de a se lărgi”.

Toma Enache – regizor

„Am reuşit, cred, ca împreună să creem o atmosferă adevărată de spectacol, şi asta se vede din modul cum reacţionează actorii între ei. Ne-am bucurat de succes aici şi de o întâlnire foarte emoţionantă cu publicul din Drobeta-Turnu-Severin cu piesa «O noapte furtunoasă» , în care Claudiu Bleonţ a jucat rolul lui Rică, şi revenim cu «Mincinosul», când a sosit momentul să ne dăm jos o parte din măştile pe care suntem obligaţi să le purtăm uneori, şi să fim faţă-n faţă, cel puţin pe scenă. De obicei, cu toţii purtăm o mască, tuturor ne vine greu să o dăm la o parte, suntem rude mai mult sau mai puţin cu Mincinosul, dar sigur că omul este o fiinţă de paradă, aşa cum spunea Sartre – de paradă la serviciu, de paradă acasă, de paradă la cumpărături. Dar, totuşi, această fiinţă de paradă care este omul, trebuie iubită şi acceptată aşa cum este pentru că, de cele mai multe ori, poartă o mască fără să vrea…De multe ori, minciuna te ajută să vezi adevărul. Dă-i omului o mască şi îi va fi mult mai uşor să spună adevărul, spunea Oscar Wilde, şi aşa este, pentru că în spatele măştii omul are curajul să spună lucrurilor pe nume. Iată că pe scenă lucrurile se spun cu mult curaj, iar actorii au acest curaj de a spune adevărul şi cu mască şi fără mască. E o bucurie să lucrezi cu actorii mari, în general. Cu cât sunt mai mari, cu cât sunt mai orgolioşi, cu atât energiile converg în timpul spectacolului, iar din aceste energii care se ciocnesc în scenă, din aceste orgolii ale actorului, regizorului, scenografului, chiar şi ale impresarului, se nasc toate aceste energii care interacţionează atât de frumos în scenă.

Teodora Calagiu – studentă anul III Actorie

„Este o etapă neaşteptată şi foarte frumoasă din viaţa mea să închei în acest mod o facultate de profil, mai ales că joc alături de nume mari ale scenei teatrale româneşti. Eu cred că, în meseria asta, pe lângă talent şi foarte multă muncă trebuie să ai şi foarte mult noroc, dacă nu te iubeşte cineva acolo, sus, nu cred că reuşeşti. M-am gândit să fac această facultate, din perioada liceului, când nu ratam niciun spectacol de teatru, şi mi-am dat seama într-o zi, când din scaunul spectatorului pierdeam firul poveştii doar gândindu-mă ce aş fi putut face şi eu pe scenă dacă aş fi fost în pielea actorilor. Atunci mi-am dat seama că am o problemă, şi că trebuie rezolvată, şi iată că astăzi pot spune că am rezolvat-o cu bine. Sper ca şi de acum înainte să fiu la fel de norocoasă în această carieră frumoasă care mă aşteaptă”.

Alexandra Dediu

Sursa: Informatia de Severin

Pe aceeaşi scenă au evoluat, pentru prima dată împreună, Valentin Uritescu (Pantalone), alături de fiul său, Bogdan Uritescu (Florindo). „A fost destul de dificil, că nu am jucat niciodată împreună, în sensul că eu, ăl mai bătrîn şi care cred că am experienţă, l-am bătut la cap tot timpul. Şi asta nu-i place nimănui, dar pînă la urmă, ne-am înţeles“, a mărturisit, după spectacol, Valentin Uritescu, despre prestaţia pe care a avut-o pe scenă, alături de fiul său. De asemenea, Valentin Uritescu a mai spus că, deşi „bucşit“ de o răceală, s-a simţit extraordinar la Constanţa, aşa cum se simte întotdeauna.

La reprezentaţia care a avut loc marţi seară, la Casa de Cultură din Constanţa, a fost prezent şi regizorul Toma Enache. „La Constanţa mă simt, de fiecare dată, extraordinar şi întotdeauna revin cu drag. Publicul de acasă este cel mai bun“, a spus Toma Enache, referitor la reacţia pe care a simţit-o din rîndul spectatorilor. Regizorul constănţean a mărturisit că prin acest spectacol a intenţionat să aducă pe scenă un mincinos care ne poate ajuta să dăm la o parte masca pe care o purtăm în fiecare zi. „Fiecare dintre noi purtăm o mască peste tot unde ne ducem şi pe scenă avem curajul să dăm la o parte aceste măşti ale ipocriziei şi să arătăm partea frumoasă din noi, dar şi partea urîtă. Fiecare dintre noi are şi o parte urîtă şi o parte frumoasă. Nu dorim să dezvăluim partea urîtă şi întotdeauna vrem să scoatem în faţă ceea ce este frumos. Dar omul este obligat să poarte această mască şi nu are curajul să o dea la o parte. Dar, într-un spectacol de teatru, măştile sînt date la o parte şi vedem omul cu bune şi cu rele în faţa noastră“, a spus regizorul Toma Enache. „Mincinosul“ a mai fost prezentat şi la Craiova, turneul continuînd în oraşe precum Ploieşti, Cluj şi Timişoara.

Sursa: Telegraf

Spectacolul l-a avut în centru pe dandy-ul italian interpretat de Claudiu Bleonţ, care, păcălindu-i pe toţi că este un burlac dornic să pună capăt libertăţii, îşi urmăreşte obiectivele libidinale fără scrupule, fiind prins, în cele din urmă. Pornind de la motoul: „Dacă recunoşti că trebuie să minţi, poate afli adevărul”, marele mincinos foloseşte tertipuri pe alocuri sofisticate pentru a-i da dreptate, în cele din urmă, lui Einstein: „Ce secol trist, mai degrabă spargi un atom decât o prejudecată”, afirmă acesta.

Publicul i-a putut vedea pe scenă pe Uritescu – tatăl şi fiul (Valentin şi Bogdan), jucând în rolurile lui Panta-lone, respectiv Florindo: „A fost destul de dificil să joc alături de fiul meu, în sensul că eu, ăl mai bătrân şi care cred că am experienţă, l-am bătut la cap tot timpul. Şi asta nu-i place, nu-i place nimănui. Dar până la urmă ne-am în-ţeles”, a spus, după spectacol, actorul Valentin Uritescu.

Din distribuţie au făcut parte: Claudiu Bleonţ, Valentin Uritescu, Bogdan Uritescu, Liliana Pană, Mircea Constantinescu, Teodora Colagiu, Mariana Liurcă, Adrian Anghel, Ana Constantin şi Răzvan Oprea.

De asemenea, l-am putut vedea evoluând şi pe Axel Moustache, câştigătorul premiului „Generaţia Aşteptată” la Gala Tânărului Actor Hop de la Mangalia din 2007.

Ilustraţia muzicală a fost semnată de George Marcu şi scenografia de Raluca Mişaca.

Sursa: Cuget Liber

Judecand dupa animatia pozitiva din sala, cei prezenti nu au fost dezamagiti de piesa si nici de prestatia actorilor, dimpotriva. Nici n-ai cum sa nu ramai pe ganduri cand auzi reflectiile despre viata ale personajului principal sau sa nu razi din toata inima de felul in care isi povesteste peripetiile, gesticuleaza sau isi prezinta… “papagalul”.

Comedia lui Goldoni il urmareste pe venetianul Lelio (Claudiu Bleont) care se intoarce acasa dupa multi ani si nici nu ajunge bine, ca imediat pune ochii pe doua tinere fermecatoare si naive, carora nu ezita sa le suceasca mintile, omitand sa le spuna de care dintre ele ar fi indragostit. Cele doua, Rosaura (Liliana Pana) si Beatrice (Teodora Calagiu), sunt fiicele doctorului Balanzone (Sebastian Papaiani) si, ca doua domnisoare serioase, vor sa se marite cat mai bine. Ametite de posibilitatea ca “marchizul napoletan” (asa cum se prezentase Lelio) se o ia in casatorie pe una dintre ele, cele doua nici nu-i observa pe Florindo (Bogdan Uritescu) si Ottavio (Adrian Anghel), doi tineri venetieni indragostiti de ele pana peste cap, care fac tot posibilul ca fetele sa ii remarce. Numai ca de stradaniile anonime ale celor doi profita Lelio, care insira o minciuna dupa alta, determinandu-le pe tinere sa creada ca el este cel care face tot felul de gesturi frumoase pentru ele. De altfel, el nu se da in laturi de a spune minciuni nici tatalui si nici amicilor in fata carora se lauda cu aventurile lui (mai mult inchipuite decat reale), creand, astfel, tot felul de situatii dramatice.

Lucrurile se complica si mai tare cand doctorul stabileste cu prietenul sau Pantalone (Valentin Uritescu), nimeni altul decat tatal lui Lelio, casatoria Rosaurei cu acesta din urma. Nici Lelio si nici Rosaura nu vor sa auda de astfel de aranjamente, crezand ca e vorba de persoane pe care nu le cunosc, pana cand se intalnesc oficial. Numai ca mai este o problema: Lelio este casatorit la Roma, iar sotia lui Cleonice a sosit in Venetia pentru a-si recupera sotul! Dupa ce apele se limpezesc, Florindo o ia de sotie pe Rosaura si Ottavio pe Beatrice, iar mincinosul Lelio se intoarce la Cleonice.

Claudiu Bleont este un Lelio plin de carisma si de umor, un personaj care nu face deosebirea dintre bine si rau si pentru care ocolirea adevarului este la fel de naturala precum respiratia. El nu spune minciuni, ci “flori de spirit”, cu ajutorul carora iese basma curata din anumite situatii, dar o si incurca rau de tot in altele. Cu toate acestea, tocmai florile lui de spirit sunt cele care scot la iveala adevarul (iubirea pe care unii nu indrazneau sa o dea pe fata) si care fac ca lucrurile sa se termine bine pentru toata lumea.

Personal, n-as spune despre “Mincinosul” ca este o piesa care te tine in priza tot timpul, deoarece are si unele momente in care te poti deconecta putin de la actiune, dar cred ca tocmai aceste cateva momente de acalmie dau scenelor puternice o si mai mare forta de atractie. In orice caz, experienta si farmecul maestrilor Valentin Uritescu si Sebastian Papaiani, care sunt incredibil de naturali si improvizeaza cu usurinta, impletita cu entuziasmul tineresc al Teodorei Calagiu sau al lui Adrian Anghel si cu explozia de talent care este Claudiu Bleont fac din “Mincinosul” un spectacol plin de viata, amuzant, uneori filosofic si mai mereu senzual, un spectacol pe care nu-l poti accepta.

Sursa: http://www.4arte.ro

Sambata, 15 mai 2010, in prezenta domnului Ambasador Adrian Vierita, sala se spectacole a Bell Multicultural High School din Washington DC, a gazduit un eveniment romanesc de exceptie, celebra piesa a lui I.L. Caragiale, “O noapte furtunoasa”, fiind prezentata publicului intr-o viziune moderna, apartinand regizorului Toma Enache.

Un numar impresionant de romani (peste 300), rezidenti in zona metropolitana a capitalei americane, au venit la intalnirea cu actorii Teatrului National din Bucuresti, Teatrului Nottara si Teatrului de Stat din Focsani. Piesa a beneficiat de o distributie de exceptie, rolurile fiind interpretate de:

Claudiu Bleont – Rica Venturiano
Sorin Francu  – Jupan Dumitrache
Maria Teslaru – Veta
Ioan Haiduc – Nae Ipingescu
Dina Pocea –Zita
Marcelo Cobzariu – Chiriac si
Daniel Nitoi – Spiridon

Cele doua reprezentatii din America de Nord – Charlotte, North Carolina si Washington DC, au constituit un real succes pentru piesa ajunsa la reprezentatia cu numarul 104, dupa ce, in prealabil, cucerise publicul din Romania, Spania, Germania, Macedonia si Ungaria. Debutul pe continentul Nord American a avut loc cu cateva zile in urma, la Charlotte, Carolina de Nord. Sambata seara, la Washington, publicul si inaltii oficiali prezenti, au apreciat interpretarea de exceptie a actorilor si viziunea neobisnuita a regizorului, care a reusit sa ne surprinda, desi era vorba despre o piesa de referinta a teatrului romanesc, arhi -cunoscuta. Publicul a aplaudat si a ovationat minute in sir dupa caderea cortinei, apreciind prestatia de exceptie a actorilor. A urmat o sedinta foto cu actorii, autografe si discutii amicale.

Intr-o atmosfera destinsa si prietenoasa, actorii, publicul si organizatorii, au petrecut o seara romaneasca de exceptie, datorata initiativei doamnei Elena Caragiu si a Societatii Romane de Schimburi Culturale din Charlotte, Carolina de Nord. Doamna Caragiu vazuse piesa la Berlin si pentru ca i-a placut foarte mult, a decis sa o aduca in fata publicului romanesc din America.

Evenimentul a beneficiat de sprijinul ASTROM – Asociatia Studentilor si Tinerilor Profesionisti Romani, al Institutului Cultural Roman si al Ambasadei Romaniei la Washington. Un rol deosebit a revenit romanilor din zona, care au contribuit la creerea unei atmosfere calde, familiale si au oferit un sejur placut invitatilor, dovedind ca au purtat cu ei peste ocean si sufletele tricolore si ospitalitatea traditionala romaneasca. Domnul Sorin Francu, directorul Teatrului din Focsani, ne-a spus ca intentioneaza sa se intoarca la toamna in America, cu spectacolul “Mobila si durere” si ca va aduce cu dumnealui o mare doamnaa scenei romanesti – Tamara Buciuceanu – Botez.

Regizorul Toma Enache ne-a prezentat pe 15 mai la Washington DC, un Caragiale contemporan, neasteptat de modern, dar a pastrat, totusi, izul balcanic al piesei. Aroman de origine, regizorul Toma Enache a plasat actiunea intr-o familie de machedoni.

Claudiu Bleont spunea, in scurta prezentare pe care a facut-o piesei, ca Toma Enache a ales aceasta varianta regizorala, tinand cont de faptul ca si Caragiale, dupa spusele multora, ar fi fost aroman. Regizorul a reusit performanta de a-l aduce pe Caragiale in zona teatrului modern si rafinat, in care, din cauza limitarii de viziune a celor care-au pus in scena piesa anterior, Caragiale s-a aflat foarte rar.

Spectacolul interactiv, cu improvizatii si gaguri adaptate reactiilor publicului, cu actori care juacau si pe scena si in sala, au creeat premizele unui dialog permanent intre spectatori si actori, in limba romana, engleza sau germana. Actiunea piesei a fost insotita de o proiectie in limba engleza.

Varianta regizorala a lui Toma Enache abunda in solutii inedite, nascute dintr-o imaginatie debordanta. Solutiile regizorale alese schimba ritmul piesei, dau tonus si dezinvoltura dramei clasice, transformand-o, pe alocuri, intr-o comedie spumoasa. Datorita acestei cadente pline de verva si dezinvoltura, precum si a prestatiei de exceptie a actorilor, cele doua ore de spectacol au trecut uimitor de repede, fascinante si incarcate de buna dispozitie.

“ In fond, ce isi dorea Caragiale sa vada in munca cu actorii: crearea unei expresivitati firesti in jocul scenic prin simplificarea lui. Ii placea mai mult “cum” se joaca decat “ce”
se joaca. Intr-adevar, s-a spus ca in opera lui Caragiale nu regizorii reinventeaza lucruri noi, ci ca opera lui isi dezvaluie mereu noutatea fata de contemporani. Asa mi s-a aratat “noaptea furtunoasa” in straie aromanesti, fluierandu-si oful si cu “sarica balcanica”, rasturnata in zilele noastre.

Cred ca in acest spectacol se topesc in mod placut energiile caragialesti cu cele ale regizorului, ale actorului, ale scenografului, insa bucuria impartasirii acestor energii revine, desigur, numai actorilor. Si poti sa le spui din toata inima un “barvos absolut”.

Le multumesc actorilor si colaboratorilor care au trudit la zamislirea acestui spectacol, al acestui copil, pe care mi-as permite sa-l botez Don Quijote, cu speranta ca va fi la fel de razbatator si iubit de public, ca si personajul lui Cervantes. Pentru asta nu trebuie decat sa lupte cu indiferenta ce ne inconjoara.

Inchei optimist, cu urarea lui Nenea Iancu: “ Sa fiti veseli si sanatosi!” / “S-hit hariosi si sanatosi!” a declarat regizorul Toma Enache pe Coasta de Est a Americii.
Simona Botezan
Washington DC

Articol original: http://www.clipa.com/a1442-Seara-de-teatru-la-Washington-DC-O-noapte-furtunoasa-de-I-L-Caragiale.aspx

O noapte furtunoasa

O noapte furtunoasă
de I.L. Caragiale

ÎN REGIA LUI

Toma Enache

DISTRIBUŢIA

Rica Venturiano ………………………………… Claudiu Bleonţ

Jupân Dumitrache ………………………………….. Sorin Frâncu

Veta …………………………………………………… Maria Teslaru

Nae Ipingescu ………………………………………… Ioan Haiduc

Ziţa ………………………………………………………… Dana Pocea

Chiriac ………………………………………….. Marcelo Cobzariu

Spiridon ………………………………………………….. Vasile Niţoi

Acest spectacol face parte din seria de manisfestări culturale dedicate aniversării a 130 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Statele Unite ale Americii.

Spectacolul din Washington, DC a fost organizat de către doamna Elena Caragiu şi Societatea română de schimburi culturale din Charlotte, Carolina de Nord în parteneriat cu ASTROM- Asociaţia Studenţilor şi Tinerilor profesionişti Români, cu sprijinul Institutului Cultural Român şi al Ambasadei României la Washington, DC.

O noapte furtunoasă

în viziunea lui Toma Enache

În interpretarea de astăzi a binecunoscutei piese, O noapte furtunoasă, regizorul Toma Enache ni-l prezintă pe Caragiale într-o variantă modernă, contemporană păstrându-i în acelaşi timp însă izul specific balcanic. Fiind aromân de origine, regizorul propune publicului din această seară un spectacol în care acţiunea se desfăşoară într-o familie de machedoni. Potrivit afirmaţiilor lui Claudiu Bleonţ, Toma Enache a ales această variantă regizorală, deoarece a ţinut cont şi de faptul că însuşi Caragiale a fost, după spusele multora, aromân. Regizorul reuşeşte performanţa de a-l aduce pe marele dramaturg român în zona teatrului modern şi rafinat, în care, din cauza limitării de viziune a majorităţii celor care i-au pus în scenă piesele, acesta s-a aflat foarte rar.

Spectacolul se doreşte în acelaşi timp să fie şi unul interactiv creându-se astfel premizele unui permanent dialog între actori şi spectatori. Varianta aromână a capodoperei lui Caragiale abundă în soluţii regizorale inedite, născute dintr-o imaginaţie exuberantă. Soluţiile alese se înşiruie coerent, într-o cadenţă plină de vervă şi dezinvoltură, care te face să uiţi cum trece timpul.

Piesa în această interpretare a ajuns la cea de-a 104 de reprezentaţie şi a fost jucată nu numai pe scenele din România dar şi în Spania, Germania, Macedonia şi Ungaria. Înainte de sosirea la Washington, DC spectacolul şi-a făcut debutul şi pe continental American cu o primă reprezentaţie în Charlotte, Carolina de Nord.

Subiectul piesei

O noapte furtunoasă nu se referă atât la îngâmfarea negustorilor parveniţi de tipul lui jupân Dumitrache Titircă Inimă-Rea, chiristigiu şi căpitan în garda civică, la rigiditatea reprezentanţilor forţei publice de partea celor tari, de felul ipistatului Nae Ipingescu, şi la arivismul amploiaţilor de factura studentului gazetar Rică Venturiano, cât la „onoarea de familist“ a jupânului, compromisă, la lipsa de „rezon“ a ipistatului prea încrezător şi grăbit să facă uz de autoritate în favoarea amicului său, în fine la limbajul semi-cult al ziariştilor, adepţi ai unor sloganuri sublime pe care le pronunţă după ureche, aplicându-le dacă s-ar ivi ocazia, pe dos. Din fraza lui Venturiano: „Nimeni nu trebuie a mânca de la datoriile ce ne impun sfânta Constituţiune… mai ales cei din masa poporului“, cei doi înţeleg prin sufragiu pe omul de sufragerie, deduc că Rică „bate în ciocoi, unde mănâncă sudoarea poporului suveran“. Într-adevăr, Rică pretinde că n-are altă politică decât „suveranitatea poporului“, pentru că „box populis, box dei“, dar deviza lui civică sună: „Ori toţi să muriţi, ori toţi să scăpăm!“ Piesa, o farsă, se bazează pe un qui pro quo. Jupân Dumitrache ia drept inamic al onoarei sale pe Rică, în vreme ce soţia îl trădează cu Chiriac, calfa, omul de încredere, iar Rică, aventurierul hilar, o „asaltează” de fapt pe cumnata chiristigiului.

În fond, ce îşi dorea Caragiale să vadă în munca cu actorii: crearea unei expresivităţi fireşti în jocul scenic prin simplificarea lui. Îi plăcea mai mult „cum” se joacă decât „ce” se joacă. Într-adevăr, s-a spus că în opera lui Caragiale nu regizorii reinventează lucruri noi ci că opera lui îşi dezvăluie mereu noutatea faţă de contemporani. Aşa mi s-a arătat „noaptea furtunoasă” în straie aromâneşti, fluierându-şi oful şi cu „sarica balcanică” răsturnată în zilele noastre.

Cred că în acest spectacol se topesc în mod plăcut energiile caragialeşti cu cele ale regizorului, ale actorului, ale scenografului, însă bucuria împărtăşirii acestor energii revine, desigur, numai actorilor. Şi poţi să le spui din toată inima un „bravos absolut.”

Le mulţumesc actorilor şi colaboratorilor care au trudit la zămislirea acestui spectacol, a acestui copil, pe care mi-aş îngădui să-l botez Don Quijote, cu speranţa că va fi la fel de răzbătător şi iubit de public ca şi personajul lui Cervantes. Pentru asta nu trebuie decât să lupte cu indiferenţa ce ne înconjoară.

Închei optimist, cu urarea lui Nenea Iancu:

„Să fiţi veseli şi sănătoşi!” | „S-hiţ hârioşi şi sănătoşi!”

Toma Enache

ESTE INVITAT IN TURNEU IN SUA

WASHINTON D.C. 15 MAI 2010 la ora 18.00 Bell Auditorium

CHARLOTTE N.C. 11 MAI 2010 la ora 19.00 Halton Theatre (Elizabeth Street)

Auditie cu public cu spectacolul radiofonic : TOMA CARAGIU – PANTOMIMA CUVANTULUI la WASHINTON Si CHARLOTTE pe 9 Mai si respectiv 14 mai

Turneul este organizat cu ocazia a 130 de ani de relatii diplomatice romano-americane de catre Societatea de Schimburi Culturale Romano-Americane Charlotte NC, cu sprijinul:

Ambasada Romaniei la Washinton D.C.

Institutul Cultural Roman Bucuresti

Cum să vorbeşti despre aromâni şi să nu îl aduci în discuţie şi pe „nenea Iancu“? În cadrul celei de-a treia ediţii a „Zilelor Culturii Aromâne“, organizatorii au adus pe scena Teatrului Fantasio, o distribuţie de zile mari a naţionalului bucureştean într-un spectacol de excepţie – „O noapte furtunoasă“ sau „Unâ noapti furtunoasâ“ di Ion Luca Caragiale. Regizorul spectacolului, şi el un aromân, Toma Enache. Şi nici interpretarea nu putea sfida sărbătoarea celor trei zile de pledoarie pentru păstrarea şi promovarea tradiţiilor aromâne. Ziţa şi Spiridon, în interpretarea unor veritabili aromâni – Dana Pocea şi însuşi regizorul spectacolului Toma Enache, şi-au interpretat rolurile în aromână, pentru un public în exclusivitate aromân. Costumele, de asemenea, tradiţionale armâneşti.

„Acest spectacol este rodul unor întâmplări fericite şi Nenea Iancu ştie de ce!“, îşi prefaţează tânărul şi talentatul regizor spectacolul. „Este o bucurie să mă reîntorc la Constanţa, cu atât mai mult cu cât publicul din seara aceasta va fi numai armânesc, venit la «Zilele Culturii Aromâne» şi pentru care, special numai în această seară, voi juca Spiridon în armâneşte“, ne-a declarat înainte de spectacol regizorul Toma Enache. De ce totuşi un spectacol în care se vorbeşte în aromână? „Având în vedere că Nenea Iancu avea origini armâneşti, că eu sunt aromân şi că aromânii şi-ar dori să vadă aşa ceva dar şi că acum 100 de ani se jucau în şcolile româneşti din Balcani spectacole în aromână, cred că e ceva frumos… Suntem la al 30-lea spectacol. L-am mai jucat la Cluj, Iaşi, Timişoara, Sibiu şi deşi spre exemplu la Timişoara erau în sală doar doi aromâni, spectacolul a fost primit cu acelaşi entuziasm“.

„O propunere care îmbogăţeşte prin muzicalitate şi teatralitate tradiţia «nopţilor furtunoase»“, apreciază interpretul rolului Rică Venturiano, nimeni altul decât Claudiu Bleonţ. „A fost un demers pe care ni l-a prezentat la început Toma şi care ne-a cucerit pe toţi. Costumele, ideea, faptul că e acest joc între română – aromână, într-un fel se respectă ceva din adevărul de ADN al lui Caragiale şi partea cea mai frumoasă este lucrul în echipa aceasta de actori şi sub îndrumarea lui Toma. Un spectacol foarte liber, deschis, al momentului acestuia. Dintre cele 30 de spectacole doar unul s-a jucat în Bucureşti, în rest… este o frumoasă zburătăceală caragielească amoroasă de intrigă, mergând prin ţară“, ne-a declarat Claudiu Bleonţ cu câteva minute înainte a se ridica cortina.

Alexandru Georgescu, în rolul lui Jupân Dumitrache, Eugen Cristea, interpretul rolului Nae Ipingescu, Marcelor Cobzariu, Chiriac şi Maria Teslaru, în rolul Vetei au construit într-un stil cu totul original lumea extroardinară a lui Nenea Iancu. Una cu totul specială, de această dată. Armânească.

Adina BOCAI

Luni seara, la Teatrul „George Ciprian”, a avut loc spectacolul „O noapte furtunoasã” de Ion Luca Caragiale, în regia lui Toma Enache, din distribuþie fãcînd parte Claudiu Bleonţ, Eugen Cristea, Maria Teslaru, Sorin Francu. În ciuda faptului cã pretul unui bilet a fost de 50 lei, sala a fost neîncãpãtoare. Regizorul acestui spectacol ne-a povestit cîte ceva despre spectacol.

O pãrere avizatã

Regizorul acestui spectacol, Toma Enache a declarat cã acest spectacol este rodul unor întîmplãri fericite. „Totul a început într-o noapte mai specialã, cînd m-am întîlnit cu mai multi actori de la Teatrul Naþional si le-am spus cã vreau sã pun în scenã o piesã de Ion Luca Caragiale în românã şi aromânã. Acest spectacol a ajuns la 80 de reprezentaţii. Am fost în turneu în Spania, Germania, Macedonia. Cred din toată inima cã spectacolul va avea în continuare un destin, o soartã cît mai fericitã. Aş mai adãuga la aceastã piesã entuziasmul studentesc pe care îl au actorii la fiecare reprezentaţie. Cred că, în acest spectacol se topesc în mod plãcut energiile caragialeşti cu cele ale regizorului, ale actoruilui, ale scenografului, însã bucuria împãrtãşirii acestor energii revine, desigur, numai actorilor. Le multumesc actorilor şi colaboratorilor care au trudit la zãmilsirea acestui spectacol, a acestui copil, pe care mi-aş îngãdui sã-l botez Don Quijote, cu speranta cã va fi la fel de iubit de public ca şi personajul lui Cervantes. Închei vesel şi optimist, cu urarea lui Nenea Iancu: „Sã fiti veseli şi sãnãtoşi!”, ne-a declarat regizorul.

În ciuda preþului unui bilet, publicul a luat cu asalt sala teatrului

Eugen Cristea a mãrturisit cã a mai jucat în „O noapte furtunoasã”, la început de carierã, rolul lui Spiridon, la Teatrul din Timisoara, si acum- un arc peste timp joacã Ipingescu. „Este o provocare pentru mine!”, a declarat acesta. Maria Teslaru care o interpreteazã pe Veta ne-a spus cã este o mare bucurie pentru ea sã joace şi în limba maternã a lui Caragiale. „Mi-am dorit foarte mult sã joc Caragiale. Au trecut 25 de ani de cînd aştept acest lucru.” Persoana care-l interpreteazã pe Spiridon este un bãiat în vîrstã de 17 ani, Daniel Niţoi, care a declarat cã „este o şansã sã joc alături de aceşti mari actori, care mi-au dat speranţa că voi pãşi pe urmele lor”. Publicul a fost foarte mulţumit de spectacol. Deşi preţul unui bilet a fost de 50 lei, sala teatrului a fost plinã. Elena Matei, una dintre spectactoare ne-a declarat cã „spectacolul a fost extraordinar. Nu am cuvinte. Avem nişte actori foarte buni. A meritat preţul biletului, pentru cã mai rar se întîmplã sã se joace asemenea piese de teatru în Buzãu.”

Viorica CRAIU- ziarul “Şansa buzoianã”

Spectatorii care au ales ieri seara sa se destina in sala de spectacole a Casei de Cultura a Sindicatelor au avut numai de castigat. “O noapte furtunoasa” de Ion Luca Caragiale, in regia inedita a constanteanului Toma Enache, s-a jucat cu o distributie de exceptie.

“O noapte furtunoasa”, un text clasic, insa cat se poate de actual. Constantenii au avut ocazia sa asiste la un spectacol inedit prin maniera de abordare a textului clasic. Piesa lui Ion Luca Caragiale a fost adaptat la societatea actuala, condimentat cu replici in engleza si completat cu ritmuri moderne. “Tinem la Caragiale si la textul lui. De aceea vrem sa se inteleaga tot ceea a vrut sa spuna autorul. Aceste adaugiri tin de continutul lui Caragiale. Este o incercare peste limite. Am incercat atat cat s-a permis”, a precizat regizorul Toma Enache, prezent la spectacol. De altfel, acesta a continuat pe parcursul reprezentatiei sa dea indicatii de regie actorilor din scena. Barierele dintre scena si public au fost rupte intr-o atmosfera de buna dispozitie si de participare unanima la actul artistic. Sala de spectacole a fost, de cele mai multe ori, un spatiu de desfasurare a activitatii scenice, o prelungire a spatiului traditional – scena. Improvizatia a constituit cheia succesului spectacolului. Inovatia s-a rasfrant si asupra publicului. Acesta nu a mai avut rolul clasic de a sta confortabil in fotolii si de a fi atent la prestatia actorilor. Spectatorii au fost transformati in participanti la actiunea “Noptii furtunoase”. Spontaneitatea copiilor a fost pe placul actorilor. Prin replicile lor istete si prin prezenta propriu-zisa pe scena, acestia au reusit sa-i “ajute” pe actori. “Cum s-a jucat in aceasta seara nu s-a mai jucat niciodata. Publicul este atat de deschis accepte improvizatia. Cateodata aceasta reprezinta o chestie dificila pentru ca nu stii pana unde sa mergi, insa publicul iti spune. Copiii au fost extraordinari”, a afirmat Claudiu Bleont, cel care l-a interpretat pe Rica Venturaino. Acesta a avut nevoie de ajutorul micilor spectatori pentru a povesti publicului peripetiile prin care a trecut dupa ce a sarit pe fereastra coanei Vetei (Maria Teslaru). “Se spune ca omul din nastere are aceasta dorinta de a juca, de a fi teatral. Din totdeauna publicul si-a dorit sa ia parte la spectacole. Am incercat si, acolo unde se putea, am reusit sa comunicam mai bine. Este ca la discoteca, unde unii stau in centru, iar altii pe margine, insa nu pentru ca nu si-ar dori sa danseze. Poate nu au parteneri, stau si bat ritmul pe margine, desi ar vrea ca toti sa fie acolo in ring”, a explicat regizorul dorinta publicului de a face parte din “distributie”. Nae Ipingescu (Eugen Cristea) a reusit sa pescuiasca din sala 10 lei. ” Sa-i dau? Euro nu aveti?”. “Darnicia” constantenilor s-a vazut si atunci cand Rica Venturiano a cerut macar un leu pentru a-l “sensibiliza” pe Spiridon (Daniel Nitoi) sa-l scape de asaltul jupanului Dumitrache (Alexandru Georgescu), furios ca cineva a reusit sa atenteze la “onoarea lui de familist”. Un mare succes l-a constituit scena in care, “amorezatul” Rica Venturiano), crezand ca a ajuns la Zita (Dana Pocea), o leaga pe Veta cu panglici colorate de pat si danseaza lasciv pe muzica moderna.

Piesa lui Caragiale, in pas cu modernitatea

Interpretarea de succes a actorilor a dat si mai multa savoare textului clasic, abundent in umor. Comicul a reiesit din situatiile la care sunt supuse personajele, dar mai ales din aducerea in prim plan a moravurilor societatii. Veta il inseala pe jupanul Dumitrache cu omul de incredere al acestuia, Chiriac ( Marcelo Cobzaru), cel care apara mai bine ca nimeni altul onoarea de familist a stapanului. Spectacolul a fost presarat si cu replicile in aromana ale actorilor. Anul trecut aceasta piesa a participat la cea de-a treia editie a “Zilelor culturii aromane”, care a avut loc la Constanta. Pentru acest eveniment, actorii au trebuit sa invete aromana de la regizorul Toma Enache, membru al comunitatii aromane. Aceasta maniera de aborda textul lui Caragiale se inscrie in tendinta pe care a trasat-o insusi dramaturgul, insa face parte si din noile tendinte europene care promoveaza multilingvismul. “Si Caragiale foloseste parol, tato. Cred ca acest spectacol a avut din start aceasta dorinta de a fi un limbaj universal, comunicativ, multilingvistic. Aceasta idee o avea Caragiale de atunci, desi nu era atunci ideea Uniunii Europeane”, a declarat Toma Enache. Cu aceasta piesa, actorii bucuresteni se afla la cea de-a treia reprezentatie la malul marii. Caldura cu care i-a primit publicul, ii determina pe acestia sa revina de fiecare data cu placere pe scena constanteana.

Mirela STINGA

Cea mai nouă adaptare a piesei O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, regizată de Toma Enache, a fost montată în limba română şi aromână, iar actorii au purtat straie româneşti şi armâneşti, cu elemente stilizate plastic, care parcă au dat identitate şi caracter personajelor lui Caragiale. Ceea ce ni s-a părut esenţial, demn chiar de menţionat într-o istorie a teatrului românesc, este felul în care acest creator reuşeşte să inoveze profund nu atât în forma spectacologică, cât în fondul percepţiei noastre asupra lui Caragiale. Regizorul reuşeşte performanţa de a-l aduce pe Caragiale în zona aerată a teatrului rafinat, în care, din cauza limitării de viziune a majorităţii celor care i-au pus în scenă piesele, acesta s-a aflat prea rar.

O noapte furtunoasă este o montare traversată de energii interioare, care se nasc, se contopesc, susţin cu fire nevăzute spectacolul, hrănit permanent de soluţii regizorale născute dintr-o imaginaţie exuberantă, înşiruindu-se coerent, într-o cadenţă plină de o elegantă dezinvoltură. Spectacolul a avut şi o reprezentaţie unică în România, în cadrul unui festival al machedonilor. Actorii au învăţat aromâna pentru acest spectacol, o premieră de mari succese în România. Spectacolul din Jula a fost cel de-al 32-lea.

„Cu această piesă am avut un foarte mare succes, este pusă pe cât se poate într-un sistem clasic. La Caragiale nu poţi să-ţi permiţi ca ceva să dispară din text, dar am încercat ca să facem să fie şi ceva nou, modern. Modern, în sensul că nimic nu e nou în lumea asta iar relaţiile interumane, relaţiile familiare şi tot ce se întâmplă în Noaptea furtunoasă se întâmplă şi în lume. De aceea Caragiale este universal, este actual şi este contemporanul nostru. Am învăţat aromâna pentru această piesă, fonetic pur şi simplu. Am scris aşa cum am auzit, şi am învăţat. Cât despre publicul din Jula, am avut o impresie extraordinară. A fost cu totul special, se vedea că sunt avizi de teatru, de limbă, bucuria de a auzi din nou un text de Caragiale în limba română. A fost un public foarte cald şi extrem de deschis la tot ce-am făcut noi”, ne-a declarat Veta, alias Maria Teslaru.

„Eu am fost cucerit de propunerea lui Toma Enache, de a face acest spectacol şi în aromână. Mi s-a părut o idee extraordinară, prima idee după mulţi ani de zile, în care poţi spune ceva nou, pe idee de Caragiale. Te poţi juca cu Caragiale şi clasic, modernizat la nesfârşit, dar o modernizare în acelaşi timp, o recunoaştere a dimensiunii lui, Caragiale fiind şi machedon, a înnăscut chestia asta foarte interesantă. El era machedon, era şi român, dar era şi european, şi face într-un fel din spectacolul acesta o situaţie universală”, a fost de părere Claudiu Bleonţ, care a învăţat şi el cu sârguinţă şi însufleţire aromâna.

Singurul vorbitor de aromână a fost totuşi regizorul spectacolului, Toma Enache, care face parte din comunitatea aromânilor din România. „Cred că elementul cel mai de noutate este faptul că în piesă costumele, muzica şi dansul chiar, sunt aromâneşti. După câte ştiu, nici o piesă jucată în România nu s-a folosit de costume, muzică şi dans armânesc, aşa toate deodată. Separat poate s-a mai folosit în aromână ceva, dar aşa ceva chiar nu a mai fost. Ne bucurăm de această latură armânească a lui Caragiale. Publicul din Jula a fost un public bun, cunoscător de teatru, cunoscător al limbii române, pentru că mă aşteptam să nu fie înţelese subtilităţile de limbă, dar am văzut că se ştie foarte bine limba română şi Caragiale este iubit la fel de mult şi aici ca şi în ţară.” Regizorul ne-a mai destăinuit că îşi doreşte foarte mult ca să se prezinte această piesă şi pe scenele din Macedonia, Albania sau Grecia, pentru că „acolo sunt mulţi aromâni,  care cu siguranţă ar gusta acest spectacol şi le-ar plăcea foarte mult”.

A.L. Crişan – Eva Iova

Regie moderna
Montarea spectacolului a fost realizata de Toma Enache, intr-o varianta moderna. Fiind aroman de origine, regizorul a propus publicului un spectacol in care actiunea se desfasoara intr-o familie de machedoni. Potrivit afirmatiilor lui Claudiu Bleont, Toma Enache a ales aceasta varianta regizorala, deoarece a tinut cont de faptul ca insusi Caragiale a fost, dupa mama, aroman. Regizorul a reusit performanta de a-l aduce pe marele dramaturg roman in zona teatrului modern si rafinat, in care, din cauza limitarii de viziune a majoritatii celor care i-au pus in scena piesele, acesta s-a aflat foarte rar.
Spectacolul a avut un caracter interactiv, intre actori si spectatori creandu-se un permanent dialog, fapt ce i-a dat un farmec aparte. Varianta aromana a capodoperei lui Caragiale abunda in solutii regizorale inedite, nascute dintr-o imaginatie exuberanta. Solutiile alese se insiruie coerent, intr-o cadenta plina de verva si dezinvoltura, care te face sa uiti cum trece timpul.

Prestatie impecabila
Prestatia actorilor bucuresteni a fost impecabila. Jupan Dumitrache alias Titirca Inima Rea, este, in varianta lui Alexandru Georgescu, un familist de tip sud-american, patimas pana la turbare, gata in orice moment sa intre la “cremenal”, pentru a-si apara “onoarea de famelist”. Maria Teslaru, in rolul Vetei, este o dama usor plictisita, care jongleaza cu vorbele si farmecele feminine. Interpretandu-l pe Nae Ipingescu, Eugen Cristea are un umor nebun, prin care creeaza un rol de zile mari. Actorul da dovada de o tehnica desavarsita a mimicii si a gesturilor, reusind sa se completeze excelent cu Alexandru Georgescu. Aparitia lui Claudiu Bleont, in rolul lui Rica Venturiano, a avut efectul unui cutremur. Umorul de o factura cu totul speciala a lui Bleont a fost validat de aplauzele furibunde, la scena deschisa, ale celor peste 500 de spectatori prezenti in sala. In celelalte roluri, jocul actorilor Marcelo Cobzariu (Chiriac), Dana Pocea (Zita) si Spiridon (Daniel Nitoi) a fost convingator si plin de rafinament. Mai ales Danei Pocea i-a reusit excelent rolul de dama frivola si plina de ifose, cu toate ca unele replici, rostite in limba aromana, s-au potrivit ca nuca-n perete cu spiritul capodoperei lui Caragiale.

Desi a fost realizata ca o parodie, varianta moderna a spectacolului “O noapte furtunoasa” a demonstrat ca, abordata fara prejudecati, opera lui Caragiale este mereu actuala.

Calin Tebies (Tags: Hookah Pipes)

Un regizor „nebun“ , o realizare perfecta

Regizorul Toma Enache a coborit firesc in sala, s-a asezat tocmai il locul ramas liber de linga mine, in tovarasia lui Costel Carabas, sunetistul Casei de Cultura, pentru a-l seconda la dirijarea spectacolului din punct de vedere tehnic, dar in acelasi timp provocind actorii, iar actorii provocindu-l pe el. Uimiti, primii spectatori au inceput mai timid la inceput, apoi cu curaj, sa schimbe cite-un zimbet si-o vorba cu actorii care incep sa li se adreseze firesc de pe scena.
Cite-o fata indrazneata se-apropie de scena pentru a face fotografii. Spre surprinderea ei, actorii isi intrerup jocul si pozeaza ca la o adevarata sedinta foto. Tabloul se repeta, protagonistii spectacolului merg printre rinduri, cochetind cu cite-o vremelnica simpatie, zarita asa, intr-o strafulgerare a luminii dirijate de reflector.
Sintem stropiti din belsug cu sampanie de Claudiu Bleont, care intra triumfator in dormitorul Vetei excentric si excitant, inviorind toata suflarea participanta la regalu-i actoricesc. Dupa citeva priviri trimise mestesugit spre fiecare spectator, dintr-o singura ochire, Rica isi incepe maratonul prin sala. Dupa un cros cu ditamai scara, strigate si dialoguri rasplatite cu riuri de transpiratie si ropote de aplauze, se arunca pe jos incit tremuri la gindul ca si-ar fi putut sparge capul sau rupe o coasta, dar nu…Rica isi toarna deodata in cascada peste el, faina alba, ca si cum s-ar parfuma, pudrindu-ne si pe noi cu pulbere alba din belsug. Nu-i suficient. Spiridon ii cere bani ca sa scape de urmaritori, iar Claudiu Bleont, adica Rica, vine la marginea scenei si cere conspirativ ajutor. Smucesc geanta burdujita cu ziare, proaspat tapetata cu faina, si caut disperata bani. Nu gasesc, privesc speriata in jur, cer ajutor la vecini, dar Bleont a decretat deja; „da’ saraci mai sinteti, oameni buni!“. Primeste in sfirsit un zece mii cu care-l mituieste pe Spiridon. Rasuflu usurata si-i explic regizorului, care se afla linga mine ca am prea multe in geanta. Ma simt ca in familie. Parca din caldarea lui Chiriac s-a pravalit peste noi o cantitate uriasa de armonie. Nimic nu poate deranja spectacolul. Nici un fosnet, nici vorbele, nici vreun mobil uitat deschis. Actorii sint pregatiti pentru orice intrerupere, ba chiar tradeaza o orecare dorinta pentru un astfel de joc. Se pun intrebari, se asteapta si se primesc raspunsuri. Dialogul actori spectatori continua odata cu celelalte momente ale piesei.

Caragiale scos de la muzeu

Actorii, distribuiti cu buna intuitie intr-un astfel de Caragiale interactiv, ne-au prezentat niste personaje atit de vii, incit, la o adica, le-am fi putut cofunda in orice clipa cu vecinii de bloc sau colegii de la serviciu.
S-a observat, chiar s-a aratat in mod voit faptul ca regizorul le-a oferit actorilor libertatea de a actiona, iar ei si-au asumat-o. La o adica, undita poposita in poalele domnisoarelor, sau pestisorii scosi cu nonsalanta de un Chiriac aflat in sala chiar in fata ta, nu fac decit sa-ti intregeasca impresia ca spectacolul se joaca de la sine, iar tu, umilul spectator ai onoarea sa respiri alaturi de actorii mari care care si-au dat jos etichetele de vedete, devenindu-ti prieteni. Faptul ca spectacolul isi permite si ne permite si noua un astfel de lux, vorbeste de la sine despre forta echipei si a conceptiei regizorale.
Regizorul de teatru Toma Enache, care este in acelasi timp si redactor la Radio Romania International, redactia aromana a reusit sa scoata spectacolul lui Caragiale din faza de muzeu.
„O noapte furtunoasa“ a devenit in aceasta formula de expunere un spectacol al zilelor noastre. In mijlocul decorului stilizat troneaza tabloul de familie al Vetei si-al lui Jupin Dumitrache, care par a fi aromani de cind lumea. De fapt, tema esentiala a piesei, familia, ne obliga inca o data sa meditam la importanta ei in viata noastra, si mai ales la mult rivnita onoare de familist, devenita astazi o poveste de adormit copiii.
Limbajul personajelor alterneaza. Ele arunca in cascade, cind un pluton de cuvinte si expresii ce au fost dintotdeauna sarea si piperul comicului de limbaj la Caragiale, cind cuvinte ale zilelor noastre. De la „onorabile“, „stimabile“, se trece nonsalant la dialogul cu sala. Aceste intreruperi directioneaza publicul spre miezul problemei, vin in sprijinul lui, il ajua sa inteleaga si sa guste mai bine trimiterile politice si morale, relatiile interumane si inter familiale, ramase aceleasi ca in vremea lui Caragiale. Chiar daca limbajul a evoluat, ideile lui Caragiale sint etern valabile.
Datorita maiestriei actorilor, giumbuslucurilor haioase si relatiei sincere pe care reusesc sa o stabileasca cu sala, publicul musca din nada, trezindu-se adus cu eleganta in fata geniului lui Caragiale.

Actorii lui Nenea Iancu

Alexandru Georgescu, un Jupin Dumitrache modern, constient ca nu isi mai poate juca personajul lent si asezat, asemeni marilor monstri ai teatrului romanesc, joaca liber, nascocind alaturi de ceilalti colegi de scena, in modul cel mai natural gaguri si improvizatii care dau stralucire „noptii furtunoase“.
Maria Teslaru da viata unei Vete a zilelor noastre. Ea creaza un personaj plauzibil, care se desfasoara inaintea noastra intr-un ritm alert de simfonie. Este o Veta destul de coapta, care reuseste sa transforme personaju-i prafuit intr-unul modern, contemporan, obligindu-ne sa recunoastem inca o data ca rominul cit va exista, va avea in el spiritul lui Caragiale.
Dana Pocea ne demonstreaza in Zita prin multele fraze rostite in limba aromana ca este aromanca si nu se sfieste sa recunoasca prin gesturi, expresie, miscare si nerv, cit de mare placere ii face lucrul acesta. Ea ne aduce in fata o Zita provocatoare, incitanta, o femeie cu-adevarat puternica si frumoasa, care are curajul sa spuna: „ei, bine, eu sint Zita si „ambetata absolut“ de Rica si de Caragiale.
Pentru Claudiu Bleont superlativele sint potrivite, ca de obicei. El reinvie un Rica cu totul si cu totul special, plin de verva, ce intra in dialog spontan cu publicul si care revine apoi cu eleganta la text. De acest Rica exuberant se poate indragost oricine. El este capabil sa te faca sa uiti de tine, cucerind cu poezia si farmecul sau. Acest Rica original, boem, excitant si totodata, este de o luciditate socanta, cu ajutorul caruia reuseste sa ajunga usor, discret, in inima ta.
Eugen Cristea, la fel de tinar si de vesel cum il stim de pe vremea emisiunilor de televiziune pentru copii si adolescenti, „Arca Marinei“ sau „Feriti-va de magarus“, ne intareste convingerea ca actorii care apartin celei mai mari scene din tara se iau in serios, chiar daca vor sa para in acest spectacol ca sint de risul lumii. Cit despre Chiriac, alias Marcelo Cobzariu si micutul Daniel Nitoi, un adevarat Spiridon, pot spune ca au eleganta de a-i urma cum nu se poate mai bine pe mariii actori, care le-au oferit sansa sa li se alature. Propunerea regizorului Toma Enache de a ne face partasi la intimplarea intimplata intimplator simbata, 11 februarie pe scena Casei de Cultura „Constantin Tanase din Vaslui a fost mai mult decit o provocare. Am asistat la un spectacol pe care actorii l-au jucat cu bucurie, cu entuziasm si placere, ceea ce cred ca este cel mai important in teatru. Am asistat la o abordare moderna care ne-a prezentat ceva din originea aromana a lui Caragiale. Costumele, decorurile, dansul, muzica ne-au vorbit despre cultura aromana, care, iata s-a putut vedea integrata in marele spirit al lui Caragiale.

Mihaela MANU

Edda Illyés

Cei care am vazut, de-a lungul anilor, alte puneri in scena, cu interpretari celebre, a piesei caragialiene, cei care au citit doar dramaturgia marelui nostru scriitor au fost, poate, socati de noua formula. Multi dintre ei si tinerii, in general, au agreat si s-au bucurat de specatolul propriu-zis. Altii si-au zis ca, uite asa, Caragiale nu este pus la index nici in materie de teatru, de spectacol, ca in secolul XXI i se gasesc noi valente, noi formule de transmitere a mesajului.

Dumneavoastra ati vazut spectacolul? Atunci ce ziceti?

Ileana PETREAN – PAUSAN

Despre I.L. Caragiale s-a scris mult, enorm. Pe I.L. Caragiale il cunoastem dupa piesele sale intrate deja in constiinta nationala. Lemnul scenei s-a tocit sub pasii actorilor care l-au interpretat. Despre I.L. Caragiale spunem, si acum, dupa mai bine de o suta de ani de la opera sa, ca este mai actual ca niciodata. Saptamana aceasta, actorii Teatrului National din Bucuresti, aflati in specacol pe scena Casei de Cultura din Constanta, au dezvaluit un I.L. Caragiale contemporan.
La ora stabilita pentru inceperea piesei, mai erau oameni care isi cautau, nerabdatori, locurile. Printre ei, profesori universitari sau din ciclul gimnazial, oameni de presa, oameni obisnuiti, pentru care o seara la teatru inseamna mult mai mult decat un banal film american cu impuscaturi si happy-end. Zumzetul salii nu se potolise inca atunci cand pe scena au aparut doua personaje imbracate “casual”, in blue-jeans si camasi. Unul era Claudiu Bleont, cel care avea sa fie Rica Venturiano in piesa, iar celalalt era Toma Enache, regizorul care l-a reinventat pe Caragiale si l-a transpus in lumea de azi. Intr-un preludiu “neortodox” al piesei, cei doi au amintit, in aceeasi fraza, de Gigi Becali si I.L. Caragiale, ambii exponenti ai aromanilor. Momentul-cheie al acestei scoateri in evidenta a fost rostirea poeziei inamoratului… Ric Aventuriano (nastrusnic joc de cuvinte), Angel radios, atat in romana, cat si in aromana.

Tehnici teatrale moderne

Si pentru ca Toma Enache este aroman si pentru ca I.L. Caragiale insusi a fost aroman, piesa “O noapte furtunoasa” a fost interpretata, in parte, in aromana. In piesa au aparut, pe alocuri, si expresii in engleza si franceza. Publicul a fost scos din amorteala obisnuita prin implicarea activa in piesa. Rica Venturiano a avut un ajutor de nadejde in persoana unui spectator din primul rand, care a urcat pe scena si a ajutat la mutarea recuzitei. De asemenea, doi copilasi au ajuns in bratele unui Claudiu Bleont dezlantuit, pentru care jocul pe scena pare sa fie una dintre marile bucurii ale vietii. Si ceilalti actori aveau scurte momente de intrare in viata reala, momente in care se opreau pentru a mai face o fotografie cu spectatorii. Umorul improvizat nu a lipsit, o tanara care se intorcea de afara stergandu-se pe maini fiind intrebata de actori daca “a fost bine”.

O trupa sudata

Meritul acestui regal teatral apartine trupei de la Teatrul National Bucuresti, formata din Claudiu Bleont (Rica Venturiano), Maria Teslaru (Veta), Alexandru Georgescu (Jupan Dumitrache), Eugen Cristea (Nae Ipingescu), Marcelo Cobzariu (Chiriac), Daniel Nitoi (Spiridon), Dana Pocea (Zita). Ei au reusit sa includa in spectacol chiar si momentele stanjenitoare, ca de exemplu cele in care telefoanele mobile au inceput sa sune.

Realitate… europeana

Caragiale, spuneam, a fost, pe scena constanteana, mai actual ca niciodata. Dovada a stat faptul ca pe scena a aparut, la un moment dat, steagul Uniunii Europene, alaturi de cel romanesc, pentru a simboliza faptul ca, desi ne-am alaturat, de facto, culturii batranului continent, in sangele fiecaruia dintre noi continua sa curga cate putin din Caragiale, balcanicul prin excelenta, care a decis insa sa traiasca, spre sfarsitul vietii, in Berlin.

Bunul-simt

Reactiile la adresa acestui spectacol, la iesirea din sala, au fost impartite. Se puteau auzi voci care laudau curajul regizoral al tanarului Toma Enache si ingeniozitatea interpretativa a actorilor, voci care spuneau, pur si simplu, “mi-a placut” sau oameni care strambau din nas, nemultumiti catarsisul caragialean. Unul dintre ei, profesor de limba romana, nu a gustat deloc faptul ca Rica Venturiano a mimat ca-si face nevoile intr-o galeata. Pentru unii, arta teatrala nu va insemna niciodata mai nimic daca este scoasa din canoanele clasicismului. Pentru altii, principiile aristoteliene ale verosimilului si necesarului sunt suficiente pentru a se putea bucura de un act teatral. Si pentru ca o astfel de piesa nu putea avea alt final, Claudiu Bleont (sau Rica Venturiano?) a iesit pe scena pentru a-si lua la revedere de la spectatorii care paraseau sala in ritmurile muzicii lui Tandarica si a lui Stelu Enache.

Sursa: Romania Libera

Sursa: Observator de Constanta

Două personalităţi în antiteză

Personajul central al spectacolului, care a umplut sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor, a fost Antonio Salieri, interpretat cu profunzime şi sensibilitate de Caludiu Bleonţ, întreaga piesă fiind o antiteză. A aparentei superficialităţi a unui Mozart genial, opus unui Salieri ros de invidie, care devine conştient de mediocritatea sa, a mizeriei geniului şi a faimei mediocrului care ticluieşte distrugerea celui pe care Dumnezeu l-a ales pentru a se exprima. Lupta agonizantă a lui Salieri depăşeşte limitele umanului, compozitorul oficial al Curţii Imperiale Habsburgice luându-se la harţă cu însuşi Dumnezeu, pe care îl provoacă şi căruia i se opune cu furie.

Elemente surpriză

Plin de culoare şi de farmec, “Amadeus” prezentat sibienilor la începutul săptămânii, a redat întocmai epoca în care au trăit cei doi comopozitori, bârfele de la Curte, jocurile de culise şi îngustimea minţii contemporanilor lui Mozart.  Mai mult, tragedia interioară trăită de Salieri a scăzut din când în când în intensitate, prin accentele de umor şi prin intrările în scenă surprinzătoare, întrucât spectacolul a depăşit cadrul convenţional al scenei. Actorii au adăugat reprezentaţiei elemente surpriză, ajungând pe scenă din mijlocul publicului.
“Amadeus” a fost prezentat publicului sibian pe 13 aprilie, după ce a înregistrat mai multe succese în cadrul reprezentaţiilor din ţară. Înaintea spectacolului, Claudiu Bleonţ sublinia, într-o declaraţie, importanţa prezenţei la Sibiu, întrucât gustul publicului este educat în acest sens.

Sursa: Tribuna

Sursa: Ziarul Argesul

Sursa: Monitorul de Valcea

O poveste despre viaţa genialului compozitor austriac Wolfgang Amadeus Mozart şi a compozitorului curţii, Antonio Salieri, care, orbit de gelozie atunci când aude „vocea lui Dumnezeu” venind de la un „copil obscen”, hotărăşte să-şi ucidă rivalul.

Acesta este subiectul piesei de teatru „Amadeus”, a dramaturgului britanic Peter Lavin Shaffer, pe care au jucat-o luni seară, la Deva, actorul Naţionalului bucureştean, Claudiu Bleonţ – în rolul lui Salieri – şi o trupă de tineri actori din Turnu Severin.

Un licean de 16 ani joacă rolul lui Mozart

Un text extraordinar, 23 de actori – majoritatea liceeni – şi o investiţie de 30.000 de euro au adus pe scenă un spectacol eveniment. Întâmplare sau destin, tinerii aleşi să interpreteze roluri solicitante devin în faţa spectatorului personaje cu charismă şi pasiuni ascunse spuse cu patos, în şoaptă.

Tânărul care îi dă viaţă pe scenă genialului Mozart nu are mai mult de 16 ani. E un licean de clasa a X-a din Turnu Severin. A fost şansa lui să se aleagă cu un asemenea rol.

„M-am întâlnit cu Claudiu Bleonţ şi cu regizorul Toma Enache într-un bar, într-o seară. A doua zi      ne-am revăzut şi, de aici încolo, lucrurile s-au întâmplat pur şi simplu”, a povestit Vlad Grosu cum a fost distribuit în rolul copilului-minune al muzicii clasice.

„Totul e lesne când iubeşti!”

Chiar dacă a fost scrisă acum 30 de ani, piesa lui Shaffer este la fel de actuală şi astăzi, pentru că tratează dorinţa de faimă, avuţie şi mărire. Pe acordurile muzicii lui Mozart, Antonio Salieri, „îmbălsămatul în faimă”, se decide să revină la viaţă, pentru a se spovedi şi a-şi mărturisi sincer toate ticăloşiile, uneltirile, eşecurile, calomniile, perversiunile, spaimele, ura, tristeţea, ranchiuna şi, nu în ultimul rând, suferinţa omului conştient că se află în afara harului divin.

„Nu vreau să mă iertaţi”, spune personajul imaginat de Shaffer, ci „vreau să mă înţelegeţi”. Vrea să înţelegem că i-a fost imposibil să accepte că Mozart a fost „flautul” peste care Dumnezeu a ales să-şi reverse harul, făcându-l să cânte cu uşurinţă, cu bucurie şi fără corecturi o muzică de neegalat.

De ce Mozart şi nu Salieri? Aceasta-i întrebarea! Întrebarea lui Salieri şi întrebarea pe care şi-o pun mulţi alţii: de ce celălalt şi nu eu? În numele acestora se răzvrăteşte compozitorul curţii în faţa lui Dumnezeu şi tot în numele lor se sfinţeşte în final, încercând să-i apere de toată suferinţa pe care ţi-o aduce această cale. Pentru că dacă nu pricepem că trebuie să ne bucurăm de harul divin, indiferent unde coboară el, alegem calea urii, a invidiei şi a minciunii şi este posibil să nu avem nici şansa şi nici curajul lui Salieri de a reveni la viaţă pentru a mărturisi şi pentru a fi iertaţi.

Poate că toţi „salierii” din zilele noastre ar fi tentaţi să răspundă: „Lesne din gură!”. Ceilalţi însă le pot răspunde, simplu: „Totul e lesne când iubeşti!”. Căci „Amadeus” a fost făcut cu şi din iubire pentru Mozart!

casetă:

PALMARESUL CAVALERULUI

Opt Oscaruri pentru „Amadeus”

Piesa „Amadeus” a fost scrisă în urmă cu 30 de ani de dramaturgul englez Peter Lavin Shaffer, iar premiera ei a avut loc în acelaşi an, la Royal Theatre din Londra. Un an mai târziu, spectacolul a fost jucat pe Broadway, unde a avut 1.181 de reprezentaţii, cu diverse distribuţii şi cu mare succes la public şi la critică. „Amadeus” a câştigat Premiul Tony pentru cel mai bun spectacol jucat pe Broadway. Piesa a fost ecranizată aducându-i lui Shaffer un Glob de Aur (1984) şi opt premii Oscar. În 1992, dramaturgul a obţinut Premiul William Inge pentru realizări deosebite în teatrul american, iar în 2001 Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii l-a ridicat la rang de Cavaler. Shaffer a scris „Amadeus” inspirat de drama în versuri „Mozart şi Salieri”, publicată de poetul rus Aleksandr Sergheevici Puşkin în anul 1830, care a fost adaptată ca spectacol de operă, sub acelaşi nume.

declaraţie:

„Mi se pare un text important pentru timpul pe care-l trăim acum, pentru că mărturiseşte exact cu ce se zbate omenirea în momentul acesta”

Claudiu Bleonţ, interpretul lui Salieri

Sursa: Ziarul Hunedoreanului

Casa de Cultura va gazdui, pe 23 martie, piesa de teatru „Amadeus“, de Peter Shaffer, in traducerea lui Beatrice Staicu. Regia este semnata de Toma Enache.

Distributia cuprinde actorii Claudiu Bleont (Salieri), Vlad Grosu (Mozart), Raluca Badoiu, Sever Iriza, Marius Mihaila, Silvia Safroiu, Emil Raevschi, Ion Epuran, Lucretia Epuran, Mihaela Ariciu, Armand Iliescu, Ioana Ionascut, Ana Maria Stroe, Danusia Tufaru, Iulia Zaharia, Darko Huruiala, Petrica Suta, Bianca Ghelbereu, Andrei Bobilca, Alex Dumitrescu, Corina Preoteasa, Emilia Boldea. reprezentatia va incepe la ora 19.00.

Sursa: time4news.ro

Piesa, semnată de Peter Shaffer, a cărei ecranizare în regia lui Milos Forman a obţinut opt premii Oscar în 1984, a fost pusă în scenă de constănţeanul Toma Enache şi prezentată în premieră în noiembrie, anul trecut, la Palatul Cultural „Theodor Costescu” din Turnu Severin.

Din distribuţia spectacolului fac parte, în afară de Claudiu Bleonţ, care va interpreta rolul lui Salieri, peste 20 de actori din Turnu Severin. Mozart va fi interpretat de un elev în vârstă de 16 ani, care a impresionat echipa prin asemănarea fizică şi gestuală cu Tom Hulce, cel care a deţinut rolul compozitorului în filmul lui Forman.

„N-am vrut să intrăm în concurenţă cu filmul, care a luat opt premii Oscar, şi a trebuit să găsesc o formulă de a spune această poveste prin imagini teatrale”, a spus Toma Enache. În acelaşi timp, Claudiu Bleonţ ne invită „la o stare de spirit”, vizibil încântat de rolul său din „Amadeus”. Ca şi Peter Shaffer, Toma Enache păstrează conflictul dintre Mozart şi Salieri, dar transformă relaţia lor într-un raport de ordin psihanalitic: „Salieri şi Mozart sunt una şi aceeaşi persoană – îl iubeşte enorm, îl sapă enorm”, afirmă Claudiu Bleonţ.

Spectacolul îi va avea în distribuţie pe: Claudiu Bleonţ, Vlad Grosu, Raluca Bădoiu, Sever Iriza, Marius Mihăilă, Silvia Săftoiu, Emil Raevschi, Ion Epuran, Lucreţia Epuran.

Sursa: Cuget Liber

Un Mozart foarte veridic, talentat şi arogant, extravagant dar încrezător, a fost interpretat de Vlad Grosu, 16 ani, clasa a X-a, Turnu Severin. Constanze (soţia lui Mozart) – interpretată de Raluca Bădoiu, 18 ani, clasa a XI-a, Turnu Severin. Ambii elevi au talent şi doresc să facă studii de actorie în facultate. Celelalte personaje au fost jucate de actori şi elevi din acelaşi oraş (sala nu a fost plină, din păcate, pentru că spectacolul ar trebui văzut de cât mai multă lume; în sală, în schimb, i-am văzut pe prefectul Ştefan Bardan, subprefectul Raul Tudoraşcu sau Marian Sarmeş, fostul preşedinte de la FC Unirea).

Am plecat de la spectacol foarte plăcut impresionat, gândit – la dramele lui Mozart, la geniul său, la trădările şi comploturile lui Salieri. În spectacol, Salieri îşi spune toate „crimele”: „importantă este mărturisirea, faptul că are forţa să mărturisească în faţa publicului, care-i este confesor, că a păcătuit, a urât, a invidiat, a înşelat”, după cum ne-a declarat Claudiu Bleonţ.

Un spectacol pentru suflet, o confesiune a unui om mic ca talent muzical (Salieri), dar foarte apreciat în epocă de Curtea de la Viena (Salieri – invidios pe talentul divin al lui Mozart; prea puţin apreciat în timpul vieţii, Mozart a devenit unul din stâlpii muzicii mondiale). Un spectacol pe care trebuie să îl revedem. La Alba Iulia!

Sursa: Informatia de Alba

Bleonţ declara într-un interviu că “Amadeus” este vârful artistic. “Trebuie să vedeţi acest spectacol, deoarece este cel mai profund text contemporan de teatru, este o pledoarie în favoarea sufletului, întunericului şi luminii care zace în noi, este o pledoarie pentru destinul lui Mozart, pentru valoarea lui umană şi culturală şi, nu în ultimul rând, o pledoarie pentru iubire, care este singura manifestare care ne face să biruim zădărnicia.”

Spectacolul se joacă la Palatul Copiilor. Pentru cea de-a zecea reprezentaţie pe care o marchează cu rolul din “Amadeus”, dar şi pentru cei 30 de ani de teatru pe care-i sărbătoreşte anul acesta, Jurnalul Naţional îl declară pe Claudiu Bleonţ “Omul zilei”.

Sursa: Jurnalul National